Judicial supplementation of judgment to implicitly amend merits ruling; absolute incompatibility of appellate panel for separate procedural and substantive phases

Şedinţa publică din data de 31 martie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei în fond şi hotărârile pronunţate cu privire la cererea de completare:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 29 mai 2018 sub nr. x/2018 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Notarul Public B., următoarele: constatarea nulităţii absolute a cererii de înscriere la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, prin Biroul de Cadastru şi Publicitate Medgidia cu nr. x din 2 iunie 2014, depusă şi semnată de către pârât, în calitate de mandatar; constatarea stingerii clauzelor şi efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014 de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 73 din 26 ianuarie 2017 prin neapelare, respectiv 27 februarie 2017 prin care a fost numit tutore a lui C.. Reclamantul a mai solicitat a se constata nulitatea absolută a actelor semnate de pârât prin încălcarea Legii nr. 18/1991 şi constatarea existenţei titlului de proprietate valabil pe numele C., precum şi constatarea nulităţii actelor semnate de către C. şi D. în faţa aceluiaşi notar public pentru lipsă de discernământ în momentul semnării.

Prin sentinţa civilă nr. 1036 din 18 aprilie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea cererii de înscriere înregistrate la O.C.P.L Constanţa sub nr. x din 2 iunie 2014 şi a respins acest capăt de cerere din acţiune ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu privire la capătul de cerere constând în anularea încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014. A respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Prin sentinţa civilă nr. 2146 din 25 septembrie 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins cererea de lămurire a hotărârii nr. 1036/2019 şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. A admis cererea de completare a hotărârii formulată de reclamant. A respins capătul de cerere având ca obiect constatarea stingerii clauzelor şi efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. 645 din 30 mai 2014 emisă de pârât, ca neîntemeiat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la 23 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat completarea sentinţei civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019, în sensul de a se soluţiona cererea verbală din 29 ianuarie 2019, care este echivalentă unei cereri accesorii, privind anularea încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014, prin aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, cu aplicarea art. 1246 alin. (1), (12)47, 1254 alin. (2) şi 1325 C. civ.

Reclamantul a mai solicitat instanţei pronunţarea asupra excepţiei caducităţii actului juridic civil reprezentat de Ordinul nr. 98 din 16 iunie 1994, ca efect al autorităţii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 1157 din 11 iunie 2019 a Tribunalului Constanţa.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 30 iunie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins cererea de completare a hotărârii, reţinând că dispoziţiile art. 444 C. proc. civ. nu îşi găsesc aplicarea într-o atare situaţie.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat apel reclamantul.

2. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 163/C din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei nr. 163/C din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele critici:

Primul motiv de recurs vizează faptul că instanţa de fond şi cea de apel nu s-au pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1157/11.06.2019 a Tribunalului Constanţa, invocată în cadrul cererii de completare, motivul de recurs operant fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, subsumat aceleiaşi ipoteze prevăzute de pct. 7, recurentul susţine că prin cererea de apel a invocat, sub efectul autorităţii de lucru judecat, decizia nr. 13/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra aplicabilităţii acesteia.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că pentru soluţionarea corectă a apelului, recurentul a cerut completarea probatoriului cu mai multe probe pertinente, însă instanţa de apel le-a respins, fără a face o analiză a acestora.

În acest sens, consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, critică subsumată ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil şi în concordanţă cu probatoriul propus în faza apelului, critică subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că, în cauză, completul de judecată care a soluţionat apelul la cererea de completare a dispozitivului se afla în stare de incompatibilitate, de vreme ce anterior soluţionase fondul cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018, prin decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020, iar recurentului i s-a încălcat în acest caz dreptul la un proces echitabil. Or, judecătorii aveau obligaţia de a formula cerere de abţinere în prezentul dosar, însă grefierul nu a verificat existenţa cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 41 C. proc. civ.. Rezultă că, în speţă, compunerea completului a fost stabilită cu încălcarea prevederilor legale, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Solicită analizarea de către instanţa de recurs a rezoluţiei instanţei la primirea cererii de apel, arătând că instanţa de apel nu a efectuat o cercetare amănunţită a cauzei, nu a manifestat un rol activ în aflarea adevărului şi nu a verificat starea de incompatibilitate absolută a judecătorilor din complet.

