Jurisdictional competence for state liability claims lacking a challenged administrative act

Şedinţa publică din data de 09 mai 2023

Asupra conflictului negativ de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare in judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. prin reprezentanţi A. şi B., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. prin reprezentanţi legali M. şi N., Parteni Roşca Sofia Raluca prin reprezentanţi legali M. şi N. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 622.493,97 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a gestionării deficitare a situaţiei ivite o dată cu deplasarea lor pe teritoriul Statelor Unite Mexicane, în principal în temeiul atragerii răspunderii administrativ-patrimoniale a pârâţilor, iar în subsidiar în temeiul atragerii răspunderii civile delictuale a pârâţilor; obligarea pârâţilor în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 şi urm. C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1349, art. 1385, art. 1386, art. 1370 coroborat cu art. 1382 C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 113 din 14 aprilie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale, invocată prin întâmpinare de pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Afacerilor Interne şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că reclamanţii nu au promovat o cerere în contencios administrativ care să aibă conturat ca petit principal un obiect nepatrimonial şi eventual, ca şi petit accesoriu, solicitarea de daune materiale şi morale. Astfel, o cerere prin care se solicită obligarea unei autorităţi publice la plata de despăgubiri materiale şi morale, chiar fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, dar care nu este precedată de o acţiune în contencios administrativ formulată şi soluţionată definitiv în temeiul art. 1 din lege, are un obiect pur patrimonial şi excedează cadrului legislativ conturat de către reclamant pentru cererea sa de despăgubire în contencios administrativ.

În considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 ori în condiţiile art. 19 din acelaşi act normativ, dacă actul administrativ a fost anulat în prealabil.

2.2. Prin sentinţa nr. 544 din 13 octombrie 2022, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Cluj, secţia civilă a reţinut că reclamanţii şi-au precizat temeiul acţiunii, susţinând că aceasta este una în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi şi-au argumentat opţiunea prin faptul că este vorba despre un raport de drept public, dintre un particular şi o autoritate publică, în exercitarea prerogativelor de putere publică, context în care devin incidente prevederile dreptului administrativ şi automat este atrasă competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Prin urmare, având în vedere prinicipiul disponibilităţii, instanţa a apreciat că nu poate proceda la schimbarea calificării acţiunii deduse judecăţii, din aceea în contencios administrativ, aşa cum în mod ferm au susţinut reclamanţii, în aceea de acţiune de drept comun şi a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, secţia Civilă, declinând cauza în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., în limitele configurate de instanţele de judecată aflate în conflict, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Cluj, secţia civilă.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de modul diferit în care cele două instanţe au stabilit competenţa materială de soluţionare a cererii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâţilor în solidar, la plata sumei de 622.493,97 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a gestionării deficitare a situaţiei ivite o dată cu deplasarea reclamanţilor pe teritoriul Statelor Unite Mexicane.

Astfel, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a apreciat că acţiunea formulată de reclamanţi are un obiect pur patrimonial şi excedează cadrului legislativ conturat de către reclamanţi pentru cererea de despăgubire în contencios administrativ, în timp ce Tribunalul Cluj, secţia civilă a apreciat că nu poate proceda la schimbarea calificării acţiunii deduse judecăţii, din aceea în contencios administrativ, aşa cum în mod ferm au susţinut reclamanţii, în aceea de acţiune de drept comun.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din interpretarea dispoziţiilor sus-citate rezultă că adresarea către instanţa de contencios administrativ este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: 1) cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică; 2) conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, ori nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

În raport de această situaţie se constată că prin acţiunea promovată, reclamanţii nu atacă şi un act administrativ, respectiv nu urmăresc repararea prejudiciului suferit ca urmare a emiterii unor acte administrative nelegale, ci pretind doar repararea unui prejudiciu material şi moral suferit ca urmare a gestionării deficitare de către pârâţi a situaţiei ivite o dată cu deplasarea lor pe teritoriul Statelor Unite Mexicane.

Or, din perspectiva Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ trebuie să existe un capăt de cerere privind anularea, emiterea, modificarea, executarea unui act administrativ.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că regula este aceea că repararea prejudiciului se solicită o dată cu acţiunea principală împotriva actului administrativ cauzator al prejudiciului. De la această regulă există şi o excepţie, aceasta fiind prevăzută de dispoziţiile art. 19 din acelaşi act normativ, însă şi aceasta condiţionează formularea acţiunii prin care se solicită acordarea unor daune de existenţa unei acţiuni anterioare prin care s-a dispus anularea actului administrativ.

În cauza pendinte, însă, există o solicitare de daune, despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit, însă în afara unui act administrativ concret emis de pârâţi şi care să fie atacat de reclamanţi o dată cu acţiunea de faţă, ori în legătură cu care să se fi obţinut, în prealabil, anularea acestuia.

Este adevărat că reclamanţii au considerat că prezenta cerere pe care au formulat-o este una în contencios administrativ, însă aceasta reprezintă o apreciere a acestora legată de excepţia necompetenţei materiale pusă în discuţie de instanţe.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că prezenta cerere formulată de reclamanţi este de competenţa instanţelor de drept comun, sens în care, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 mai 2023.