Nullity of extraordinary appeal for failure to establish illegality rather than evidentiary merit in maintenance contract invalidation under Civil Code Article 2247
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal (recurs) filed by the defendant null and void, leaving the appellate decision in force that had annulled the maintenance contract and returned the property to the estate. The dispute concerned the validity of a notarized maintenance contract (*contract de întreţinere*) executed by a testator with a pre-existing ischemic heart disease, which was challenged on grounds of fraud, illicit cause, and the application of Article 2247 of the Civil Code, a provision that nullifies such contracts if the beneficiary dies from a pre-existing illness. The decisive legal basis was the procedural nullity of the appeal under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, as the appellant’s arguments regarding the lack of proven causality between the illness and death were deemed mere criticisms of the lower courts' assessment of evidence and merit, rather than valid complaints of illegality or misapplication of law permitted under the limited grounds for cassation in Article 488(1)(8).
Legislator headnote
AI generatedart. 2247 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of extraordinary appeal for failure to establish illegality rather than evidentiary merit in maintenance contract invalidation under Civil Code Article 2247: The dispute concerned the validity of a notarized maintenance contract (*contract de întreţinere*) executed by a testator with a pre-existing ischemic heart disease, which was challenged on grounds of fraud, illicit cause, and the application of Article 2247 of the Civil Code, a provision that nullifies such contracts if the beneficiary dies from a pre-existing illness. The decisive legal basis was the procedural nullity of the appeal under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure, as the appellant’s arguments regarding the lack of proven causality between the illness and death were deemed mere criticisms of the lower courts' assessment of evidence and merit, rather than valid complaints of illegality or misapplication of law permitted under the limited grounds for cassation in Article 488(1)(8).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied to declare the nullity of the appeal because the grounds did not fit within the limited legal grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 09 mai 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III- civilă, la data de 09 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea testamentului autentificat sub nr. x din 17 decembrie 2015 de Societatea Profesionala Notariala "C. şi Asociaţii", iar în subsidiar, reducţiunea acestuia; anularea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x din 29 august 2017 de Birou Individual Notarial "D." iar în subsidiar, rezoluţiunea acestuia; reîntoarcerea în masa succesorală a defunctului E. decedat la 20.09.2017 a bunurilor cuprinse în contractul de întreţinere; cu cheltuieli de judecată.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă
Prin încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2021, tribunalul a dispus disjungerea capetelor de cerere în materie de moştenire, s-a format un nou dosar, respectiv dosar nr. x/2021, iar prin sentinţa civilă nr. 98 din 25 ianuarie 2021 s-a declinat competenţa de soluţionare a acestor capete de cerere în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
În prezenta cauză, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a rămas învestit cu capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractului de întreţinere autentificat sub nr. x din 29 august 2017 de Biroul Notarial D., raportat la cele 3 temeiuri de drept invocate de reclamantă, respectiv frauda la lege, cauză ilicită şi art. 2254 coroborat cu art. 2247 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1571 din 25 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., a constatat ca fiind lipsit de efecte contractul de întreţinere autentificat sub nr. x din 29 august 2017 de Biroul Notarial D., a dispus întoarcerea în patrimoniul defunctului E. a tuturor bunurilor imobile menţionate în contract şi pe cale de consecinţă, a respins în rest cererea ca nefondată, luând act că se solicită cheltuieli pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 15 februarie 2022 a declarat apel pârâta B. care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 28 februarie 2022.
I.3 Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Prin decizia nr. 855A din 03 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apel apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei civile nr. 1571 din 25 octombrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., ca nefondat.
I.4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 855 A din 03 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs pârâta B., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2019.
Prin cererea de recurs, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii în întregime a cererii de apel formulate. Totodată, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul pendinte.
Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 2247 C. civ., întrucât premisa aplicării acestui text de lege o reprezintă încetarea din viaţă a beneficiarului contractului de întreţinere ca urmare a unei boli preexistente datei perfectării acestei convenţii. Această legătură de cauzalitate dintre boala preexistentă şi deces trebuie să fie dovedită şi nu se poate prezuma.
Or, în cauza pendinte nu există premisa incidenţei acestui articol, iar instanţa de control judiciar a menţinut în mod greşit soluţia anulării contractului de întreţinere nr. x din 29 august 2017 prin aplicarea art. 2247 C. civ.
