Claim for land allocation under Law 341/2004 quashed and remanded for failure to establish tortious liability

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la 26 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, atribuirea în proprietate a unei suprafeţe de teren intravilan de 500 mp, în vederea construirii unei locuinţe. În subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care pârâtul nu dispune de teren, acesta să fie obligat la plata despăgubirilor pentru suprafaţa de 500 mp intravilan, evaluate la suma de 100.000 euro, în vederea construirii unei locuinţe.

În drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 347/2006 şi ale art. 1381 şi art. 1386 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia inadmisibilităţii, ca urmare a lipsei unei cereri formulate în temeiul art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004 şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată la 15 decembrie 2017, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Primăria Sectorului 6 Bucureşti, prin primar şi Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria Sectorului 6 Bucureşti, prin primar, a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a invocat excepţia inadmisibilităţii, ca urmare a lipsei unei cereri formulate în temeiul art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin cererea depusă la 22 iunie 2018, reclamantul a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu pârâtul Primarul Sectorului 6 Bucureşti.

Prin încheierea din 6 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Primăria Sectorului 6 Bucureşti, prin primar, şi Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti, în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă sub nr. x/2017.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 348 din 25 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi a respins cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru acest motiv. A admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor Primăria Sectorului 6 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi pentru acest motiv.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

3.1 Prin decizia nr. 1620A din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 348 din 25 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Primarul General al Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Primăria Sectorului 6 Bucureşti, prin primar şi Consiliul Local al Sectorului 6 Bucureşti. A anulat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, ca neîntemeiată. A păstrat celelalte dispoziţii din sentinţa civilă apelată. A reţinut cauza pentru evocarea fondului.

3.2 Prin decizia nr. 1036 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis cererea subsidiară formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general. L-a obligat pe pârât la plata către reclamant a despăgubirilor materiale în valoare de 21.500 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând valoarea unei suprafeţe de 500 mp teren intravilan, sumă calculată potrivit grilei notariale din anul 2021, corespunzătoare valorii minime (zona 82 - A3).

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1036 din 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a declarat recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 341/2004, de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004, cu modificările ulterioare, de Legea nr. 18/1991, precum şi de dispoziţiile art. 213, art. 792, art. 803, art. 1349, art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

Recurentul a afirmat că, prin întâmpinarea depusă în etapa procesuală a fondului, a învederat că atribuirea unor terenuri, în baza art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, se va putea face doar după finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, în limitele suprafeţelor rămase disponibile, de către Comisiile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, conform art. 12 din Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

A mai arătat recurentul că, prin adresa emisă de Direcţia Patrimoniu - Serviciul Evidenţă Patrimoniu (solicitată şi administrată în rejudecare), s-a menţionat că această entitate nu deţine o listă cu terenurile aflate în proprietate, care să fi fost identificate în vederea aplicării dispoziţiilor legale invocate de reclamant.

Însă, curtea a apreciat că reclamantul este îndreptăţit, în temeiul Legii nr. 341/2004, să solicite Municipiului Bucureşti o suprafaţă de 500 mp teren intravilan, categoria curţi-construcţii, care să îi fie atribuită în proprietate, pentru construirea unei locuinţe, în caz contrar având dreptul la valoarea imobilului.

Acordarea de despăgubiri a fost dispusă în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut că recurentul trebuia să acţioneze cu bună credinţă în îndeplinirea obligaţiilor sale legale, prin soluţionarea cererilor de retrocedare în termenele stabilite prin Legea nr. 165/2013, care completează legislaţia fondului funciar, şi prin Legea nr. 10/2001, precum şi prin depunerea tuturor diligenţelor pentru a clarifica situaţia bunurilor deţinute în patrimoniu.

Or, în mod eronat a apreciat instanţa de apel că recurentul nu a acţionat, prin entităţile sale administrative, cu diligenţa unei bune administrări a patrimoniului său, acest aspect creându-i reclamantului un drept iluzoriu, iar nu unul legal şi concret, astfel cum a stabilit legiuitorul prin Legea nr. 341/2004, lipsa de acţiune, în limita legală conferită de art. 5 lit. n) din acest act normativ, îmbrăcând forma ilicită delictuală.

Sub aspectul răspunderii civile delictuale, a arătat că, pentru iniţierea acesteia, este necesar ca prejudiciul să fie cert şi să nu fi fost reparat încă.

Şi în situaţia în care s-ar dovedi existenţei unei fapte ilicite (prin omisiune sau neglijenţă), prejudiciul suferit de reclamant nu este cert, existând o discrepanţă între ceea ce s-a solicitat prin capătul de cerere subsidiar (100.000 euro) şi ceea ce a acordat instanţa (21.500 euro), în lipsa administrării unui probatoriu adecvat şi doar prin raportare la grila notarială din anul 2021.

