Anulazione of succession renunciation for lack of discernment and fraud; validity of attorney-signed appeal mandate and sufficiency of appellate reasoning

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la data de 04.07.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., anularea certificatului de moştenitor nr. x/14.04.2016 şi a declaraţiei de renunţare autentificată sub nr. x/2016, să se constate deschisă succesiunea defunctului D. şi să se constate calitatea de moştenitor legal a reclamantului, cu o cotă de 1/4 asupra bunurilor succesorale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1179 şi urm., art. 1204 şi urm.,art. 1235 şi urm., art. 1134 C. civ., Legea nr. 36/1995.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi au solicitat respingerea acţiunii.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate prin actul procedural.

La termenul de judecată din data de 10.01.2017, instanţa a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a încuviinţat probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi expertiza medico-legală.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 411/07.11.2017, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active; a admis acţiunea; a anulat declaraţia de renunţare la succesiune, autentificată sub nr. x/14.04.2016, la E.; a anulat certificatul de moştenitor autentificat sub nr. x/14.04.2016, la acelaşi E.; a constatat deschisă succesiunea defunctului D., decedat la data de 16.03.2016, în Piteşti, judeţul Argeş; a constatat calitatea de moştenitor legal a reclamantului, alături de pârâţi; a constatat că acestuia i se cuvine cota de 1/4 din bunurile ce compun masa succesorală, respectiv, din: cota de 1/2 din autoturismul marca x, înmatriculat sub nr. x, cota de 1/2 din remorca O1, marca x, înmatriculată sub nr. x, cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului din Piteşti, str. x (din actele de proprietate, str. x), compus din teren în suprafaţă de 530 mp, întabulat în CF nr. x a municipiului Piteşti şi construcţia C1, aflată pe acesta, neîntabulată în CF; cota de 1/4 din imobilul situat în Piteşti, str. x, jud. Argeş, compus din teren în suprafaţă de 800 mp, construcţia C1 (casă de locuit) şi anexa C2, aflate pe acest teren, imobil întabulat în CF nr. x (nr. vechi CF x) a municipiului Piteşti; a obligat pârâţii să plătească reclamantului suma de 11.000 RON, cheltuieli de judecată, în conformitate cu prevederile art. 453 coroborat cu art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ. a obligat pârâţii la plata, către Stat, a sumei de 15.495,86 RON, reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamantul.

Prin decizia nr. 2046/19.06.2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul pârâţilor împotriva sentinţei şi a respins apelul reclamantului; a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca nefondată; a obligat reclamantul să plătească pârâţilor suma de 8.248 RON, cheltuieli de judecată taxă de timbru în apel.

Prin decizia nr. 985/10.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă, a admis recursul reclamantului A. împotriva deciziei nr. 2046/19.06.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1499/15.03.2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii apelului pârâţilor; a admis apelul pârâţilor B., D., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai pârâtei C. împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată; a respins apelul reclamantului împotriva aceleiaşi sentinţe; a luat act se vor solicitat pe cale separată cheltuielile de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul a învederat următoarele:

I. În mod greşit au fost soluţionate excepţiile lipsei calităţii de reprezentant si cea a nulităţii apelului pentru lipsa semnăturii pârâtilor. Incidentul procedural referitor la lipsa calităţii de reprezentant a intervenit la termenul din data de 28.09.2021, când întrebat fiind domnul avocat F., în calitate de apărător, dacă ştie sau nu despre decesul pârâtei C. a afirmat că nu cunoaşte acest aspect, fiindcă oricum nu a fost angajat de către ea. Nu s-a invocat lipsa calităţii de reprezentant cu privire la asistarea clienţilor în faţa tribunalului, ci cu privire la serviciile avocaţiale acordate în apel, astfel că nu urmează a interveni limita temporală de invocare a excepţiei pe care o indică dispoziţiile art. 82 din C. proc. civ.. Or, când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată. Pe de altă parte, la termenul din data de 26.10.2021 s-a constatat că dovada calităţii de reprezentant a apărătorului F. exista doar în ceea ce-1 priveşte pe pârâtul D., nefăcându-se dovada acestei calităţi şi în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi apelanţi-pârâţi B. şi C.. In atare condiţii apare lipsit de logica să se susţină în decizie că excepţia ar fi fost respinsă întrucât nu a fost invocată în primul ciclu procesual.

