Admissibility of constitutional exception challenging judicial organization transitional rules due to lack of substantive connection to the pending procedural appeal

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, înregistrată la data de 20.06.2020 în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, petentul A. a arătat că aceste prevederile legale contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, în componenţa sa referitoare la calitatea legii.

În motivare, petentul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(6) din Legea nr. 47/1992.

Invocând dispoziţiile art. 158-160 din Codul familiei de la 1953, art. 107 din C. civ., art. 229 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 71/2011, art. 54 din Legea nr. 24/2000, petentul arată că scopul unei norme tranzitorii este acela de a asigura punerea în aplicare a noilor dispoziţii modificatoare, astfel încât să fie evitată retroactivitatea acestora din urmă sau conflictul între norme succesive.

Până la infiinţarea instanţei de tutelă, autorităţile şi instituţiile cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copiilor, respectiv a persoanei fizice, continuă să exercite atribuţiile prevăzute de reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a C. civ., cu excepţia celor date în mod exclusiv în competenţa instanţei de tutelă, în prezent, completuri specializate sau secţii specializate pentru minori şi familiei. Aceste aspecte nu concordă cu scopul noii reglementări în materia ocrotirii persoanei fizice, instituite prin C. civ. din 2009.

Petentul arată că situaţia tranzitorie reglementată de prevederea legală criticată subzistă de la data intrării în vigoare a C. civ. respectiv 01.10.2011, până în prezent.

Lipsa de intervenţie a legiuitorului, în sensul reglementării prin legea de organizare judiciară a organizării şi funcţionării instanţei de tutelă, este de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, în componenţa sa referitoare la calitatea legii, precum şi dispoziţiilor art. 124 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiţiei, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanţial instituite în C. civ. care reglementează ocrotirea persoanei fizice, permanentizând o situaţie tranzitorie, respectiv îndeplinirea de către o autoritate administrativă a unor atribuţii date prin lege unei instanţe judecătoreşti.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 557/27.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011. Totodată, instanţa a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 359A/16.02.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 557/27.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs petentul A. cu privire la soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

În cuprinsul memoriului de recurs, nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care:

"24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de control constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 din Legea nr. 47/1992, la constatarea condiţiilor de admisibilitate, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, de către părţi, de instanţă, din oficiu sau de procuror, în cauzele la care participă; excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi legea sau ordonanţa ori dispoziţia din lege sau din ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauza dedusă judecăţii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea.

Aceste statuări ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, sunt corecte, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care reglementează condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile pretins neconstituţionale, în sensul ca acestea să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din această perspectivă, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina, partea fiind cea care urmează a proba influenţa hotărâtoare a textului de lege pretins neconstituţional, asupra soluţiei procesului.

Acest interes procesual nu este justificat în cauză, în raport de faptul că normele a căror neconstituţionalitate s-a invocat (dispoziţiile art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011) nu au înrâurire asupra modului de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 359A/16.02.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că petentul a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 2270A/27.09.2021, invocând lipsa pronunţării cu privire la o cerere de sesizare a ÎCCJ formulată în temeiul art. 519-521 C. proc. civ., iar prin decizia nr. 359A/16.02.2022, Tribunalul Bucureşti a respins cererea petentului A..

Împotriva deciziei nr. 359A/16.02.2022 a formulat recurs, recurentul A., invocând încălcarea prevederilor art. 30 alin. (1) teza a II-a, art. 30 alin. (6) şi art. 124 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, faţă de criticile deduse judecăţii Curţii de Apel Bucureşti şi de prevederile legale pretins a fi încălcate de către instanţa de fond în soluţionarea cererii de completare dispozitiv, prefigurarea unei soluţii ce vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 nu creează premisele aplicării directe a acestor norme în soluţionarea căii extraordinare de atac.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile legale, pretins a fi lovite de neconstituţionalitate, nu îndeplinesc condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei întrucât, în speţă, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a fost învestită cu cenzurarea, în calea de atac a recursului, a legalităţii soluţiei primei instanţe de respingere a cererii de completare dispozitiv cu soluţia privind sesizarea ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Drept urmare, nefiind întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale, constând în existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale pretins neconstituţionale, Înalta Curte reţine legalitatea hotărârii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 557 din 27 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 557 din 27 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu privire la dezlegarea dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.