O altă critică priveşte faptul că motivarea instanţei de apel, în care a răspuns asupra fondului cererii de completare, nu este în concordanţă cu cererea de apel, motivul de casare incident fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor şi, prin încheierea din 3 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul, reţinând că motivele invocate prin cererea de recurs se pot subsuma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 6 C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecata recursului la 31 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reţine că, în speţă, deşi criticile din recurs au fost întemeiate formal de recurent pe ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., urmează a fi analizate numai acele critici ce se subsumează cazurilor de casare de la pct. 1 şi 6, astfel cum a fost stabilit prin încheierea de admitere în principiu a recursului, celelalte critici din recurs referitoare la probatoriul administrat şi interpretarea acestuia neputând fi, astfel, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în consecinţă, nu vor fi analizate, în raport şi cu dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., în forma în vigoare înainte de modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 318/2018, faţă de data formulării cererii de chemare în judecată, 29 mai 2018 şi prevederile art. 27 C. proc. civ.

Criticile prin care se semnalează existenţa unui caz de incompatibilitate absolută a membrilor completului de judecată care a soluţionat apelul la cererea de completare a sentinţei civile nr. 2146/25.09.2019, în condiţiile în care anterior acelaşi complet de judecată soluţionase fondul cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, prin decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020, pot fi subsumate ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din perspectiva căreia urmează a fi analizate, însă sunt nefondate.

În primul rând, cazurile de incompatibilitate absolută sunt doar cele descrise în cuprinsul art. 41 C. proc. civ. şi, între cele care prezintă relevanţă în speţă de la alin. (1) al articolului, se referă, în esenţă, la judecarea aceleiaşi pricini de către judecător în diverse stadii procesuale ale cauzei, pronunţând o încheiere interlocutorie sau o hotărâre de soluţionare a litigiului, împreună cu realizarea judecăţii dosarului şi în apel, recurs, contestaţia în anulare sau revizuire ori în rejudecare după casare.

Dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. au la bază o prezumţie absolută de lipsă de obiectivitate a judecătorului în situaţiile expres menţionate de acest text de lege, menită să asigure lipsa oricărei prejudecăţi (parţialităţi) a instanţei şi protejarea încrederii în justiţie.

Cum normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt de ordine publică, întrucât conţin o restricţie de drepturi, sunt de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât cazurile de incompatibilitate absolută nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii.

Or, ipoteza invocată de recurent nu corespunde aceleia descrise de lege, întrucât soluţionând apelul împotriva sentinţei prin care a fost respinsă cererea de completare a hotărârii pronunţate ea însăşi într-o cerere de completare a hotărârii, nu se poate spune că judecătorul a soluţionat aceeaşi pricină cu cea dezlegată prin decizia nr. 20/C din 4 martie 2020.

În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. este de reţinut că prin Decizia nr. 24 din 19 oct 2020 pronunţată în recurs în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu putere obligatorie că "În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., dacă din circumstanţele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situaţia de a-şi evalua, direct sau indirect, propria hotărâre."

Astfel, raportând cele expuse la aspectul învederat de recurentul-reclamant raportat la împrejurarea că acelaşi complet de judecată a pronunţat atât decizia recurată în litigiul pendinte, cât şi decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant, întrucât "din circumstanţele particulare ale litigiului reiese în mod evident" că instanţa nu a fost pusă "în situaţia de a-şi evalua, direct sau indirect, propria hotărâre", în condiţiile în care decizia civilă nr. 20/C din 4 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2018 vizează apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1036 din 18 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul-pârât Biroul individual notarial B., pe când în litigiul pendinte instanţa de apel a soluţionat apelul împotriva sentinţei civile nr. 1387 din 30 iunie 2020 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respinsă cererea de completare a sentinţei civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018.

Practic, prin decizia nr. 20/C din 4 martie 2020 în dosarul nr. x/2018 a fost soluţionat, în apel, fondul cauzei, pe când, prin decizia recurată a fost soluţionat apelul împotriva unei hotărâri de completare a dispozitivului sentinţei pronunţate, la rândul ei, într-o cerere de completare a sentinţei fondului, acest din urmă apel vizând numai interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 444 C. proc. civ. de către prima instanţă, iar nu şi temeinicia şi legalitatea hotărârii instanţei fondului din perspectiva aplicării dispoziţiilor legale incidente fondului cauzei, ce a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a cererii de înscriere la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa - prin Biroul de Cadastru şi Publicitate Medgidia cu nr. x/02.06.2014 depusă şi semnată de către pârât în calitate de mandatar, precum şi constatarea stingerii clauzelor şi efectelor juridice ale încheierii de autentificare nr. x din 30.05.2014 de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 73/26.01.2017 prin neapelare, respectiv 27.02.2017 prin care a fost numit tutore a lui C..

Prin urmare, C. proc. civ. nu prevede un caz de incompatibilitate pentru situaţia de faţă, situaţie în care Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestui motiv de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reţine că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate pot fi: existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, ceea ce însă nu se verifică în cauză.

