Delictual liability for salt mining subsidence causing irreversible property depreciation and breach of constitutional property rights

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub nr. x/2016, la 31 martie 2016, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea, obligarea acestora la plata sumei de 380.000 RON, reprezentând despăgubiri materiale, şi a sumei de 10.000 RON, constând în daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Vâlcea

Prin sentinţa nr. 1275 din 24 noiembrie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanţii B. şi C., în nume propriu şi în calitate de succesoare ale reclamantului A., decedat pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea; a obligat reclamanţii, în solidar, la plata sumei de 3660 RON, cheltuieli de judecată către pârâte.

3. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 2687 din 8 iunie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta D. împotriva sentinţei nr. 1275 din 24 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea. A schimbat sentinţa, în sensul admiterii, în parte, a acţiunii civile. Le-a obligat pe pârâte la plata către reclamanta D. a sumei de 157.235 RON, reprezentând despăgubiri materiale, precum şi a sumei de 9.035 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A respins apelul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei nr. 1275 din 24 noiembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă. Le-a obligat pe intimatele-pârâte la plata către apelanta-reclamantă D. a sumei de 3.375 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 2687 din 8 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă au declarat recurs pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea.

Invocând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea au susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 555, art. 1349, art. 1381, art. 1385, art. 1386 C. civ., a Protocolului Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi art. 53 din Constituţia României.

Recurentele au arătat că instanţa de apel a admis cererea de chemare în judecată, întemeindu-şi în mod greşit motivarea pe prevederile art. 555 alin. (1) C. civ., fără a avea în vedere dispoziţiile art. 556 alin. (2) ale aceluiaşi act normativ, potrivit căruia exercitarea atributelor dreptului de proprietate poate fi limitată prin lege.

O astfel de limitare, prin condiţionarea dreptului de construire, reconstruire şi extindere este prevăzută în planul urbanistic general (PUG) al oraşului Ocnele Mari, aprobat prin HCL nr. 30 din 11 mai 2011, care are o perioadă de valabilitate de 10 ani. Aprobarea PUG s-a făcut în raport de interesul general al comunităţii, în ansamblul său, activitatea de exploatare minieră din Ocnele Mari asigurând o dezvoltare economică de necontestat comunităţii şi oferind locuri de muncă unui număr semnificativ de locuitori din zonă.

Recurentele au învederat că singura limitare în exercitarea dreptului de proprietate al intimatei D. constă în interdicţia de edificare a unor construcţii noi, respectiv de modificare, extindere ori schimbare a construcţiilor existente, generată de situarea imobilului într-o zonă cu riscuri antropice, provenite din exploatarea resurselor minerale.

Au susţinut că respectiva ingerinţă, fără alte afectări ori limitări aduse bunului în ansamblul utilităţii sale particulare, este prevăzută în HCL nr. 30/2011, fiind necesară prin raportare la activitatea economică desfăşurată de pârâte în zonă, ca o măsură preventivă de conservare a proprietăţilor aflate în acest areal, în concordanţă cu dispoziţiile art. 55 alin. (2) din Constituţie.

Intervenţia autorităţilor era necesară şi proporţională, având scop legitim, de conservare a proprietăţilor existente, cu respectarea dreptului de proprietate privată, consfinţit prin art. 44 din Constituţie. Au afirmat recurentele că instanţa de apel, prin interpretarea eronată a acestor dispoziţii legale, a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, pe motiv că activitatea lor economică limitează prerogativele dreptului de proprietate al reclamantei.

Dimpotrivă, recurentele au menţionat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu), întrucât intimata D. a achiziţionat în cunoştinţă de cauză imobilele, ulterior declarării zonei, de către autorităţile locale, ca prezentând riscuri naturale sau antropice provenite din exploatarea resurselor minerale, fiind de acord cu amplasarea imobilului şi asumându-şi riscul unei eventuale afectări a imobilului.

Invocând dispoziţiile art. 1371 C. civ., recurentele au afirmat că intimata nu poate invoca propria culpă pentru a primi despăgubiri, fiind incidentă o cauză exoneratoare de răspundere, care înlătură vinovăţia, respectiv fapta imputabilă a victimei, constând în achiziţionarea imobilelor cu asumarea riscurilor şi a condiţionărilor din zonă.

