Creditor Wins Paulian Action as Recourse Null, Peremption Upheld for Dormant Appeal.

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2018 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună declararea ca inopozabil faţă de reclamantă a Contractului de donaţie autentificat sub nr. x/20.09.2017 de către Notarul Public E., având ca obiect imobilele teren şi construcţie situate în Baia Mare, str. x B, judeţul Maramureş, înscris în Cartea Funciara nr. x Baia Mare (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo. x, reprezentând teren în suprafaţa de 644 m.p. şi casa cu regim de înălţime P+1 şi respectiv terenul situat în Baia Mare, str. x B, judeţul Maramureş, înscris în Cartea Funciară nr. x Baia Mare (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo. x, reprezentând teren în suprafaţă de 214 mp., cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2018, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a acestei secţii, invocată din oficiu, şi în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea secţiei I civilă a Tribunalului Maramureş.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Maramureş, în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 232 din 10 martie 2021, pronunţată în dosar nr. x/2018, Tribunalului Maramureş, secţia I civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D.; a declarat inopozabil faţă de reclamanta creditoare contractul de donaţie imobiliară autentificat sub nr. x din data de 20.09.2017 de notar public E., având ca obiect imobilele teren şi construcţie situate în Baia Mare, strada x nr. 22 B, judeţul Maramureş, înscrise în CF nr. x Baia Mare (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo x, în natură teren în suprafaţă de 644 mp şi casă în regim de înălţime P+1 şi teren situat în Baia Mare, strada x nr. 22B, judeţul Maramureş, înscris în CF nr. x Baia Mare (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x), având nr. topo x, în natură teren în suprafaţă de 214 mp; a obligat pârâţi în solidar să achite reclamantei suma de 7.375 RON, cheltuieli de judecată.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj:

Prin decizia civilă nr. 404A din 08 noiembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a constatat perimat apelul declarat de pârâţii B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 232 din 10 martie 2021 a Tribunalului Maramureş, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 404A din 08 noiembrie 2022, pronunţate de Cutea de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii B., C. şi D..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 12 decembrie 2022, sub nr. x/2018*, dosarul fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

1. Motivele de recurs:

Recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii au reiterat parcursul procesual al căii de atac a apelului, menţionând că prin încheierea din 01 februarie 2022 s-a dispus suspendarea soluţionării căii de atac a apelului. Au mai arătat că intimata-reclamantă a solicitat prin notele scrise depuse la data de 21 februarie 2022, reluarea judecării procesului, fără însă a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de suspendare, motiv pentru care instanţa de apel, la termenul din 15 martie 2022, a anulat cererea de repunere pe rol a cauzei, cu consecinţa menţinerii măsurii suspendării.

Au susţinut recurenţii că la termenul din 08 noiembrie 2022, instanţa a constatat intervenirea perimării, cu toate că în cauză s-a prezentat reprezentantul apelanţilor-pârâţi care a arătat că pentru împlinirea termenului de perimare, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., culpa aparţine intimatei-reclamante care nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă repunerii pe rol a cauzei, iar o astfel de soluţie beneficiază chiar intimatei.

Au mai arătat că dovada de comunicare a încheierii din 15 martie 2022, prin care s-a dispus menţinerea măsurii suspendării cauzei, nu le-a fost comunicată, la dosarul cauzei existând doar o dovadă de comunicare prin e-mail, însă aceasta nu indică faptul că hotărârea a fost primită, sens în care au apreciat că actul de procedură trebuia transmis prin mijloacele procedurale prevăzute la art. 154 alin. (1) C. proc. civ., respectiv domiciliul procesual ales de apelanţii-pârâţi.

Totodată, mai arată că de vreme ce pe rolul instanţei se afla o cerere de repunere pe rol, era lipsit de interes pentru apelanţi să formuleze la rândul lor o asemenea cerere. Concluzionând, arată că prin această perimare, recurenţilor li s-a negat accesul efectiv la calea de atac a apelului, în beneficiul părţii adverse, având în vedere că acţiunea pauliană ce face obiectul prezentei cauze a fost admisă de prima instanţă.

