Post-suspension resumption of civil proceedings: failure to re-cite party at elected procedural address as nullity violating right to defense

Şedinţa publică din data de 09 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 28.11.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2018, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 8201,70 RON înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.08.2016 - 31.10.2018, obligarea pârâtei la plata sumei de 3040,21 înmulţit cu 3, ca urmare a încălcării pct. 3.12 din Decizia ORDA nr. 10/2016, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumelor solicitate pe capătul 1, calculate conform dispoziţiilor deciziilor ORDA nr. 10/2016 şi ORDA nr. 120/2016, obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizualului în toate spaţiile administrate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2 Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 836 din 08.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 20.197,5 RON remuneraţie cuvenită artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraţilor datorate în perioada 01.08.2016-31.10.2018, precum şi să încheie cu reclamantul autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru comunicare publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în toate spaţiile administrate. A respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1100 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 836/08.07.2020 a declarat apel pârâta A. S.R.L..

I.3 Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 107A din 31 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 836/2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

A obligat apelanta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant la suma de 900 RON, cheltuieli de judecată în apel.

I.4 Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta A. S.R.L., indicând drept motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 107A pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 31.01.2022, precum şi casarea sentinţei civile nr. 836 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 08.07.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că prin sentinţa civilă nr. 836, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 08.07.2020, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 153 C. proc. civ., privitoare la citarea părţilor în proces şi comunicarea actelor de procedură, dispoziţii pentru a căror încălcare este prevăzută sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, în apel, a criticat hotărârea primei instanţe, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea procedurilor privind citarea părţilor în proces, instanţa încălcând formele de procedura privind citaţiile şi comunicarea actelor de procedură, dispoziţii prevăzute de art. 153 - 173 C. proc. civ., dispoziţii a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate, conform art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că pentru termenul din data de 08.07.2020, termen la care prima instanţă a rămas în pronunţare asupra cauzei deduse judecăţii, recurenta nu a fost citată la adresa din str. x, Bucureşti, deşi prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe, a indicat sediul ales respectiv, indicând totodată şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. Cu toate acestea, pentru termenul de judecată din data de 08.07.2020, prima instanţă nu a comunicat recurentei citaţia la sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură.

În motivarea deciziei nr. 107A/31.01.2022, instanţa de apel a reţinut corect faptul că recurenta a indicat primei instanţe, prin întâmpinare, atât sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură, cât şi persoana însărcinată pentru primirea actelor de procedură. De asemenea, a reţinut faptul că prima instanţă nu a dispus citarea recurentei pentru termenul din data de 08.07.2020, la sediul procesual ales.

Cu toate acestea, instanţa a respins apelul ca nefondat, motivând că recurenta avea termen în cunoştinţă şi că nu se mai impunea să mai fie citată pentru termenul din data de 08.07.2020, termen la care s-a judecat cauza în primă instanţă, în concordanţă cu dispoziţiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai consideră că prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. privind termenul în cunoştinţă, precum şi dispoziţiile art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, întrucât la termenul data de 06.05.2020 prima instanţă a suspendat de drept cauza în baza art. 63 alin. (11) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.

Potrivit alin. (13) al art. 63 din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020, după încetarea stării de urgenţă, prima instanţă era obligată să ia măsuri pentru citarea părţilor în vederea continuării procesului.

Recurenta-pârâtă arată că prima instanţă nu a procedat conform prevederilor legale menţionate mai sus şi, deşi a luat măsuri prin care a fixat termenul de judecată la data de 08.07.2020, aceasta nu a dispus citarea recurentei pentru termenul fixat, termen la care a fost judecată cauza.

A mai arătat că potrivit art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., dispoziţiile privind termenul în cunoştinţă prevăzute de art. 229 alin. (1) C. proc. civ. nu se aplică în cazul reluării judecăţii, după ce judecata a fost suspendată. Or, întrucât prima instanţă a suspendat de drept cauza la termenul din 06.05.2020 în baza art. 63 alin. (11) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020, în temeiul art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. trebuia să dispună citarea părţilor pentru următorul termen de judecată, după reluarea judecăţii.

