Territorial jurisdiction for recognition of EU judgments on parental rights based on domicile of the party opposing recognition
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Maramureş County Court (Civil Section I) holds exclusive territorial jurisdiction to hear the case, thereby reversing the Bucharest County Court’s declination and upholding the initial court’s application of the statutory exception. The dispute arose from a request to recognize a Spanish judgment regarding parental rights, which the Maramureş Court initially dismissed for lack of material competence, arguing that the respondent had not actively refused recognition, whereas the Bucharest Court claimed jurisdiction because the respondent had opposed the recognition in its defense. The decisive legal basis was the interpretation of Article 1099(1) of the Romanian Code of Civil Procedure, read in conjunction with Articles 431 and 1096, which establishes that territorial jurisdiction lies with the court of domicile of the party who refused recognition; the Court held that the respondent, as the party against whom the foreign judgment was issued and who opposed its effects, constituted the party who "refused" recognition by virtue of their domicile in the Maramureş jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 1096 C. proc. civ, art. 435 alin. (2) C. proc. civ, art. 1099 C. proc. civ, art. 1099 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 119/2006; Territorial jurisdiction for recognition of EU judgments on parental rights based on domicile of the party opposing recognition: Conflictul negativ de competenţă a fost generat de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care Tribunalul Maramureş a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Tribunalul Bucureşti, pe când Tribunalul Bucureşti a reţinut competenţa instanţei de la domiciliul pârâtei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 mai 2023
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2022, sub număr de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat Tribunalului Maramureş să pronunţe o hotărâre de recunoaştere pe teritoriul României a efectelor şi încuviinţarea executării sentinţei nr. 113/2020 din data de 21.12.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de către Instanţa de prim grad de jurisdictie nr. 2 din Tomellosso, hotărâre definitivă şi executorie apostilată conform Convenţiei de la Haga din 05.10.1961.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1596 din 16 noiembrie 2022 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că în materia cererii de recunoaştere a hotărârii străine, competenţa instanţei este reglementată de norme de ordine publică, aceasta aparţinând tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit acestei reguli, competenţa revine Tribunalului Bucureşti.
Scopul pentru care se solicită recunoaşterea este cel prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ. - spre a beneficia de autoritate de lucru judecat. Aceasta interesează părţile dintr-o anumită cauză concretă, nu se stabileşte în raport de un terţ, căruia hotărârea îi este doar opozabilă, conform prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.
Pârâta B. nu are calitatea de parte care să fi refuzat recunoaşterea hotărârii, acesta fiind pronunţată, dimpotrivă, urmare a acordului părţilor, concretizat inclusiv prin încheierea convenţiei de divorţ. Ca atare, în raport de obiectul cererii şi de dispoziţiile art. 1099 C. proc. civ., Tribunalul Maramureş a apreciat că nu poate fi aplicat criteriul de competenţă teritorială exclusivă reglementat prin dispoziţiile alin. (1) al textului legal întrucât pârâta nu a refuzat recunoaşterea hotărârii străine vizate prin acţiunea introductivă.
2.2 Prin sentinţa nr. 299 din 16 martie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut ca fiind incidente prevederile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine, acest articol reglementând un caz de competenţă teritorială exclusivă. Deşi textul legal nu este explicit, cel care refuză recunoaşterea hotărârii străine nu poate fi decât persoana care a figurat ca parte în cauza soluţionată prin hotărârea a cărei recunoaştere se solicită şi căreia i se opune această hotărâre, care poate fi atât reclamantul cât şi pârâtul, în funcţie de cererile formulate în cauză şi de conţinutul dispozitivului (acesta fiind şi motivul pentru care nu este indicată calitatea procesuală a celui care refuză recunoaşterea). Tribunalul Bucureşti a constatat nu doar că această hotărâre este opusă pârâtului, dar acesta, prin întâmpinarea formulată, chiar se opune recunoaşterii acestei hotărâri.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Conflictul negativ de competenţă a fost generat de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care Tribunalul Maramureş a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Tribunalul Bucureşti, pe când Tribunalul Bucureşti a reţinut competenţa instanţei de la domiciliul pârâtei.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia exercitării părinteşti, într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Spania, împrejurare în raport de care devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, care reglementează procedura recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un stat membru.
Potrivit art. 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003, "Fără a aduce atingere secţiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secţiunea 2 din prezentul capitol, pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii hotărârii. Competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti indicată în lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 68 este stabilită prin dreptul intern al statului membru în care se depune cererea de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii."
Dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană stipulează că "Cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competenţa tribunalului."
Cum dispoziţiile legale enunţate prevăd doar competenţa materială a tribunalului, competenţa teritorială a instanţei învestite cu o cerere de recunoaştere a unei hotărâri străine, în materia reglementată de Regulamentul nr. 2201/2003, urmează a se stabili conform dreptului intern.
Instituţia recunoaşterii unei hotărâri străine pe teritoriul României este reglementată, în dreptul intern, de dispoziţiile art. 1095-1102 C. proc. civ., norme speciale în materie, în acest demers procesual având calitate procesuală activă partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere în România se solicită.
Potrivit art. 1099 C. proc. civ., "(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti."
Potrivit textului legal enunţat, competenţa de soluţionare a cererii de recunoaştere aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti, scopul pentru care se solicită recunoaşterea fiind acela prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ. - spre a beneficia de autoritatea de lucru judecat.
Coroborând dispoziţiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 din C. proc. civ. cu cele ale art. 1096 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., rezultă că autoritatea de lucru judecat interesează părţile dintr-o anumită cauză, astfel că nu se poate pune problema recunoaşterii unei hotărâri în raport de o terţă persoană, părţi ale acestei proceduri fiind exclusiv părţile din hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, acesta fiind şi sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ.
Drept urmare, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea sentinţei 113/2020 din data de 21.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Instanţa de prim grad de jurisdicţie nr. 2 din Tomellosso, aparţine pârâtei B. cu domiciliul stabilit în localitatea Vişeu de Sus, strada x nr. 15, Jud. Maramureş, aşa cum rezultă din copia cărţii de identitate aflate la dosar Tribunalul Maramureş.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Maramureş, secţia I civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.