State forestry authority liable for 95,891.79 RON in damages for illegal logging on one parcel after Supreme Court dismissed appeals and rejected claims for second parcel due to insufficient proof of causation

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Ocolul Silvic Călimăneşti şi Direcţia Silvică Vâlcea, obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.106.762,432 RON, reprezentând despăgubiri, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2717/10.04.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul acestei instanţe, competenţa soluţionării cauzei fiind declinată în favoarea uneia dintre secţiile civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 18.06.2014 sub nr. x/2013.

2. Hotărârea pronunţată, de tribunal, în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 321/09.03.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Ocolul Silvic Călimăneşti şi Direcţia Silvică Vâlcea şi a obligat pârâtul Ocolul Silvic Călimăneşti la plata sumei de 95.891,796 RON cu titlu de prejudiciu; a respins, în rest, ca neîntemeiată acţiunea şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva împotriva chematului în garanţie Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, ca rămasă fără obiect; pârâtul Ocolul Silvic Călimăneşti a fost obligat să plătească reclamantei suma de 3.022,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional pretenţiei admise, respingând celelalte pretenţii referitoare la cheltuielile de judecată.

3. Hotărârea pronunţată, de curtea de apel, în apel.

Prin decizia civilă nr. 118A/08.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A., precum şi de pârâţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea şi Ocolul Silvic Călimăneşti împotriva sentinţei civile nr. 321/09.03.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia IV-a civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A., precum şi pârâţii Regia Naţională a Pădurilor- Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea şi Ocolul Silvic Călimăneşti.

i) Recursul declarat de reclamanta A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta pretinde, în esenţă, că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea normele de drept material, susţinând întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale, care ar impune obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor solicitate.

În acest sens, arată că instanţele de fond au considerat greşit că nu se poate stabili întinderea prejudiciului în funcţie de nota de control nr. x/29.10.2012 pentru terenul în suprafaţă de 35,23 ha, pe motiv că nu s-ar fi probat că arborii ar fi fost tăiaţi în perioada de 180 de zile de la punerea în posesie a acesteia asupra terenului forestier.

Recurenta arată că evenimentul cauzator al prejudiciului (fapta ilicită) constă dintr-un complex de fapte săvârşite cu vinovăţie de intimata-pârâtă.

În primul rând, este vorba despre neefectuarea pazei ambelor terenuri în perioada defiptă de lege (Legea nr. 46/2008 - Codul silvic) de 180 de zile, fapt recunoscut chiar de Romsilva în cadrul procesului, respectiv în întâmpinarea formulată la prima instanţă.

Apoi, cea de a doua faptă culpabilă este reprezentată de refuzul încheierii contractului de pază pentru cele două terenuri. Pretinde că încheierea contractului de pază era obligatorie, astfel încât proprietarul suprafeţei de pădure, obligat fiind să asigure paza acesteia, are opţiunea între a încheia contractul cu un ocol silvic privat sau cu regia de stat, aceasta din urmă fiind obligată să încheie contractul de pază, odată ce a primit o cerere în acest sens.

Astfel, conform art. 16 alin. (2) din Codul silvic, în forma în vigoare la acea dată, ocolul silvic care deţine suprafaţa majoritară în cadrul unei localităţi este obligat, la cerere, să asigure, pe bază de contract, serviciile silvice pentru toţi proprietarii de fond forestier din localitatea respectivă care nu şi-au constituit ocol silvic privat. Or, ocolul silvic de stat este ocolul Călimăneşti şi este singurul ocol silvic existent, deoarece nu au fost înfiinţate ocoale silvice private.

Recurenta arată că a solicitat prin două notificări încheierea contractului pentru paza celor două suprafeţe de teren, pentru cel de 48,52 ha momentul notificării situându-se in interiorul celor 180 de zile în care Romsilva era obligată să asigure paza. Pentru cele 35,23 ha este adevărat că notificările se situează în afara acestui termen, dar aceasta nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte obligativitatea încheierii contractului, deoarece art. 16 alin. (2) din Codul silvic nu impune executarea obligaţiei de notificare a regiei de stat în termenul respectiv.

Cea de a treia faptă reclamată este reprezentată de nepredarea, la expirarea celor 180 de zile, a terenurilor pe baza unui proces-verbal şi a unei note de constatare în care să se consemneze situaţia existentă. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva nu a comunicat proprietarului faptul că a încetat efectuarea pazei, astfel că, în urma expirării termenului de 180 de zile, avea a proceda la predarea terenului forestier, pe baza de proces-verbal, ocazie cu care se putea constata exact situaţia pădurii, respectiv tăierile care au fost efectuate. Atâta timp cât, în mod culpabil, nu a procedat la predat terenurile, este răspunzătoare pentru toate pagubele produse în perioada cât le-a avut în posesie, în mod ilegal.

