Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 795/2023 AI generated

Jurisdictional conflict resolved: moral damages claim assigned to transferred court despite invalid application of judge-prosecutor jurisdiction rules

Case Number Decizia nr. 795/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Olt Tribunal, ordering it to adjudicate the civil suit, thereby upholding the prior transfer order issued by the Craiova Court of Appeal that the Olt Tribunal had wrongly attempted to invalidate. The dispute involved a damages claim for moral prejudice and an order to publish apologies, brought by a plaintiff holding the status of a first prosecutor who was transferred from a county prosecutor’s office to a tribunal prosecutor’s office after filing the case; the lower courts were divided on whether the specific jurisdictional rules for public officials applied or if the plaintiff had validly selected a neighboring court under the general provisions for judicial officers. The decisive legal basis was the restrictive interpretation of Article 127 of the Code of Civil Procedure, which the High Court held did not apply because the plaintiff’s status at the time of filing was that of a prosecutor at an inferior court relative to the tribunal grade competent for the claim, thus precluding the use of the mandatory jurisdictional exclusion for judges and prosecutors functioning at the competent or superior court; consequently, the Court emphasized that the transfer decision had the authority of the thing judged and constituted a judicial prorogation of jurisdiction that the receiving court was bound to respect.

Legislator headnote

AI generated

art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 106 alin. (1) din C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ; Jurisdictional conflict resolved: moral damages claim assigned to transferred court despite invalid application of judge-prosecutor jurisdiction rules: The dispute involved a damages claim for moral prejudice and an order to publish apologies, brought by a plaintiff holding the status of a first prosecutor who was transferred from a county prosecutor’s office to a tribunal prosecutor’s office after filing the case; the lower courts were divided on whether the specific jurisdictional rules for public officials applied or if the plaintiff had validly selected a neighboring court under the general provisions for judicial officers. The decisive legal basis was the restrictive interpretation of Article 127 of the Code of Civil Procedure, which the High Court held did not apply because the plaintiff’s status at the time of filing was that of a prosecutor at an inferior court relative to the tribunal grade competent for the claim, thus precluding the use of the mandatory jurisdictional exclusion for judges and prosecutors functioning at the competent or superior court; consequently, the Court emphasized that the transfer decision had the authority of the thing judged and constituted a judicial prorogation of jurisdiction that the receiving court was bound to respect.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict moral damages Civil Procedure Code legal status e-justice filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 136 alin. (1) Cod proceudră civilă

The legal basis explicitly cited in the dispositive section to justify the establishment of jurisdiction in favor of the Tribunal of Olt.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în data de 18 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. şi D., obligarea pârâţilor B. S.R.L. şi C., în calitate de moderator, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, iar a pârâtului D. la plata sumei de 100.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată, obligarea pârâţilor de a formula scuze publice, precum şi de a reda, în mod public şi în integralitate, dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, în termen de maxim 5 zile de la data pronunţării hotărârii, astfel, pentru pârâta B. S.R.L., (E.), în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a 3 zile consecutive, precum şi pe platforma online a acesteia, pentru pârâta C., în cadrul emisiunii realizate de aceasta "Gorj Obiectiv", din cadrul postului de televiziune E., iar în caz de refuz, obligarea fiecărui pârât la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 de RON pentru fiecare zi de întârziere.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât are calitatea de Prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, art. 1357, art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 616 din 26 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţi şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Gorj.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. a apreciat că, la data formulării cererii introductive, respectiv 18 ianuarie 2022, reclamanta deţinea funcţia de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, iar faptul că în 01 aprilie 2022 a fost transferată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj nu are nicio influenţă asupra determinării competenţei, în condiţiile în care nu este întrunită ipoteza legală.

S-a mai reţinut că, în materia acţiunilor civile, din analiza sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi raportat la art. 106 alin. (1) din C. proc. civ., rezultă că regula este aceea a determinării competenţei de judecare a cauzei în raport cu împrejurările de la data înregistrării cererii de chemare în judecată la instanţă, competenţa instanţei fiind determinată exclusiv la data declanşării procesului civil, indiferent de modificările intervenite pe parcursul acestuia.

