Nullity of cassation appeal for failing to challenge appellate reasoning on comparative title analysis in real estate vindication

Şedinţa publică din data de 10 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. x/2007, reclamanta Universitatea Politehnica din Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să o oblige să îi lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 323,25 m.p. situat în Bucureşti, str. x, să sisteze lucrările de construcţii şi să aducă terenul la starea iniţială, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22.11.2007 pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa, în contradictoriu cu reclamanta Universitatea Politehnica din Bucureşti şi cu pârâtul Municipiul Bucureşti, să constate că statul a efectuat o preluare fără titlu valabil a imobilului în cauză şi, pe cale de consecinţă, titlul său este preferabil celui al reclamantei.

La aceeaşi dată pârâta a formulat o cerere de chemare în garanţie, în contradictoriu cu B. şi cu Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de vânzător al terenului, respectiv de emitent al Dispoziţiei nr. 6055/19.06.2006.

La termenul din 27.11.2007, la solicitarea instanţei, pârâta a precizat că i-a chemat în judecată pe chemaţii în garanţie doar pentru a o apăra împotriva acţiunii reclamantei şi că nu solicită obligarea lor la plata vreunei sume de bani sau la efectuarea vreunei prestaţii.

La data de 12.12.2017, reclamanta a depus precizări la cererea de chemare în judecată, arătând că solicită instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa: - să oblige pârâta să îi lase în deplină proprietate şi posesie terenul situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă de 323,25 m.p.; - să oblige pârâta să aducă terenul la starea iniţială, respectiv: (i) să desfiinţeze construcţia ridicată pe acest teren, în orice stadiu s-ar afla la data pronunţării hotărârii; (ii) să reconstruiască gardul reclamantei, pe care l-a demolat; (iii) să desfiinţeze baraca de lemn construită pe terenul reclamantei; (iv) să planteze arborii tăiaţi în vederea edificării construcţiei; (v) să niveleze terenul aşa cum acesta se afla înaintea începerii edificării construcţiei.

La termenul din 18.12.2007, pârâtul Municipiul Bucureşti a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a solicitat respingerea cereriii, faţă de acesta, ca inadmisibilă, iar pe fond a solicitat respingerea ei ca nefondată. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 2028/25.03.2008, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Cauza a fost înregistrată la data de 25.04.2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2008.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

La termenul din 06.10.2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a încuviinţat cererea de chemare în garanţie a numitului B. şi a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti. De asemenea, a respins ca inadmisibilă cererea reconvenţională.

Prin sentinţa civilă nr. 322/09.03.2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată, astfel cum a fost precizată, acţiunea şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1943A/20.12.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Universitatea Politehnica din Bucureşti împotriva sentinţei civilă nr. 322/09.03.2009, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. A. S.R.L. şi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi cu intimaţii-chemaţi în garanţie B. şi Primăria Municipiului Bucureşti. Totodată, instanţa a luat act că apelanta-reclamantă şi intimatul-chemat în garanţie nu au solicitat cheltuieli de judecată, iar intimata-pârâtă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1943A/20.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs, reclamanta-pârâtă Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa de apel a interpretat eronat probatoriul administrat în cauză şi a reţinut că Universitatea Politehnica din Bucureşti nu deţine titlu de proprietate privind imobilul revendicat.

Universitatea Politehnica din Bucuresti este proprietara terenului pe care îl revendică, în suprafaţă de 323,25 m.p., situat în Bucureşti, str. x, acest teren făcând parte din proprietatea universităţii în suprafata de 130.202 m.p. situat în Splaiul Independenţei nr. 290, sector 6 - Complex Studenţesc Regie.

Invocând dispoziţiile art. 91, art. 166 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, recurenta arată că titlul de proprietate al universităţii, cu privire la suprafaţa de teren revendicată, este reprezentat de Legea învăţământului. Ordinul nr. 4262/2002 emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu face decât să recunoască un drept preexistent, drept dobandit în temeiul legii şi în concordanţă cu prevederile art. 645 C. civ. care enumeră legea printre modurile de dobândire a proprietăţii.

Instanţa de apel nu a analizat şi nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză şi concluziile raportului de expertiză, în contextul în care, în baza titlului de proprietate, dreptul recurentei a fost înscris în cartea funciară.

Prin urmare, în mod eronat instanţa a reţinut în cuprinsul sentinţei civile că terenul revendicat nu face parte din suprafaţa totală de 130.202 m.p. ce aparţine recurentei.

