Civil compensation for unlawful detention after criminal acquittal: failure to prove elements of general civil tort liability

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă la data de 23.05.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, obligarea acestuia la plata sumei de 4.000.000 RON cu titlu de daune morale şi de 500.000 RON cu titlu de daune materiale ce au fost provocate prin privarea nelegală de libertate de 483 zile, în perioada 02.04.2015-28.07.2016, în cursul procesului penal ce a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 640/P/2014 al DNA şi al dosarului de instanţă nr. x/2015, proces soluţionat definitiv prin pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ., conform deciziei penale nr. 1671/21.11.2017.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ., art. 5 paragrafele 1-4 din CEDO.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii introductive, ca neîntemeiată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2571/10.12.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins acţiunea.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1058/25.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit decizia Curţii Constituţionale nr. 136/03.03.2021 cu privire la dispoziţiile art. 539 C. proc. pen.

În susţinerea recursului, reclamantul a reiterat situaţia de fapt ce a determinat prezentul demers judiciar şi a arătat că în cursul procesului penal ce a făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 640/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticoruptie, secţia de combatere a corupţiei şi al dosarului de instanţă nr. x/2015, a fost privat nelegal de libertate pentru 483 de zile.

Prin decizia penală nr. 1671/21.11.2017, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală în dosarul nr. x/2015, s-a dispus achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., respectiv "fapta nu este prevăzută de legea penală", faţă de acuzaţia de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 rap. la art. 291 alin. (1) din C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În ce priveşte întinderea reparaţiei, respectiv a daunelor morale în cuantum de 4.000.000 RON şi a pagubelor materiale în cuantum de 500.000 RON, recurentul arată că durata privării de libertate, de 483 zile, echivalează cu executarea unei pedepse grele cu închisoarea, o perioadă foarte îndelungată, de 363 zile, fiind executată în arest preventiv, în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, în condiţii de trai foarte grele.

Mai arată recurentul că i-au fost grav afectate drepturile şi libertăţile fundamentale, i-au fost provocate suferinţe fizice şi psihice, ce trebuiesc reparate prin acordarea unor juste despăgubiri.

În perioada în care s-a aflat în arest preventiv acesta s-a temut pentru viata sa, starea de sănătate i s-a degradat şi a suferit de o gravă depresie, de care nici în prezent nu este vindecat, fiind în continuare marcat de perioada din închisoare, cu atât mai mult cu cât procesul penal a fost mediatizat, fiind prezentat în emisiunile de televiziune şi alte canale media drept un infractor.

Totodată, prin privarea sa de libertate, în mod nedrept a fost grav afectată şi familia recurentului, soţia rămânând singură şi suferind la rândul ei o depresie şi un zbucium greu de suportat, ca şi fraţii săi şi alte rude apropiate, recurentul fiind întreţinătorul familiei.

Recurentul învederează că a suferit grave vătămări şi din punct de vedere al imaginii şi reputaţiei în societate, în comunitatea arabă şi în mediul de afaceri.

Urmare a privării de libertate în mod injust, acesta a suferit şi grave prejudicii materiale, societatea la care este asociat si administrator intrând în declin, cifra de afaceri a scăzut considerabil, prin pierderea partenerilor de afaceri în această perioadă, dar şi prin plata de chirii pentru nişte spatii pe care nu le-a utilizat.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18.01.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 17.05.2023.

Prin raportul de admisibilitate s-a reţinut că nu se raportează la considerentele hotărârii instanţei de apel şi nu este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. critica privind greşita aplicare/interpretare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 539 C. proc. pen.

Referitor la apărările recurentului privind modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra existenţei/inexistenţei răspunderii obiective a Statului Român în cauza dedusă judecăţii, chiar neîncadrate în drept de către acesta, s-a reţinut că pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin raportul de admisibilitate dar şi prin încheierea de admitere în principiu s-a reţinut că apărările recurentului privind greşita aplicare/interpretare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, cu trimitere la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 539 C. proc. pen. nu se raportează la considerentele hotărârii recurate, nefiind, astfel, încadrabile în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., singura critică susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind cea privind modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra existenţei sau inexistenţei răspunderii obiective a Statului Român în cauza dedusă judecăţii, astfel încât analiza de legalitate a instanţei de recurs va purta exclusiv asupra acesteia.

Recurentul învederează că prin măsura arestului preventiv, respectiv arestului la domiciliu, dispuse în cadrul procesului penal în care a fost învinuit de infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă şi ulterior achitat, în cuantum total de 483 de zile, i-au fost încălcate grav drepturile şi libertăţile fundamentale, cu consecinţa degradării stării de sănătate, afectării imaginii publice, a relaţiilor familiale şi comerciale, fiind, astfel, îndreptăţit să solicite repararea prejudiciului produs prin iniţierea prezentului demers judiciar.

Prin urmare, recurentul pretinde că măsura privativă de libertate dispusă împotriva sa în cadrul procesului penal obiect al dosarului nr. x/2015, urmată de achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu există), determină răspunderea Statului Român pentru privarea nelegală de libertate şi repararea prejudiciului astfel produs, prin acordarea sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată cu titlu de daune morale şi materiale.

Criticile formulate sunt nefondate şi nu pot fi primite.

Astfel, Înalta Curte constată că, deşi acţiunea a fost iniţial întemeiată pe dispoziţiile art. 539, art. 540, art. 541 C. proc. pen., prin precizarea formulată la data de 26.11.2018, în şedinţă publică, acesta a arătat că temeiul juridic este cel determinat de dispoziţiile art. 252, art. 253 alin. (4) C. civ., iar nu pe dispoziţiile art. 538-539 C. proc. pen., aspect consemnat şi prin notele scrise înregistrate la data de 30.11.2018.

