Application of 2014 stricter evidentiary standards to pending expropriation compensation claims under Law 290/2003

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă sub nr. x/2021 din data de 16 august 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea Deciziei de validare nr. 6329/01.07.2021 emisă de A.N.R.P., invalidarea Hotărârii nr. 2541/29.05.2019 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, precum şi obligarea intimatei să emită o decizie prin care să i se acorde compensaţii băneşti.

Prin adresa înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava în data de 20 septembrie 2021, reclamantul A. a extins cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 în calitate de pârât.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava:

Prin sentinţa civilă nr. 137 din data de 1 februarie 2022, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii cu privire la capătul al doilea al cererii, având ca obiect invalidarea hotărârii nr. 2541/29.05.2019 emisă de pârâta Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 şi a respins, ca inadmisibil, acest capăt al cererii.

A admis, în parte, primul capăt al cererii formulată în baza legii nr. 164/2014, având ca obiect "despăgubiri" sens în care a anulat, în parte, decizia nr. 6329/01.07.2021 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la compensaţii băneşti pentru bunurile rămase de pe urma defunctului B., constând în suprafaţa totală de 2386 mp teren, identică cu x din CF x a comunei cadastrale Tereblecea, obligând pârâta să emită o nouă decizie în acest sens.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava:

Prin decizia civilă nr. 1014 din data de 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 137 din 1 februarie 2022 a Tribunalului Suceava.

II. Calea de atac exercitate în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 a declarat recurs reclamantul A..

Recursul promovat de reclamantul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 decembrie 2022, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

1. Motivele recursului:

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul arată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014, arătând că exigenţele crescute în materie de probaţiune se aplică cererilor aflate în curs de soluţionare, prin aceasta înţelegându-se acele cereri în care existenţa dreptului la despăgubiri nu a fost deja dovedită, cu respectarea tuturor dispoziţiilor în vigoare până la data adoptării Legii nr. 164/2014.

Interpretarea contrară, dată de instanţa de apel, intră în conflict cu două principii constituţionale fundamentale: principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României şi principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

Din perspectiva încălcării principiului egalităţii în drepturi, recurentul arată că nu poate fi conceput ca solicitările a două persoane, aflate în situaţii absolut identice, care îşi dovedesc dreptul la despăgubiri cu aceleaşi probe, să fie soluţionate diferit doar pentru că uneia i s-a rezolvat cererea înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, iar celeilalte i s-a soluţionat cererea ulterior.

Din perspectiva principiului neretroactivităţii legii civile, recurentul arată că unei persoane care a făcut dovada dreptului la despăgubiri conform prevederilor Legii nr. 290/2003, aceste probe i se anulează efectiv, persoana fiind obligată să administreze alte probe. Or, este inacceptabil să fie anulate, desfiinţate retroactiv probe administrate în conformitate cu legea în vigoare la data administrării lor, recurentul arătând că a dovedit dreptul său de a obţine despăgubiri cu declaraţiile a doi martori, datând din anul 2004, completate de o adeverinţă eliberată în anul 2011 a Comitetului Executiv al Consiliului Sătesc Tereblecea, cu respectarea în totalitate a legii în vigoare la data respectiv.

De asemenea, arată recurentul că cererea sa la acordarea despăgubirilor nu a fost soluţionată anterior anului 2014 exclusiv din culpa instituţiilor statului.

2. Apărările părţilor:

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 ianuarie 2023, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea proprietăţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, ulterior expunerii parcursului dosarului, că potrivit aplicării imediate a legii noi, prevăzută de art. 6 alin. (2) C. civ., legea nouă se aplică tuturor situaţiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice anterior născute sau modificate.

Prin Legea nr. 164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluţionarea dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 290/2003, precum şi de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, legea se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Aşadar, întrucât până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu au fost soluţionate cererile formulate de reclamant şi de autorul acestuia, datând din anul 2004 şi respectiv 2008, prin emiterea unei hotărâri, acestea urmau a fi soluţionate conform noilor reglementări în vigoare.

Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate atât din perspectiva art. 15 alin. (2), cât şi a art. 16 din Constituţie, prin deciziile nr. 855 din 10 decembrie 2015, nr. 14 din 19 ianuarie 2016 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a României a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, prevederile în materia dovedirii existenţei dreptului la despăgubiri - art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003 au suferit numeroase modificări, Anterior adoptării Legii nr. 164/2014, acestea reglementau posibilitatea dovedirii existenţei dreptului la despăgubiri în mod alternativ, respectiv fie prin înscrisuri certificate de autorităţi, fie prin declaraţiile autentice ale petentului şi a martorilor.

Având în vedere că obiectul reglementării art. 4 din Legea nr. 164/2014 este acelaşi cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, reiese că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 a intervenit o abrogare tacită a legii vechi, în măsura în care aceasta avea dispoziţii contrare celei noi, conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Prin întâmpinarea înregistrată la 30 ianuarie 2023, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, a solicitat respingerea recursului formulat. Ulterior expunerii parcursului dosarului şi a considerentelor deciziilor instanţelor fondului, arată că

În fine, susţine că prin raportare la criticile formulate, recursul este susceptibil de a fi încadrat în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticându-se încălcarea ori greşita aplicare a normelor de drept material referitoare la dovezi, nefiind aşadar incident pct. 5 cum greşit s-a invocat prin calea de atac.