În speţă, determinant este faptul că, la data formulării cererii introductive, respectiv în 18 ianuarie 2022, reclamanta deţinea funcţia de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, iar de la data de 01 aprilie 2022, reclamanta a fost transferată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, acest aspect neavând nicio influenţă asupra determinării competenţei, definitiv stabilită în raport cu datele de la momentul înregistrării acţiunii, când reclamanta funcţiona în cadrul parchetului corespunzător judecătoriei.

S-a mai arătat că raţiunea textului legal reprezentat de art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. este aceea a evitării unei aparenţe de lipsă de imparţialitate a instanţei învestite, prin ipotetica influenţă pe care procurorul, care funcţionează la parchetul de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei sau de pe lângă o instanţă superioară, o poate exercita asupra completului de judecată.

Tribunalul a apreciat că acest considerent nu se verifică în speţă, în condiţiile în care nu este întrunită ipoteza legală pentru că reclamanta nu funcţiona, la data promovării cererii principale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj (instanţă competentă să judece cauza), ci la cel de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, autoritate judiciară inferioară instanţei competente material.

În consecinţă, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială s-a comis pretinsa faptă ilicită, unde se şi află domiciliul sau sediul pârâţilor, respectiv în favoarea Tribunalului Gorj.

Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secţia I civilă, prin încheierea din 7 octombrie 2022, a înaintat dosarul la Tribunalul Olt, în vederea soluţionării cauzei, reţinând, în esenţă, că prin încheierea nr. 105/06.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petenta A. şi s-a dispus strămutarea dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă, la Tribunalul Olt.

Tribunalul Olt, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 2348/2022 din 18 noiembrie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul D. şi a declinat competenţa, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., arătând că premisa de aplicare a acestor dispoziţii legale este aceea a cererilor de chemare în judecată în care calitatea de parte o are un judecător sau un procuror, reclamant sau pârât, cum este cazul în speţă.

În continuare, instanţa a făcut referire la dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018 şi a arătat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine publică în ceea ce priveşte necompetenţa instanţelor din raza teritorială a curţii de apel unde se află şi instanţa la care funcţionează judecătorul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia.

S-a mai reţinut că art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală de competenţă teritorială, iar reclamanta a uzat de art. 116 C. proc. civ., sesizând una dintre intanţele în privinţa căreia a operat prorogarea de competenţă, din punct de vedere teritorial.

Tribunalul Olt a arătat că nu este competent prin prisma art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. să soluţioneze cauza, dat fiind faptul că reclamanta are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, aflat tot în circumscripţia Curţii de Apel Craiova.

În consecinţă, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtul D., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, instanţă de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti.

Învestit prin declinare, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 708 din 23 martie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Olt, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în esenţă, că Tribunalul Olt a invalidat măsura strămutării dosarului dispusă anterior de Curtea de Apel Craiova, măsură ce a condus, de altfel, la învestirea sa cu soluţionarea litigiului de faţă.

Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/26.04.2018 şi imperativul măririi gradului de protejare a aparenţei de imparţialitate obiectivă în soluţionarea cauzei, nu numai în primă instanţă, ci inclusiv în căile de atac de competenţa instanţelor ierarhic superioare, prin art. I pct. 13 din Legea nr. 310/2018 s-a procedat la modificarea alin. (1) şi (2) al art. 127 C. proc. civ., prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competenţa facultativă nu numai atunci când judecătorul/procurorul/asistentul judiciar/grefierul are calitatea de reclamant ori de pârât într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, ci şi atunci când cererea este de competenţa unei instanţe inferioare celei la care acesta îşi desfăşoară activitatea (sau parchetului corespondent).

Dată fiind şi calitatea deţinută de reclamantă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (ianuarie 2022), reper în determinarea competenţei de soluţionare a unei pricini, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Gorj, instanţă de la care s-a dispus chiar anterior primului termen de judecată strămutarea dosarului la Tribunalul Olt, secţia I civilă, instanţă care a devenit astfel competentă în soluţionarea cauzei, fiind un caz de prorogare judecătorească de competenţă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantei A. care a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată, obligarea pârâţilor de a formula scuze publice, precum şi de a reda, în mod public şi în integralitate, dispozitivul hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, în termen de maxim 5 zile de la data pronunţării hotărârii, iar în caz de refuz, obligarea fiecărui pârât la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 de RON pentru fiecare zi de întârziere.