Consideră că legătura de cauzalitate dintre aceste trei fapte şi prejudiciul produs este evidentă: împrejurarea că în perioada de 180 de zile de la punerea în posesie intimata nu şi-a executat obligaţia de pază, a condus la tăierile ilegale. În acelaşi timp, neîncheierea contractului de pază la expirarea termenului, din vina Romsilva, a determinat rămânerea fără pază a pădurii, ceea ce a permis, în continuare, tăieri ilegale de arbori, precum şi faptului că Romsilva şi-a încălcat obligaţia de a anunţa expirarea celor 180 de zile, încetarea pazei şi predarea gestiunii.

Sub un alt motiv de recurs s-a susţinut că instanţele de fond au statuat nelegal faptul că nu se justifică dublarea valorii arborilor tăiaţi, aspect care a condus la încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din Codul silvic.

Greşit s-a apeciat că pentru terenurile respective nu mai exista amenajament silvic care să îl situeze în grupa I funcţională, deoarece pentru terenul de 48,52 ha, la data controlului (29.10.2011) era în vigoare amenajamentul silvic, a cărui valabilitate a expirat la 31.12.2011.

Pentru terenul de 35,23 ha, este adevărat că la momentul controlului amenajamentul silvic nu mai era în vigoare, dar întocmirea noului amenajament a fost împiedicată tot de refuzul, culpabil, al pârâtei de a încheia contractul de pază, legea condiţionând aprobarea amenajamentului silvic de existenţa contractului de pază. A uşura situaţia instituţiei pe motiv că nu exista amenajament silvic, ar însemna să i se permită invocarea propriei culpe pentru a obţine o diminuare a prejudiciului pe care trebuie să îl repare. Oricum, prin noul amenajament, pădurea şi-a păstrat încadrarea în aceeaşi grupă funcţională şi în intervalul în care, datorită culpei Romsilva, încadrarea, formală, în grupa I, nu a existat.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii, corespunzător diferenţei dintre suma solicitată prin acţiune şi suma pentru care cererea a fost admisă în primă instanţă, şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

ii) Recursul declarat de pârâţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea şi Ocolul Silvic Călimăneşti.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pârâţii susţin, în esenţă, că instanţa a apreciat eronat că din culpa Ocolului Silvic Calimanesti s-a produs prejudiciul în valoare de 95.891,796 RON, reprezentând arbori taiati ilegal de pe suprafaţa de 48,52ha fond forestier.

Apreciază că instanţele fondului au reţinut greşit în sarcina Ocolului Silvic Calimanesti culpa constând în omisiunea în efectuarea pazei în suprafaţă de 48,52ha fond forestier proprietatea reclamantei, după data punerii in posesie in intervalul celor 180 de zile prevăzute de art. 135 alin. (3) din Legea nr. 46/2008.

Consideră că prin sintagma "se asigură în condiţiile legii", din cuprinsul art. 135 alin. (3), legiuitorul a avut in vedere aspecte legate de forma de proprietate privată, text care trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Codul silvic care stabileşte obligaţia ocoalelor silvice din proximitatea unei suprafeţe de fond forestier proprietate publică sau privată de a efectua paza acesteia pe bază de contract, la solicitarea scrisă a proprietarului.

Rezultă deci că şi paza efectuată în cuprinsul celor 180 de zile de la punerea în posesie se efectuează tot la solicitarea scrisă a proprietarului şi tot pe bază de contract. Aşadar, reclamanta A., în condiţiile in care dorea sa beneficieze de facilităţile art. 135 alin. (3) si 4 din Legea nr. 46/2008, ar fi trebuit să se adreseze printr-o cerere Ocolului Silvic Calimanesti care ar fi asigurat obligatoriu, pe bază de contract, serviciul silvic de pază sau alte servicii solicitate de proprietar. În lipsă de contract, accesul personalului silvic pe proprietatea privată în vederea exercitării atribuţiilor de pază a pădurii nu putea fi realizată fără acordul proprietarului, exprimat printr-o solicitare în acest sens.

În situaţia analizată, proprietarul a nesocotit obligaţia ce o avea cu privire la asigurarea serviciilor silvice pentru pădurea proprietate privată, aspect dovedit de faptul că prima solicitare de asigurare a serviciilor silvice a facut-o în luna octombrie 2011, numai pentru suprafaţa pusă în posesie în luna august din acel an, cu toate că mai avea două suprafeţe puse în posesie în 2005, respectiv, 2010.

Ulterior, prin cererea înregistrată la Ocolul Silvic Călimăneşti sub nr. x/03.10.2012, proprietarul a solicitat asigurarea serviciilor silvice pe bază de contract, pentru întreaga suprafaţă de pădure, ce o deţine pe raza Comunei Bujoreni, fiind încheiat cu reclamanta contractul de prestări servicii silvice nr. x/26.11.2012, ocazie cu care a avut loc o predare efectivă a suprafeţei de pădure a reclamantei către Ocolul Silvic Călimăneşti, prin procesul-verbal de predare-primire a fondului forestier proprietate privată nr. x/29.10.2012.