Cu privire la nulitatea apelului pentru lipsa semnăturii, solicită a se avea în vedere că referitor la apelanţii-pârâţi B. şi C. s-a stabilit că nu există mandat acordat avocatului, astfel încât acesta nu putea semna şi promova o cale de atac în numele unor terţe persoane. Cu privire la D., cel care afirmă că l-ar fi angajat pe apărător, recurentul a solicitat instanţei să pună ăn vedere apărătorului să depună la dosar o copie de pe contractul de asistenţă juridică pentru a se verifica dacă mandatul acordat de către client vizează şi operaţiunea de semnare a cererii. Instanţa de apel a refuzat şi a apreciat că noţiunea de redactare a motivelor de apel însumează inclusiv operaţiunea de semnare a căii de atac. Este eronat raţionamentul instanţei întrucât semnarea căii de atac presupune existenţa unui mandat special acordat avocatului care se diferenţiază de operaţiunea normală de tehnoredactare a cererii. Aşadar, la dosar nu există împutemicirea avocaţială prin care i se recunoaşte dreptul avocatului F. de a semna cererea de apel. Nu este ataşată nici copie de pe contractul de asistenţă juridică încheiat cu clientul D. care să probeze existenţa mandatului pentru semnarea căii de atac. Semnarea cererii de apel de către avocat, în lipsa unei împuterniciri de a se exercita calea de atac în numele părţii nu îndeplineşte condiţiile de regularitate prevăzute de art. 83 C. proc. civ.. Semnătura apelantului este o condiţie a valabilităţii cererii, conform cerinţelor art. 470 din cod, sancţiunea lipsei semnăturii fiind nulitatea.

II. Hotărârea atacată nu este motivată potrivit legii, conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

În acest sens, recurentul arată că hotărârea atacată este motivată lapidar, fără a răspunde probelor aflate la dosar şi apărărilor formulate de către părţi. Instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt greşită, a interpretat în mod eronat probatoriul administrat, nu a luat în considerare toate probele dosarului şi a omis aspecte esenţiale ale pricinii. În rejudecare, instanţa de apel nu dezbate criticile apelanţilor pârâţi, încălcând astfel principiul disponibilităţii şi reţine pasaje din hotărâri penale care nu au fost depuse la dosar, încălcând astfel principiul contradictorialităţii. Instanţa de apel nu a respectat statuările deciziei de casare, întrucât nu a cercetat dacă existenţa discernământului a fost analizată din perspectiva semnării unor acte de dezbatere a succesiunii sau din perspectiva semnării unui act de renunţare la succesiune.

Deşi instanţa de apel a fost învestită cu o dublă problematică: lipsa discernământului, în principal, existenţa dolului, în subsidiar, raţionamentul acesteia este construit în jurul evidenţierii unei situaţii de fapt ce ar rezulta din anumite probe, urmată de o scurtă prezentare doctrinară a noţiunilor de dol şi discernământ.

Într-o motivare contradictorie, instanţa de apel reţine, pe de o parte, că potrivit raportului de expertiză recurentul suferă de o tulburare cognitivă, iar pe de altă parte, că s-a prezentat de bună voie la notar şi a semnat declaraţia de renunţare la succesiunea tatălui în deplină cunoştinţă de cauză.

Într-un alt paragraf se reţine că pârâţii nu cunoşteau pretinsa stare precară a sănătăţii reclamantului, cu ignorarea declaraţiei martorului G. care a precizat că a asistat la vizita pârâtei C., împreună cu defunctul tată al recurentului la domiciliul acestuia, când pârâta a luat la cunoştinţă de starea de sănătate a recurentului.

De asemenea, în pagina 9 a hotărârii, instanţa retine că recurentul ar avea discernământul uşor diminuat, fără să menţioneze că la data de 11.05.2016 acestuia i s-a pus un diagnostic care îl continua pe cel din 2012, prin care se stabilea faptul ca are pierderi ale cunoştinţei.