De asemenea, a indicat că potrivnic celor reţinute de către instanţa de apel prin considerentele hotărârii pronunţate, părţile din prezentul proces se aflau în situaţia de excepţie prevăzută de art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. în ceea ce priveşte termenul în cunoştinţă, în acest caz nefiind aplicabile dispoziţiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ. Deşi, după reluarea judecăţii, prima instanţă a fixat termenul de judecată în data de 08.07.2020, instanţa nu a dispus citarea recurentei la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură.

La termenul din data de 08.07.2020, opinează recurenta-pârâtă, văzând că reprezentantul acesteia nu este prezent, deşi la toate celelalte termene date în dosar pârâta fusese reprezentată de avocat, prima instanţă era obligată să verifice dacă procedura de citare este legal îndeplinită şi să dispună citarea pârâtei la adresa indicată prin întâmpinare.

Neprocedând astfel, recurentul nu a avut cunoştinţă de judecarea procesului, nu s-a putut prezenta în faţa instanţei şi nu a putut formula apărarea pe care o considera necesară şi nici administra probe în apărare.

Prin judecarea cauzei în primă instanţă fără respectarea cerinţelor referitoare la citarea părţilor, au fost încălcate principii fundamentale ale dreptului procesual civil cum sunt cele referitoare la apărare, contradictorialitate, oralitate precum şi cel privind descoperirea adevărului.

Mai învederează că, deşi a adus la cunoştinţă acest aspect şi instanţei de apel, hotărârea primei instanţe nu i-a fost comunicată nici până în prezent la adresa indicată prin întâmpinare, acest aspect rămânând nediscutat şi nelămurit de către instanţa de apel.

Recurenta-pârâtă mai susţine că se impune admiterea recursului şi din perspectiva art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care arată că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale.

Una din garanţiile implicite ale desfăşurării procedurii în cadrul unui proces echitabil, este consacrată de principiul egalităţii armelor, ceea ce semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată.

Egalitatea armelor impune fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza, ceea ce implică ca fiecare parte să fie legal citată în cauză.

Recurentul şi-a întemeiat în drept cererea de recurs pe dispoziţiile art. 483, art. 502, art. 153, art. 158 alin. (1), art. 174 - 179, art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., art. 63 alin. (11) şi alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

I.5 Apărările formulate în cauză:

I.5.1 Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei civile nr. 107/2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă ca fiind legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă susţine că din lecturarea cererii de recurs, nu reiese motivul de casare invocat în mod expres, recurenta urmărind să contureze o situaţie de drept pentru a dovedi faptul că aceasta ulterior încetării perioadei de urgenţă, nu ar fi fost legal citată la sediul procesual ales. Aceasta recunoaşte că a fost citată pentru termenul din data de 08.07.2020, conform prevederilor Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, însă citarea s-ar fi efectuat la o altă adresă decât cea indicată în cadrul întâmpinării.

Aşadar, intimata-reclamantă apreciază că partea adversă susţine că ar fi existat un viciu de procedură în ceea ce priveşte citarea sa, viciu care a existat încă de la data fixării primului termen de judecată, respectiv data de 03.04.2019. În această situaţie, reprezentantul convenţional al pârâtei, care a fost prezent la termenele anterioare perioadei pentru care a fost declarată stare de urgenţă, ar fi trebuit să aducă această împrejurare la cunoştinţa instanţei de judecată la termenul imediat următor fixat, respectiv 05.09.2019. În caz contrar, prin prezenţa reprezentantului convenţional, orice neregularitate privind citarea recurentei s-a acoperit.

Astfel, prezenţa reprezentantului convenţional a acoperit orice neregularitate, care oricum nu a fost invocată în condiţiile prevăzute la art. 160 alin. (2) C. proc. civ. Fapta de a nu invoca viciul de procedură imediat ce acesta a fost cunoscut, reprezintă o dovadă în sensul că recurenta a dorit menţinerea unei neregularităţi pentru a folosi acest argument în căile de atac pe care s-a gândit să le exercite.

