Revision applicant’s appeal rejected; disputed contradictory-judgment revision remains inadmissible after res judicata exception was already decided on the merits.

Şedinţa publică din data de 09 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 02 octombrie 2019, sub nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcţia Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploieşti, solicitând anularea tuturor actelor şi formelor de executare silită efectuate de intimat în dosarul de executare nr. 2175/87/2016, ca fiind nelegale, suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă a sentinţei ce se va pronunţa.

I.2 Sentinţa pronunţată de Judecătoria Alexandria

Prin sentinţa civilă nr. 423/12 martie 2020, Judecătoria Alexandria a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin acţiune, ca neîntemeiată, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcţia Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploieşti şi a anulat actele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 2175/87/2016, respectiv procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/08.07.2019.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - în numele A.N.A.F. - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploieşti.

I.3 Decizia pronunţată de Tribunalul Teleorman

Prin decizia civilă nr. 113/03.02.2021, Tribunalul Teleorman a admis apelul formulat de apelanta-intimată Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - în numele A.N.A.F. - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 423 din data de 12.03.2020, pronunţate de Judecătoria Alexandria, în contradictoriu cu intimatul-contestator A., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 423 din 12.03.2020 pronunţată de Judecătoria Alexandria, în sensul că a respins contestaţia la executare ca nefondată şi a înlăturat dispoziţia privind restituirea taxei de timbru, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Teleorman, revizuentul A., invocând prevederile art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 113/03.02.2021 pronunţate de Tribunalul Teleorman.

Prin decizia civilă nr. 559 din 15 septembrie 2021, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 113 din data de 03 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - în numele A.N.A.F. - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploieşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Revizuirea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

I.4 Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 120A din 4 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 113 din 03.02.2021, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcţia Operativă de Executare Silită - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploieşti, ca inadmisibilă.

Prin încheierea din data de 12 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 120A din 04 februarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, în sensul de a se menţiona în dispozitiv "Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie" în loc de "Definitivă".

I.5 Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 120 A din 4 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuentul A., susţinând că hotărârea atacată este nelegală.

Recurentul învederează că sentinţa civilă nr. 113/03.02.2021 pronunţată de Tribunalul Teleorman a fost dată cu nerespectarea dosarelor aleatorii, precum şi cu nerespectarea obligaţiei de a formula cerere de abţinere pe care o avea domnul judecător B., acesta fiind în stare de incompatibilitate.

De asemenea, susţine că potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. există hotărâri potrivnice pronunţate de aceeaşi instanţă pe care recurentul susţine că le va ataşa la dosarul cauzei. Deşi art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este cel dedus judecăţii, există condiţii îndeplinite pentru care s-au pronunţat hotărâri potrivnice.

Recurentul arată că toate procesele-verbale au acelaşi obiect, aceleaşi părţi şi există un număr de 7 hotărâri judecătoreşti prin care i s-a dat câştig de cauză recurentului şi soţiei sale, singura excepţie fiind decizia civilă nr. 113/2021 pronunţată de un complet de judecată al Tribunalului Teleorman, din a cărui compunere a făcut parte domnul judecător B..

Totodată, apreciază că potrivit deciziilor Curţii Constituţionale a României, în cazul în care un judecător intră în completul de judecată, pronunţând o decizie, la ultimul termen, hotărârea pronunţată nu poate fi legală.

În consecinţă, recurentul susţine că hotărârea nr. 133/2021 a fost nelegală şi netemeinică, deoarece au fost pronunţate, alte două hotărâri judecătoreşti cu acelaşi obiect şi părţi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În drept, invocă dispoziţiile art. 322 pct. 7 şi art. 325 C. proc. civ. din 1865.

I.6 Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că instanţa de fond a motivat în fapt şi în drept sentinţa pronunţată, a apreciat obiectiv asupra cauzei deduse judecăţii, făcând o interpretare şi aplicare corectă a legii în ceea ce priveşte modul de contestare a actelor administrative fiscale.

Totodată, a susţinut că recursul nu este motivat în fapt şi în drept, iar deciziile CJUE la care se face referire nu au relevanţă în prezenta cauză.

