Absolute nullity of loan and deed-in-payment contracts dismissed for lack of standing; appeals rejected

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 15.10.2020 sub numărul x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., să se constate nulitatea absolută a contractelor de împrumut încheiate între pârâţi la 06.04.2012 şi antedatate (la 06.11.2010, respectiv 18.01.2011), precum şi a convenţiilor de dare în plată autentificate sub nr. x/06.04.2012 şi nr. y/06.04.2012, acestea având o cauză ilicită şi imorală.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1236, 1237, 1238 şi urm. C. civ., art. 20 din Legea nr. 78/2000.

Prin întâmpinarea depusă la 26.05.2021, pârâţii C. şi D. au invocat excepţia lipsei de interes, iar pe fond au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La data de 25.10.2021, reclamantul a depus o cerere denumită "modificatoare", prin care a precizat că înţelege să denunţe ca false, în baza art. 304 C. proc. civ., actele a căror nulitate a solicitat-o (contractele de împrumut şi contractele de dare în plată).

La data de 25.10.2021, pârâtul B. a depus cerere de suspendare a judecăţii, până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2020

La termenul din 26.10.2021, tribunalul a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active, aducând la cunoştinţa reclamantului că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, fiind necesar astfel să îşi justifice interesul în formularea acţiunii.

La data de 16.11.2021, reclamantul a depus note de şedinţă, prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol, având în vedere că instanţa nu a luat act de cererea modificatoare şi nu a comunicat-o părţilor, încălcând astfel principiile contradictorialităţii, egalităţii armelor şi al dreptului de dispoziţie.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1847/29.11.2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii D., C., B., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, cu obligarea reclamantului la plata către pârâţi a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1445A/21.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia lipsei de interes în formularea apelului de către apelantul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 1847/29.11.2021; a respins apelul declarat de pârâtul B., ca lipsit de interes; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1847/29.11.2021, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. şi C..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1445A/21.10.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul B..

Prin memoriul de recurs, reclamantul A. a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a criticat greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active în contextul în care sancţiunea nulităţii absolute a unui act juridic poate fi invocată nu numai de părţile care au încheiat respectivul act şi de succesorii lui, ci de orice persoană, chiar dacă nu are legătură cu actul în sine, dar care justifică, totuşi, un interes întrucât nulitatea absolută este o sancţiune de ordine publică.

Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere sancţiunea de drept civil ce intervine în cazul unui act juridic încheiat cu nerespectarea unei norme juridice care ocroteşte un interes general, nulitatea absolută putând fi invocată de orice persoană care are un interes.

Interesul personal al recurentului-reclamant este justificat de faptul că prin încheierea actelor juridice ce fac obiectul cauzei s-a urmărit diminuarea patrimoniului pârâtului B.. Întrucât C. (fiica pârâtului B.) şi D. (soţul intimatei C.) sunt principalii beneficiari ai contractelor încheiate, reiese că sunt vătămate drepturile recurentului-reclamant, în calitate fiu şi de titular al dreptului de folosinţă cu privire la imobilele ce fac obiectul actelor a căror anulare este solicitată în prezenta cauză. Recurentul-reclamant are calitatea de viitor moştenitor rezervatar/sezinar, iar prin încheierea convenţiilor s-a dimininuat în mod semnificativ patrimoniul tatălui său.

Instanţa de apel a aplicat eronat normele privind calitatea procesuală prin raportare la dispoziţiile art. 516 C. civ., întrucât, potrivit acestei dispoziţii legale, membrii de familie trebuie să acorde sprijin în virtutea unor principii morale, iar în situaţiile în care, contrar acestor principii morale persoanele ce se încadrează în categoriile limitativ prevăzute de lege, nu oferă suport membrilor familiilor aflati în situaţii vulnerabile, legea permite obligarea acestora la îndeplinirea obligaţiei de întreţinere.

Pe cale de consecinţă, în ipoteza în care tatăl său, pârâtul B., se va afla în stare de nevoie, recurentul are o obligaţie de întreţinere, cel puţin morală, în temeiul art. 516 C. civ.. Această obligaţie ar putea fi justificată şi de împrejurarea că pârâţii D. şi C. au solicitat evacuarea pârâtul B., ulterior încheierii actelor ce fac obiectul cauzei (dosar nr. x/2021).