Intimata-reclamată precizează faptul că pentru termenul din data de 08.07.2020, primul termen fixat ulterior declarării stării de urgenţă, Tribunalul Bucureşti a citat părţile, fiind astfel respectate dispoziţiile Decretului 240/2020.

În aceste condiţii, în mod neîntemeiat susţine recurenta că pentru termenul de judecată din data de 08.07.2020, dată fiind neprezentarea reprezentantului convenţional ales, instanţa ar fi trebuit să reia procedura de citare, întrucât acesta avea termen în cunoştinţă. Or, în aceste cazuri, instanţa de judecată nu este obligată să reia procedura de citare, întrucât se presupune faptul că partea reprezentată convenţional la termenul anterior avea cunoştinţă de următorul termen de judecată acordat în cauză, chiar dacă acesta a avut loc anterior suspendării dispuse ca urmare a intervenirii stării de urgenţă.

I.5.2 Răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-pârâtă

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă susţine, contrar afirmaţiei părţii adverse, că a indicat expres motivul de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât nu a dispus citarea pârâtei pentru termenul din 08 iulie 2020.

Aşadar viciul de procedură constă în necitarea pârâtei la sediul ales prin întâmpinare pentru termenul din 08 iulie 2020, termen la care prima instanţă a rămas în pronunţare asupra cauzei deduse judecăţii şi la care pârâta nu a fost prezentă. Prin urmare nu sunt incidente dispoziţiile art. 160 alin. (2) C. proc. civ. invocate de intimata-reclamantă.

Mai susţine că hotărârea primei instanţe nu i-a fost comunicată nici până în prezent la adresa indicată prin întâmpinare, iar acest aspect a rămas nediscutat şi nelămurit de instanţa de apel.

II. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reţinut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că aceasta a fost promovată în termen, precum şi că a fost legal timbrată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 107A din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a stabilit termen de judecată la data de 9 mai 2023, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, astfel că urmează a-l admite, a casa hotărârea instanţei de apel, precum şi hotărârea instanţei de fond şi a trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru considerentele ce succed.

Prin cererea de recurs, recurenta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. susţinând că au fost încălcate normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că, deşi în apel a arătat că prima instanţă a încălcat normele de procedură privind citarea părţilor în proces, respectiv dispoziţiile art. 153-173 C. proc. civ., întrucât nu a dispus citarea pârâtei pentru termenul de judecată din 08 iulie 2020, cu toate că avea obligaţia să procedeze la citarea părţilor conform art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat, pe motiv că pârâta avea termen în cunoştinţă şi nu se mai impunea a fi citată pentru termenul din 08 iulie 2020, în concordanţă cu dispoziţiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta-pârâtă a apreciat că prin această argumentare instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., privind termenul în cunoştinţă, precum şi dispoziţiile art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Prin hotărârea atacată, instanţa de apel a reţinut că prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanţe, pârâta a indicat sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură, precum şi numele persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, în persoana domnului B., apreciind că este corectă afirmaţia apelantei-pârâte conform căreia prima instanţă nu a dispus citarea sa la sediul ales pentru termenul din 08 iulie 2020, astfel cum impuneau dispoziţiile art. 158 C. proc. civ.

Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat că pârâta a fost prezentă la termenul din 03 aprilie 2019 prin reprezentant convenţional, avocat C., astfel că a luat termen în cunoştinţă conform art. 229 alin. (1) C. proc. civ. şi nu se mai impunea a fi citată pe tot parcursul judecăţii la instanţa de fond.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că apelanta-pârâtă, în mod eronat, a susţinut că nu a fost citată pentru termenul din data de 08 iulie 2020, în condiţiile în care avea termen în cunoştinţă şi nici nu a indicat existenţa vreuneia din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 229 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că în mod greşit a fost respins apelul formulat de pârâtă, instanţa dând o interpretare eronată dispoziţiilor art. 229 C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 153-173 C. proc. civ. reglementează citarea şi comunicarea actelor de procedură.