În raport de obiectul cauzei, instanţa era învestită să analizeze numai dacă terenul revendicat face parte din suprafaţa totală, înscrisă de recurentă în Cartea Funciară, acesta fiind şi obiectivul principal al expertizei topogafice întocmită în cauză, instanţa nefiind învestită cu verificarea legalităţii intabulării terenului şi includerii acestuia în suprafaţa totală de 130.202 m.p. ce apartine universitatii.

Fără să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale celor două părţi, instanţa a respins acţiunea în revendicare cu motivarea că universitatea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, deşi raportul de expertiză menţionează că dreptul de proprietate al ambelor părţi este extins asupra aceleiaşi suprafeţe.

În opinia recurentei, instanţa nu a avut în vedere că titlul de proprietate al reclamantei este valabil, nefiind anulat, iar prin înscrierea în Cartea Funciara dreptul de proprietate al recurentei asupra terenului revendicat a devenit opozabil erga omnes. La momentul emiterii Dispozitiei nr. 6055/19.06.2006, de către Primăria Municipiului Bucureşti, recurenta era proprietara terenului revendicat în baza unui titlu valabil, opozabil tuturor prin înscrierea în cartea funciară.

Deşi prin Decretul nr. 136/1981 Primăria Municipiului Bucuresti figurează ca administrator al terenului, aceasta nu a exercitat niciodată vreun act de administrare cu privire la acest teren, acest atribut aparţinând recurentei.

Aşadar, este indiscutabilă buna credinţă a recurentei, posesia acesteia asupra terenului fiind mai bine caracterizată, publică, sub nume de proprietar, iar Primaria nu a avut posesia acestui teren.

Primăria Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia de restituire fără să fie "unitate deţinătoare" în sensul dispozitiilor H.G. nr. 250/2007, iar la momentul emiterii Dispoziţiei nr. 6055/2006, respectiv 19.06.2006, terenul nu se mai afla în patrimoniul statului fiind, deja, în patrimoniul recurentei.

Dispoziţia de restituire a terenului a fost emisă fără a fi clarificată situaţia juridică a imobilului, deşi, prin adresa nr. x/01.11.2005, Direcţia Evidenţă Imobiliară şi Cadastrală a adus la cunoştinţa Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, faptul că terenul situat în Bucureşti, str. x a fost scos din producţia agricolă pentru construcţia Complexului Studenţesc Regie II, etapa II.

Titlul de proprietate al recurentei asupra terenului este valabil, este anterior titlului pârâtei A. S.R.L., anterior titlului chematului în garanţie B.. Mai mult, chematul în garanţie a dobândit imobilul de la Primăria Municipiului Bucureşti, aceasta transmiţând un drept de proprietate asupra unui bun care nu se mai afla în patrimoniul său la momentul transmiterii, fiind încălcat, astfel, principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai mult decat are- "nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet".

Posesia recurentei este mai bine caracterizată, în fapt Primaria Municipiului Bucureşti neexercitând niciodată posesia asupra acestui teren, cu atât mai puţin chematul în garanţie, care a înstrăinat terenul imediat după dobândire.

Faţă de aceste considerente şi de probele administrate în cauză, recurenta solicită admiterea recursului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât prin memoriul de recurs ar fi invocate motive privind modul de administrare a probelor şi nu motive de nelegalitate. Totodată, intimata arată că deşi instanţa de apel a constatat că recurenta deţine titlu de proprietate, respectiv Ordinul nr. 4262/2002 emis de Ministerul Educaţiei, recurenta critică faptul că instanţa a apreciat că Universitatea Politehnica din Bucureşti nu are titlu şi nu critică în vreun fel compararea titlurilor făcută de către instanţa de apel.

În subsidiar, intimata solicitată respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-chemat în garanţie B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că motivele invocate de către recurentă nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Totodată, chematul în garanţie a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere că recurenta a făcut dovada achitării taxei de timbru în cuantum legal, de 12.168,44 RON, astfel cum i s-a solicitat de către instanţa de recurs.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în prezenta cauză, sunt incidente dispoziţiile legale reglementate de C. proc. civ. de la 1865, în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, 01.11.2007, astfel că motivul de casare invocat de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevăzut în actuala reglementare, va fi analizat din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă A. S.R.L. şi intimatul-chemat în garanţie B., a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs."

Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2)", iar potrivit alin. (2), "motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor".