Instanţa de apel reţine că în cauză nu există probe care să susţină pretenţiile recurentului, însă la dosar există declaraţii de martor, raport de expertiză, înscrisuri, care dovedesc contrariul, iar înlăturarea acestora ar fi trebuit să se facă motivat, lucru care nu s-a realizat.

Recurentul arată că în cuprinsul hotărârii nu sunt analizate apărările privind intenţia de a dezbate succesiunea tatălui său, iar în momentul în care s-a întors acasă, analizate fiind înscrisurile de către soţie care a apelat la o vecină ce lucra la notar, a înţeles că prin actele semnate, în realitate, a renunţat, fără voie, la succesiune. Raţionamentul instanţei de apel repetă, de o maniera ostentativă, faptul că ar fi încasat suma de 10,000 RON fără a-i restitui. Părţile adverse nu au făcut dovada că suma a fost achitată pentru ca recurentul să renunţe la succesiune sau că aceasta ar dovedi vreo înţelegere între părţi potrivit căreia recurentul ar primi 10.000 RON pentru a renunţa la o cotă succesorală care i-ar fi adus câteva zeci de mii de euro. De asemenea, pârâţii nu au solicitat restiuirea sumei, astfel că nu se poate invoca vreo culpă recurentului sau că nerestituirea banilor ar echivala cu recunoaşterea vreunei înţelegeri oculte pe care a avut-o cu aceştia. Instanţa de apel face o confuzie între faptul că recurentul a acceptat să participe la procedura notarială şi refuzul acestuia de a acepta că a fost indus în eroare să renunţe la dreptul succesoral. În accepţiunea instanţei de apel, faptul că recurentul a participat la dezbaterea succesorală echivalează cu ideea ca a fost, implicit, de acord să renunţe la moştenire. Tocmai din faptul că recurentul a avut reprezentarea că urmează a se dezbate succesiunea rezultă faptul că nu a avut reprezentarea că urmează să renunţe la succesiune. Altfel, de ce ar fi mers la notar pentru a participa la dezbaterea succesiunii din moment ce a fost manipulat să semneze un act ce reprezintă o renunţare la moştenire, pe care l-ar fi putut semna în orice altă împrejurare?

Pârâţii nu susţin teoria potrivit căreia, mai înainte de a ajunge la notar, recurentul a fost de acord să renunţe la moştenire, nefiind aduse probe în acest sens. Aşadar, intenţia reală a recurentului, manifestată în mod constant, a fost aceea de a participa efectiv la dezbaterea succesorală, aşa cum rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 8 al lui B., care confirmă faptul că recurentul i-a cerut să-i spună dacă este nevoie de bani şi dacă este necesar să vină cu anumiţi martori care pot aduce lămuriri cu privire la modalitatea de realizare a succesiunii. Acest lucru rezultă şi din întrebarea nr. 14, prin care B. arată:

"eu i-am spus telefonic, ca m-a întrebat ce trebuie sa impartim. Acest lucru s-a întâmplat înainte de deschiderea succesiunii".

Apărarea este întărită de martorul G., care afirmă:

"reclamantul mi-a comunicat că a fost anunţat de unul dintre fraţii săi de decesul tatălui său. Ştiu că a participat la înmormântarea tatălui său şi că la un anumit interval de timp a fost chemat din nou la Piteşti, de către fraţii săi pentru a semna un act notarial, să facă succesiunea. Ştiu sigur că reclamantul mi-a comunicat că a fost chemat la succesiune pentru a primi din averea tatălui său, nu pentru a renunţa".

În plus, martorul H. atestă că "atunci când s-a întors de la notar, soţul meu mi-a comunicat că procedura succesorală nu s-a finalizat şi trebuia a se mai prezenta odată la notar. B. i-a comunicat acest lucru soţului meu".