2. Apărările formulate în cauză:

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la data de 10 ianuarie 2023, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare de la dosar, care însă nu a formulat întâmpinare.

3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la data de 16 februarie 2032, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 24 februarie 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar. Părţile nu au formulat puncte de vedere faţă de raportul comunicat.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 9 martie 2023, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâţii B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 404/A din 08 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În noua lege procesual civilă, legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conţină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor enunţate, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de recurenţii-pârâţi B., C. şi D., Înalta Curte observă că părţile s-au prevalat în mod formal de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cât timp nu au circumstanţiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării unor norme de drept procesual a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii, în considerarea soluţiei vizând constatarea perimării apelului.

Astfel, prin calea de atac formulată, recurenţii s-au limitat la a prezenta evoluţia dosarului în etapa apelului, debutând cu suspendarea soluţionării căii de atac prin încheierea din 1 februarie 2022, formularea de către intimata-reclamantă a cererii de repunere a cauzei pe rol, precum şi menţinerea măsurii suspendării, ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol. Au mai prezentat considerentele pentru care aceştia nu au procedat ei înşişi la formularea unei cereri de repunere a cauzei pe rol, apreciind că intimatei-reclamante îi este imputabilă menţinerea stării de suspendare a cauzei, prin neachitarea taxei judiciare de timbru.

Au mai precizat recurenţii că prin raportare la soluţia instanţei de fond, care a admis cererea de chemare în judecată, soluţia constatării perimării căii de atac a apelului exercitat de aceştia îi profită reclamantei, astfel că o atare măsură este de natură a îngrădi dreptul la un proces echitabil, precum şi dreptul de acces la o instanţă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că în data de 20 august 2021 a fost înregistrată calea de atac a apelului formulată în cauză de către pârâţii B., C. şi D.. Prin adresa emisă la data de 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a pus în vedere pârâţilor obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 3.687,5 RON aferentă exercitării căii de atac a recursului, taxă de timbru care nu a fost achitată.

La termenul din 14 decembrie 2021, s-a dispus amânarea cauzei, la solicitarea formulată de către apelanţii-pârâţi, având în vedere imposibilitatea de prezentare a reprezentantului convenţional al acestora, precum şi în raport de împrejurarea că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, acordându-se termen pentru continuarea judecăţii la data de 1 februarie 2022. La data de 31 ianuarie 2022, prin e-mail, reprezentantul convenţional al apelanţilor-pârâţi a înaintat o adresă, semnată olograf de părţile pe care le reprezintă, prin care s-a învederat instanţei că nu înţeleg să îşi mai susţină apelul exercitat în cauză.

Prin încheierea din 1 februarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.. Prin cererea formulată în data de 21 februarie 2022, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat reluarea judecării apelului; la data de 28 februarie 2023, acesteia i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.843,75 RON aferentă cererii de repunere a cauzei pe rol. În raport de împrejurarea că până la termenul din 15 martie 2022 nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de către titulara cererii de repunere a cauzei pe rol, a fost anulată ca netimbrată cererea de repunere a cauzei pe rol, menţinându-se măsura suspendării judecării apelului.

Aspectele evocate de către recurenţi prin calea extraordinară de atac a recursului pe care au înţeles să o exercite în cauză, reprezintă aşadar o redare selectivă a actelor procesuale săvârşite în calea de atac a apelului, fără a formula veritabile critici în ce priveşte aspectele relevante vizând instituţia perimării şi incidenţa acesteia în cauză.