Susţine şi faptul că art. 135 alin. (3) din Codul silvic, care constituie temeiul acţiunii formulate, a fost modificat prin Legea nr. 133/2015, în sensul că "dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere se exercită de la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie a acestora, dată la care proprietarii sunt obligaţi să-şi asigure administrarea/serviciile silvice în condiţiile prezentei legi", ceea ce semnifică că obligativitatea pazei de către ocoalele silvice după punerea în posesie, dar nu mai mult de 180 de zile a fost eliminată implicit, prin modificarea alin. (3) al art. 135, Cod silvic, întrucât dispoziţiile noi ale Legii nr. 133/2015 sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, dacă aceste situaţii juridice (paza pădurii) subzistă şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 133/2015.

Consideră că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, nefiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1349 şi 1357 C. civ., de vreme ce nu poate fi reţinută vreo faptă ilicită întrucât au fost respectate dispoziţiile H.G. nr. 864/2009 în sensul că forma de ajutor de stat prevăzută de art. 135 din Legea nr. 46/2008 nu este cuprinsă în liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier pentru perioada 2007-2013, iar acordarea acestuia după data de 01.01.2010 este interzisa. Astfel, pentru ca dispoziţiile art. 135 din Codul silvic, sa producă efecte juridice era condiţionat de prevederile art. 99 din Codul silvic, în conformitate cu care "Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod."

Ori, aceste norme legale au stabilit că "Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Astfel, despăgubirile nu se calculează decât într-un anume mod care va fi reglementat prin norme metodologice ulterioare.

Apreciază că textele legale invocate pot fi interpretate în sensul că, pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, constând în contravaloarea serviciilor de pază, după data de 1 ianuarie 2010, condiţia de acordare a acestora constă doar în existenta deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, fiind necesară si adoptarea normelor metodologice ulterioare, aprobate prin hotărâre a Guvernului. Ori prin normele metodologice se determina cuantumul ajutoarelor de stat, condiţiile de acordare, respectiv criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere si control, în acord cu deciziile instituţiilor europene si cu legislaţia europeană în materia ajutorului de stat, raţionamentul expus fiind în sensul celor statuate prin decizia nr. 26/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Considedră că nu există raport de cauzalitate între faptă ilicită şi prejudiciu şi nici nu poate fi reţinută vinovăţia Ocolului silvic Călimăneşti pentru fapta ilicită de tăiere de arbori, în condiţiile în care proprietarul, prin mandatar, s-a angajat că paza si administrarea terenului preluat vor fi asigurate de proprietar, în conformitate cu prevederile legale.

În concluzie, apreciază că nu se poate reţine că Ocolul Silvic Călimăneşti, prin omisiune, nu a efectuat serviciul de pază pentru suprafaţa de 48,52 ha pădure aparţinând proprietarului A., precum şi faptul că, din culpa Ocolului Silvic Călimăneşti, proprietarul a fost prejudiciat cu suma de 95891,796lei. Reclamanta a rămas în pasivitate şi nu a asigurat paza propriei proprietăţi, fapt ce conduce la presupunerea că a eludat, intenţionat, dispoziţiile legale incidente pazei, pentru a tăia şi exploata ea însăşi masă lemnoasă, cu încălcarea legislaţiei silvice specifice, neplătind inclusiv costurile ocazionate de pază şi exploatare (marcarea arborilor în vederea exploatării, întocmirea actului depunere în valoare, eliberarea documentelor de însoţire a materialului lemons etc).

Aşadar, de la data punerii în posesie şi până la data predării efective spre pază, pe baze contractuale, răspunderea pentru pagubele produse revine exclusiv proprietarului care nu a întreprins demersurile legale obligatorii ce îi reveneau, în condiţiile în care această obligaţie legală a ocolului silvic, reţinută de instanţa de apel, trebuia să îmbrace o formă solemnă, scriptică, motiv pentru solicită admiterea recursului, casarea, în parte a hotărârii atacate, cu reţinere spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin care a solicitat, în principal, admiterea acestui recurs, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, în ipoteza respingerii recursului declarat de Romsilva, menţinerea deciziei recurate şi respingerea cererii de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâţii Ocolul Silvic Călimăneşti şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenţii-pârâţi au formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta A., prin care au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de aceasta, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii au formulat răspunsuri la întâmpinările depuse, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor părţilor adverse şi admiterea recursului propriu.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 septembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea şi Ocolul Silvic Călimăneşti împotriva deciziei nr. 118A din 8 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată a recursurilor la 7 noiembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de la 16 ianuarie 2020 a fost dispusă suspendarea judecării recursurilor, în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar la 18 noiembrie 2022, recurenta-pârâtă Romsilva a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, motivată de faptul că, prin Ordonanţa de clasare din 25.10.2022, a fost soluţionat definitiv dosarul penal, în sensul clasării cauzei, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din 6 aprilie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele care succed:

Evaluând criticile de nelegalitate evocate în cuprinsul cererilor de recurs, Înalta Curte va proceda la analizarea prioritară a motivelor de recurs evocate de pârâţii Ocolul Silvic Călimăneşti şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea, procedeu impus de efectele pe care motivele de nelegalitate evocate de aceştia le pot produce asupra deciziei recurate, deoarece vizează aspecte care tind la respingerea în integralitate a demersului judiciar promovat de reclamantă, după cum urmează:

II.1. Sub un prim motiv de recurs, fundamentat pe cazul de casare înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au pretins greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material în reţinerea culpei pârâtului Ocolul silvic Călimămeşti cu privire la omisiunea în efectuarea pazei cu privire la suprafaţa de 48,52 ha fond forestier proprietatea reclamantei, după data punerii în posesie a acesteia.