Contrar celor afirmate de către părţile adverse, în hotărârea de fond, instanţa retine intenţia pentru care a doua zi recurentul a solicitat copia certificatului de moştenitor. Indubitabil, intenţia este una evidentă şi rezulta din însăşi adresa pe care a transmis-o notarului, respectiv de a contesta certificatul de moştenitor în instanţă. Apelând la buna-credinţă a fraţilor săi, recurentul le-a solicitat acestora o copie de pe înscris şi întrucât acesta nu a fost obţinut, recurentul s-a adresat Camerei Notarilor publici, neputând fi reţinută critica potrivit căreia recurentul ar fi stat în pasivitate 2 luni.

Dacă recurentul a demonstrat că anterior semnării actului nu a avut reprezentarea că urmează să semneze un act de renunţare la moştenire şi nici după semnarea actului nu a avut reprezentarea că a semnat un act de renunţare la moştenire, rezultă că nici în perioada dintre aceste două momente, în care este demonstrat că discernământul i-a lipsit, nu a avut discernământul necesar pentru a realiza faptul că semnează un act de renunţare la moştenire. Această situaţie este confirmată prin răspunsul la întâmpinare formulat la apelul pârâţilor şi de către răspunsurile la interogatoriu, din care reiese că recurentului nu i-a fost explicat conţinutul actului de renunţare la moştenire sau efectele acestuia.

Recurentul precizează că a reiterat aceste argumente privind fondul, deoarece instanţa de apel le-a ignorat cu desăvârşire. Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, în jurisprudenţa sa, că nu este necesar să se răspundă tuturor argumentelor părtilor, însă instanţa trebuie să răspundă cel puţin argumentelor principale aduse de către acestea. Raţionamentul menţionat anterior şi prezentat în faţa instanţei de apel este de natura să demonstreze lispa discernământului recurentului la momentul semnării actului de renunţare la moştenire. In atare condiţii, era imperios necesar ca instanţa de apel, dacă dorea să respingă argumentele prezentate, să o facă motivat.

III. Raportat la cele mai sus învederate, recurentul apreciază că în cauză au fost greşit interpretate şi aplicate normele de drept din materia viciilor de consimţământ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18.01.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 17.05.2023.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi D., B., au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Au arătat intimaţii că din cererea de recurs nu rezultă aspecte de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar invocarea, pe calea acestui motiv de recurs, a nerespectării unor reguli de procedură, nu este posibilă. În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimaţii învederează că niciuna din ipotezele textului legal nu este incidentă în cauză.

Au mai arătat intimaţii că întrucât în primul ciclu procesual nu s-a pus în discuţie nelegala reprezentare a avocatului ales al pârâţilor, instanţa de apel a constatat în mod correct faptul că excepţia nulităţii apelului pentru lipsa semnăturilor pârâţilor C. şi B., astfel cum a fost motivate la data invocării, derivă din excepţia lipsei calităţii de reprezentant. În acest context, având în vedere şi prevederile art. 85 şi art. 87 C. proc. civ., nu se poate considera că memoriul de apel nu a fost legal semnat în condiţiile în care poarta semnătura şi stampila avocatului ales, astfel că susţinerile recurentului privind nulitatea apelului declarat sunt nefondate.

Aşa cum a stabilit Înalta Curte în decizia de casare, prin cererea de chemare în judecată reclamantul-recurentul a pus în discuţie două temeiuri pentru anularea declaraţiei de renunţare la succesiune şi a actelor subsecvente din procedura succesorală (existenţa sau nu a discernământului, respectiv vicierea sau nu a consimţământului recurentului prin dol), temeiuri ce au fost reluate, pe cale de apărare şi în stadiul procesual al apelului. În ceea ce priveşte aceste temeiuri, instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertizei medico-legale privind starea de sănătăţii apelantului-reclamant de la instanţa de fond, din care a rezultat că A. este lucid, orientat din punct de vedere temporal şi spaţial, victimă a unui accident în anul 2012, fără modificări semnificative de percepţie, având atenţie selectivă şi fatigabilă, cu dificultăţi de fixare în memorie, gândire coerentă cu reducerea supleţei şi eficienţei, limbaj fără modificări şi intelect de nivel premorbid corespunzător de funcţionare, la fel ca si imaginaţia, voinţa uşor hipobulică, viaţa instinctuală uşor diminuată, cu deteriorare cognitive şi reducerea randamentului şi eficienţei acţiunilor.