Recurentele au susţinut că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel faptul că, momentul dobândirii dreptului de proprietate de către intimata D. nu este de natură să înlăture dreptul acesteia la despăgubiri, în condiţiile în care, odată cu transferul dreptului de proprietate, acesteia i s-a transmis şi dreptul la dezdăunări pentru atingerile aduse acestui drept.

Au afirmat recurentele că instanţa de apel a aplicat discreţionar, în favoarea reclamantei, dispoziţiile art. 1695 şi art. 1707 C. civ., deşi, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, vânzătorii şi-au asumat obligaţia de garanţie pentru evicţiune şi pentru vicii ascunse.

Au arătat că, prin decizia atacată s-a ignorat faptul că imobilele dobândite de intimată sunt lipsite de valoare economică, fiind imposibilă vânzarea lor la valoarea reală, iar, la momentul la care reclamanta a achiziţionat imobilele, zona avea aceeaşi încadrare în planul urbanistic general.

Deşi situarea unei proprietăţi în arealul câmpurilor de sonde poate conduce la scăderea valorii de circulaţie a imobilului, valorificarea sa pe piaţă nu este împiedicată în mod definitiv, astfel încât s-ar putea justifica, cel mult, îndreptăţirea intimatei D. la despăgubiri constând în deprecierea valorii de circulaţie a terenului şi a construcţiilor, iar nu la contravaloarea acestora.

Recurentele au arătat că, atât timp cât bunurile imobile pot fi folosite potrivit categoriei lor de folosinţă, acestea nu sunt lipsite de orice utilitate ori valoare economică, iar prin acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea bunurilor imobile şi a plantaţiilor şi culturilor, fără transferul dreptului de proprietate către recurente, se creează o îmbogăţire fără justă cauză.

De asemenea, au apreciat că, în ipoteza în care afectarea casei de locuit ar fi fost cauzată de instabilitatea terenului, atunci aceleaşi afectări ar fi trebuit să se regăsească şi cu privire la grajdul cu fânar.

Recurentele au considerat că eventualele degradări relativ minore ale casei de locuit nu pot fi asociate automat cu exploatarea minieră din zonă, ci puteau interveni ca o consecinţă a vechimii construcţiei, a acţiunii apelor provenite din precipitaţii şi a nivelului ridicat al pânzei freatice, care creează în zonă o umiditate excesivă. Aceste susţineri se bazează pe concluziile reţinute în raportul de expertiză efectuat în specialitatea construcţii, potrivit cărora casa de locuit şi anexa gospodărească au vârsta efectivă mai mare faţă de durata normală de funcţionare, nefiind efectuate lucrări de reparaţii, precum şi în raportul întocmit în specialitatea geologia resurselor minerale cu privire la existenţa fântânii în curtea casei aflate în proprietatea intimatelor.

Recurentele au arătat că, în motivarea deciziei recurate, instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcţii întocmit de expertul E., potrivit cărora degradarea construcţiilor a fost cauzată, în mare parte, de metoda de exploatare în baterie sau chiar în canal, aspect care nu corespunde realităţii, întrucât sondele 422 şi 423 au fost proiectate să funcţioneze individual, în răspunsul la obiecţiuni, expertul menţionând că nu se poate pronunţa în lipsa unei documentaţii tehnice adecvate (studiu geotehnic, expertiză MLPAT etc.).

Curtea a reţinut şi afirmaţiile expertului observator în domeniul geologia resurselor miniere, F., în sensul că imobilele se încadrează în categoria "gospodăriilor afectate", recomandând a se ţine cont de acest aspect în programul de strămutare a caselor din oraşul Ocnele Mari.

Recurentele au susţinut că, din expertize a reieşit că terenul nu prezintă modificări geodinamice, neexistând riscuri în exploatarea gospodăriei. Admiţând că degradările casei de locuit provin (exclusiv sau în mare parte) din activitatea de exploatare, recurentele au apreciat că intimata ar putea fi îndreptăţită la despăgubiri reprezentând valoarea de reparaţie a degradărilor imobilului.

Invocând dispoziţiile art. 1385 C. civ. potrivit cărora se pot acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor, cu condiţia ca producerea acestuia să fie neîndoielnică, recurentele au arătat că din niciun raport de expertiză efectuat în cauză nu a reieşit că există riscul de prăbuşire, în viitor, a construcţiilor aparţinând intimatei D..