Potrivit art. 252 C. civ., "Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică", iar potrivit art. 253 alin. (4) C. civ. "...persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i -a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile...".

Din perspectiva acestui temei juridic, recurentul avea obligaţia, astfel cum a reţinut instanţa de apel, de a proba îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi consecinţa produsă, lucru care în cauză nu s-a produs.

Recurentul susţine că privarea sa de libertate este nelegală în contextul soluţiei finale de achitare, deşi această măsură a fost dispusă de instanţa de judecată în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, care au considerat că subzistă suspiciunea care a îndreptăţit măsura până la readministrarea probelor în apel.

Astfel, recurentul a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, fiind constituit dosarul penal nr. x/2015, în care s-a pronunţat decizia nr. 1671/A/21.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, prin care chiar instanţa care a dispus achitarea a constatat, cu privire la măsurile preventive, următoarele:

"Curtea reţine că aspectul privind neîndeplinirea condiţiilor legate de tipicitatea obiectivă a infracţiunilor menţionate a rezultat în urma probelor administrate în apel, astfel cum au fost analizate mai sus, în cauză existenţa unei suspiciuni privind implicarea celor doi inculpaţi în activitatea infracţională cercetată rezultând din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în faţa primei instanţe, această suspiciune rezonabilă menţinându-se până la finalizarea readministrării probelor în apel. Prin urmare, Curtea reţine ca fiind legale şi justificate măsurile preventive dispuse faţă de inculpaţi pe parcursul procesului penal, constatând de altfel că şi în apel, până la lămurirea completă a aspectelor legate de sinceritatea martorilor denunţători şi de relaţia de duşmănie pe care aceştia o aveau cu unul dintre inculpaţi, măsura controlului judiciar a fost menţinută de instanţa de control.

Curtea mai reţine că măsurile preventive pot fi luate/menţinute când în cauza există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune, pentru care este cerut un nivel probator inferior celui necesar a conduce instanţa la concluzia dovedirii acuzaţiei dincolo de orice îndoială rezonabilă, impus pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, astfel cum impun dispoz. art. 103 alin. (3) C. proc. pen. Această interpretare este în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului: în hotărârile Brogan c. Marii Britanii si Murray c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca art. 5 paragraf. 1 lit. c) nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea, sau, dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu au acelaşi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea şi, cu atât mai puţin, cu cele care permit condamnarea. Este motivul pentru care Curtea a refuzat în mod constant să constate încălcarea art. 5 din Convenţie la cererea unor reclamanţi care se plângeau că deciziile prin care au fost condamnaţi au fost anulate de instanţele superioare pentru erori de fapt sau de drept (Marturana c. Italiei, Benham c. M.B.)".

De altfel, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat o cerere de completare prin care a solicitat să se constate caracterul nelegal al măsurilor privative de libertate, cerere care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 11.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală în dosar nr. x/2015, reţinându-se, pe de o parte, că aspectele deduse judecăţii nu se circumscriu noţiunii de omisiune vădită astfel cum este reglementată de art. 277 C. proc. pen., iar pe de altă parte, că instanţa de apel care a pronunţat achitarea a analizat deja aceste aspecte prin considerentele expuse prin decizia penală nr. 1671/A/21.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală.

Aşadar, nu se poate susţine că au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale, întrucât recurentul a beneficiat de căile legale de contestare a măsurilor restrictive de libertate, iar împrejurarea că la un anumit moment sau pentru o anumită perioadă, s-a apreciat că acestea se impun a fi luate ori menţinute, reprezintă o chestiune specifică derulării procesului penal în cadrul căruia au fost administrate probe pe baza cărora s-a dispus în consecinţă.

În ce priveşte condiţiile de detenţie, acestea au fost specifice regimului privativ de libertate, iar recurentul nu a probat că ar fi fost supus unui regim discriminatoriu, altul decât cel în care se desfăşoară detenţia tuturor persoanelor aflate în stare de arest.

Referitor la starea de sănătate, la dosar nu au fost depuse acte medicale din care să rezulte dobândirea anumitor afecţiuni în timpul detenţiei ori deteriorarea stării fizice şi psihice a reclamantului urmare a regimului privativ de libertate.

Nici afectarea dreptului la imagine nu a fost dovedită, reclamantul neaducând argumente în sprijinul acestor susţineri, limitându-se la a arăta că urmare a privării de libertate imaginea şi reputaţia sa în comunitatea arabă din care provine au fost distruse, fără a indica, în concret, cum s-a realizat această lezare.

Recurentul pretinde că societatea comercială la care este asociat şi administrator a intrat în declin datorită absenţei sale, determinată de arestarea preventivă, prin scăderea cifrei de afaceri şi pierderea partenerilor comerciali, însă, de asemenea, nu a produs dovezi în acest sens.

Astfel, deşi pretinde afectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, recurentul nu a dovedit pretenţiile formulate în temeiul art. 252, art. 253 C. civ. aşa cum a fost indicat prin cererea modificatoare, situaţie faţă de care criticile deduse judecăţii în calea extraordinară de atac nu pot fi primite.

Ca atare, instanţa de apel a stabilit corect că, raportat la temeiul juridic al pretenţiilor reclamantului, Statul nu a fost chemat în judecată pentru a răspunde în mod obiectiv, ci în baza unei răspunderi personale, ale cărei condiţii de angajare nu au fost demonstrate.

De altfel, prin criticile formulate, recurentul nu combate aceste statuări ale deciziei din apel, ci reia, în principal, aspecte care, în aprecierea acestuia, i-ar susţine pretenţiile în despăgubiri, dar care sunt străine fundamentului juridic pe baza căruia s-a făcut analiza în instanţele anterioare, în limitele judecăţii fixate de parte.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1058 din 25 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1058 din 25 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 mai 2023.