Civil liability for unlawful administrative fines: quashed and remanded for inadequate and contradictory motivation regarding moral damages.

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă la data de 15.11.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Impozite şi Taxe locale a Municipiului Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, plata în solidar a daunelor morale rezultate ca efect al conduitei ilicite constând în mai multe amenzi contravenţionale aplicate fără temei, în baza unor acţiuni de tip poliţie politică ce au avut ca obiectiv intimidarea sa şi hărţuirea permanentă, daune evaluate la 500.000 RON; daune materiale reprezentând beneficul nerealizat ca urmare a prezenţelor la procesele civile, au fost estimate la 10.000 RON; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357-1359 C. civ., art. 10 şi 11 din CEDO, art. 30 şi 39 din Constituţia României.

Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria Sector 3 a Municipiului Bucureşti, prin primar a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

La data de 06.12.2018, reclamantul a depus precizări la acţiune cu privire la aspectele care determină solicitarea daunelor morale.

La termenul din data de 26.09.2019, instanţa a luat act de faptul că pârât în cauză este DGITL Sector 3, ca urmare a faptului că, la data de 01.09.2019, DGITL s-a constituit ca persoană juridică de interes local.

Prin încheierea de şedinţă din 28.11.2019, instanţa a respins, ca rămasă fără obiect, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă invocată de Primăria Sectorului 3 Bucureşti şi a unit cu fondul excepţia lisei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi DGITL Sector 3.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1187/04.09.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi DGITL Sector 3; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi DGITL Sector 3; a admis, în parte, acţiunea în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; a respins în rest, ca neîntemeiată, acţiunea.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1835/A/15.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei; a admis apelul declarat de pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 4.000 RON către reclamant, reprezentând daune morale; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul A. (art. 488 alin. (1) pct. 5,6 8 C. proc. civ.) şi pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.).

Recurentul-reclamant A. a învederat următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că instanţa de apel a încălcat normele de procedură referitoare la principiul disponibilităţii întrucât, deşi trebuia să cerceteze cauza numai cu privire la motivele indicate prin cererea de apel a pârâtei (neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale referitoare la săvârşirea vreunei fapte ilicite), a depăşit această învestire şi s-a pronunţat în sensul reducerii cuantumului prejudiciului produs reclamantului, deşi nu a fost formulată critică expresă pe acest aspect.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că prin cererea de apel, printre altele, reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, respectiv a solicitat obligarea intimaţilor, printre care şi Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, la plata sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, produse prin fapta ilicită. Deşi Curtea de Apel a concluzionat că "aplicarea în mod repetat a unor sancţiuni pentru exercitarea drepturilor la liberă exprimare şi de întrunire, cu privire la care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că reprezintă o ingerinţă disproporţionată în exercitarea respectivelor drepturi, conturează un caracter ilicit al acţiunii apelantei pârâte" şi că sentinţa primei instanţe este temeinică sub acest aspect, a dispus respingerea cererii prin care reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale în valoare de 500.000 RON. Singura menţiune a Curţii de Apel referitoare la cuantificarea despăgubirilor acordate este cea de la pagina 18 din hotărârea recurată unde se arată că:

"în privinţa prejudiciului produs, Curtea consideră că, la cuantificarea despăgubirilor acordate, trebuie avută în vedere împrejurarea că, în apel, s-a reţinut înlăturarea caracterului ilicit al faptelor apelantei pârâte în cazurile în care aceasta a aplicat sancţiuni în considerarea existenţei obligaţiei de declarare prealabilă a adunărilor publice. De asemenea, Curtea va avea în vedere măsura în care drepturile apelantului reclamant la libertatea de exprimare şi de întrunire au fost în mod concret afectate, în considerarea împrejurării că acesta şi-a exercitat respectivele drepturi prin participarea la evenimentele care au format obiectul proceselor-verbale de contravenţie, prin care s-a constatat, de 19 ori, prezenţa reclamantului la manifestaţii publice de protest. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că acordarea unei sume de 4.000 RON pentru limitarea, prin acţiunile apelantei pârâte, a exercitării drepturilor apelantului reclamant la libertatea de exprimare şi de întrunire reprezintă o reparaţie corespunzătoare a prejudiciului moral suferit." Or, aceste menţiuni ale Curţii nu pot fi calificate ca fiind motivarea soluţiei pronunţate în privinţa apelului recurentului. Mai mult, cele menţionate anterior se referă la soluţia de admitere a apelului formulat de către Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, iar nu la soluţia de respingere a apelului formulat de reclamant. În fapt, nu se regăseşte niciun motiv pentru care Curtea de Apel Bucureşti a dispus respingerea apelului formulat de recurent sub aspectul cuantumului daunelor morale, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1385 C. civ.