Incidenţa normelor legale enunţate a fost susţinută din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 135 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic care institiue obligaţia pentru ocoalele silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor de a efectua în continuare paza vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate şi după punerea în posesie a proprietarilor de terenuri forestiere, până la constituirea de către aceştia a structurilor proprii de administrare/prestări servicii silvice ori până la încheierea contractelor de administrare/prestări servicii silvice cu un ocol existent, dar nu mai mult de 180 de zile de la încheierea procesului-verbal de punere în posesie.

În esenţă, recurenţii au susţinut greşita aplicare a normei legale evocate, din perspectiva modului de interpretare a sintagmei "se asigură, în condiţiile legii..." din cuprinsul normei menţionate, apreciind că acesta trebuie interpretată raportat la forma de proprietate privată, deoarece accesul personalului silvic pentru efectuarea serviciului de pază (patrulări, constatări de tăieri de arbori în delict, întocmire acte de contravenţii şi alte atribuţii privind paza fondului forestier) pe proprietate privată nu poate fi realizată de personalul silvic decât cu acordul proprietarului, la solicitarea acestuia şi pe bază de contract.

Aşadar, recurenţii au pretins că, potrivit art. 135 alin. (3), paza efectuată în cuprinsul celor 180 de zile de la punerea în posesie se efectuează numai la solicitarea scrisă a proprietarului şi pe bază de contract.

Susţinerile recurenţilor-pârâţi se vădesc a fi nefondate şi nu pot conduce la reţinerea cazului de casare evocat.

Raportat la cadrul procesual al învestirii, se observă că, prin demersul judiciar iniţiat în cauză, astfel cum a fost fixat prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta a pretins antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor motivat de încălcarea de către acestea a obligaţiei de asigurare a pazei suprafeţelor de pădure reconstituite în temeiul legilor fondului funciar, obligaţie instituită prin art. 135 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 şi art. 35 din Legea nr. 1/2000.

Astfel, potrivit art. 135 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 46/2008, în forma în vigoare până în 2013, care interesează în cauza de faţă, "serviciile de pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate se asigură, în condiţiile legii, de ocoalele silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi după punerea în posesie a proprietarilor de terenuri forestiere, persoane fizice şi juridice, până la formarea de către aceştia a structurilor proprii de administrare/prestări de servicii silvice ori până la încheierea contractelor de administrare/prestări de servicii silvice cu un ocol silvic existent, dar nu mai mult de 180 de zile de la data întocmirii procesului-verbal de punere în posesie. Contravaloarea serviciilor prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat."

Totodată, prin Legea nr. 38/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România s-a modificat art. 35 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 stabilindu-se că:"Ocoalele silvice şi actualii deţinători răspund de pază şi protecţia vegetaţiei forestiere de pe terenurile solicitate de foştii proprietari şi după punerea în posesie, până la formarea structurilor proprii de pază sau de administrare ori până la încheierea unor contracte de administrare şi paza cu un ocol silvic, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data punerii în posesie".

Din cuprinsul cadrului normativ sus evocat reiese că legiuitorul a instituit în sarcina ocoalelor silvice obligaţia de a asigura paza şi protecţia vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate şi după punerea în posesie a proprietarilor de terenuri forestiere, obligaţie care subzistă până la încheierea de contracte de administrare şi pază cu un ocol silvic (momentul subiectiv), dar nu mai mult de 180 de zile de la data punerii în posesie (ca moment obiectiv, ce se regăreşte şi în cuprinsul art. 35 din Legea nr. 1/2000 (astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 139/2005), astfel încât sintagma "în condiţiile legii" din cuprinsul art. 135 alin. (3) nu poate avea, potrivit unei interpretări sistemice şi teleologice, decât semnificaţia că asigurarea serviciilor de pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere se vor realiza şi desfăşura în conformitate cu normele legale şi regulamentare care reglementează paza fondului forestier naţional.

Într-adevăr, potrivit susţinerilor recurenţilor-pârâţi, proprietarilor fondului forestier le incumbă o serie de obligaţii în aplicarea regimului silvic, printre acestea fiind şi cele referitoare la respectarea regimului silvic, precum şi obligaţia de a asigura paza şi integritatea fondului forestier (art. 17 alin. 1şi 2 din Legea nr. 46/2008, iar ocolul silvic este obligat, din perspectiva administrării fondului forestier naţional, să asigure administrarea/serviciile silvice la solicitarea scrisă a proprietarului, pe bază de contract (art. 16 alin. (4).

