Electricity billing dispute; loss of jurisdiction to raise public-order functional incompetence at cassation

Şedinţa publică din data de 16 mai 2023

asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 24 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să oblige furnizorul de energie electrică la întocmirea unei note de calcul în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 64/2014 al A.N.R.E. şi cu Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţi finali din data de 14 iulie 2014, cu consecinţa lipsirii de efecte a notei de calcul incorecte şi nelegale întocmite.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la calcularea unui consum în conformitate cu modalităţile reglementate de aceleaşi acte normative, uzând de Procedura privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată şi în sistemul pauşal din data de 29 iulie 2015, aprobată prin Ordinul nr. 121/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 9653 din data de 11 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017.

La data de 16 februarie 2018, reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a societăţii C. S.A., pentru aceleaşi motive detaliate prin cererea de chemare în judecată, având în vedere că această societate a emis documentele care au stat la baza notei de calcul care face obiectul dosarului.

Prin încheierea de şedinţă din 19 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare, apreciind că aceasta trebuia formulată până la primul termen la care părţile erau legal citate, indiferent de competenţa instanţei în faţa căreia se află dosarul, astfel încât a constatat că este investită cu cererea principală, astfel cum a fost introdusă iniţial.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 296 din data de 2 iunie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă: a respins cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată; a admis cererea de majorare onorariu expert cu suma de 1.540 RON; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 449A din data de 30 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 296 din data de 2 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. şi C. S.A., a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

I.4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 449A din data de 30 martie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâta B. S.A.

I.5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 13 septembrie 2022 şi a fost repartizată aleatoriu completului filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie

I.6. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa transmiterii spre rejudecare secţiei a V-a sau a VI-a civile a Curţii de Apel Bucureşti.

Raportându-se la dispoziţiile art. 125 C. proc. civ. şi la cele ale art. 225 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum şi la hotărârea C.S.M. nr. 760 din data de 4 octombrie 2011, a arătat că este o persoană juridică supusă înregistrării în Registrul Comerţului şi este inclusă în denumirea generică de "profesionist", care include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, relaţiile sale cu consumatorii de energie electrică fiind de natură comercială, întrucât se desfăşoară în baza unui contract comercial, sinalagmatic, în virtutea căruia se comercializează energia electrică.

Enunţând prevederile art. 36 alin. (3) şi art. 37 alin. (3) din Legea nr. 207/2018 din data de 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi dispozitivul deciziei nr. 2/2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, a susţinut că se impune ca prezenta cauză să fie judecată de secţia specializată şi înfiinţată în acest scop în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv secţia a VI-a civilă (complet specializat).

Prin urmare, raportat la natura litigiului şi la calitatea sa de profesionist, a apreciat că decizia recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă funcţional, împrejurare faţă de care, în opinia sa, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la un complet specializat în litigii cu profesionişti din cadrul secţiei a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond, în soluţionarea cauzei, a ţinut cont în principal de expertiza tehnică judiciară, însă a procedat la analiza întregului material probator.

A precizat că prin Nota de Constatare nr. x din data de 23 septembrie 2016, s-a reţinut care este materialul din care este alcătuit branşamentul electric, respectiv, cupru, iar aceasta a fost semnată şi de către reprezentantul intimatei-reclamante, care a fost de acord cu cele consemnate şi nu a formulat obiecţiuni.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu se cunoaşte materialul din care a fost efectuat braşamentul electric, întrucât expertul tehnic nu s-a deplasat la faţa locului, ignorând celelalte înscrisuri, confirmate de înşăşi intimata-reclamantă.

Recurenta-pârâtă a subliniat că refacerea raportului de expertiză întocmit în cauză, doar pentru motivul că nu se cunoştea materialul din care este efectuat branşamentul electric, nu este justificată, pentru că, la data efectuării expertizei, se cunoştea că acesta este din cupru.

A mai arătat că raportul de expertiză tehnică judiciară este un mijloc de probă important, datorită caracterului său ştiinţific, iar această probă a fost dispusă de către prima instanţă, expertiza fiind efectuată de către un expert tehnic judiciar cu o vastă experienţă în domeniu şi, în plus, raportul de expertiză tehnică nu este combătut de nicio altă probă.

A apreciat că hotărârea Tribunalului Bucureşti este temeinic motivată, iar raportul de expertiză tehnică a fost mai mult decât edificator, raportat la ansamblul probator administrat în speţă.

I.7. Apărările formulate în cauză

La data de 3 noiembrie 2022, în termen legal, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, excepţia inadmisibilităţii criticilor privind necompetenţa funcţională a instanţei de apel.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cu privire la excepţia netimbrării recursului, cu referire la art. 1 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a arătat că în cuprinsul recursului nu s-a făcut nicio referire la achitarea taxei judiciare de timbru, iar, din informaţiile aflate pe portalul instanţei de judecată, nu a rezultat că recurenta-pârâtă a apelat la mijloacele puse la dispoziţie de lege persoanelor aflate în imposibilitate de a plăti taxele de timbru.

Cu referire la excepţia nulităţii recursului, prin raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a invocat că recurenta-pârâtă nu a încadrat criticile referitoare la necompetenţa funcţională a secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.,.

Susţinând inadmisibilitatea aceloraşi critici, faţă de prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că acestea ar fi putut determina analiza deciziei recurate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., doar în situaţia în care încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe era invocată în condiţiile legii.