Cu toate că instanţa de apel a concluzionat că "aplicarea în mod repetat a unor sancţiuni pentru exercitarea drepturilor la liberă exprimare şi de întrunire, cu privire la care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că reprezintă o ingerinţă disproporţionată în exercitarea respectivelor drepturi, conturează un caracter ilicit al acţiunii apelantei pârâte, sentinţa primei instanţe fiind temeinică sub acest aspect", nu a dispus repararea integrală a prejudiciului, încălcându-se astfel principiul statuat de dispoziţiile art. 1385 C. civ.

În privinţa prejudiciului produs, Curtea a considerat că "la cuantificarea despăgubirilor acordate, trebuie avută în vedere împrejurarea că, în apel, s-a reţinut înlăturarea caracterului ilicit al faptelor apelantei pârâte în cazurile în care aceasta a aplicat sancţiuni în considerarea existenţei obligaţiei de declarare prealabilă a adunărilor publice."

Instanţa de apel a reţinut că "acordarea sumei de 4000 RON pentru limitarea, prin acţiunile pârâtei, a exercitării drepturilor apelantului reclamant (...) reprezintă o reparaţie corespunzătoar a prejudiciului moral suferit."

Legea nu prevede termenul de reparaţie corespunzătoare. Conform dispoziţiilor art. 1385 C. civ., prejudiciul se acoperă integral. Or, prejudiciul suferit de recurent prin faptele ilicite repetate ale intimatei nu poate fi acoperit integral prin plata sumei de 4000 RON.

Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a învederat următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a arătat că instanţa de fond a tratat cu superficialitate prezenta cauză, fără a ţine cont de faptul că, prin sancţionarea contravenţională a intimatului, instituţia recurentei nu a făcut altceva decât să respecte şi să aplice Legea nr. 550/2004 privind organizarea si funcţionarea Jandarmeriei Române, în concret art. 19 alin. (1) lit. q) din cuprinsul acesteia, motiv pentru care nu îi poate fi imputat un presupus prejudiciu cauzat intimatului, situaţiile de fapt care au dus la întocmirea proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor fiind generate exclusiv de către acesta.

Hotărârea instanţei de apel nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv se fundamentează în mod exclusiv pe argumentele reclamantului şi nu tratează în mod pertinent motivele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei, neexistând o analiză concretă a probelor administrate în cauză în raport de situaţia de fapt şi a normelor legale aplicabile în speţă.

Astfel, raţionamentul juridic pe care instanţa de fond l-a adoptat nu reprezintă o justificare reală a soluţiei pronunţate, sens în care, în prezenta cauză nu poate fi vorba despre realizarea unui control judiciar faţă de acţiunea dedusă judecăţii.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că suma de 4.000 RON acordată reclamantului pentru limitarea, prin acţiunile recurentei, a exercitării drepturilor la libertatea de exprimare şi de întrunire este nejustificată în raport de activitatea desfăşurată de către reclamant cu ocazia constatării faptelor reţinute în sarcina sa (participarea în mod repetat la manifestaţiile de protest, precum şi săvârşirea unor fapte de natură penală şi/sau contravenţională).

În cauză nu există vreo faptă ilicită care să fi fost săvârşită de angajaţii recurentei, care au acţionat potrivit cadrului legal impus de art. 19 lit. q) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, modalitatea de întocmire a proceselor-verbale, în considerarea unor stări de fapt pe care le-au constatat personal, la fata locului, cu propriile simţuri, nu este contrară legii, neputându-se considera că agenţii constatatori au încălcat vreo prevedere legală în acest sens.