Împrejurarea că intimata-reclamantă nu a înţeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei, datorată potrivit art. 9 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin raportare la împrejurarea că suspendarea soluţionării apelului a intervenit din culpa ambelor părţi care nu s-au prezentat la termenul de judecată stabilit şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu este un aspect susceptibil de a fi convertit într-o critică de recurs, de vreme ce, independent de conduita intimatei, pârâţii puteau întreprinde propriile demersuri pe care le apreciau necesare în vederea repunerii cauzei pe rol.

Art. 8 C. proc. civ. consacră principiul egalităţii armelor - o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părţi să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vis-a-vis de adversarul său, astfel cum se reţine în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (eg Hotărârea din 16 noiembrie 2006 pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 95).

Or, în cauză nu au fost invocate şi nu se reţin veritabile piedici care ar fi împiedicat recurenţii să întreprindă demersuri proprii în vederea repunerii cauzei pe rol. Dimpotrivă, pasivitatea de care au dat dovadă recurenţii în calea de atac a apelului, este în deplină concordanţă atât cu împrejurarea că aceştia nu au înţeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a apelului, cât şi cu cererea înaintată în data de 31 ianuarie 2022 prin care au arătat nu înţeleg să îşi mai susţină apelul formulat în cauză.

Drept urmare, este neavenită şi nu poate reprezenta o veritabilă critică, susţinerea recurenţilor potrivit căreia lipsa de stăruinţă a părţii adverse le-a cauzat acestora un prejudiciu, prin aceea că în etapa apelului era supusă analizei calea de atac pe care aceştia au exercitat-o împotriva hotărârii instanţei de fond, motiv pentru care îi profită intimatei-reclamante măsura perimării căii de atac, fiind astfel menţinută hotărârea instanţei de fond - favorabilă intimatei-reclamante.

Înalta Curte reţine că perimarea reprezintă un incident procedural, care devine incident în măsura în care sunt întrunite cumulativ condiţiile vizând (i) învestirea instanţei cu o cerere, (ii) împlinirea termenului de 6 luni în care cauza a rămas în nelucrare, (iii) iar această împrejurare să se datoreze unor motive imputabile părţii. Pentru întreruperea termenului perimării, este necesară întrunirea în mod cumulativ a două condiţii, respectiv îndeplinirea unui act de procedură - îndeplinit cu scopul manifest de a continua judecata pricinii, iar actul de procedură să fie îndeplinit de partea care justifică un interes. În cauza de faţă, nu doar intimata-reclamantă era interesată de continuarea judecăţii (interesul acesteia constând în consolidarea hotărârii obţinute în faţa instanţei de fond), ci, în egală măsură, interesul subzista mai ales în persoana apelanţilor-reclamanţi, având în vedere că prin calea de atac pe care aceştia au exercitat-o, au urmărit schimbarea soluţiei primei instanţe.

În acest context, câtă vreme simpla exercitare a drepturilor procesuale pe care le aveau recurenţii la dispoziţie ar fi fost suficientă pentru a împiedica incidenţa perimării soluţionării căii de atac, nu se poate da relevanţă atitudinii pretins culpabile a părţii adverse, astfel cum susţin recurenţii în calea de atac.

În egală măsură, afirmaţia potrivit căreia soluţia constatării perimării ar fi de natură a îngrădi accesul recurenţilor la calea de atac nu poate fi calificată drept un motiv de recurs, în lipsa corelării cu alte aspecte de ordin argumentativ, care ar putea susţine, cel puţin în plan ideatic, o atare teză.

Este unanim acceptat, atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cât şi în cea a Curţii Constituţionale a României, că dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. În cauza de faţă însă, limitările care au condus la neanalizarea căii de atac a apelului sunt generate exclusiv de conduita părţilor, respectiv lipsa acestora de stăruinţă, nefiind aşadar incidentă o limitare de ordin legislativ.