Contrar reţinerilor instanţei de apel, certificatul medical constatator al decesului în care se stabileşte cauza morţii ca fiind stopul cardio-respirator şi înscrisurile medicale care certifică faptul că domnul E. a suferit în timpul vieţii de boala cardiacă ischemică nu stabileşte dincolo de orice dubiu faptul că boala de care suferea la data de 29 august 2017 este şi motivul decesului beneficiarului întreţinerii.
Certificatul medical constatator al decesului emis de medicul de familie în baza istoricului medical al acestuia, în lipsa unei examinări medico-legale de către medicul legist, nu poate proba că defunctul a decedat din cauza unei anumite boli, fiind o simplă opinie şi nu o certitudine.
În urma decesului, defunctului nu i s-a realizat o autopsie medico-legală care să verifice şi să stabilească cu exactitate cauzele morţii; chiar dacă stopul cardio-respirator ar putea fi determinat şi de boala cardiacă ischemică, în aceeaşi măsură acesta ar fi putut să fie determinat de multe alte cauze apărute ulterior încheierii contractului ori survenite spontan sau chiar în lipsa oricărei alte boli.
În această situaţie, în lipsa cunoaşterii cu claritate a cauzei morţii, nu vor putea opera dispoziţiile art. 2247 C. civ., întrucât simpla menţiune a unui medic în certificatul constatator al motivelor de deces, fără să fi procedat anterior la examinarea medico-legală în urma căreia ar fi putut ca aceste motive să fie aflate, nu va putea stabili legătura de cauzalitate impusă de rigorile dispoziţiilor art. 2247 C. civ.
Din aceste motive, prevederile art. 2247 C. civ. nu şi-au activat efectele şi pe cale de consecinţă, aplicarea în continuare a acestora într-o situaţie distinctă decât cea prevăzută de textul de lege pentru ca instanţa să poată dispune anularea contractului de întreţinere, conduce la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ca urmare a aplicării unui articol a cărui incidenţă nu a fost dovedită.
Aplicarea unui text de lege nu poate fi realizată oricum, ci doar în concordanţă cu voinţa legiuitorului şi doar situaţiilor în care sunt îndeplinite toate condiţiile reglementate în cuprinsul acestuia. Or, aşa cum am arătat, simpla constatare a unui medic cu privire la cauza decesului coroborată cu istoricul medical al defunctului nu poate dovedi existenţa legăturii de cauzalitate dintre acestea şi nu este suficientă pentru a se naşte premisa aplicării art. 2247 C. civ., din moment ce stopul cardio-respirator, aşa cum este cunoscut, are o sferă largă de cauze, putând să survină şi în cazul persoanelor sănătoase, fără antecedente medicale.
Nedovedirea dincolo de orice dubiu a legăturii de cauzalitate dintre deces şi boala cardiacă ischemică nu poate determina anularea unui act şi aplicarea unor dispoziţii legale ce prevăd condiţia esenţială a existentei raportului cauză-efect între boala de care suferea la momentul încheierii contractului de întreţinere şi deces, raport care nu a fost nicio clipă prezumat de legiuitor.
I.5 Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. a invocat excepţia nulităţii recursului raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului şi, în subsidiar respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, intimata-reclamantă învederează că recurenta-pârâtă a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă aspectele prezentate nu reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei recurate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. În sprijinul celor susţinute, intimata-reclamantă a invocat cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 2521 din 18 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, susţine că din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acestea se referă la interpretarea probatoriului administrat în faţa instanţei de fond, critică de netemeinicie a hotărârii.
În consecinţă, intimata-reclamantă solicită admiterea excepţiei nulităţii şi constatarea recursului ca fiind nul.
În situaţia în care se va trece peste excepţia invocată, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, susţinând că recurenta-pârâtă nu precizează în concret încălcarea sau aplicarea greşită a unui text de lege de către instanţa de apel, ci reiterează afirmaţii ce se regăsesc şi în cererea de apel şi asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat. Susţinerile recurentei-pârâte reprezintă o relatare a situaţiei de fapt şi a greşitei interpretări date acestei situaţii de către cele două instanţe de fond, care, în baza probatoriilor administrate în cauză, au apreciat şi s-au pronunţat în sensul că actul autentificat sub nr. x din 29 august 2017 de BNP D., contract de întreţinere, este lipsit de efecte juridice.