Reclamantul nu a făcut dovada consecinţelor negative ale întocmirii proceselor-verbale, deşi sarcina îi revenea conform art. 249 C. proc. civ., iar simpla împrejurare de a încheia un proces-verbal, care ulterior este anulat, nu este de natură a conduce la concluzia că, automat, a avut drept consecinţe provocarea de dureri psihice persoanei sancţionate, fiind necesar ca aceasta să administreze probe în acest sens. Or, având în vedere că, din probele administrate în cauză, nu a fost produsă vreo vătămare psihică reclamantului, simpla invocare a unui prejudiciu moral, în lipsa unor dovezi în acest sens, nu poate conduce la admiterea unei astfel de solicitări.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18.01.2023 completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestora la data de 17.05.2023, urmând a se discuta cu prioritate, termenul de declarare a recursului pârâtei.

Intimata Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nefondat, întrucât nu există critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel care să privească această pârâtă.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea recursului reclamantului şi a arătat că, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului reclamantului şi de admitere a apelului recurentei, instanţa a motivat atât în fapt, cât şi în drept, luând în considerare argumentele părţilor, cu respectarea întocmai a normelor de drept material dar şi a regulilor de procedură.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că nu poate constitui motiv de casare faptul că instanţa de apel, învestită cu o cerere ce viza constatarea unei fapte ilicite în culpa Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a dispus reducerea cuantumului daunelor morale, întrucât componentele răspunderii civile delictuale se răsfrâng asupra cuantumului despăgubirilor.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că argumentele avute în vedere de către instanţa de apel în ceea ce priveşte admiterea apelului recurentei sunt aceleaşi cu cel care stau la baza respingerii cererii de apel a reclamantului, contrar susţinerilor sale. Pe de altă parte, obligaţia instanţelor de judecată de a-şi motiva hotărârile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument al părţilor, acestea putând fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate faţă de chestiunile aflate în legătură directă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, suma de 4.000 RON acordată reclamantului pentru limitarea, prin acţiunile recurentei, a exercitării drepturilor la libertatea de exprimare şi de întrunire este nejustificată, iar reclamantul nu a făcut dovada vătămării sale.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 16.08.2022, intimata Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 3 a depus note de şedinţă prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului şi judecata în lipsă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei este tardiv, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la recursul reclamantului, cu titlu prealabil, se impune precizarea că acesta va fi admis din perspectiva criticii privind nemotivarea, respectiv a motivării contradictorii a hotărârii instanţei de apel, celelalte chestiuni deduse judecăţii de către recurentul-reclamant, care vizează modalitatea de rezolvare a fondului pricinii, urmând a fi avute în vedere în rejudecarea apelului care se va dispune în prezenta cauză.

Astfel, în ce priveşte caracterul nemotivat al hotărârii recurate, Înalta Curte constată că prin apelul formulat, reclamantul a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale acordate de către prima instanţă (30.000 RON) la suma de 500.000 RON, astfel cum a fost pretinsă prin cererea de chemare în judecată. A mai criticat reclamantul modul în care prima instanţă a apreciat asupra încălcării drepturilor la egalitate şi la libertatea personală şi a arătat că în mod greşit a fost respinsă acţiunea formulată împotriva Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Municipiului Bucureşti, respectiv împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.

Apelul pârâtei a vizat neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv modalitatea în care tribunalul a apreciat asupra încălcării dreptului la liberă exprimare (art. 10 şi 11 CEDO), susţinându-se că nu a avut loc săvârşirea vreunei fapte ilicite.

Referitor la apelul reclamantului, instanţa a reţinut că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâţilor Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Municipiului Bucureşti şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor, că sancţiunile contravenţionale au fost aplicate reclamantului pentru fapte concrete, iar acestuia nu i s-a aplicat un tratament discriminatoriu şi că soluţia primei instanţe în raport cu aceşti pârâţi este corectă.

În ce priveşte soluţia referitoare la celălalt pârât, Direcţia Generală de Jandarmi, instanţa de apel a constatat că sancţionarea contravenţională repetată, urmată de anularea judecătorească a unora dintre aceste sancţiuni, are caracterul ilicit cerut de lege din perspectiva răspunderii civile delictuale şi că suma de 4000 RON pentru limitarea exercitării dreptului la liberă exprimare şi de întrunire ar reprezenta o reparaţie corespunzătoare a prejudiciului moral suferit.