Din cuprinsul probatoriului administrat nu au existat indicii care să conducă la presupunerea rezonabilă că notarul public E. a săvârşit vreun abuz în serviciu cu ocazia autentificării declaraţiei lui A. cu nr. x/14.04.2016, aceasta aducându-i la cunoştinţă petentului semnificaţia actului care urmează a fi autentificat. De asemenea, nu s-a putut reţine nici săvâşirea infracţiunii de înşelăciune de către notarul public E..

Recurentul nu a făcut dovada că a intervenit o cauză de viciere a consimţământului său prin dol şi nici a lipsei discernământului la data la care a renunţat la moştenire.

Instanţa de apel în mod corect a constatat că dolul îmbracă forma inducerii în eroare care este provocată părţii de o altă persoană. Ca şi în cazul erorii, dolul este tot o falsă reprezentare a realităţii, însă una provocată, fiind necesară reaua credinţă a persoanei care induce în eroare. Tipicitatea acestui viciu de consimţământ nu se regăseşte în cauza de faţă, nefiind întrunit elemental obiectiv (material) şi elementul subiectiv (intenţional).

Recurentul s-a prezentat de bună voie la notarul public şi a semnat declaraţia de renunţare la succesiunea tatălui în deplină cunoştinţă de cauză. Nu a rezultat de nicăieri reaua credinţă a pârâţilor, respectiv intenţia de a provoca o eroare, de a înşela cu bună credinţă recurentul, atunci când şi-a manifestat voinţa în sensul renunţării. Aşa cum a arătat soţia recurentului, după semnarea declaraţiei de renunţare, A. a primit suma de 10.000 ron, ştiind, când s-a întors acasă că nu mai avea pretenţii de la moştenire. De asemenea recurentul nu a arătat în ce au constat mai exact manevrele dolosive folosite, care nu au rezultat din nicio proba administrată în cauză.

Argumentele recurentului în sensul că pârâţii l-ar fi determinat să dea declaraţia de renunţare, pe care ln lipsa mijloacelor viclene nu ar fi exprimat-o, sunt simple afirmaţii, fără acoperire probatorie. De altfel, chiar motivarea acţiunii este una contradictorie, deoarece în cuprinsul aceleiaşi cereri de chemare în judecată, pe de o parte s-a insistat pe lipsa discernământului, iar pe de altă parte s-a invocat dolul, motivat de faptul că nu i s-a explicat recurentului, de către notar, în ce constă renunţarea la succesiune. În acest context în mod vădit acţiunea în anularea certificatului de moştenitor si a declaraţiei de renunţare, cu consecinţa calităţii recurentului de moştenitor legal este neîntemeiată, iar motivele de recurs sunt în contradicţie cu toate probele administrate în cauză. Din chiar motivele de recurs rezultă faptul că recurentul a primit suma de 10.000 de RON drept recompensă pentru renunţarea la moştenire, şi faptul că a ştiut ce a semnat în faţa notarului, şi că a participat la procedura prealabilă pregătirii dezbaterii succesorale.

Hotărârea instanţei de apel este motivată în concret nu în abstract, cu reţinerea corectă a situaţiei de fapt, şi cu indicarea temeiurilor de drept, fără încălcarea regulilor de procedură şi cu aplicarea corectă a textelor de lege, astfel încât recursul este netemeinic şi nelegal.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate de partea reclamantă A., prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

- este nefondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care partea pretinde soluţionarea greşită a excepţiei nulităţii cererii de apel, pentru lipsa semnăturii, în raport de art. 470 şi art. 82 C. proc. civ.

Art. 470 alin. (3) C. proc. civ. sancţionează, cu nulitatea, cererea de apel care nu respectă cerinţa prevăzută la alin. (1) lit. e), adică nu poartă semnătura, cerinţă a cărei nerespectare, dacă se invocă, poate fi împlinită, după regulile prevăzute la art. 196 alin. (2) Cod procedură, în tot cursul judecăţii în faţa instanţei de apel.