Cu toate acestea, fără a nega obligaţiile instituite în sarcina proprietarului fondului forestier proprietate privată cu referire la obligativitatea asigurării serviciilor silvice, prin structuri silvice autorizate, pe bază de contract, la care recurenţii au făcut referire, trebuie observat că dispoziţiile evocate, în cuprinsul motivului de recurs, nu înlătură responsabilitatea ocoalelor silvice de a asigura continuitatea serviciilor de pază, înlăuntrul unei perioade de tranziţie, respectiv de la momentul întocmirii proceselor-verbale de punere în posesie a proprietarului, pe un interval de timp limitat (maxim 180 de zile) ori până la perfectarea unui contract în acest scop, anterior împlinirii termenului defipt de art. 135 alin. (3) din lege.

După cum judicios au semnalat şi instanţele fondului, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea unei atare obligaţii legale în sarcina ocoalelor silvice, care vizează asigurarea serviciul de pază a vegetaţiei forestiere proprietate privată şi după punerea în posesie a proprietarului, a fost acela de a institui o modalitate legală prin care să se asigure continuitatea pazei fondului forestier naţional la momentul schimbării formei de proprietate, obligaţie impusă pe un interval de timp limitat, dar suficient pentru a permite noilor proprietari efectuarea demersurilor necesare încheierii contractului de administrare sau de prestări servicii cu un ocol silvic autorizat.

În circumstanţele expuse, se vădeşte a fi lipsită de relevanţă şi apărarea recurenţilor referitoare la sistarea acordării finanţării pentru paza suprafeţelor de teren cu vegetaţie forestieră retrocedate, de vreme ce în legislaţia activă a fost păstrată norma legală care impunea, subiectelor de drept identificate în cuprinsul prevederilor art. 135 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, obligaţia de a asigura serviciile de pază a terenurilor forestiere, cu finanţare de la bugetul de stat, potrivit alin. (4) al textului menţionat.

Exonerarea recurentelor pârâte de obligaţia instituită de art. 135 alin. (3), (în forma reglementată de la data săvârşirii fatei ilicite), nu poate fi primită nici din perspectiva incidenţei dispoziţiilor Legii nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Codul silvic, prin care textul art. 135 alin. (3) a fost modificat, în sensul că "dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere se exercită de la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie a acestora, dată la care noii proprietari sunt obligaţi să-şi asigure administrarea/serviciile silvice în condiţiile prezentei legi", iar alin. (4) al aceluiaşi articol a fost abrogat.

Faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, astfel cum au fost relevate de datele speţei (motivele de fapt ale cererii, corelat cu temeiul juridic) reprezintă fapte constitutive de situaţii juridice, a căror efecte s-au produs şi epuizat în întregime, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 133/2015 pentru modificarea şi completarea Codul silvic.

Cum actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, rezultă că, în circumstanţele specifice cauzei, sub aspectul determinării legii aplicabile şi a stabilirii regimului juridic aplicabil faptelor imputate, instanţele de fond au reţinut corect incidenţa prevederilor art. 135 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 în forma în vigoare în momentul producerii acţiunilor ilicite şi a epuizării efectelor acestora şi nu forma modificată a normei legale, cum eronat pretind recurenţii, survenită pe parcursul derulării demersului judiciar de faţă, astfel încât dispoziţiile modificatoare ale legii neputând atribui unui fapt juridic trecut efecte pe care acel fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului respectiv.

Recurenţii au susţinut şi faptul că asigurarea serviciului de pază a pădurilor, după punerea în posesie a proprietarilor, ar constitui un sprijin financiar acordat acestora cu titlu de ajutor de stat, context în care acordarea compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, constând în contravaloarea serviciilor de pază, după data de 1 ianuarie 2010, ar fi condiţionată de existenţa deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat şi adoptarea normelor metodologice ulterioare, aprobate prin hotărâre a Guvernului, interpretare care ar fi conformă celei din cuprinsul deciziei nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiouni de drept.

Aserţiunile recurenţilor nu pot fi primite, întrucât asigurarea serviciului de pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate prevăzută de art. 135 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 (forma în vigoare la momentul săvârşirii faptei ilicite imputate) nu poate fi calificată drept sprijin financiar acordat proprietarilor de păduri, cum corect s-a reţinut prin decizia recurată. Norma legală instituie o obligaţie legală în sarcina anumitor subiecţi de drept, legiuitorul urmărind să asigure protejarea fondului forestier naţional, pe o perioada limitată de timp, dar necesară ca noii proprietari să întreprindă demersurile utile pentru a constitui structuri proprii de pază sau de a perfecta convenţii în acest scop, cu un ocol silvic autorizat.

