Ex officio invocation of private-order territorial incompetence in civil contract disputes

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Obiectul cererii:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 aprilie 2022 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.152 RON, reprezentând preţul contractului de prestări servicii şi cheltuielile de transport achitate.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1166-1171 C. civ. şi art. 282-284 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 236 din 27 ianuarie 2023 pronunţată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prima instanţă învestită cu soluţionarea litigiului pendinte a constatat că pârâtul are domiciliul în municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, ce se află în raza de competenţă a Judecătoriei Baia Mare, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că este competentă această instanţă.

2.2 Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Baia Mare a pronunţat sentinţa civilă nr. 2482 din 21 martie 2023, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale este o excepţie de ordine privată, care poate fi invocată numai de pârât prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Instanţa învestită prin declinare a constatat că, deşi pârâtul nu a depus întâmpinare, prima instanţă sesizată cu soluţionarea cauzei a invocat necompetenţa teritorială de ordine privată la primul termen de judecată.

În considerente s-a mai reţinut că prevederile art. 131 C. proc. civ. obligă instanţa ca la primul termen de judecată să verifice dacă este competentă material, general şi teritorial să soluţioneze cauza, însă dacă judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei constată că domiciliul pârâtului este în circumscripţia unei alte judecătorii şi pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, prin întâmpinare, acesta rămâne învestit cu acţiunea, întrucât nu are prerogativa legală de a invoca excepţia necompetenţei, legiuitorul dând prevalenţă principiului disponibilităţii, după cum rezultă din dispoziţiile art. 107 coroborat cu art. 130 alin. (3) şi art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat restituirea sumei de 7.152 RON, reprezentând preţul contractului de prestări servicii şi cheltuielile de transport achitate pârâtului pentru confecţionarea unor piese.

Înalta Curte constată că instanţele şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de-a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială, întrucât este una de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere contractuală, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială sunt incidente dispoziţiile de drept comun. Regula generală în materie de competenţă teritorială este stipulată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Normele de competenţă reglementate de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. sunt de ordine privată, iar, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată în recurs în interesul legii s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..".

Rezultă că legalitatea declinării competenţei nu este sustrasă controlului, o atare situaţie fiind inacceptabilă din perspectiva cerinţelor statului de drept, întrucât instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate.

Înalta Curte constată că în litigiul pendinte pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Slobozia în termenul stabilit de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în cauză nefiind depusă întâmpinare, ci instanţa a invocat această excepţie la termenul de judecată din 16 ianuarie 2023.

Faţă de dispoziţiile legale enunţate, având în vedere excepţia necompetenţei teritoriale nu a fost invocată în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 135 din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.