A subliniat că, în speţă, nici în faţa tribunalului şi nici în apel, recurenta-pârâtă nu a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, aceasta devenind competentă să soluţioneze cauza, tocmai ca efect a dispoziţiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca această excepţie.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului din perspectiva criticilor subsumate de recurenta-pârâtă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că partea adversă a reiterat apărările formulate în apel fără a invoca critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei recurate şi fără a arăta textele de lege încălcate de instanţa de apel; or, interpretarea dată probelor şi aprecierea situaţiei de fapt reprezintă aspecte ce ţin exclusiv de temeinicia deciziei atacate, iar nu de legalitatea raţionamentului acesteia.

Pe fondul recursului, a arătat că instanţa de apel în mod corect a admis motivul de apel referitor la nemotivarea sentinţei date de tribunal şi a precizat că, în situaţia în care instanţa va admite recursul, înţelege să solicite trimiterea spre rejudecare instanţei de apel, pentru ca acesta să dispună motivat asupra tuturor motivelor de apel pe care le-a invocat.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

I.8. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată cu citarea părţilor în şedinţă publică, în vederea soluţionării pe fond a căii de atac, la data de 16 mai 2023, când a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului.

Cu privire la excepţia netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă A., s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât recurenta-pârâtă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă.

Totodată, referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte a reţinut că această excepţie este incidentă numai în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, aspect care nu se verifică în cauză.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea criticilor privind necompetenţa funcţională a instanţei de apel, susţinută prin aceeaşi întâmpinare, Înalta Curte a constatat că se invocă aspecte care nu se circumscriu verificărilor care se efectuează în cadrul procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ., din perspectiva admisibilităţii în principiu a recursului, astfel încât, a arătat că aceste apărări urmează a fi evaluate la soluţionarea pe fond a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin primul motiv de recurs, în esenţă, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată, susţinând că instanţa de apel nu era competentă să soluţioneze cauza, ci pricina trebuia soluţionată de secţia specializată în litigii cu profesionişti a curţii de apel, prin raportare la obiectul litigiului şi la calitatea sa de profesionist.

Intimata-reclamantă, prin întâmpinare, a susţinut inadmisibilitatea acestor critici, arătând că, în speţă, necompetenţa materială procesuală nu a fost invocată în termenul legal, reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ci direct în faza procesuală a recursului, ceea ce nu este permis.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă nu a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei de apel, conduită care ar fi fost sancţionată de dispoziţiile legale anterior menţionate în sensul susţinut de intimata-reclamantă, ci a arătat că hotărârea a fost pronunţată de o instanţă care nu era competentă a judeca pricina, apreciind că, în speţă, era competentă secţia specializată în soluţionarea litigiilor cu profesionişti a curţii de apel, afirmaţie care tinde a susţine incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Totodată, nu se poate aprecia că această critică ar fi fost formulată omisso medio, întrucât recurenta-pârâtă a formulat susţineri vizând necompetenţa instanţei de apel şi nu a tribunalului, situaţie în care s-ar fi impus o analiză din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va analiza critica recurentei-pârâte privind necompetenţa materială procesuală a instanţei de apel din perspectiva ipotezei reţinute de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în care este încadrabilă, apărarea intimatei-reclamante urmând a fi valorificată în cercetarea pe fond a motivului de recurs.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale anterior evocate, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Ca atare, prima verificare în analiza incidenţei acestui motiv de casare impune a observa dacă susţinerea părţii vizează o necompetenţă de ordine publică, condiţie îndeplinită în cauză, în contextul în care partea afirmă că era competentă material procesual o altă secţie a curţii de apel, iar, potrivit dezlegărilor date prin decizia în interesul legii nr. 17/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018 (obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.):

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică."

Însă, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cerinţa ca parte să fi invocat excepţia în condiţiile legii.

Potrivit art. 130 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., competenţa de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, cu excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti care poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.

Consecinţa aceste reglementări este aceea că nu este permisă invocarea excepţiei după epuizarea momentului reţinut de aceste norme procedurale, iar o conduită contrară echivalează cu neinvocarea excepţiei în condiţiile legii.

Or, în speţă, recurenta-pârâtă a formulat susţineri privind necompetenţa materială procesuală a secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti abia în faţa instanţei de recurs, cu nesocotirea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., critica adusă de către recurenta-pârâtă din această perspectivă hotărârii recurate fiind nefondată.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu pot face obiectul analizei în prezentul recurs, întrucât acestea vizează aprecierea probelor şi a valorii probante a acestora (expertiza efectuată în faţa primei instanţe, nota de constatare nr. x din data de 23 septembrie 2016), astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel în analiza cauzei, aspecte care privesc temeinicia şi nu legalitatea hotărârii atacate.

Instanţele de fond au plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, sunt suverane în a decide asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor asupra cărora deja s-a dispus.

Pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care susţin nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, faţă de considerentele anterior reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 449A din data de 30 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză - respingerea recursului ca nefondat -, Înalta Curte constată că partea care a căzut în pretenţii este recurenta-pârâtă, astfel că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON, dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul de recurs, cuantum justificat în raport de obiectul şi complexitatea cauzei, precum şi cu munca desfăşurată de avocatul ales al părţii, care a întocmit şi a depus la dosar acte de procedură şi s-a înfăţişat în faţa instanţei pentru a susţine interesele intimatei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 449A din data de 30 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenta-pârâta B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2023.