Temeiul juridic invocat de reclamantă a fost reprezentat de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea calităţii sale de Prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, art. 1357 şi art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ.

În raport cu circumstanţele particulare ale cauzei, se reţine că, la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 18 ianuarie 2022, reclamanta avea calitatea de Prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Ulterior, începând cu data de 01 aprilie 2022, reclamanta deţine funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Relativ la competenţa materială de soluţionare a cauzei, se observă că, în considerarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., prin raportare la valoarea pretenţiilor solicitate de reclamantă, aceasta aparţine tribunalului.

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamantă pe rolul Tribunalul Bucureşti, care în hotărârea de declinare a analizat dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi a apreciat că, la data formulării cererii introductive, respectiv 18 ianuarie 2022, reclamanta deţinea funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, iar faptul că în 01 aprilie 2022 a fost transferată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj nu are nicio influenţă asupra determinării competenţiei, în condiţiile în care nu este întrunită ipoteza legală.

Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj a reţinut că prin încheierea nr. 105/06.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petenta A. şi dosarul a fost strămutat la Tribunalul Olt.

Tribunalul Olt a reţinut că art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală de competenţă teritorială, iar reclamanta a uzat de art. 116 C. proc. civ., sesizând una dintre intanţele în privinţa căreia a operat prorogarea de competenţă, din punct de vedere teritorial. A mai reţinut că nu este competent întrucât reclamanta este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, aflat tot în circumscripţia Curţii de Apel Craiova, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea, instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

Tribunalul Vâlcea a reţinut că Tribunalul Olt a invalidat măsura strămutării dispusă de Curtea de Apel Craiova, sens în care a trimis dosarul spre soluţionare, Tribunalului Olt, ca instanţă desemnată să soluţioneze cauza urmare a admiterii cererii de strămutare.

În acest context factual, în stabilirea instanţei competente relevantă este situaţia particulară a reclamantei de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 18 ianuarie 2022, când deţinea funcţia de Prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

În considerarea acestei calităţi şi prevalându-se de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., reclamanta a depus cererea la Tribunalul Bucureşti, instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu instanţa competentă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificat prin Legea nr. 310/2018, invocat de reclamantă şi analizat de instanţele aflate în conflict, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Aceste dispoziţii legale reglementează un caz de competenţă teritorială facultativă, ce produce efecte nu doar în ipoteza în care reclamantul sau pârâtul are calitatea de judecător la instanţa competentă să judece cauza, ci şi în cazul în care competenţa revine instanţei inferioare acesteia.

Astfel, trebuie remarcat că, faţă de caracterul excepţional al art. 127 C. proc. civ., acesta trebuie interpretat restrictiv, regulile referitoare la competenţa facultativă nefiind aplicabile în ipoteza în care judecătorul funcţionează la o instanţă inferioară celei care ar fi competentă să soluţioneze cauza.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită condiţia premisă de aplicare a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., întrucât relevant sub acest text legal este data sesizării instanţei de judecată, dată la care reclamanta era procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, iar cererea de chemare în judecată, raportat la valoarea pretenţiilor solicitate, este de competenţa tribunalului, în primă instanţă, instanţă superioară, iar nu inferioară, celei la care funcţiona reclamanta.

De asemenea, de reţinut că aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în cazul în care parte într-un proces este un judecător/procuror de la o judecătorie, dacă litigiul este de competenţa unei instanţe superioare în grad, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii.

Totodată, se reţine că prin încheierea nr. 105 din 06 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis cererea de strămutare formulată de petenta A. şi a dispus strămutarea dosarului nr. x/2022 de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Olt.

Astfel, Tribunalul Olt a fost învestit cu soluţionarea dosarului ca urmare a admiterii cererii de strămutare, măsură pe care este ţinut să o respecte întrucât reprezintă un caz de prorogare judecătorească de competenţă şi nu mai poate repune în discuţie aspecte definitiv tranşate şi intrate în autoritate de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 136 alin. (1) Cod proceudră civilă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.