În acest context, referitor la soluţia asupra despăgubirilor pretinse, instanţa de apel nu a răspuns criticii punctuale a reclamantului prin care arăta că i se cuvine un alt cuantum, majorat, al daunelor morale, întrucât instanţa a fost învestită cu această chestiune vizând dimensiunea despăgubirilor cuvenite pentru asigurarea reparaţiei prin apelul reclamantului, iar nu prin cel al pârâtei, care a susţinut doar neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale pentru inexistenţa faptelor ilicite, iar nu dimensionarea incorectă a prejudiciului.

De aceea, nu se poate aprecia că soluţia de admitere a apelului pârâtului ar cuprinde o motivare implicită asupra apelului reclamantului, de vreme ce aspectele deduse judecăţii de părţi, în căile lor de atac, erau diferite.

Neindicarea criteriilor pentru care instanţa de apel a acordat o anumită sumă cu titlu de daune morale, în condiţiile în care această sumă nu îşi găseşte corespondent nici în solicitarea reclamantului, nici în despăgubirea acordată de prima instanţă, determină ca hotărârea astfel pronunţată să fie una neconformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi atrage incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În această privinţă, se constată că argumentele instanţei de apel sunt şi contradictorii, întrucât deşi reţine că "...aplicarea în mod repetat a unor sancţiuni pentru exercitarea drepturilor la liberă exprimare şi de întrunire, cu privire la care s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că reprezintă o ingerinţă disproporţionată în exercitarea respectivelor drepturi, conturează un caracter ilicit al acţiunii apelantei pârâte, sentinţa primei instanţe fiind temeinică sub acest aspect...", ceea ce ar însemmna o corectă stabilire a situaţiei de fapt (temeinicia hotărârii), totuşi modifică reparaţia acordată de aceasta, ceea ce înseamnă că, dimpotrivă, hotărârea nu poate fi considerată temeinică, adică fundamentată pe o stabilire corectă a faptelor pricinii.

Or, aprecierea instanţei de apel în sensul temeiniciei hotărârii de primă instanţă, urmată de modificarea acestei sentinţe în ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, reprezintă un aspect contradictoriu al hotărârii recurate, ce se impune a fi remediat prin efectul admiterii recursului şi casării cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

De asemenea, tot în ce priveşte motivarea contradictorie, Înalta Curte constată că, deşi se reţine, de către instanţa de apel, că nu se contestă în calea de atac că "...unele dintre aceste procese-verbale nu au fost avute în vedere de prima instanţă în aprecierea caracterului ilicit al faptei..." şi că, în contextul reţinerii corecte a situaţiei de fapt de către prima instanţă, care a constatat că au fost anulate 19 procese-verbale de contravenţie, "...va avea în vedere măsura în care drepturile apelantului reclamant la libertatea de exprimare şi de întrunire au fost în mod concret afectate, în considerarea împrejurării că acesta şi-a exercitat respectivele drepturi prin participarea la evenimentele care au format obiectul proceselor-verbale de contravenţie, prin care s-a constatat, de 19 ori, prezenţa reclamantului la manifestaţii publice de protest", totuşi, ulterior, înlătură din ilicitul faptelor 5 procese-verbale de contravenţie.

Astfel, instanţa de apel reţine că "În ceea ce priveşte procesele-verbale de contravenţie seria x nr. x/17.09.2017, seria x nr. x/25.09.2017, nr. x/12.01.2018, seria x nr. x/11.03.2018 şi seria x nr. x/15.10.2018 întocmite de Direcţia Generală de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti, Curtea va reţine apărarea apelantei pârâte în sensul existenţei unei practici neunitare în privinţa aplicarii dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991." şi că "În contextul expus, câtă vreme dispoziţiile care reglementează obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice au fost interpretate şi aplicate diferit în practica judiciară, nu se poate reţine caracterul ilicit al faptei apelante pârâte de a aplica sancţiunile contravenţionale pentru încălcarea respectivelor dispoziţii legale, conform uneia dintre interpretările jurisprudenţiale expuse mai sus."