În contextul expus, interpretarea art. 135 alin. (3) în maniera expusă de recureţii-pârâţi se vădeşte a fi lipsită de temei legal, după cum nu poate fi aplicat prin similaritate raţionamentul expus în cuprinsul deciziei nr. 36/2015 pronunţate de instanţa supremă în cadrul mecanismului de unificare jurisprudenţială a hotărârii prealabile, de vreme ce a avut o altă premisă care viza acordarea compensaţiilor prevăzute de Codul silvic, constând în contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, reglementate de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, normă care nu este incidentă în speţă.

Recurenţii au susţinut greşita antrenare a răspunderiii civile delictuale motivat şi de împrejurarea că procesele-verbale de punere în posesie, ce includ suprafeţele de teren restituite, au fost semnate de proprietar, prin mandatarul său, asumându-şi obligaţia de a asigura paza şi administrarea terenului, în conformitate cu prevederile legale, context în care condiţia vinovăţiei autorului faptei ilicite nu poate fi apreciată ca îndeplinită.

Aserţiunea recurenţilor nu poate fi primită întrucât, independent de obligaţia asumată de proprietar la momentul punerii în posesie în privinţa terenului retrocedat, prestarea serviciilor de pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere de pe terenurile retrocedate rămâne în sarcina ocoalelor silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, conform art. 135 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, obligaţie instituită limitativ de către legiuitor până la constituirea de către proprietari a structurilor proprii de administrare/prestări de servicii silvice ori până la încheierea contractelor de administrare/prestări de servicii silvice cu un ocol silvic existent, obligaţie care, sub aspect temporal, nu poate subzista mai mult de 180 de zile de la data întocmirii procesului-verbal de punere în posesie.

Aşadar, obligaţia reglementată de art. 135 alin. (3) nu are la bază raporturile contractuale stabilite între părţile actului juridic perfectat în temeiul Legii nr. 46/2008, ci este instituită ex lege în sarcina ocoalelor silvice, în contextul ipotezei legale în care s-ar încadra proprietarul, fiind instituită o răspundere cu caracter obiectiv, cum corect s-a reţinut prin decizia atacată.

În consecinţă, reţinându-se corect încălcarea obligaţiei legale care a generat producerea prejudiciului aferent suprafeţei de 48,52 ha, Înalta Curte va constata că instanţele fondului au realizat o corecă intrepretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 C. civ. referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale, drept pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 cu referire la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Ocolul Silvic Călimăneşti şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea.

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A., motivele de nelegalitate a deciziei atacate au vizat existenţa şi întindererea prejudiciului generat de fapta ilicită reclamată, dezvoltarea criticilor formulate fiind subsumate motivului de casare înscris în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţele fondului nu au avut în vedere, în examinarea condiţiei prejudiciului, că evenimentul cauzator al prejudiciului constă într-un complex de fapte reprezentate atât de neefectuarea pazei terenurilor restituite, pe perioada prevăzută de lege, cât şi de refuzul încheierii contractului de pază, obligatoriu a fi încheiat, urmare a cererilor formulate în acest sens, precum şi de nepredarea terenurilor, la expirarea celor 180 de zile, pe baza unei note de constatare şi a unui proces-verbal de predare-primire.

Luând spre examinare legalitatea deciziei atacate, cu referire la condiţia existenţei prejudiciului, în raport de situaţia de fapt reţinută în cauză de instanţele fondului, pe baza probelor administrate, care nu mai poate fi reevaluată în recurs, în raport de structura actuală a art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine pertinentă construcţia argumentativă care a fundamentat soluţia curţii de apel, de respingere a apelului reclamantei şi păstrare a sentinţei primei instanţe, fiind rezultatul aplicării şi interpretării judicioase a normelor de drept incidente speţei.

Din perspectiva examinării condiţiilor răspunderii civile delictuale, cu referire la probatoriul administrat pentru terenul în suprafaţă de 35,23 ha, prin decizia recurată, instanţa de apel, în consens cu raţionamentul şi soluţia primei instanţe, a reţinut neîndeplinirea condiţiei prejudiciului ivocat pe baza notei de control nr. x/29.10.2016. S-a avut în vedere că, în baza contractul de prestări servicii de pază şi de administrare încheiat la 26.11.2012, pârâtul Ocolul Silvic Călimăneşti avea obligaţia de a asigura paza suprafeţei respective de tren cu vegetaţie forestieră, pe parcursul perioadei de 180 de zile, începând cu data de 30.08.2010, dată la care s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei, şi până în februarie 2011 inclusiv.

Deşi pârâtul avea obligaţia de a asigura paza suprafeţei respective de teren în intervalul de timp stabilit, din probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat cu certitudine că tăierile de arbori au avut loc în perioada august 2010 - februarie 2011, existând posibilitatea ca arborii să fie sustraşi şi după împlinirea termenului reglementat de lege, până la data întocmirii notei de control nr. x/29.10.2012. Aşadar, s-a reţinut că situaţia constatată prin nota de control nr. x/2012 nu este aptă să demonstreze că arborii au fost tăiaţi în intervalul în care pârâtul avea responsabilitatea de a asigura paza perimetrului delimitat, astfel încât s-a concluzionat că nu este dovedită condiţia prejudiciului pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului, dovadă care nu a fost efectuată nici în apel.