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Această exigenţă legală nu este îndeplinită de memoriul formulat de reclamantă împotriva hotărârii din apel, observându-se că, fie acesta susţine critici de netemeinicie, cu trimitere la elementele de fapt ale cauzei ori la materialul probator administrat, fie invocă argumente de nelegalitate care ignoră însă coordonatele judecăţii înfăptuită în etapa procesuală a apelului, criticând procedee ori activităţi ale instanţei neregăsite în cauză.

Astfel, din prima categorie fac parte, spre exemplu, criticile prin care reclamanta a arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal întrucât instanţa a interpretat greşit probatoriul administrat în cauză atunci când a constatat că Universitatea Politehnică din Bucureşti nu are titlu asupra imobilului revendicat. Aceste susţineri, dincolo de faptul că sunt realizate cu trimitere la activitatea de interpretare a probelor de către instanţa de apel, sunt şi fără legătură cu judecata înfăptuită, care s-a desfăşurat pornindu-se de la constatarea că acţiunea în revendicare dedusă judecăţii opune deţinătorii cu titlu ai unuia şi aceluiaşi teren ce face obiectul litgiului, fapt pentru care s-a şi aplicat procedeul comparării titlurilor exhibate, pentru ca în finalul evaluării acestora, să se dea câştig de cauză celui mai bine caracterizat.

În aceeaşi serie de critici se înscrie şi aceea prin care reclamanta a invocat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât, prin probatoriul administrat, a dovedit că deţine un titlu de proprietate cu privire la terenul revendicat, în suprafaţă de 323,25 m.p. situat în Bucureşti.

Astfel, recurenta arată că "instanţa nu a analizat şi nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză şi concluziile raportului de expertiză", din nou invocând activitatea de interpretare a probelor şi ignorând considerentele deciziei din apel care relevă în mod clar că instanţa s-a raportat la titlul pe care aceasta a arătat că îl deţine asupra terenului revendicat, pe care l-a supus unei amănunţite analize începând cu fila nouă a deciziei atacate.

De aceeaşi manieră procedează recurenta şi atunci când afirmă că, la data intrării în vigoare a Legii învăţământului, terenul revendicat se afla în administrarea universităţii, devenind proprietatea sa de drept prin efectul legii, încă din anul 1995, în condiţiile în care, într-o amplă analiză a elementelor probatorii ale cauzei, inclusiv a efectului pozitiv al lucrului judecat a deciziei civile nr. 467A/23.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2019, instanţa de apel a stabilit că prin Decretul nr. 136/28.05.1981 emis de fostul Consiliu de Stat s-a dispus exproprierea, trecerea în proprietatea statului şi darea în administrarea directă a Municipiului Bucureşti a terenurilor în suprafaţă de 16.698 mp, între care, la poziţia 65 a anexei la decret, era menţionat şi terenul în suprafaţă de 322 mp din str. x, preluat de la moştenitorii defuncţilor C. şi D..

În legătură cu acest drept de administrare asupra terenului revendicat, instanţa de apel a mai reţinut că "nu s-a produs nicio dovadă în sensul includerii terenului în inventarul intimatei-reclamante (din acea cauză), anterior emiterii Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 4262/16.08.2002", aspect de la care plecând, s-a arătat că "nu poate fi reţinută nici această modalitate de apartenenţă a terenului la baza materială a intimatei-reclamante (din acea cauză), de natură să atragă consecinţa că, în temeiul Legii nr. 84/1995, terenul ar fi devenit proprietatea reclamantei".

Or, deţinerea de către reclamantă a unui drept de administrare asupra terenului revendicat şi apartenenţa acestuia la baza sa materială, în legătură cu care partea să poată invoca un drept de proprietate în virtutea legii (art. 166 din Legea nr. 84/1995) şi a Ordinului MEC nr. 4262/16.08.2002, constituie elemente ale situaţiei de fapt a pricinii care au fost deja evaluate în judecata instanţei de apel şi stabilite (în sensul celor arătate mai sus) cu titlu definitiv, acestea nemaiputând fi reluate prin afirmarea unor situaţii contrare pentru a provoca în acest fel o reevaluare în calea de atac a recursului, deoarece elementele de temeinicie ale pricinii sunt sustrase controlului - care este doar unul în legalitate - al instanţei de recurs.

Din cea de-a doua categorie a criticilor regăsite în cuprinsul memoriului de recurs, cele care ignoră coordonatele judecăţii înfăptuite, sunt cele prin care recurenta susţine, spre exemplu, că "în mod eronat instanţa reţine în cuprinsul sentinţei civile că terenul revendicat nu face parte din suprafaţa totală de 130.202 mp, ce aparţine universităţii" şi că "fără să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale celor două părţi instanţa a respins acţiunea în revendicare cu motivarea că universitatea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului".