Se mai arată că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 noul C. proc. civ., însă recurentul nu precizează în concret care este motivul de revizuire, iar acest aspect a fost reţinut de instanţa de fond.

De asemenea, susţine că instanţa de apel, prin decizia nr. 113 din 03 februarie 2021, a admis apelul intimatei din prezenta cauză, pe considerentul că legat de procesul-verbal de sechestru bunuri mobile nr. A­_EPL 3960/08 iulie 2019, S.E.S.C.S.R. Ploieşti a procedat în conformitate cu prevederile art. 238 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, la sechestrarea cotei-părţi indivize asupra acţiunilor deţinute de către debitorul urmărit A. în devălmăşie cu soţia la S.C. C. S.R.L..

Mai suţine că prin procesul-verbal de sechestru bunuri mobile nr. x/08 iulie 2019, S.E.S.C.S.R. Ploieşti a procedat în conformitate cu prevederile art. 238 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, la sechestrarea cotei-părţi ideale asupra acţiunilor deţinute de către debitorul urmărit A. în devălmăşie cu soţia la următoarele societăţi de investiţii financiare: SIF Banat Crişana S.A. Arad, SIF Moldova S.A. Bacău, SIF Transilvania S.A. Braşov, SIF Muntenia S.A. Bucureşti, SIF Oltenia S.A. Craiova.

Procesele-verbale au fost comunicate debitorului prin adresa nr. x/08 iulie 2019, adresă confirmată de primire de către acesta în data de 12 iulie 2019.

Astfel, dreptul de urmărire al creditorilor se naşte o dată ce creanţele îndeplinesc cumulativ condiţiile certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii, cum imperativ prevede art. 663 alin. (1) C. proc. civ.

Patrimoniul soţilor constituie gajul general al creditorilor chirografari, garanţia comună, astfel cum dispune art. 2324 C. civ.. Astfel, vor putea fi urmărite numai bunurile aflate în circuitul civil şi care sunt apte de executare, întrucât bunurile care sunt, potrivit legii, inalienabile sunt şi insesizabile, aspect subliniat şi în art. 2324 alin. (2) care limitează obiectul garanţiei comune la bunurile sesizabile.

Prin instituirea sechestrului nu se elimină protecţia oferită persoanei care deţine bunul în devălmăşie cu debitorul, în favoarea acesteia se menţine condiţia prealabilă începerii executării silite, respectiv ieşirea din indiviziune prin intermediul partajului judiciar.

Faţă de cele arătate, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reţinut că partea are deschisă calea de atac a recursului, că aceasta a fost promovată în termen, precum şi că a fost legal timbrată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 120A din 4 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a stabilit termen de judecată la data de 9 mai 2023, ora 9:00, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă şi declinată ulterior în favoarea Curţii de Apel Bucureşti (înregistrată pe rolul secţiei a III-a civile şi pentru cauze cu minori şi de familie), revizuentul A., invocând dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 113 din 03 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2019, motivat de faptul că a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât au fost pronunţate două hotărâri cu acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Prin decizia civilă nr. 120A din 04 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că, având în vedere faptul că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost examinată în cel de-al doilea proces, fiind considerată nefondată, revizuentul nu are deschisă calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât aceasta ar presupune chiar examinarea modului în care a fost soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat, deci exercitarea controlului judiciar, ceea ce nu este posibil în cadrul revizuirii, opunându-se însăşi autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date excepţiei procesuale respective.

Prin cererea de recurs, recurentul a criticat sentinţa civilă nr. 113 din 03 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Teleorman, susţinând că nu a fost respectată repartizarea aleatorie a dosarelor, precum şi faptul că domnul judecător B. avea obligaţia să formuleze cerere de abţinere, întrucât se afla în stare de incompatibilitate.

De asemenea, recurentul a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865 şi a susţinut că hotărârea nr. 113/2021 a fost nelegală şi netemeinică, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a altor două hotărâri judecătoreşti cu aceleaşi părţi şi acelaşi obiect.