Astfel, având în vedere că există riscul ca pârâtul B. să fie evacuat din imobilul situat în str. x, sector 4 (imobilul în care locuieşte efectiv şi la care are domiciliul), îi revine recurentului-reclamant sarcina întreţinerii acestuia, astfel încât este îndeplinită condiţia interesului si justificarea calitătii procesuale active în formularea cererii dedusă judecăţii.

De asemenea, recurentul-reclamant arată că în doctrină şi în jurisprudentă s-a reţinut că datoria morală devine obligatie legală atunci când copilul major nu îndeplineste de bună voie această îndatorire, iar părintele se află în stare de nevoie.

Faţă de aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cererea de recurs, pârâtul B. a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanţa de apel a aplicat eronat normele privind interesul pârâtului în formularea apelului.

Recurentul-pârât a expus situaţia de fapt şi considerentele hotărârilor pronunţate în cauză, iar cu privire la motivul de casare invocat, a învederat incidenţa prevederile art. 458 şi art. 33 C. proc. civ. în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractelor de împrumut şi a Convenţiilor de dare în plată.

Pârâtul arată că, în contextul evacuării acestuia din imobilul ce face obiectul convenţiei de dare în plată autentificat sub nr. x/6.04.2012, la acest moment procesual, scopul reclamantului se identifică cu scopul său, recurentul-pârât având un interes major în desfiinţarea, pe orice cale, a contractelor de împrumut şi a convenţiilor de dare în plată întrucât la momentul încheierii acestora au fost încălcate dispoziţiile imperative ale legii, singurul scop urmărit la acel moment a fost de a nu fi înfiinţate măsuri asigurătorii de către Direcţia Natională Anticorupţie.

Contrar motivării instanţei de apel, având în vedere situaţia de fapt descrisă, recurentul-pârât justifică interesul de a formula apel, chiar dacă din punct de vedere procedural, aparent, instanţa ar fi pronunţat o soluţie favorabilă pârâtului.

Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, pârâtul arată că este afectat în mod direct de valabilitatea contractelor întrucât există riscul de a fi evacuat din imobilul în care locuieşte efectiv, pe rolul instanţelor fiind înregistrat dosarul nr. x/2021.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi D. şi C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Cu privire la recursul promovat de reclamant, intimaţii-pârâţi arată că acesta nu justifică interesul în promovarea cererii de chemare în judecată. Din coroborarea dispoziţiilor art. 954 şi art. 957 C. civ. reiese că doar de la data deschiderii succesiunii persoana îndreptăţită are capacitatea de a moşteni, astfel că reclamantul nu deţine un drept succesoral.

Referitor la obligaţia de a acorda întreţinere şi îngrijire pârâtului B., intimaţii-pârâţi susţin că acesta nu necesită îngrijire, evacuarea sa fiind probabilă, deocamdată, deoarece nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă, iar interesul trebuie să fie actual, neputându-se invoca un eveniment viitor şi incert.

Cu privire la recursul promovat de pârât, intimaţii-pârâţi susţin că interesul procesual al celor doi recurenţi nu este acelaşi întrucât cele două părţi (reclamant şi pârât) au interese procesuale opuse. Întrucât prima instanţă a pronunţat o soluţie favorabilă tuturor pârâţilor, deci şi a pârâtului B., acesta nu justifică un interes procesual legitim şi personal în atacarea acesteia cu apel, iar, ulterior, cu recurs.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat, potrivit celor ce urmează:

a) Cât priveşte recursul formulat de reclamant, deşi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nu a arătat şi demonstrat sub ce aspect hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Criticând decizia instanţei de apel - care, ca şi cea a primei instanţe, a reţinut că reclamantul nu justifică un interes personal şi direct, născut şi actual care să-i legitimeze calitatea procesuală de a introduce prezenta acţiune în constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de împrumut şi a celor două convenţii de dare în plată, în conformitate cu dispoziţiile art. 1247 alin. (2) C. civ. - reclamantul a susţinut că într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, interesul titularului acţiunii nu se analizează prin raportare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acesta în orice altă acţiune.

De aceea a considerat că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind capacitatea procesuală hotărârea din apel care a considerat că cel care invocă o astfel de nulitate trebuie să urmărească un folos propriu din declararea ineficacităţii actului juridic, adică să aibă un interes individual, direct şi personal din constatarea nulităţii absolute a actului juridic atacat.