Înalta Curte constată că sunt străine de dezlegările date de instanţa de apel, susţinerile din memoriul de recurs relativ la inexistenţa titlului recurentei ce ar fi fost reţinută în considerentele hotărârii atacate şi la neutilizarea procedeului de comparare a titlurilor părţilor.

Contrar criticilor recurentei şi în acord cu viziunea Universităţii Politehnica din Bucureşti privind valabilitatea Ordinului MEC nr. 4262/16.08.2002, Curtea de Apel Bucureşti a infirmat raţionamentul Tribunalului Bucureşti şi a reţinut că reclamanta deţine titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

Astfel, la pagina 7 a hotărârii recurate, instanţa de apel a analizat şi a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat raportat la aspectele dezlegate prin decizia nr. 467A/23.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019 privind includerea terenului revendicat în suprafaţa de 130.202 m.p. menţionat în Anexa nr. 6 din Ordinul nr. 4262/16.08.2002, de care se prevalează reclamanta. Prin urmare, în considerentele hotărârii recurate s-a reţinut că terenul ce face obiectul litigiului se regăseste în ambele titluri de proprietate invocate de părţi.

În aceste condiţii, instanţa de apel a aplicat regula consacrată în materia revendicării imobiliare pentru ipoteza în care titlurile de proprietate emană de la autori diferiţi şi a procedat la compararea drepturilor autorilor de la care provin titlurile.

Concluzionând, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că dreptul real asupra terenului revendicat nu se regăseşte în patrimoniul reclamantei deşi aceasta deţine un titlu de proprietate (nedesfiinţat) care, însă, nu a avut aptitudinea de a i-l transmite. Se înţelege, astfel, că instanţa de apel a reţinut că universitatea deţine un titlu de proprietate valabil, dar care este, însă, un titlu aparent.

Înalta Curte reţine că prin memoriul de recurs nu a fost criticată dezlegarea instanţei de apel privind lipsa dreptului real din patrimoniul reclamantei.

Recurenta se rezumă la a menţiona că "la data intrării în vigoare a legii învăţământului, terenul revendicat se afla în administrarea universităţii" şi la a arăta că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 91, art. 166 alin. (1) şi art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, or aceste susţineri sunt invocate pur formal, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel privind lipsa preluării terenului în litigiu de către reclamantă, fie printr-un act juridic, fie în fapt.

În acest context, al analizei efectuate de către instanţa de apel, Înalta Curte are în vedere că simpla reiterare, în cuprinsul memoriului de recurs, a aceloraşi critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanţe, fără însă a se raporta la dezlegările Curţii de Apel Bucureşti, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora.

Este, de asemenea, fără legătură cu activitatea de judecată înfăptuită de instanţa de apel susţinerea recurentei potrivit căreia aceasta s-ar fi pronunţat asupra legalităţii intabulării terenului, în contextul în care nu acesta a fost obiectul cercetării judecătoreşti. Din considerentele hotărârii recurate reiese că instanţa de apel a reţinut posibilitatea instituită de prevederile Legii nr. 7/1996 de a înlătura eventuale neconcordanţe între cuprinsul cărţii funciare şi situaţia juridică reală a imobilului.

De asemenea, criticile recurentei privind emiterea Dispoziţiei de restituire nr. 6055/19.06.2006 nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare întrucât reprezintă o reiterare a aspectelor deja invocate în dosarul nr. x/2008, iar dezlegările din respectivul litigiu se opun inclusiv recurentei din prezenta cauză, faţă de prevederile art. 1201 C. civ. de la 1864.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 303, art. 306 C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Maniera de formulare a criticilor în memoriul de recurs de către Universitatea Politehnica din Bucureşti - doar prin reluarea şi reformularea acelora care se regăsesc şi în calea de atac a apelului formulat de aceeaşi parte împotriva sentinţei tribunalului- pe de o parte, explică de ce atunci când îşi susţine cauza, partea nesocoteşte statuările din judecata înfăptuită în apel, iar, pe de altă parte, demonstrează că aceasta contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

În consecinţă, reţinând că susţinerile din calea de atac declarată de reclamantă nu pot fundamenta motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa constatării faptului că titularul acesteia nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, fie şi din oficiu, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Universitatea Politehnica din Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta-pârâtă Universitatea Politehnica din Bucureşti împotriva deciziei nr. 1943A din 20 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2023.