Pentru a înlătura caracterul ilicit al faptelor pârâtei de a întocmi respectivele procese-verbale, instanţa de apel a făcut aprecieri prin raportare la o decizie în interesul legii, şi anume decizia nr. 19/15.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1055/13.12.2018, care însă era lipsită de incidenţă raportat la dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia "Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I..." şi la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti care soluţionau plângerile reclamantului, prin anularea proceselor-verbale. Pe de altă parte, atunci când a fost constatată incidentă, respectiva decizie în interesul legii îşi găsise aplicare în cauză, instanţa pronunţând aceeaşi soluţie de anulare a proceselor-verbale de contravenţie (decizia nr. x/21.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2018)

De asemenea, cu privire la anumite procese-verbale de contravenţie, instanţa de apel a apreciat că trebuie reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti prin care au fost soluţionate plângerile împotriva acestora (procesul-verbal seria x nr. x/01.10.2017, procesul-verbal seria x/04.10.2017, procesul-verbal nr. x/10.04.2018), dar instanţa a înlăturat acest efect, în ce priveşte hotărârile judecătoreşti care au soluţionat plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie în raport de care a reţinut incidenţa deciziei în interesul legii mai sus menţionată, care nu poate avea efect retroactiv şi nu poate înlătura autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive. Şi din acest punct de vedere o asemenea modalitate de expunere a argumentelor care au fundamentat soluţia pronunţată în apel este una contradictorie.

Aşadar, înlăturarea caracterului ilicit al unora dintre faptele intimatei-pârâte, cu referire la dezlegări ale instanţei supreme date într-un mecanism de unificare lipsite de incidenţă, la speţă, s-a făcut greşit, cu încălcarea art. 517 alin. (2) C. proc. civ. şi, respectiv, cu nesocotirea efectelor obligatorii ale unor hotărâri judecătoreşti definitive, înzestrate cu autoritate de lucru judecat.

Cum s-a arătat anterior, aceste considerente ale instanţei de apel vin în contradicţie cu cele prin care, dimpotrivă, au fost valorificate statuările făcute cu autoritate de lucru judecat prin alte hotărâri definitive, prin care s-a stabilit că "...în ceea ce priveşte situaţiile generate de încheierea proceselor-verbale seria x nr. x/01.10.2017, seria x nr. x/04.10.2017 şi nr. x/10.04.2018, trebuie reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti prin care s-a reţinut încălcarea normelor convenţionale menţionate..."

Aşadar, în stabilirea şi evaluarea situaţiei de fapt în funcţie de care instanţa de apel a evaluat ilicitul imputat, aceasta a procedat diferit şi contradictoriu atunci când pe de o parte, a valorificat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat ataşat hotărârilor care au soluţionat definitiv plângerile contravenţionale ale petentului (prin admiterea şi anularea proceselor-verbale) şi, pe de altă parte, în legătură cu alte hotărâri judecătoreşti definitive a înlăturat, în mod greşit, efectul pozitiv al lucrului judecat (aplicând, prin nesocotirea art. 517 alin. (2) C. proc. civ., dezlegări date printr-o decizie în interesul legii fără aplicare la speţă, care nu putea produce efecte asupra unor hotărâri care au tranşat definitiv raporturile litigioase dintre părţi).

Referitor la recursul pârâtei, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei, decizia nr. 1835/A/15.12.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 25.01.2022, iar calea de atac a fost trimisă pe fax la data de 06.06.2022 şi înregistrată la data de 07.06.2022, conform vizei de înregistrare aplicată pe memoriul de recurs.

Termenul de recurs s-ar fi împlinit pe data de 25.02.2022, zi lucrătoare de joi. Recursul a fost însă declarat la data de 06.06.2022 (data fax), astfel încât recurenta-pârâtă a încălcat prevederile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat recursul cu depăşirea termenului de 30 zile prevăzut de textul legal menţionat, împrejurare faţă de care, dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei de tardivitate, celelalte aspecte subsumate căii de atac formulate nu mai pot fi analizate, excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

În ce priveşte recursul reclamantului, admis potrivit considerentelor arătate, prin efectul incidenţei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în rejudecare, instanţa de apel va relua judecata, urmând ca în condiţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. să ţină seama de dezlegările în drept cu privire la reperele ce trebuie avute în vedere în legătură cu stabilirea faptelor ilicite şi, în mod corespunzător situaţiei de fapt pe care o va determina, să identifice şi cuantumul prejudiciului, răspunzând punctual şi fără contradicţii în argumentare, criticilor pe acest aspect.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1835/A din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel; respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1835/A din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2023.