Înalta Curte reţine însă că afirmaţia reclamantului este lipsită de orice suport legal atâta timp cât dispoziţiile art. 1247 alin. (2) C. civ. - "Nulitatea absolută, poate fi invocată de orice persoană interesată (...)" - nu disting sub niciun aspect cât priveşte condiţia interesului celui ce invocă o atare sancţiune a actului juridic civil, ceea ce înseamnă că rămân mai departe valabile şi în privinţa unui atare tip de acţiune condiţiile generale ce trebuie îndeplinite pentru promovarea oricărei acţiuni care, cât priveşte condiţia interesului presupun, în conformitate cu prevederile art. 33 C. proc. civ., ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Afirmaţiile reclamantului nu sunt, de altfel, susţinute nici cu propriul exemplu jurisprudenţial indicat, respectiv decizia civilă nr. 2940/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, în partea finală a paragrafului reprodus, se referă la "condiţia ca aceasta (partea) să justifice totuşi un interes în accepţiunea comună a acestui termen, de legătură şi consecinţe cu actul juridic despre care se susţine că la momentul încheierii lui a încălcat dispoziţii imperative ale legii sau a fost încheiat în frauda acestora sau a ordinii publice".

Or, în mod similar considerentelor citate, şi instanţele de fond din prezenta cauză au impus reclamantului justificarea unui interes, nu altfel decât în accepţiunea comună a termenului, remarcând însă că acesta, prin poziţia pe care o are, nu ar obţine vreun folos concret din admiterea cererii, ci doar a unuia eventual, abstract deoarece aceeaşi calitate caracterizează şi dreptul său la succesiunea lui B. ori vocaţia de a dobândi pe cale succesorală imobilele de care acesta a dispus prin cele două acte de dare în plată, în favoarea intimaţilor pârâţi (calitatea de moştenitor a reclamantului faţă de pârâtul B. fiind cea pe care partea şi-a justificat actualul demers procesual).

Tocmai întrucât procesul civil este unul al intereselor private, legitimatio ad causam, chiar şi într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic, nu poate aparţine decât celui care, aşa cum prevede expres art. 1247 alin. (2) C. civ., justifică un interes care trebuie să corespundă exigenţelor art. 33 teza I din C. proc. civ.. Prin urmare, legitimare procesuală activă într-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic nu poate aparţine oricărui membru al societăţii ale cărui interese publice au fost vătămate prin încheierea acestuia, după cum sugerează recurentul printr-un alt exemplu de jurisprudenţă la care face trimitere, fiind de principiu că un particular privit individual şi care acţionează ca atare nu poate fi exponentul unui interes public care să-i legitimeze demersurile în justiţie, oricare ar fi acestea, ci doar al unui interes privat care trebuie să fie direct, personal.

Doar prin excepţie se admite ca anumite persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi care, fără a justifica un interes personal, să poată totuşi acţiona pe calea unei acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale ori, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Totuşi, astfel de ipoteze, ce nu corespund situaţiei din prezenta cauză, sunt cele în care legea le recunoaşte acestora în mod expres legitimarea procesuală de a acţiona fie în beneficiul altor persoane (spre ex. art. 111 C. civ.. privitor la sesizarea instanţei de tutelă pentru deschiderea tutelei, art. 92 C. proc. civ. ce recunoaşte dreptul procurorului de a porni orice acţiune civilă, etc.), fie pentru valorificarea unui interes colectiv (asociaţiile de consumatori, organizaţiile sindicale, organizaţii neguvernamentale pentru protecţia drepturilor omului, etc.)

Suplimentar dreptului la succesiunea pârâtului B. - a cărui inaptitudine de a-i fundamenta demersul reclamantului pe calea prezentei acţiuni a fost judicios argumentată de instanţele de fond şi în mod necontestat din partea acestuia - în recurs, a fost invocat un drept de folosinţă propriu asupra imobilelor ce au făcut obiectul actelor juridice de dare în plată, ca şi calitatea recurentului de titular al obligaţiei de întreţinere a tatălui său, în corelare cu iminenţa evacuării acestuia de către pârâţi din imobilul situat în str. x, sector 4 (dosar nr. x/2021 al Judecătoriei sector 4, suspendat până la finalizarea cauzei pendinte), în justificarea unui interes personal şi direct al acestuia de a promova acţiunea în constatarea nulităţii.