Conduita recurenţilor în etapa apelului, nu a fost una conformă cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a procedat la comunicarea încheierii din data de 15 martie 2022, prin care s-a menţinut suspendarea cauzei, exclusiv prin e-mail, nu şi prin mijloacele procedurale prevăzute de art. 154 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta nu reprezintă un motiv susceptibil de încadrare în dispziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce nu a fost indicată norma de drept procedural care a fost încălcată, nu s-a afirmat că o atare comunicare nu a fost recepţionată şi nici nu s-a indicat o eventuală vătămare suferită de recurenţi.

Astfel, dispoziţiile art. 247 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd comunicarea hotărârilor nu vizează şi încheierea prin care s-a menţinut starea de suspendare a cauzei, în lumina dispoziţiilor art. 234 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că dispoziţiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la hotărârile prin care instanţa se dezînvesteşte de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător şi încheierilor.

În plus, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţă, necomunicarea către parte a încheierii de suspendare a judecăţii nu este de natură să justifice dezinteresul acesteia în continuarea judecăţii, comunicarea încheierii fiind necesară exclusiv pentru motivarea recursului exercitat în baza art. 414 C. proc. civ. şi nu pentru a marca începerea cursului perimării. Cu atât mai mult, încheierea prin care a fost menţinută starea de suspendare în raport de solicitarea părţii adverse privind repunerea cauzei pe rol nu se impunea a fi comunicată recurenţilor, transmiterea acesteia prin e-mail reprezentând un act opţional, realizat de instanţa de apel.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că recurenţilor-pârâţi le-a fost comunicată în aceeaşi manieră, respectiv prin e-mail, la adresa reprezentantului lor convenţional, şi încheierea de la termenul din 14 decembrie 2021 prin care a fost admisă cererea de amânare formulată de aceştia, stabilindu-se termen în vederea continuării judecăţii la data de 1 februarie 2022. Prin raportare la împrejurarea că în data de 31 ianuarie 2022, apelanţii-pârâi au înaintat la dosar adresa prin care arată că nu stăruie în soluţionarea căii de atac, aşadar anterior termenului de judecată fixat de instanţă pentru continuarea judecăţii apelului, operează prezumţia simplă privind efectivitatea comunicării actelor de procedură către apelanţii-pârâţi inclusiv în această manieră, prin e-mail la adresa reprezentantului convenţional.

Astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, toate modalităţile de comunicare a actelor de procedură, enumerate de art. 154 din C. proc. civ., sunt principale şi pot fi utilizate alternativ, nefiind condiţionate de obligativitatea îndeplinirii procedurii prin agent poştal în format letric, întrucât utilizarea oricăreia dintre formele de comunicare reglementate de textul menţionat anterior produce acelaşi efect juridic cu privire la înştiinţarea părţilor despre existenţa procesului civil. S-a statuat astfel că ceea ce interesează în cauză este determinarea efectivităţii comunicării actului de procedură în modalitatea aleasă.

Aşadar, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este extins la încălcarea tuturor regulilor de procedură imperative care nu sunt acoperite de alte cazuri de casare, însă neregularitatea procedurală în sine nu este suficientă pentru a determina casarea, ci trebuie constatată şi vătămarea produsă - în cazul nulităţilor exprese aceasta prezumându-se, iar în cazul celor virtuale necesitând a fi demonstrată.

În ce priveşte invocarea de către recurenţi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că s-a realizat pur formal, de vreme ce, în cuprinsul căii de atac nu există nicio referire la dispoziţii de ordin material, nefiind aşadar indicat niciun text potenţial incident şi nici critici sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material de către instanţa de apel. De altfel, prin raportare la soluţia instanţei de apel, care a constatat intervenirea perimării căii de atac, fără a se pune în discuţie şi fără a se analiza dispoziţii legale de ordin material, este dificil de imaginat că recursul exercitat ar putea viza şi alte aspecte în afara celor de ordin procedural, vizând sfera de aplicare a acestui incident procedural.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele invocate de recurenţi nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu se pot reţine motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâţii B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 404/A din 08 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâţii B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 404/A din 08 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.