Prin cererea de recurs, reclamanta a susţinut că nu a fost avut în vedere complexul multiplu de fapte care ar fi cauzat prejudiciul reclamat în cauză.

Susţinerile recurentei nu pot fi primite, întrucât instanţa de apel a procedat, în exercitarea controlului judiciar, la verificrea componentelor faptei ilicite cauzatoare de prejudicii în limitele stabilite de art. 477-478 din C. proc. civ.

Astfel, cu referire la fapta imputată constând în neefectuarea pazei suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră de 35,23 ha restituite reclamantei, instanţa de apel a stabilit, în baza probatoriul administrat, că entitatea însărcinată de lege cu asigurarea serviciilor de pază este ocolul silvic, potrivit art. 135 din Legea nr. 46/2008, astfel încât nerespectarea acestei obligaţii legale atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului Ocolul Silvic Călimăneşti.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, fapta ilicită a fost examinată şi reţinută în cauză, astfel încât respingerea pretenţiilor reclamantei cu privire la antrenarea răspunderii civile delictuale nu a fost consecinţa inexistenţei faptei ilicite, respectiv inexistenţa obligaţiei de pază.

Deşi a fost reţinută existenţa faptei ilicite imputate în sarcina ocolului silvic, luând în examinare îndeplinirea condiţiei prejudiciului aferent perioadei reclamate, ca element al răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a reţinut că probatoriul administrat nu a fost apt a demonstra şi dovedi că prejudiciul reclamant ar fi contemporan faptei afirmate, respectiv că tăierile de arbori ar fi avut loc înlăuntrul perioadei în care pârâtului în revenea obligaţia legală de a asigura paza şi protecţia terenului forestier în suprafaţă de 35,23 ha, întrucât arborii puteau fi sustraşi şi după împlinirea termenului reglementat de lege, până la momentul întocmirii notei de control nr. 4380/829.10.2012, în cadrul căreia reprezentanţii Ocolului silvic Călimăneşti au consemnat situaţia de fapt constatată la momentul respectiv.

Prin urmare, respingerea pretenţiilor reclamantei s-a datorat lipsei administrării unor probe suficiente şi apte a demonstra producerea prejudiciului înlăuntrul prerioadei legale de responsabilitate a pârâtului şi a existenţei unui raport de cauzalitate între prejudiciul reclamat şi fapta ilicită imputată pârâtului, în contextul în care sarcina probei îi incumbă reclamantei, conform dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., potrivit cărora "cel ce face o susţinere în cadrul procesului, trebuie să o dovedească".

Deopotrivă, trebuie avut în vedere şi faptul că apelul este o cale de atac devolutivă - conform prevederilor art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., iar în cadrul procedural al judecării acestei căi de atac reclamanta avea posibilitatea de a propune şi administra probe pertinente şi concludente în dezlegarea chestiunii litigioase deduse judecăţii în apel, de natură să facă posibil ca răspunderea civilă delictuală să fie antrenată pentru reparararea prejudiciului reclamat.

În cauză, totodată, nu este vorba de neîndeplinirea vreunei obligaţii asumată contractual pentru perioada înstituită de art. 135 alin. (3) ori executată necorespunzător, neputând fi aprecitate ca întrunite condiţiile reglementate de art. 998 şi art. 999 C. civ. de la 1864 în ce priveşte componenta faptei constând în neperfectarea contractului de pază de către ocolul silvic, de vreme ce şi în acestă din urmă componentă a faptei ilicite reclamante, instanţa de apel a reţinut, raportat la circumstanţele pricinii, că reclamanta-recurentă nu a făcut dovada vreunui prejudiciu care să se fi produs prin delictul civil reclamat şi care să atragă stabilirea unei obligaţii de plată la despăgubiri în sarcina pârâţilor.

Or, examinând acestă componentă a faptei reclamate, constând în neperfectarea contractului de pază de către ocolul silvic, instanţa de apel a statuat că notificările la care reclamanta a făcut trimitere au fost remise la 14.03.2012 şi acestea vizau perfectarea contractului de pază pentru suprafaţa de 48.52 ha şi nu pentru cea de 35,23 ha, cu atât mai mult cu cât solicitările remise se plasau în afara perioadei de responsabilitate a pârâtului pentru terenul de 35,23 ha, restituit reclamantei prin procesul-verbal de punere în posesie din 30.08.2010.