Cu toate acestea, în mod greşit instanţa de apel a acordat acesteia despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ignorând că, prin contractul de vânzare-cumpărare intimata a dobândit doar nuda proprietate asupra imobilelor, uzufructul viager fiind păstrat de vânzători.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentele au depus răspuns la întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Situaţia litigioasă dedusă judecăţii a vizat repararea, pe temeiul răspunderii civile delictuale, a prejudiciului cauzat intimatei D. de către recurente, prin activitatea de exploatare a sării în arealul în care sunt situate imobilele aflate în proprietatea sa.

Pretenţiile pecuniare solicitate de intimata D. prin cererea de apel şi, implicit, prin acţiunea civilă, au fost formulate în contextul pretinsei limitări a exercitării atributelor dreptului de proprietate reglementate prin art. 555 alin. (1) C. civ., generate de activitatea economică desfăşurată de recurente şi de lipsa unei justificări legale a ingerinţei în dreptul său de proprietate, despre care a arătat că este contrară dispoziţiilor art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Evaluând modalitatea în care curtea de apel a efectuat controlul de temeinicie şi de legalitate al hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pe baza principiului devolutiv al apelului, Înalta Curte reţine că, sub aspectul factual şi al probatoriului administrat în cauză, aceasta a reţinut că prejudiciul suferit de intimata D. se circumscrie tipului de prejudiciu supus reparaţiei, conform dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. ("Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare").

Curtea a constatat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 februarie 2015, încheiat cu vânzătorii A. şi B., intimata D. deţine nuda proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.131 mp (compus din 1.127 mp fâneţe, 1.492 mp arabil şi 512 mp curţi-construcţii), situat în intravilanul oraşului Ocnele Mari - Lunca, str. x, pct. "Acasă" şi asupra construcţiilor aferente (casă de locuit cu trei camere şi dependinţe în suprafaţă de 53 mp şi grajd cu fânar de 21 mp), uzufructul viager asupra acestor bunuri fiind păstrat de către vânzători.

Pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză (depoziţii de martori, înscrisuri, expertize tehnice în specialităţile topografie, geologia resurselor minerale, construcţii, agronomie), instanţa de apel a reţinut că imobilele intimatei D. sunt amplasate în zona a III-a din Câmpul de exploatare III Lunca, într-o zonă afectată de lucrările de exploatare a zăcămintelor de sare şi a cărei configuraţie urmează să se schimbe ca urmare a continuării activităţii de exploatare a sării în soluţie.

Curtea a constatat că, potrivit planului urbanistic general (PUG) al oraşului Ocnele Mari, aprobat prin HCL nr. 30/11.05.2011, proprietatea intimatei este situată în UTR 69, subzona L1b1, care este o zonă cu risc antropic, cauzat de exploatarea sării prin dizolvare cinetică.

Observând avizul de mediu eliberat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova pentru PUG - ul oraşului Ocnele Mari, curtea a constatat că, pentru terenurile şi construcţiile din localităţile Lunca, Ţeica şi Ocniţa, care vor fi potenţial afectate în viitor de exploatarea sării în Câmpurile III şi IV, au fost impuse unele condiţionări, prin instituirea unor măsuri pentru protecţia aşezărilor umane, a patrimoniului cultural şi a sănătăţii populaţiei şi prin impunerea unei interdicţii definitive de construire.

Potrivit Studiului privind asigurarea capacităţii de producţie a sării în soluţie la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, întocmit de Universitatea Bucureşti - Departamentul de Cercetare de Geologie şi Geofizică Ambientală, depus la dosar în etapa procesuală a fondului de reprezentanta convenţională a recurentelor, pe Câmpul III Lunca sunt situate sonde experimentale în baterie, în canal şi 17 sonde proiectate să funcţioneze individual, scufundările înregistrate în zonă prezentând un maxim de 0,55 - 0,60 m în zona sondelor 423-420, acest areal, cu un grad maxim al scufundărilor, având grosimile cele mai ridicate ale sterilului acoperitor.

Studiul a stat la baza elaborării programului de strămutare din zonele de risc a proprietăţilor care prezintă degradări ireversibile din cauza activităţii de exploatare realizate de către recurente, precum şi acordarea unor despăgubiri.