De asemenea, susţine că argumentele din cererea de recurs reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate, neexistând în cauză critici care să creeze remedierea oricărei nelegalităţi pe tărâmul dreptului substanţial, recurenta-pârâtă făcând vorbire de altfel, despre "netemeinicia" şi nelegalitatea hotărârii recurate.
Totodată, susţine că este neîntemeiat motivul de recurs reprezentat de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2247 C. civ.
Mai susţine că pentru a ajunge la soluţia că este lipsit de efecte juridice contractul de întreţinere instanţele au analizat întregul material probator administrat în cauză.
Astfel, din certificatul constatator al decesului nr. 859/20.09.2017, cauza imediată a decesului tatălui intimatei-reclamante, E., a fost stopul cardiorespirator determinat de boala cardiacă ischemică şi ateromatoză sistemică, afecţiuni de care acesta suferea cu mult timp în urmă şi pe care recurenta-pârâtă le cunoştea. Acest înscris a fost coroborat cu adresa emisă la data de 03 septembrie 2021 de medicul de familie al defunctului. Referire la bolile menţionate fac şi adeverinţele medicale eliberate de medicul de familie în anul 2016 şi în anul 2017, precum şi certificatele medico-legale întocmite cu ocazia încheierii testamentului şi a contractului de întreţinere. Toate acestea au fost avute în vedere de instanţa de apel, alături de celelalte probe administrate, la pronunţarea hotărârii atacate. Chiar recurenta-pârâtă a recunoscut, în cadrul răspunsului la interogatoriul administrat în primă instanţă (întrebările 2, 4, 5, 7), că E. suferea de cardiopatie ischemică.
Faţă de cele arătate, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Tot cu nulitatea sancţionează şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Criticile de netemeinicie sau simplele nemulţumiri ale părţii faţă de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs şi nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanţa de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ.
Criticile trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Aplicând aceste consideraţii cu caracter teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 2247 C. civ., menţinând în mod greşit soluţia anulării contractului de întreţinere nr. x din 29 august 2017, deşi nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre deces şi boala cardiacă ischemică de care suferea defunctul în momentul încheierii contractului de întreţinere.
Deşi recurenta-pârâtă invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu aduce însă nicio critică cu privire la aplicarea dreptului substanţial, ci realizează doar o trimitere formală la dispoziţiile art. 2247 C. civ., fără să facă referire la vreun viciu de legalitate a hotărârii recurate, ca urmare a încălcării acestor dispoziţii legale.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Se observă astfel, că recurenta-pârâta contestă doar legătura de cauzalitate reţinută de instanţa de apel, dintre deces şi boala cardiacă ischemică de care suferea defunctul E. în momentul încheierii contractului de întreţinere autentificat sub nr. x din 29 august 2017, susţinând că respectivul certificat medical constatator al decesului şi înscrisurile medicale care atestă faptul că domnul E. a suferit în timpul vieţii de boala cardiacă ischemică nu stabilesc faptul că boala de care suferea la momentul încheierii contractului de întreţinere este şi motivul decesului. De asemenea, a mai susţinut că simpla constatare a unui medic cu privire la cauza decesului coroborată cu istoricul medical al defunctului nu poate dovedi existenţa legăturii de cauzalitate dintre acestea şi nu este suficientă pentru a se naşte premisa aplicării art. 2247 C. civ., din moment ce stopul cardio-respirator are o sferă largă de cauze, putând să survină şi în cazul persoanelor sănătoase, fără antecedente medicale.
Aceste critici reprezintă însă, critici referitoare la forţa probantă a înscrisurilor avute în vedere de instanţă pentru a ajunge la soluţia atacată cu recurs, la modalitatea în care instanţa a înţeles să valorifice mijloacele de probă administrate şi să interpreteze probele administrate cauzei.
Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei, a temeiniciei sale, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Ca atare, aceste aspecte criticate, ce ţin de stabilirea existenţei legăturii de cauzalitate, deci de reaprecierea probelor întrucât pot fi apte a determina o altă situaţie de fapt decât cea statuată în apel, excedează însă cadrului procesual al recursului, în care controlul judiciar se limitează la verificarea legalităţii hotărârii atacate din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Or, pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate, nu este suficient ca recurenta-pârâtă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că aspectele prezentate de recurenta-pârâtă nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conformă exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.
Astfel, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 855A din 3 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 mai 2023.