În speţă, cererea de apel formulată, la data de 10.01.2018, de pârâţii D., C. şi B. îndeplineşte condiţia formală, intrinsecă, prevăzută de art. 470 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. având aplicată semnătura şi ştampila avocatului, care a depus, la dosarul cauzei, împuternicire emisă potrivit legii de organizare a profesiei.

Invocând nulitatea cererii de apel pentru lipsa semnăturii pârâtului D., partea reclamantă susţine o nulitate derivată din încălcarea regulilor privind reprezentarea procesuală a părţilor în proces.

Anume, pretinde că acest act de procedură nu putea fi semnat de avocat, cât timp nu a probat existenţa unui mandat special, care să-i fost dat în acest scop, al semnării cererii, de către pârâtul D..

Susţinerea părţii ignoră faptul că obligativitatea unui mandat special, dat sub forma unei procuri speciale, este prevăzută de dispoziţiile art. 81 C. proc. civ. doar în privinţa anumitor acte, anume în privinţa actelor procedurale de dispoziţie, cărora nu se subsumează semnarea cererii de apel de către avocatul ce a redactat şi motivat cererea, în baza împuternicirii date de către client, pe temeiul Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat

De altminteri, art. 126 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, prevede, explicit, că pentru activităţile prevă­zute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului.

Prin urmare, cum activităţile de redactare apel, motivare apel şi asistenţă juridică în faţa Curţii de Apel Piteşti, prevăzute în împuternicirea emisă de avocat în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu pârâtul D. se subsumează acelora prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, de asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, avocatul era în drept să semneze cererea de apel în numele pârâtului D..

Relevante din perspectiva analizei sunt şi dispoziţiile art. 87 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe, sintagmă căreia i se subsumează activităţi de elaborare şi de tehnoredactare de înscrisuri/cereri de către de cel împuternicit să acţioneze în numele unei persoane, care îndeplinesc cerinţele de valabilitate edictate de normele de procedură civilă.

Prin urmare, solicitarea părţii reclamante de constatare a nulităţii cererii de apel formulate de pârâtul D., nulitate relativă cât timp, prin argumentele dezvoltate, derivă din pretinse încălcări ale regulilor privind reprezentarea părţii de către avocat în temeiul împuternicirii emise conform legii de organizare a profesiei, este nefondată.

Subsumat criticii, partea reclamantă susţine, totodată, că instanţa de apel a statuat, nelegal, că trebuia să invoce în primul ciclu de judecată a cauzei excepţia nulităţii apelurilor declarate de ceilalţi doi pârâţi, C. şi B., nulitate decurgând din lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului semnatar al cererii de apel formulate în numele lor.

Susţine partea că incidentul procedural referitor la lipsa calităţii de reprezentant a intervenit la termenul din data de 28.09.2021, când dezbaterile au vizat lămurirea cadrului procesual, în urma decesului pârâtei C., caz în care era îndreptăţită să invoce neregularitatea pe temeiul art. 82 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar susţinerilor părţii, lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului ce a acţionat în numele pârâţilor C. şi B., fundamentată fiind pe conţinutul împuternicirii emise de avocatul semnatar al cererii de apel depusă la dosarul cauzei la data de 01.03.2018, se impunea a fi constatată la momentul depunerii împuternicirii, iar neregularitatea trebuia invocată prin întâmpinarea formulată la 22.03.2018.

Acesta, întrucât, în cazul cerinţelor procedurale instituite prin norme ce ocrotesc un interes privat, cum sunt şi cele privitoare la depunerea dovezii de reprezentare, sancţiunea este, potrivit art. 174 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea relativă, ce se invocă după regulile prevăzute art. 178 alin. (3) lit. a) C. proc. civ.

Neinvocarea după regulile prescrise, atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a invoca nulitatea, prezumându-se renunţarea părţii interesate, posibilitate recunoscută în alin. (4) al art. 178.

Aşa fiind, corect instanţa de apel a statuat că partea reclamantă avea a invoca nulitatea, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant a avocatului semnatar al cererii de apel în numele pârâţilor C. şi B., în primul ciclu procesual de judecată a apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 411/2017 a Tribunalului Argeş.