Din interpretarea şi aplicarea normelor de drept material menţionate de instanţa de apel, în special a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 341/2004, recurentul a susţinut că nu rezultă existenţa unei fapte ilicite, întrucât textele de lege nu impun o obligaţie imperativă în sarcina sa, ci reglementează doar posibilitatea atribuirii în proprietate, în limita posibilităţilor, a unui teren de 500 mp intravilan sau posibilitatea trecerii unor suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat cu această destinaţie.

De vreme ce nu există o obligaţie stabilită de lege în sarcina recurentului, a apreciat că nu se poate pune problema unei omisiuni ce îmbracă forma ilicită delictuală, mai ales că nu s-a făcut dovada caracterului cert al prejudiciului.

Recurentul a apreciat şi că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, modalitatea de redactare fiind confuză şi repetitivă.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din camera de consiliu din 26 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluţionarea acestuia la 11 mai 2023, cu citarea părţilor în şedinţă publică.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, motivele de recurs deduse judecăţii, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 341/2004, a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1412/2004, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 18/1991 şi ale art. 213, art. 792, art. 803, art. 1349, art. 1381 şi art. 1385 C. civ., în sensul constatării greşite a curţii de apel cu privire la faptul că reclamantul este îndreptăţit la atribuirea în proprietate a unei suprafeţe de teren intravilan de 500 mp pentru construirea unei locuinţe, iar, în lipsa acestui disponibil, la acordarea despăgubirilor materiale în valoare de 21.500 euro pe temeiul răspunderii civile delictuale. Fără a motiva critica încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, modalitatea de redactare fiind confuză şi repetitivă.

Înalta Curte reţine că intimatul A. este deţinătorul unui certificat de luptător determinant pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989, obţinut în baza Legii nr. 341/2004, act normativ adoptat în scopul manifestării recunoştinţei faţă de eroii-martiri, de persoanele care au avut rol determinant în obţinerea victoriei Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi de luptătorii participanţi la acţiunile desfăşurate pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, a grijii faţă de urmaşii eroilor-martiri, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

Conform art. 5 alin. (1) lit. n) din acest act normativ, persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 beneficiază de atribuirea, în limita posibilităţilor, în proprietate, a 10.000 mp de teren în extravilan şi 500 mp de teren în intravilan cu destinaţia de locuinţă, dacă nu au avut sau nu deţin în proprietate alt spaţiu locativ.

Din modalitatea de redactare a dispoziţiilor citate reiese că atribuirea în proprietate a suprafeţelor de teren menţionate poate avea loc numai în situaţia în care, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, există suprafeţe excedentare, care pot primi destinaţia indicată în textul legal evocat.

Norma conţinută de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 nu reglementează, astfel, în sarcina unităţii teritorial-administrative, obligaţia de a atribui, în proprietate, persoanei îndreptăţite una dintre suprafeţele de teren menţionate, ci creează doar o vocaţie a acesteia la dobândirea unui astfel de imobil, vocaţie care poate deveni efectivă numai în condiţiile în care există suprafeţe de teren disponibile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

Prin art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, s-a stabilit că, în aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din lege, în situaţia în care autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de suprafeţele de teren necesare satisfacerii solicitărilor persoanelor îndreptăţite, se poate proceda, în condiţiile legii, la trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinaţie.

Norma a fost reluată în H.G. nr. 99/2015, pct. 27, "În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile în care autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de suprafeţele de teren necesare satisfacerii solicitărilor, se poate proceda, în condiţiile legii, la trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinaţie."".

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanţa de apel, ca urmare a evaluării probatoriului administrat în cauză, a reţinut că reclamantul s-a adresat Primăriei Sectorului 6 a Municipiului Bucureşti cu o solicitare formulată în baza art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, în sensul de a-i fi atribuită în proprietate o suprafaţă de teren de 500 mp intravilan în vederea edificării unei locuinţe.

Răspunsul Primăriei Sectorului 6 a Municipiului Bucureşti, consemnat în adresele nr. x din 31 mai 2016 şi nr. 5854 din 9 martie 2017, a fost în sensul că cererile formulate în baza Legii nr. 341/2004 nu pot fi soluţionate prioritar celor care au ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 165/2013, dar că urmează a fi păstrate în evidenţele sale până la finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate în baza acestor acte normative.

