Cassation inadmissibility in restitution cases where appellate review is exclusive under Law No. 165/2013
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the principal appeal as inadmissible and the cross-appeal as having no effect, thereby leaving the Court of Appeal's decision in force. The dispute concerned a challenge to a partial validation decision issued by the National Commission for Real Estate Compensation (CNCI) regarding the nationalization of a brick factory and the associated compensation, which was litigated through connected claims by multiple parties against the Government and the National Authority for the Return of Property. The court ruled that under Article 35(4) of Law No. 165/2013, judgments rendered on the existence and extent of property rights in such restitution cases are subject only to appeal and are not susceptible to cassation, a conclusion reinforced by Article 483(2) of the Civil Procedure Code and the principle of legality requiring that appeal routes be strictly statutory; consequently, the cassation court lacked jurisdiction to review the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, art. 78 alin. (2) C. proc. civ, art. 31 din Legea nr. 165/2013, art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 139 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; Cassation inadmissibility in restitution cases where appellate review is exclusive under Law No. 165/2013: , contestatorul a invocat dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi art. 2 alin. (1) pct. h) din Legea nr. 10/2001.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 mai 2023
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 27 iunie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Guvernul României - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea în parte a deciziei de validare parţială nr. 14500/31.03.2017, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), în ceea ce priveşte invalidarea pentru imobilul construcţie fabrica de cărămidă şi acordarea despăgubirilor în echivalent pentru această construcţie, ce a fost situată în Bucureşti, Şos. x.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi art. 2 alin. (1) pct. h) din Legea nr. 10/2001.
La termenul din 11 octombrie 2017, tribunalul a pus în discuţie introducerea în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a celorlalţi beneficiari ai deciziei de validare parţială atacată, contestatorul înţelegând să completeze cadrul procesual prin solicitarea de introducere în cauză numai a doi beneficiari, şi anume B. şi C., ceilalţi formulând la rândul lor contestaţie împotriva deciziei de validare parţială.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, în data de 05 iulie 2017, sub nr. x/2017, contestatorii D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. şi AA. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea deciziei de validare parţială nr. 14500/31.03.2017, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) şi obligarea acestei intimate să emită o nouă decizie de validare totală a dispoziţiei nr. 5956/19.06.2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, modificată prin dispoziţiile nr. 6947/20.11.2006 şi nr. 7356/30.01.2007, precum şi obligarea intimatei A.N.R.P. să emită titlurile de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013, prin conversia legală.
În drept, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.
Prin încheierea din data de 28 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia conexităţii şi, în temeiul dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ., s-a dispus conexarea respectivului dosar la dosarul nr. x/2017.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 466 din 07 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă contestaţia principală şi cererea conexă, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., L., AA., I., R., J., M., P., O., K., N., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., F., T., H., CC. (moştenitorul defunctei G.) şi intervenientul B..
3. Decizia pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 1255A din 7 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanţii A., L., AA., I., R., J., M., P., O., K., N., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., F., T., H., CC. (moştenitorul defunctei G.) şi de intervenientul B..
4. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleaşi curţi de apel.
După prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât în mod greşit nu s-a reţinut incidenţa art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care imobilul a fost preluat abuziv de către stat încă din 1948, ca efect al Legii nr. 119/1948, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, raportat la împrejurarea că s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate pentru evaluarea terenului fabricii de cărămidă, însă curtea de apel nu a luat în considerare concluziile acestui raport, încadrându-l ca teren cu utilitate industrială.
Totodată, a arătat că instanţa de apel a reţinut o prezumţie relativă potrivit căreia dacă la data preluării terenului nu mai existau construcţii, fabrica nu poate fi retrocedată.
În acest sens, a arătat că prezumţiile relative nu sunt permise când legea prevede că toate categoriile de imobile deţinute cu documente valabile în perioada 06.03.1945-22.12.1989 se restituie cu predilecţie în natură, ori prin echivalent, dacă acestea nu mai pot fi restituite.