De altminteri, în absenţa invocării neregularităţii procedurale, apelurile au fost soluţionate pe fond, prin decizia civilă nr. 2046/19.06.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, casată, ulterior, pentru alte motive, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, prin decizia nr. 985/10.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II a civilă.

Decesul pârâtei C., intervenit la 14.06.2021, fapt ce a impus instanţei de rejudecare dezbateri pentru lămurirea cadrului procesual în care urma să se desfăşoare judecata la termenul din 28.09.2021, nu produce, pe planul nulităţii, consecinţele de care se prevalează partea reclamantă.

Anume, acest eveniment nu impunea instanţei de apel, ce avea a rejudeca cauza în limitele stabilite prin decizia de casare, verificări suplimentare din perspectiva legalei învestiri de către această pârâtă cu judecata apelului, în considerarea momentului în care a intervenit acest eveniment, anume, ulterior împlinirii termenului prevăzut de art. 178 alin. (3) lit. a) C. proc. civ., în care partea reclamantă justifica interes în invocarea nulităţii, pe temeiul art. 82 alin. (2) C. proc. civ.

În fine, este de observat şi lipsa de interes a părţii reclamante în susţinerea, prin recurs, a criticii examinate, date fiind consecinţele ce se produc asupra pârâţilor B. şi C., pe temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ., în puterea hotărârii judecătoreşti ce soluţionează apelul declarat de pârâtul D..

Rezultă, potrivit normei de drept menţionate, că în caz de coparticipare procesuală, impusă de natura raportului juridic, actele de procedură îndeplinite numai de unul/unii dintre pârâţi profită şi celorlalţi pârâţi, în considerarea faptului că efectele hotărârii se întind asupra tuturor pârâţilor.

Or, în considerarea caracterului indivizibil al obligaţiilor din raportul juridic dedus judecăţii în procesul pendinte, efectele hotărârii pronunţate asupra apelului declarat de pârâtul D., necontestat, se întind şi asupra pârâţilor B. şi C., (decedată, ai cărei moştenitori sunt B. şi D.), irelevant că apelul declarat de pârâţii menţionaţi ar fi putut fi anulat pentru lipsa semnăturilor.

Subsumat acestui motiv de recurs, partea pretinde şi că prin hotărârea pronunţată s-a încălcat art. 501 alin. (1) C. proc. civ., anume că au fost eludate directivele pe care le-a trasat ICCJ, în primul procesual, prin aceea că nu rezultă cercetarea discernământului său din perspectiva semnării în faţa notarului a unor acte de dezbatere/acceptare a succesiunii sau de renunţare la succesiune, în subsidiar, din perspectiva dolului.

Critica nu poate fi primită, întrucât nu se fundamentează pe conţinutul hotărârii recurate, ce evidenţiază contrariul, anume că instanţa de apel a statuat, explicit, că va examina, procedând în consecinţă, cauza prin prisma dezlegărilor date prin decizia de casare, astfel cum acestea au fost indicate în precedent de partea reclamantă, şi furnizează dovada examinării.

De altminteri, pentru a susţine această critică, prin memoriul de recurs, partea procedează la reexaminarea probelor şi prezintă o altă apreciere ce, în opinia sa, ar fi trebuit dată acestora, contrară celei făcute de instanţa de apel, ceea ce nu îi este permis.

Nici în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului disponibilităţii, al cărui conţinut este stabilit prin art. 9 C. proc. civ., partea nu dezvoltă o critică precisă, care să permită instanţei de recurs exercitarea controlului de legalitate, rezumându-se să afirme, formal, că instanţa de apel ar fi examinat şi motive noi, altele decât cele invocate de partea pârâtă prin apel, fără a indica elemente care să permită identificarea.

Pe de altă parte, principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ., presupune ca părţile să-şi cunoască reciproc apărările relative la chestiunile de fapt utile cauzei şi a celor de drept necesar a fi dezlegate de instanţa de judecată.

Or, înscrisurile penale la care face trimitere partea reclamantă, care vizează aspecte de fapt ale cauzei pendinte, au fost întocmite de organele de urmărire penală/instanţele penale cu privire la plângerile penale pe care aceasta, partea reclamantă, le-a formulat, pe de o parte, împotriva notarului ce a autentificat actele a căror anulare o solicită în procesul pendinte, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi înşelăciune, şi, pe de altă parte, împotriva pârâţilor B., C. şi D., în legătură cu aceleaşi acte, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi instigare la abuz în serviciu.