Examinând raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit în cauză, curtea a constatat că sonda 415 este amplasată la o distanţă de 82,36 m de latura estică a terenului intimatei D., în suprafaţă de 3.131 mp, sonda 423 se află la o distanţă de 49,53 m de latura vestică, iar sonda 422 este amplasată la o distanţă de 169,07 m de latura vestică a terenului proprietatea reclamantei.

Coroborând aspectele reliefate cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa de apel a reţinut că gospodăria intimatei este situată deasupra golului de dizolvare unde s-a exploatat sarea, existând risc de scufundare ce poate fi doar supravegheat, iar nu controlat, fundaţia şi zidurile casei fiind deplasate.

Potrivit procesului-verbal întocmit de Comisia de evaluare a riscurilor din cadrul Societăţii Naţionale a Sării S.A. - Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea la 21 octombrie 2013, curtea a constatat că, în zona de influenţă a exploatării sondelor au apărut fenomene de subsidenţă a suprafeţei, care vor continua indiferent dacă se opreşte exploatarea, şi că nu se justifică reparaţia şi menţinerea în funcţiune a unor locuinţe situate în zona de influenţă a exploatării, cu afectări ale elementelor constructive, întrucât această afectare a construcţiilor va reapărea după reparaţie, fiind o măsură ineficientă din punct de vedere economic.

Analizând concluziile relevante ale raportului de expertiză în specialitatea construcţii, instanţa de apel a reţinut că există riscul unei scufundări continue a terenului, cauzate de exploatarea sării prin dizolvarea cinetică, cu impact negativ asupra stabilităţii terenului şi, implicit, asupra structurii de rezistenţă a clădirii de locuit şi a anexelor gospodăreşti cu structură din zidărie, consecinţa acţiunii acestor factori putându-se identifica prin apariţia crăpăturilor şi a fisurilor în structura de rezistenţă a clădirii de locuit şi a anexei gospodăreşti, prin degradarea prin exfoliere a tencuielilor şi a zugrăvelilor, prin accentuarea coroziunii la elementele metalice, măcinarea betoanelor din cauza mediului salin, afectarea confortului ambient prin producerea de zgomote în subsolul câmpului de sonde şi distrugerea vegetaţiei (pomi fructiferi, copaci, viţă de vie, legume).

Expertul a arătat că activitatea de exploatare are legătură directă cu degradările imobilelor, aspect ce a fost consemnat, inclusiv, în documentaţiile de exploatare ce prevăd pilieri de siguranţă care nu exclud deformaţii ale terenului.

Fără a reţine caracterul ilicit al activităţii de exploatare a sării realizate de către recurente, curtea, pe baza aspectelor relevate de probatoriul administrat în cauză, a concluzionat că exercitarea dreptului de exploatare a zăcămintelor de sare din Ocnele Mari s-a făcut în mod abuziv, cu depăşirea scopurilor economice şi sociale pentru care a fost constituit, prin afectarea atributelor dreptului de proprietate al intimatei D..

Înalta Curte va da eficienţă juridică acestei constatări de vreme ce, astfel cum s-a arătat, din ansamblul probatoriu administrat în cauză a reieşit că degradarea ireversibilă a imobilului intimatei D. a survenit ca urmare a activităţii de exploatare a zăcămintelor de sare de către recurente, iar eventuale reparaţii ale imobilului ar fi inutile faţă de amplasarea sondelor 422 şi 423 în vecinătatea acestuia, fenomenele de subsidenţă a suprafeţei continuând indiferent dacă exploatarea s-ar opri în prezent, construcţiile continuând a fi afectate şi după efectuarea lucrărilor de reparaţie, ale căror costuri au fost apreciate că vor depăşi valoarea unei construcţii noi.

În acest context, Înalta Curte nu va primi criticile recurentelor cu privire la posibilitatea intimatei de a valorifica bunurile deţinute în proprietate, întrucât, prin raportare la specificul zonei în care acestea sunt amplasate (cu risc antropic) şi a nivelului de degradare a locuinţei, nu pot prezenta interes pe piaţa imobiliară.

Pe de altă parte, astfel cum a reieşit din constatările curţii de apel pe baza probatoriului administrat, construcţiile care aparţin intimatei nu pot fi supuse lucrărilor de reparaţii/consolidare/reabilitare, faţă de interdicţiile instituite prin planul urbanistic general (PUG), aprobat prin HCL nr. 30/11.05.2011, din cauza faptului că acestea sunt situate în zona de impact de exploatare a sării.