Înalta Curte reţine însă că existenţa unui drept de folosinţă propriu al reclamantului asupra bunurilor care au fost proprietatea personală a pârâtului B. şi a soţiei acestuia, devenite apoi proprietatea pârâţilor Marin în temeiul actelor juridice de dare în plată, nu poate fi presupus, ci se impunea a fi dovedit ca atare, cât timp cel care îl invocă este o persoană majoră (şi care, deci, nu se mai află în întreţinerea părintelui său) şi care nu deţine nicio calitate în raport cu imobilele asupra cărora s-a dispus pe calea celor două acte juridice de dare în plată.

În egală măsură, obligaţia de întreţinere pe care acesta o deduce din cuprinsul art. 516 C. proc. civ. în raporturile cu tatăl său - invocată omisso medio direct în recurs - constituie, întocmai ca şi dreptul succesoral la moştenirea lui B., o eventualitate, inaptă să-i justifice şi să-i legitimeze demersul procesual al acestuia în baza unui interes direct, născut şi actual.

În sfârşit, aşa cum s-a arătat, de vreme ce justificarea interesului reclamantului de a acţiona pe calea prezentei cereri de chemare în judecată a fost realizată, cu trimitere la presupusa sa obligaţie de întreţinere a pârâtului B., direct în calea de atac a recursului, de bună seamă că n-ar putea fi privită ca justificată critica acestuia relativă la o greşită aplicare a normelor ce reglementează calitatea procesuală, prin raportare la dispoziţiile art. 516 din C. civ., observându-se că se critică ceea ce nu s-a dezlegat de către instanţa de apel pentru că nu a fost supus judecăţii.

În considerarea acestor motive, apreciind ca fiind legală soluţia instanţei de apel cât priveşte apelul declarat de reclamant, va respinge ca nefondat recursul acestei părţi.

b) În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul B., acesta a atacat soluţia instanţei de apel de respingere ca fiind lipsit de interes apelul propriu declarat împotriva hotărârii de primă instanţă, ce a respins cererea reclamantului de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană ce nu justifică în cauză calitatea procesuală activă.

Întrucât a criticat o greşită aplicare a normelor privind interesul în formularea apelului, examinarea acestui recurs se va realiza subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., teza susţinută fiind aceea că instanţa ar fi trebuit să analizeze apelul formulat de pârât prin raportare la justificarea unui interes în admiterea căii de atac respective.

Înalta Curte apreciază că şi acest recurs este nefondat, observând că instanţa de apel a procedat întocmai după cum critică această parte, respectiv a examinat apelul pârâtului B. strict prin raportare la interesul său în admiterea căii de atac, observând însă că prin poziţia sa procesuală din litigiu - aceea de pârât - şi prin soluţia adoptată în cauză, acesta nu poate justifica acelaşi interes procesual în obţinerea unei schimbări a soluţiei de primă instanţă, cu cel al reclamantului.

Instanţa de recurs apreciază ca fiind juste consideraţiile instanţei de apel pe acest aspect, observând că pârâtul B. doar a arătat că intenţiona să achieseze la pretenţiile reclamantului, manifestare de voinţă ce nu a fost realizată în cauză şi că atunci când arată prin recurs interesul său - cu trimitere la iminenţa evacuării sale de către pârâţii Marin ori la caracterul ilegal al actelor pe care le-a încheiat cu aceştia - expune interesul în promovarea acţiunii deduse judecăţii, pe care însă nu a iniţiat-o iar nu interesul în formularea căii de atac a apelului declarată din calitatea sa de pârât chemat în judecată, împotriva unei soluţii ce respinge atare cerere.

În sfârşit, observând că soluţia instanţei de apel asupra apelului acestei părţi a fost respinsă pentru lipsă de interes cu trimitere concretă inclusiv la conţinutul criticilor formulate - care acuzau încălcarea de către prima instanţă a dreptului reclamantului la apărare şi necesitatea unirii cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale active - aspecte ce nu au fost contestate în vreun fel pe calea recursului, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată nu comportă amendări sub aspectul legalităţii în raport de conţinutul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel fiind, va respinge ca nefondat şi recursul formulat de pârâtul B..

În considerarea soluţiei din recurs şi în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe cei doi recurenţi la plata în favoarea intimaţilor-pârâţi, a cheltuielilor de judecată aferente acestei faze procesuale, în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu chitanţa depusă la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1445A din 21 octombrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, în favoarea intimaţilor-pârâţi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.