Conţinutul înscrisurilor penale era, deci, cunoscut părţii reclamante, caz în care, depunerea la dosarul cauzei, cu privire la care nu s-a susţinut/probat formularea de obiecţiuni, nu pune în discuţie, cum eronat se pretinde, încălcarea principiului contradictorialităţii.

- este nefondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susţine nemotivarea şi, deopotrivă, caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate.

Motivarea hotărârii înseamnă arătarea în scris a temeiurilor de fapt şi de drept necesare şi suficiente, precum şi a raţionamentului logico-judiciar care fundamentează soluţia pronunţată.

Dreptul la o decizie motivată nu implică, cum corect învederează şi partea reclamantă prin recurs, un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de părţi, ci dreptul de a obţine dovada examinării aspectelor esenţiale ale cauzei, de fapt şi de drept, pe care se întemeiază soluţia, întinderea motivării putând varia în funcţie de circumstanţele cauzei şi de natura soluţiei adoptate.

Incidenţa acestui motiv de recurs, potrivit legii, se verifică, însă, în raport de considerentele de drept arătate în cuprinsul hotărârii, nu în considerarea unor critici prin care se pretinde săvârşirea de greşeli privind situaţia de fapt a cauzei, ce ar fi rezultatul unei pretinse evaluări contradictorii a probelor, ştiut fiind că, judecătorii apelului au o putere suverană, necenzurabilă, de apreciere a faptelor şi a dovezilor cauzei ce le este dedusă judecăţii.

În speţă, se constată că hotărârea recurată detaliază amplu, nu succint, cum susţine partea reclamantă, probele şi aprecierea dată acestora, precum şi raţionamentul logico-judiciar ce a fundamentat soluţia de respingere a cererii părţii de anulare a declaraţiei de renunţare la succesiune, şi, pe cale de consecinţă, a certificatului de moştenitor emis după defunctul D., raportat la motivele de nulitate invocate, lipsa de discernământ şi dolul.

De altminteri, prin memoriul de recurs, partea reclamantă îşi susţine critica, explicit, prin aceea că situaţia de fapt este greşit reţinută de către instanţa de apel, materialul probator este interpretat într-o forma profund eronată, similară cu noţiunea de abuz din moment ce se adaugă peste informaţiile pe care martorii le expun în cauză, şi, pentru a demonstra, cere instanţei de recurs să observe sensul declaraţiei martorului H., conţinutul declaraţiei martorului G., răspunsurile date la interogatoriu, conţinutul expertizei, în ansamblu, să evalueze probele şi să constate că impuneau altă soluţie.

Or, astfel cum s-a arătat în precedent, astfel de critici, îndreptate împotriva aprecierii date de judecători probelor, nu pot fi primite, întrucât nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu atât mai puţin, norma de drept nu permite părţii să pretindă instanţei de recurs să cerceteze probele şi să le reevalueze pentru stabilirea altor fapte, diferite de acelea reţinute de judecătorii apelului.

Pe de o parte, pentru că astfel de critici, ce vizează aprecierea probelor, pun în discuţie netemeinicia, nu nelegalitate unei hotărârii judecătoreşti şi, ca atare, nu se subsumează art. 488 C. proc. civ.

Pe de altă parte, deoarece controlul instanţei de recurs, potrivit art. 481 alin. (3) C. proc. civ., este unul limitat la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

- nu poate fi primită nici critica prin care se pretinde incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de recurs, partea pretinde că, deşi formal a răspuns problematicii de drept invocate, raţionamentul instanţei este construit în jurul evidenţierii unei situaţii de fapt care ar rezulta din anumite probe, ignorând altele, urmată de o prezentare doctrinară succintă a noţiunilor de dol şi discernământ.

Astfel formulată, critica nu poate fi examinată, deoarece nu permite identificarea normelor de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de către instanţa de apel.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de partea reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1499 din 15 martie 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2023.