Prin adresa din 5 martie 2018, Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu - Serviciul Evidenţă Domeniul Public şi Privat i-a comunicat reclamantului că, la nivelul municipiului Bucureşti sunt în aplicare legile ce vizează restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, iar parte dintre imobilele aflate pe raza administrativ teritorială a capitalei nu au un statut juridic cert. Aceleaşi aspecte au fost reiterate de Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu prin adresa din 20 mai 2021, respectiv că această instituţie nu deţine o listă cu terenuri aflate în proprietatea Municipiului Bucureşti, care să poată fi identificate în vederea aplicării art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004.

Prin apărările invocate în cuprinsul întâmpinării depuse în etapa procesuală a fondului, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a arătat că, la nivelul unităţii teritorial administrative nu există terenuri disponibile pentru a fi atribuite reclamantului în baza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, iar, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că reclamantul deţine în proprietate un spaţiu locativ care i-a fost vândut în baza altor reglementări în vigoare, vânzarea terenului aferent nefiind posibilă potrivit art. 34 din Normele metodologice ale Legii nr. 341/2004.

În acest context, curtea a reţinut că pârâtul Municipiul Bucureşti nu a acţionat, prin entităţile sale administrative, cu diligenţa datorată în mod legal în ceea ce priveşte administrarea patrimoniului său, creându-i reclamantului un drept iluzoriu la beneficiile prevăzute prin Legea nr. 341/2004, iar nu unul concret.

Reţinând că fapta pârâtului se circumscrie unei omisiuni de acţiune, rezultate din neatribuirea în proprietatea reclamantului a suprafeţei de teren prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004, curtea a apreciat că aceasta îmbracă formă ilicită delictuală, pârâtul datorând despăgubiri pentru prejudiciul material adus prin lipsirea de un drept patrimonial şi prin încălcarea obligaţiilor trasate de legiuitor.

Această constatare a curţii de apel este greşită din moment ce norma de drept invocată a instituit ca debitorul obligaţiei să acţioneze "în limita posibilităţilor", să dispună atribuirea în proprietate a unui astfel de imobil numai în condiţiile în care există suprafeţe de teren disponibile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. Astfel, este impropriu a se reţine cu certitudine existenţa faptei ilicite a pârâtului, constând în neglijenţa/omisiunea de a acţiona cu privire la soluţionarea cererii reclamantului, câtă vreme nu s-a verificat, în condiţiile instituite de art. 34 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, dacă acesta, are posibilitatea de a proceda, în condiţiile legii, la trecerea unor suprafeţe de teren din domeniul public în domeniul privat, cu această destinaţie.

Or, aşa cum s-a reţinut şi anterior, actele normative de care se prevalează reclamantul în susţinerea cererii sale nu instituie o obligaţie în sarcina unităţii administrativ teritoriale de a atribui în proprietate persoanei îndreptăţite o suprafaţă de teren, ci impune anumite limite, în funcţie de disponibilul imobiliar deţinut în scopul prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 sau care ar putea rezulta din eventuala trecere din domeniul public în cel privat a unor terenuri pentru aceeaşi raţiune. În plus, o a doua condiţie se cere a fi îndeplinită şi în persoana solicitantului, respectiv dacă acesta nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locativ.

Înalta Curte nu validează nici aspectele statuate de curtea de apel cu privire la existenţa unui "real prejudiciu material egal cu valoarea unei suprafeţe de 500 mp teren intravilan categoria curţi/construcţii", de vreme ce actul normativ pe care reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile nu prevede un termen-limită înăuntrul căruia se impunea a-i fi soluţionată cererea, iar prejudiciul pretins a fost calculat în lipsa unor criterii legale, doar prin raportare la grila notarială din anul 2021 şi la declaraţia reclamantului pe proprie răspundere, potrivit căreia acesta nu a deţinut şi nu deţine în proprietate pe întreg teritoriul ţării un teren intravilan.

În aceste condiţii, curtea nu putea identifica elementele răspunderii civile delictuale anterior analizate, respectiv fapta ilicită a pârâtului şi caracterul cert al prejudiciului reclamat, în lipsa examinării condiţiilor reglementate de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 şi art. 34 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, prin prisma cărora se impune rejudecarea cauzei în apel.

Cum situaţia litigioasă dedusă judecăţii a fost dezlegată greşit de curtea de apel, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, în vederea verificării îndeplinirii cerinţelor art. 5 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 341/2004 şi art. 34 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, menţionate în considerentele prezentei hotărâri.

Cu referire la pretinsa incidenţă în recurs a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu a motivat critica astfel încadrată în drept, sens în care nu poate face o cenzură a deciziei recurate din această perspectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1036A din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2023.