A arătat că această prezumţie nu este susţinută de prevederile din Legea nr. 10/2001 şi din acest motiv hotărârea instanţei de apel este nelegală.
Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Prin întâmpinarea formulată la recursul principal, reclamanţii L., AA., I., R., J., M., P., O., K., N., CC., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., T., H., au formulat recurs incident, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
Printr-o primă critică adusă deciziei atacate, reclamanţii au invocat o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, susţinând că înlăturarea variantei raportului de expertiză care a încadrat valoric terenul notificat în categoria celor cu utilizare industrială este nemotivată, instanţa de apel neoferind, nici măcar pe scurt, motivele pentru care a înlăturat argumentele părţilor pentru adoptarea acestei variante.
Prin cea de-a doua critică, reclamanţii au invocat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanţii au arătat că decizia contestată invalidează dispoziţia primarului municipiului Bucureşti cu privire la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele-construcţii, deci este supusă normelor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, imperative şi de ordine publică, a căror încălcare atrage nulitatea absolută, necondiţionată de o vătămare.
Totodată, s-a susţinut că este inadmisibil ca un act administrativ jurisdicţional, astfel cum recunoaşte instanţa de apel că este decizia contestată a CNCI, să fie un act discreţionar, nemotivat, fiind inadmisibil ca o instanţă de judecată să se substituie organismului administrativ şi să motiveze ea însăşi actul administrativ.
Au mai susţinut reclamanţii că, în ceea ce priveşte preluarea construcţiilor care alcătuiau fabrica de cărămidă DD., instanţa de apel a instituit o prezumţie simplă, relativă, extrasă din actul de partaj voluntar din anul 1947 şi din sentinţa de preluare a terenului ca bun abandonat, din anul 1973. În schimb, a considerat că nu poate extrage o prezumţie din normele legale invocate de reclamanţi, respectiv din Legea nr. 119/1948, prin care au fost naţionalizate întreprinderile producătoare de materiale de construcţie, cum era, în speţă, şi fabrica de cărămida DD., norme care se coroborează cu sancţiunile instituite prin aceeaşi lege pentru orice persoană ar încerca să înstrăineze, să distrugă sau să mute bunurile supuse naţionalizării.
Astfel, reclamanţii au învederat că a crea o prezumţie simplă în defavoarea reclamanţilor, prin care li se reproşează pasivitatea (deşi aplicarea Decretului nr. 111/1951 este de notorietate a fi folosită în timpul regimului comunist pentru preluarea proprietăţilor abuziv luate în stăpânire de către Stat, pentru care se omisese întocmirea înscrisurilor justificative), contravine nu doar normelor anterior menţionate, ci şi dispoziţiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., precum şi dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, respectiv celor ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin cea de-a treia critică adusă deciziei atacate, reclamanţii au arătat că respingerea motivului de apel referitor la excepţia prematurităţii petitului privind obligarea ANRP la emiterea titlurilor de despăgubiri are la bază o greşită interpretare şi aplicare a normelor art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, care impun prevalenţa normelor internaţionale în materia drepturilor omului, parte din tratatele ratificate de Statul Român, aşa cum sunt şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
5. Procedura de filtrare a recursurilor
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.
Prin încheierea din 15 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, au fost admise cererile de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.
Prin încheierea nr. 363 din 23 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.1, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de completare a încheierii din 15 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de petenţii EE., O., R., V., Z., E., I., M., FF., T., X., F., J., N., Q., U., Y., D., H., P., S., W., AA. şi CC..
A fost admisă cererea de îndreptare a încheierii din 15 decembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de petenţii EE., O., R., V., Z., E., I., M., FF., T., X., F., J., N., Q., U., Y., D., H., P., S., W., AA. şi CC..
Au fost îndreptate erorile strecurate în cuprinsul încheierii sus-menţionate, în sensul că se va trece FF. în loc de L. (decedată) şi se va constata că pentru defuncta K. figurează în proces EE., în calitate de moştenitor.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul principal nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive care nu are deschisă calea de atac a recursului.