Cum motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt, cât şi în drept soluţia adoptată, neexistând elemente contradictorii sau străine de cauză, în condiţiile în care instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi în limitele învestirii şi al obiectului dedus judecăţii.

Astfel, Înalta Curte reţine că obiectul litigiului pendinte îl constituie cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la 23 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2018, prin care reclamantul A. a solicitat completarea sentinţei civile nr. 2146 din 25 septembrie 2019, în sensul de a se soluţiona cererea verbală din 29 ianuarie 2019, care este echivalentă unei cereri accesorii, privind anularea încheierii de autentificare nr. x din 30 mai 2014, prin aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, cu aplicarea art. 1246 alin. (1), (12)47, 1254 alin. (2) şi 1325 C. civ.

Reclamantul a mai solicitat instanţei pronunţarea asupra excepţiei caducităţii actului juridic civil reprezentat de Ordinul nr. 98 din 16 iunie 1994, ca efect al autorităţii de lucru judecat raportat la decizia civilă nr. 1157 din 11 iunie 2019 a Tribunalului Constanţa.

În raport de motivele de apel invocate şi de obiectul dedus judecăţii instanţa de apel a procedat la examinarea criticilor aduse hotărârii de fond reţinând în mod legal şi corect că "nu sunt temeiuri de reformare a soluţiei apelate, câtă vreme Tribunalul Constanţa a soluţionat corect cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2146/25.09.2019, aplicând în litera şi spiritul legii prevederile incidente ale art. 444 C. proc. civ..".

În acest sens, instanţa de apel a reţinut că reclamantul pretinde că "prin soluţia dispusă la 25.09.2019 în cererea iniţială de aplicare a prevederilor art. 443 şi art. 444 C. proc. civ. (sentinţa 2146/2019) nu s-a desăvârşit judecata fondului respectivei cereri - dar cu trimitere explicită la modalitatea de soluţionare pe fond a cauzei, conform sentinţei nr. 1036/18.04.2019 a Tribunalului Constanţa.

Astfel, prin cererea depusă la data de 23.10.2019, de completare de această dată a sentinţei civile nr. 2146 din 25.09.2019 pronunţate de Tribunalul Constanţa în cererea de completare şi de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1036/2019 dispuse asupra fondului, reclamantul pretinde să se dea o recalificare unor cereri orale făcute mai înainte de pronunţarea sentinţei de fond nr. 1036/18.04.2019."

În acest context, instanţa de apel a observat că reclamantul urmăreşte, practic, "să obţină modificarea mijlocită a sentinţei civile nr. 1036/18.04.2019 a Tribunalului Constanţa (menţinută în controlul de legalitate prin decizia nr. 20/C din 4.03.202 a Curţii de Apel Constanţa, în dosarul x/2018) pe calea cererilor ulterioare judecăţii, reglementate prin art. 444 C. proc. civ.. Promovarea unei noi cereri de completare a hotărârii pronunţate ea însăşi într-o cerere de completare a hotărârii, cu argumentul că instanţa nu s-ar fi pronunţat - în judecata fondului ori în prima cerere de completare - la chestiuni care ţin de însăşi statuarea deja operată, dar nemulţumitoare pentru parte, constituie o modalitate nepermisă de lege pentru valorificarea exerciţiului drepturilor procesuale.".

Din această perspectivă, instanţa de apel a constatat în mod corect şi legal că "cel nemulţumit de soluţia adoptată de judecători nu poate pretinde că solicitările verbale ori simplele apărări, făcute la diferite momente ale cercetării judecătoreşti, constituiau în fapt veritabile capete de cerere asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat, cerând o statuare distinctă asupra unor susţineri care şi-au primit direct ori contextual rezolvarea odată cu judecata fondului."

Cum instanţa de apel şi-a argumentat/motivat soluţia adoptată în raport de obiectul dedus judecăţii şi de dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în condiţiile în care instanţa a analizat raporturile juridice dintre părţi în limitele învestirii, iar nu prin raportare la susţinerile reclamantului ce vizau fondul cauzei legate şi de incidenţa, în speţă, a deciziei nr. 13/2019 pronunţată în recursul în interesul legii (ce statuează asupra interpretării şi aplicării art. 492 din C. civ. din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din C. civ., art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996), sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant privind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va înlătura şi critica recurentului privind hotărârea atacată referitoare la neanalizarea criticilor petentului, deoarece soluţia pronunţată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu, ce vizează cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2146 din 25.09.2019, întemeiată pe dispoziţiile art. 444 C. proc. civ., iar din conţinutul deciziei nu se poate reţine că aceasta nu este motivată, ci, dimpotrivă argumentele instanţei de apel se constituie într-o înrâurire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea că recurentul este nemulţumit de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciunul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 163/C din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 163/C din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2022.