Citarea este actul de procedură pe care participanţii la procesul civil sunt înştiinţaţi cu privire la existenţa procesului, a termenului şi locului unde se va desfăşura judecata, a necesităţii îndeplinirii unor obligaţii prevăzute de lege sau fixate de judecător.

Prin citarea părţilor şi comunicarea actelor de procedură se asigură respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Sub denumirea marginală "Obligaţia de a cita părţile", art. 153 C. proc. civ. prevede că instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Instanţa va amâna cauza şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Din expresiile folosite de legiuitor - "instanţa poate hotărî (...) numai dacă", precum şi "instanţa va amâna judecata şi va dispune" - rezultă că normele care reglementează citarea au caracter imperativ.

Acest caracter imperativ trebuie înţeles în sensul că instanţa nu poate lua nicio măsură într-un proces decât dacă părţile sunt legal citate ori sunt prezente, personal sau prin reprezentant, cu excepţia cazurilor când prin lege se prevede altfel.

În vederea exercitării dreptului de dispoziţie al părţilor, legea îngăduie sau obligă părţile la alegerea unui domiciliu procesual.

Procedura vizează exclusiv locul comunicării actelor de procedură, iar aplicarea ei este condiţionată de indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură: mandatarul procesual pentru efectuarea procedurii.

Faptul alegerii unui domiciliu nu instituie pentru instanţă obligarea comunicării actelor de procedură la domiciliul/sediul ales decât în măsura în care, o dată cu alegerea domiciliului, s-a indicat şi numele persoanei la care se va face comunicarea.

Textul art. 158 alin. (1) C. proc. civ. este clar în acest sens. Încălcarea acestei norme de procedură atrage incidenţa prevederilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte noţiunea de termen în cunoştinţă, se reţine că această noţiune este reglementată de dispoziţiile art. 229 C. proc. civ. În conţinutul său sunt incluse mai multe situaţii în care se poate considera că partea cunoaşte termenul, aceste situaţii fiind menţionate în alin. (1) al acestui text de lege.

Alin. (2)-4 ale art. 229 C. proc. civ. prevăd excepţiile de la situaţia în care se consideră că partea are termen în cunoştinţă. Astfel, în condiţiile alin. (2), dispoziţiile alin. (1) nu se aplică, printre altele, în cazul reluării judecăţii, după ce a fost suspendată.

În situaţia prevăzută la art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., indiferent după cum suspendarea procesului este voluntară, de drept ori facultativă, la reluarea judecăţii nu se mai poate considera că părţile cunosc termenul fixat de judecător. Practic, ultimul act de procedură pe care părţile sunt prezumate că l-ar fi putut cunoaşte este încheierea de suspendare. Drept urmare, în vederea reluării judecăţii se fixează termen şi se dispune citarea părţilor. Chiar dacă părţile cunoşteau iniţial termenul de judecată, pentru noul termen fixat ele trebuie citate. În caz contrar, hotărârea dată este casabilă.

Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte observă următoarele:

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, prin întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă în dosarul primei instanţe, aceasta a indicat sediul ales la adresa din Bucureşti, str. x, adresă la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, indicând şi numele reprezentantului său în persoana domnului B..

De asemenea, Înalta Curte observă că la data de 06 mai 2020, urmare prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pricina a fost suspendată de drept la data de 06 mai 2020, aşa cum impuneau dispoziţiile art. 63 alin. (11) din Anexa 1 a Decretului nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Prin rezoluţia din data de 22 mai 2020, în baza art. 2 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 97 din 11 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus reluarea judecăţii, stabilind termen la data de 08 iulie 2020, cu citarea părţilor.

Deşi în hotărârea atacată s-a reţinut iniţial că instanţa de fond nu a dispus citarea pârâtei la sediul procesual ales astfel cum prevăd dispoziţiile art. 158 C. proc. civ., cu toate că acesta era indicat prin întâmpinare, instanţa de apel a concluzionat că pârâta avea termen în cunoştinţă şi nu mai trebuia citată pe tot parcursul judecăţii la acea instanţă.