Raportul a fost comunicat părţilor în data de 24 şi 25 octombrie 2022, potrivit dovezilor de la filele x.
Prin punctul de vedere la raport, depus în 29 octombrie 2022, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului raportat la art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.
În data de 31 octombrie 2022, intimaţii-reclamanţi au depus punct de vedere la raport şi au solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauză.
În 21 noiembrie 2022, recurentul a depus o cerere prin care a arătat că este de acord cu solicitarea intimaţilor-reclamanţi de suspendare a judecăţii.
În 15 decembrie 2022, completul de filtru a dispus continuarea procedurii de filtrare a recursurilor, în vederea soluţionării cererii de suspendare până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, formulate de intimaţii-reclamanţi.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul asociat nr. x/2017, a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei.
La termenul din 26 ianuarie 2023, completul de filtru a dispus continuarea procedurii de filtrare a recursurilor, întrucât nu se împlinise termenul pentru depunerea întâmpinării la recursul incident formulat de intimaţii-reclamanţi şi a răspunsului la întâmpinare.
Prin suplimentul la raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul incident nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive care nu are deschisă calea de atac a recursului.
Suplimentul la raport a fost comunicat părţilor în data de 27 martie 2023, potrivit dovezilor de la filele x.
Recurenţii au depus punct de vedere la suplimentul la raport în data de 06 aprilie 2023 şi în 18 aprilie 2023, prin care au reiterat cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul principal, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte cererea formulată de recurenţi privind suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, se constată că instanţa de recurs s-a pronunţat, prin încheierea din 26 ianuarie 2023, cu privire la o cerere similară formulată de recurenţi, motiv pentru care nu va reanaliza cererea de suspendare reiterată de recurenţi prin memoriul depus ulterior.
În continuare, se reţine că obiectul prezentului litigiu îl constituie cererile conexate prin care contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Guvernul României - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea în parte a deciziei de validare parţială nr. 14500/31.03.2017, emisă de C.N.C.I., în ceea ce priveşte invalidarea pentru imobilul construcţie fabrica de cărămidă şi acordarea despăgubirilor în echivalent pentru această construcţie, ce a fost situată în Bucureşti, Şos. x, iar contestatorii D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. şi AA. au solicitat, în contradictoriu cu intimatele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, să se dispună anularea deciziei de validare parţială nr. 14500/31.03.2017, emisă de C.N.C.I. şi obligarea acestei intimate să emită o nouă decizie de validare totală a dispoziţiei nr. 5956/19.06.2006 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, modificată prin dispoziţiile nr. 6947/20.11.2006 şi nr. 7356/30.01.2007, precum şi obligarea intimatei A.N.R.P. să emită titlurile de plată conform art. 31 din Legea nr. 165/2013, prin conversia legală.
Cererile au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.
Înalta Curte reţine că art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabil în prezenta speţă, prevede că:
"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.
Conform principiului legalităţii, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că decizia civilă nr. 310A din 21 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal formulat de reclamantul A., ca inadmisibil.
În ceea ce priveşte recursul incident declarat de reclamanţii FF., EE., AA., I., R., J., M., P., O., N., CC., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., T., H., împotriva aceleiaşi decizii., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:
"Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 şi art. 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile".
Dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., aplicabile recursului incident, dispun în sensul că:
"(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.
(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."
În consecinţă, în temeiul art. 491 alin. (2) coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport cu soluţia dată cu privire la recursul principal, recursul incident declarat de recurentii-reclamanţi rămâne fără efect şi, în consecinţă, urmează a fi respins.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1255A din 07 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017 şi va respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamanţii FF., EE., AA., I., R., J., M., P., O., N., CC., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., T., H., împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1255A din 07 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamanţii FF., EE., AA., I., R., J., M., P., O., N., CC., Q., Y., Z., E., V., U., BB., X., S., D., T., H., împotriva aceleiaşi decizii.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2023.