Concluzia este confirmată şi de faptul că, pentru locuinţele aflate în arealul de risc de exploatare a zăcămintelor de sare s-a luat măsura strămutării locuitorilor în alte zone, recurentele înseşi elaborând Regulamentul de soluţionare a situaţiilor litigioase cauzate de efectele negative ale activităţii miniere de exploatare a sării şi a unor substanţe nemetalifere, aprobat prin decizia nr. 7/23.03.2016 a Consiliului de administraţie al SNA S.A. Bucureşti, prin care s-a hotărât continuarea procesului de strămutare a locuitorilor care deţin proprietăţi care vor prezenta degradări din această cauză.

Reţinând, pe de o parte, imposibilitatea folosirii imobilelor deţinute în proprietate de către intimată, potrivit destinaţiei lor, iar pe de altă parte, imposibilitatea valorificării pe piaţa imobiliară, Înalta Curte constată că, prin activitatea comercială întreprinsă de recurente a avut loc o încălcare a dreptului de proprietate al acesteia.

Aşadar, este corectă constatarea instanţei de apel cu privire la întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 alin. (1) C. civ. şi, implicit, a soluţiei prin care s-a stabilit acordarea unor despăgubiri în raport cu prejudiciul produs prin împiedicarea exercitării dreptului de proprietate astfel cum este reglementat prin art. 555 C. civ. şi garantat prin art. 44 din Constituţie.

Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea unui interes legitim, consacrată legislativ prin dispoziţiile art. 1359 C. civ., prevede că autorul faptei ilicite este obligat să repare paguba creată atunci când aceasta este urmarea atingerii aduse unui interes al altuia, dacă interesul este legitim, serios, iar, prin felul în care se manifestă, creează aparenţa unui drept subiectiv.

În cauză, este evident că prin activitatea recurentelor s-a creat o ingerinţă în dreptul de proprietate al intimatei, motiv pentru care se impune repararea prejudiciului produs ca urmare a faptei ilicite. În caz contrar, s-ar ajunge în situaţia în care o astfel de conduită ar rămâne nesancţionată, iar dreptul de proprietate al intimatei ar deveni iluzoriu.

Înalta Curte va avea în vedere şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prin care s-a statuat că privarea de dreptul de proprietate este cea mai radicală formă de ingerinţă în exercitarea acestui drept.

Curtea Europeană a arătat că, pentru a fi justificată, orice ingerinţă în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să servească unui obiectiv legitim în interesul public sau general, fiind necesar să se stabilească dacă a fost realizat un echilibru just între interesele generale ale comunităţii şi exigenţele de protecţie a drepturilor fundamentale ale individului, căutarea acestui echilibru rezultând din raţionamentul textului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi reflectându-se în structura art. 1 al Protocolului nr. 1 (Cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei).

Potrivit jurisprudenţei CEDO, un astfel de echilibru nu va fi realizat atunci când proprietarul este obligat să suporte "o povară disproporţionată şi excesivă".

Aplicând aceste statuări ale instanţei de contencios european în cauză, Înalta Curte apreciază că stabilirea unui just echilibru între prejudiciul creat intimatei şi activitatea de exploatare a recurentelor, care a interferat cu dreptul de proprietate reclamat a fi fost încălcat, se poate realiza doar prin acordarea unor despăgubiri proporţionale cu ingerinţa suferită, dispoziţiile art. 1385 alin. (1) C. civ. stipulând că prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Aşadar, este irelevantă critica recurentelor cu privire la aplicarea discreţionară, de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 1695 şi art. 1707 C. civ., întrucât, odată cu dobândirea dreptului de proprietate de către intimată de la vânzători (chiar dacă aceştia erau părinţii săi), aceasta a dobândit şi mijloacele specifice de apărare ale acestui drept, precum şi dreptul de a fi despăgubită pentru încălcarea prerogativelor sale.

Obligaţia de garanţie a vânzătorilor pentru evicţiune şi pentru viciile ascunse a bunurilor, menţionată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, nu are eficienţă juridică în prezenta cauză, întrucât tulburarea intimatei în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate s-a realizat din cauze independente de voinţa vreunei persoane, generate de activitatea de exploatare a zăcămintelor de sare.

Reţinând că, în cauză, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 2687 din 8 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti şi Societatea Naţională a Sării S.A. Bucureşti - Sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 2687 din 8 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2023.