Or, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că partea avea termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. (1) C. proc. civ., neţinând seama de faptul că în cauza de faţă judecata a fost suspendată în temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa 1 a Decretului nr. 240/2020 şi reluată potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (13) din acelaşi act normativ, dispoziţii care prevăd expres că "după încetarea stării de urgenţă, judecarea proceselor prevăzute la alin. (11) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi citarea părţilor".

Prin urmare, fiind vorba de o reluare a judecăţii după suspendare, nu mai era incidentă instituţia termenului în cunoştinţă prevăzută de art. 229 alin. (1) C. proc. civ., impunându-se citarea părţilor potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile speciale ale art. 63 alin. (13) din Anexa 1 a Decretului nr. 240/2020, care impuneau citarea în mod legal.

Astfel, este întemeiată susţinerea recurentei-pârâte, în sensul că după reluarea judecăţii nu se aplică dispoziţiile art. 229 alin. (1) C. proc. civ., partea urmând a fi citată. Este adevărat că pârâta a fost citată de prima instanţă pentru termenul din data de 08 iulie 2020, însă nu la sediul procesual ales indicat în întâmpinare.

Or, dacă pârâta a optat în mod expres să fie citată la sediul său ales, această alegere a părţii produce efectele prevăzute de dispoziţiile art. 158 C. proc. civ., instanţa fiind ţinută să efectueze procedura de citare la adresa indicată.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor C. proc. civ. referitoare la citarea şi comunicarea actelor de procedură rezultă că intenţia legiuitorului este de a permite instanţelor de judecată să efectueze comunicarea actelor de procedură într-o varietate de modalităţi, scopul fiind acela de a aduce la cunoştinţa justiţiabililor că sunt chemaţi în faţa instanţei de judecată. Faptul că în cuprinsul întâmpinării se impune, drept cerinţă obligatorie, precizarea sediului (pentru persoana juridică) nu poate avea semnificaţia impunerii obligativităţii procedurii de citare la sediul justiţiabilului în toate situaţiile, deoarece instituţia comunicării actelor de procedură este distinctă de cea a indicării domiciliului/sediului, fiecare dintre ele având o reglementare proprie, menită să răspundă unor imperative diferite în economia procesului civil.

Comunicarea actelor de procedură are o reglementare specifică, adoptată în vederea încunoştinţării părţilor de existenţa procesului, punând astfel în valoare respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil: dreptul la un proces echitabil, accesul la justiţie, respectarea dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii.

Astfel, solicitarea pârâtei de a i se comunica toate actele de procedură la sediul ales în Bucureşti reprezintă o aplicare a principiului disponibilităţii, permiţând acesteia exerciţiul drepturilor sale procesuale în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., de o manieră aptă să asigure înştiinţarea părţii despre desfăşurarea procesului şi în consecinţă, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.

Având în vedere că în faţa instanţei de fond, din menţiunile efectuate în practicaua hotărârii, pârâta nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata nici prin reprezentant legal, nici prin reprezentant convenţional, partea nefiind citată la sediul procesual ales indicat în întâmpinare, în cauză sunt întrunite premisele aplicării dispoziţiilor art. 153 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ., fiind incidentă sancţiunea nulităţii sentinţei civile pronunţate, judecata făcându-se cu lipsă de procedură.

Nulitatea prevăzută de dispoziţiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ. este o nulitate expresă, iar potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) C. proc. civ. vătămarea părţii este prezumată până la dovada contrară pe care o poate face partea interesată, în contextul acestei norme, partea interesată fiind partea adversă sau partea care are interes să înlăture sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva interesului ocrotit prin dispoziţiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condiţiile legii - în speţă de pârâtă - şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă, astfel cum prevede art. 178 alin. (2) C. proc. civ.

Este de precizat că în cauza pendinte neregularitatea constă în soluţionarea cererii de chemare în judecată la data de 08 iulie 2020 fără ca pârâta să fie citată la sediul ales indicat prin întâmpinare.