Nici componenta faptei constând în nepredarea terenului, la expirarea perioadei de 180 de zile, prin întocmirea unui proces-verbal şi a unei note de constatare nu poate constitui un argument pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, întrucât fapta reclamata nu poate îmbrăca forma delictului civil, de vreme ce nu se circumscrie încălcării vreunei obligaţii reglementată printr-o normă legală, atât timp cât fapta dobândeşte caracter ilicit doar atunci când, prin încălcarea normelor dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

Prin urmare, deşi în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a pretins că legea a fost aplicată greşit cu referire la regimul juridic aplicabil răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reţine că verificarea modului de aplicare a normelor de drept material are ca premisă situaţia de fapt reţinută în cauză şi nu o reevaluarea a acesteia prin prisma elementelor de probatoriu, de vreme ce realizarea controlui judiciar în recurs este limitată doar la aspectele de nelegalitate, susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în contextul circumstanţial reţinut în cauză, criticile recurentei-reclamante se vădesc a fi nefondate, întrucât instanţa de apel a examinat, din perspectiva normelor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru antrenarea acestui tip de răspundere civilă în sarcina pârâţilor pentru prejudiciul reclamat, a cărui existenţă şi întindere nu este prezumată, ci trebuie dovedită, pentru a impune stabilirea unei obligaţii de despăgubire pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapta culpabilă imputată.

Printr-o altă critică de nelegalitate, recurenta-reclamantă a susţinut aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 cu privire la determinarea întinderii prejudiciului fiind, astfel, reţinut eronat de către instanţele fondului faptul că nu se justifică dublarea valorii arborilor tăiaţi.

Susţinerea recurentei privind nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului de aplicare şi interpretare a dispoziţiillor speciale înscrise în art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, în conformitate cu care "valoarea prejudiciilor din pădurile încadrate prin amenajamentul silvic în grupa I funcţională, din perdelele forestiere de protecţie şi din jnepenişuri se stabileşte prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii", deşi subsumabilă cazului de casare înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită.

Norma legală reglementează modalitatea de cuantificare a prejudiciului suferit care se stabileşte prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii în privinţa pădurilor încadrate, prin amenajament silvic, în grupa I funcţională.

Aşadar, norma legală condiţionează cuantificare prejudiciului, prin multiplicare, de existenţa unui amenajament silvic elaborat şi aprobat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 46/2008, prin care să se fi stabilit că terenul cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 48,52 ha restituit recurentei este încadrat în grupa funcţională I, respectiv de pădure cu funcţie specială de protecţie a apelor, solului, a climei şi a obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreere, de ocrotire a genofondului şi a ecofondului sau păduri din ariile naturale protejate de interes naţional.

Tratând identic noţiunea de fond forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, care poate fi, după caz, proprietate publică sau privată, Codul silvic din 2008 stabileşte modul de gestionare a fondului forestier naţional, acesta realizându-se prin amenajamentele silvice (art. 3 alin. (3) şi art. 19). Deopotrivă, dispoziţiile înscrise în art. 20 - 22 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic impun, pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha, elaborarea de amenajamente silvice, cu respectarea normelor tehnice de amenajare, cu perioadă de valabilitate de 10 ani.

Aşadar, amenajamentul silvic constituie baza măsurilor de organizare, gestionare, exploatare, inventariere şi încadrare într-o grupă funcţională a terenurilor înglobate în fondul naţional, indiferent de forma de proprietate.

În contextul circumstanţial specific cauzei, se vădesc a fi nefondate susţinerile recurentei-reclamantei referitoare la expirarea perioadei de valabilitate a amenajamentui silvic, de vreme ce nu a fost dovedit că terenul cu vegetaţie forestieră restituit reclamantei, în suprafaţă de 48,52 ha, avea elaborat şi aprobat, în condiţiile legii, amenajament silvic, împrejurare ce denotă că, în lipsa unui atare document (chiar şi a unuia a cărui valabilitate a expirat, ipoteză ce nu a fost probată în cauză, după cum au statuat şi instanţele fondului), derularea operaţiunilor pentru elaborarea unui amenajament silvic revenea proprietarului terenului, potrivit 21 din Legea nr. 46/2008.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a realizat o corectă aplicare şi interpretare a normelor evocate, în raport de elementele de fapt conturate în urma probatoriului administrat, context în care Înalta Curte va reţine că, în lipsa existenţei unui amenajament silvic elaborat şi aprobat pentru terenul restituit, determinarea şi cuantificarea prejudiciului a fost corect realizată, în conformitate cu O.U.G. nr. 85/2006, aprobată prin Legea nr. 84/2007, prin raportare la nota de constatare nr. x/19.10.2011 din care rezultă valoarea de 95.891,796 RON şi nu la cel solicitat prin raportare la nota de control din 08.11.2012.

Or, în lumina exigenţelor legale impuse exercitării controlului judiciar, instanţa de recurs nu poate analiza aspecte pe care recurenta le invocă prin depăşirea limitelor configurate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. respectiv acele critici care tind a reliefa greşita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecăţii realizate de instanţa de apel. Stabilirea situaţiei de fapt determinată prin procesul de interpretare şi coroborare a probatoriilor de la dosar reprezintă apanajul exclusiv al instanţelor de fond, neputând fi supus cenzurii instanţei de recurs.

În consecinţă, reţinând aplicarea şi interpretarea corectă a normelor incidente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 cu referire la art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii Ocolul Silvic Călimăneşti şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcţia Silvică Vâlcea împotriva deciziei civile nr. 118A din 8 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.