Sub un prim aspect, Înalta Curte apreciază că se impune a se preciza faptul că, deşi recurentul a invocat dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. din 1865, urmează a avea în vedere dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pricinii de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ. raportat la data deschiderii dosarului de executare şi la dispoziţiile art. 24 şi ale art. 27 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reţine că cererea de recurs formulată urmează a fi examinată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece recurentul invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea fiind norme de procedură.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin reglementarea cuprinsă în textul de lege mai sus citat s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.

Se reţine însă că, pentru a fi incident acest motiv de revizuire, se impun a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, şi anume: existenţa unor hotărâri definitive, hotărârile să fie contradictorii, să existe triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în procese diferite, în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, nu a fost dezbătută şi soluţionată, să existe o cerere de anulare a celei de a doua hotărâri prin care s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat.

Dintre aceste cerinţe, pentru speţa dedusă judecăţii, prezintă interes cea privind dezbaterea în cel de-al doilea litigiu a autorităţii de lucru judecat a hotărârii anterioare. Raţiunea unei astfel de reglementări presupune ca acea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Or, această condiţie impusă de textul de lege nu este îndeplinită în cauză, cum corect a constatat instanţa de revizuire.

Înalta Curte constată că instanţa de revizuire, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a realizat o analiză a elementelor din cele două litigii deduse judecăţii în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice şi a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca în cea de-a doua cauză să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanţă.

Astfel, în dosarul nr. x/2019 (cea de-a doua cauză), contestatorul A. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de încheierea civilă nr. 576 din 11 martie 2019 şi faţă de decizia civilă nr. 453 din 24 mai 2019, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2018 (prima cauză). Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 423 din 12 martie 2020 pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. x/2019, soluţie menţinută prin decizia civilă nr. 113 din 03 februarie 2021 a Tribunalului Teleorman, a cărei anulare, pe calea revizuirii, s-a solicitat.

Prin urmare, având în vedere că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost invocată în al doilea proces şi a fost respinsă, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă pentru considerentul că, dacă ar fi făcut obiect al revizuirii excepţia invocată şi soluţionată prin respingere, s-ar fi încălcat însăşi autoritatea de lucru judecat dată excepţiei respective.

În situaţia în care s-ar fi admis revizuirea pe acest considerent, ar fi însemnat ca instanţa de retractare să nu se limiteze exclusiv la anularea celei de-a doua hotărâri, ci să exercite un control judiciar asupra corectitudinii deciziei prin care s-a soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat din primul proces (dosar nr. x/2018), aspecte care sunt inadmisibile pe calea revizuirii.

Or, instituirea normei cuprinse în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde unui imperativ al respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate conduce la rejudecarea cauzei.

În consecinţă, instanţa de revizuire a constatat în mod corect verificarea autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea dosar (dosar nr. x/2019), condiţie negativă a revizuirii, ceea ce demonstrează caracterul nefondat al cererii de revizuire formulate de revizuentul A..

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că decizia dată în soluţionarea cererii de revizuire nu a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ipoteza reliefată de recurent neputând fundamenta cazul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri potrivnice, deoarece nu este asigurată îndeplinirea cerinţei ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu se fi invocat în cea de-a doua cauză sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanţă, exigenţă a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri. Lipsa acestei cerinţe justifică respingerea cererii de revizuire, astfel cum în mod just s-a procedat prin decizia recurată.

În plus, Înalta Curte observă că prin cererea de recurs formulată recurentul critică, de fapt, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat (decizia civilă nr. 113 din 03 februarie 2021), iar nu hotărârea dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie asupra cererii de revizuire formulate (decizia civilă nr. 120A din 04 februarie 2022). Astfel, elementele formulate în prezentul recurs, legate de invocata nerespectare a principiului distribuirii aleatorii a dosarului în care a fost pronunţată decizia civilă a cărei revizuire se solicită, respectiv de nerespectarea obligaţiei de abţinere de către domnul judecător B., reprezintă aspecte care ţin de judecata respectivului dosar şi nu de cazul de revizuire invocat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate şi că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 120A din 4 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 mai 2023.