Având în vedere că neregularitatea a intervenit la ultimul termen de judecată, pârâta a formulat apel, criticând faptul că hotărârea primei instanţe a fost dată cu lipsă de procedură.

Totodată, Înalta Curte nu poate primi apărarea intimatei-reclamante în sensul că viciul de procedură a fost acoperit întrucât neregularitatea nu a fost invocată în condiţiile art. 160 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că acest viciu a existat încă de la primul termen de judecată, 03 aprilie 2019, iar reprezentantul convenţional al pârâtei nu a adus la cunoştinţa instanţei această împrejurare la termenul imediat următor, respectiv 05 septembrie 2019.

Faţă de această susţinere, se impune precizarea că în discuţie este viciul de procedură constând în necitarea părţii la termenul din 08 iulie 2020, termen acordat pentru reluarea judecăţii după suspendare şi la care a avut loc judecata cauzei, acest viciu mai putând fi invocat doar pe calea apelului. Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 160 alin. (2) C. proc. civ. invocate de intimata-reclamantă.

De asemenea, pentru considerentele mai sus expuse cu privire la termenul în cunoştinţă după reluarea judecăţii după suspendare, precum şi cu privire la comunicarea actelor de procedură, nu poate fi primită nici apărarea intimatei-reclamante din întâmpinare, în sensul că instanţa de fond nu era obligată să reia procedura de citare, întrucât se presupune faptul că pârâta, reprezentată convenţional la termenul anterior, avea cunoştinţă de următorul termen de judecată acordat în cauză, chiar dacă acesta a avut loc anterior suspendării dispuse ca urmare a intervenirii stării de urgenţă.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut şi faptul că prin judecarea cauzei în primă instanţă fără respectarea cerinţelor referitoare la citarea părţilor au fost încălcate principii fundamentale ale dreptului procesual civil cum sunt cele referitoare la apărare, contradictorialitate, oralitate precum şi cel privind descoperirea adevărului. Prin urmare, a apreciat că se impune admiterea recursului şi din perspectiva art. 6 paragraf 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care arată că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale.

Înalta Curte apreciază că este întemeiată şi această susţinere, întrucât lipsa efectivităţii comunicării actului de procedură (citaţia) la sediul procesual ales are drept consecinţă pentru pârâtă împiedicarea efectuării apărărilor şi a luării la cunoştinţă a conţinutului hotărârii pronunţate de prima instanţă. Or, aceste chestiuni sunt esenţiale în procesul civil pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, principii fundamentale subsumate dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, precum şi de art. 6 C. proc. civ.

Neefectuarea procedurii de citare potrivit solicitării pârâtei are efect încălcarea dreptului la un proces echitabil, care conţine în structura sa dreptul de acces la justiţie, de vreme ce, ca urmare a comportamentului instanţei, justiţiabilul nu a fost informat despre acordarea termenului de judecată, astfel că acesta, în mod subsecvent, nu a fost în măsură să îşi exercite drepturile procesuale, cum ar fi de pildă dreptul la apărare, întrucât nu a avut posibilitatea formulării în faza judecăţii în primă instanţă a unei apărări corespunzătoare.

Aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului instanţele trebuie să facă tot ce se poate aştepta în mod rezonabil de la acestea pentru a cita părţile şi să se asigure că acestea sunt la curent cu procedurile din care fac parte. Or, instanţele sunt datoare să evite promovarea unui formalism excesiv care poate submina dreptul de acces la justiţie (cauzele Timar împotriva României, Raisa M. Shipping S.R.L. împotriva României, Miholapa împotriva Letoniei).

Nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil atrage sancţiunea nulităţii actului de procedură efectuat în aceste condiţii, astfel că remediul eficient pentru înlăturarea consecinţelor vătămătoare ale actului procedural nelegal nu poate fi decât acela al casării hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În consecinţă, faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că în aplicarea dispoziţiilor art. 497, art. 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 107A din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 836 din 08 iulie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi va trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 107A din 31 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 836 din 08 iulie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi trimite cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 mai 2023.