Prin decizia Curţii Constituţionale a României nr. 336 din 24 mai 2016 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 164/2014, reţinându-se că nu retroactivează aplicarea legii şi nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, aceste dispoziţii legale fiind corect aplicate de instanţele fondului.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 16 august 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 9 februarie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 4711alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile recurentului vizează greşita aplicare a normelor din cuprinsul Legii nr. 164/2014 cu referire la regimul probator al pretenţiilor formulate de autorul acestuia în baza Legii nr. 290/2003, dar, totodată, invocă şi chestiuni ce privesc un conflict de legi în timp. De vreme ce implică atât aspecte de ordin procedural (probarea pretenţiilor potrivit regulilor din cuprinsul legii speciale), dar şi critici referitoare la soluţionarea unui conflict de legi civile în timp, recursul va fi analizat din perspectiva motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil se impune precizarea potrivit căreia instanţa de recurs are competenţă exclusiv pentru efectuarea controlului de legalitate a hotărârii atacate, astfel că în prezentul recurs nu se va analiza modalitatea în care curtea de apel a aplicat prevederile din legea specială ce reglementează modalitatea specifică de dovedire a dreptului la despăgubirile pretinse în temeiul Legii nr. 290/2003 (aşadar, aspectele de temeinicie), ci va verifica, în baza criticilor recurentului, doar chestiunea de drept privind normele direct incidente, sub aspect probatoriu, în speţa dedusă judecăţii, date fiind modificările relevante introduse prin Legea nr. 164/2014, intrată în vigoare la 18 decembrie 2014.

Întrucât atât Hotărârea nr. 2541/29.05.2019 a Comisiei municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, cât şi Decizia nr. 6329/01.07.2021 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au fost adoptate după intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că incidenţa acestui act normativ în cauza de faţă nu poate fi ignorată.

Mai mult decât atât, se constată că art. 4 din Legea nr. 164/2014 prevede în mod explicit opţiunea legiuitorului ca dispoziţiile legii noi să fie aplicate şi cererilor aflate în curs de soluţionare, după cum urmează:

"Cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate."

Dispoziţia legală precitată are valoarea unei norme tranzitorii în domeniul de reglementare a legii speciale, astfel încât, nu este necesară recurgerea la aplicarea regulilor de drept comun privind soluţionarea conflictului de legi în timp reglementat de art. 6 alin. (2) - (6) din C. civ., fiind suficientă doar observarea regulii de la alin. (1) din aceeaşi normă privind aplicarea imediată a legii noi.

În plus, se constată că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 prevede astfel:

"Dispoziţiile prezentei legi referitoare la stabilirea despăgubirilor se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care nu s-au emis hotărâri de respingere a cererii sau de acordare a despăgubirilor, până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Or, astfel cum s-a arătat, la data intrării în vigoare a legii noi, cererea formulată de autorul reclamantului - B. (între timp, decedat), nu era soluţionată prin emiterea unei hotărâri de Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003, astfel încât, legea nouă este pe deplin aplicabilă în cauză, cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

Atare dezlegare este confirmată şi de raţionamentul expus de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 346 din 2016 (în special, paragrafele 17-20).

Susţinerile recurentului potrivit cărora regimului probator pentru acordarea de despăgubiri sau compensaţii reglementate ca măsuri reparatorii prin Legea nr. 290/2003 trebuie să fie cel prevăzut de cadrul normativ în vigoare la data depunerii cererii şi mijloacelor de probă, respectiv cel reglementat de art. 2 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, nu pot fi avute în vedere, de vreme ce la momentul soluţionării cererii se verifică întrunirea condiţiilor presupuse de cadrul legal aplicabil, pentru acordarea despăgubirilor.

În acest context, trebuie observat că aceste dispoziţii din normele metodologice invocate de recurent ca fiind cele în raport de care ar trebui să se realizeze analiza întrunirii condiţiilor pentru acordarea despăgubirilor, erau în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003. În consecinţă, dispoziţiile din art. 2 alin. (4) şi (5) din H.G. nr. 1120/2006 pot fi invocate numai în corelaţie cu art. 5 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, iar nu cu prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014.

Pe de altă parte, împrejurarea că în această materie există atât soluţia legislativă de la art. 5 din Legea nr. 290/2003 (neabrogată în mod expres), cât şi cea de la art. 4 din Legea nr. 290/2003 (act normativ ulterior şi care, din perspectiva celor ce interesează speţa de faţă, conţine o soluţie legislativă diferită, mai restrictivă sub aspect probatoriu pentru obţinerea măsurilor reparatorii reglementate prin acest act normative în favoarea destinatarilor legii), conduce la concluzia că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 290/2003 au fost implicit abrogate prin prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014, potrivit art. 67 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Drept urmare, în prezent, doar prevederile art. 4 din Legea nr. 164/2014 reprezintă norma activă sub aspect probatoriu, iar nu şi cea de la art. 5 din Legea nr. 290/2003 care a fost abrogată implicit prin intrarea în vigoare a actului normativ ulterior.

În ce priveşte criticile recurentului potrivit cărora interpretarea instanţelor fondului este de natură a încălca deopotrivă principiul neretroactivităţii legii civile, cât şi pe cel al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, de vreme ce persoane aflate în situaţii identice îşi găsesc o soluţionare diferită cererilor lor, strict prin raportare la momentul soluţionării de către autorităţi a cererilor pe care le-au formulat, respectiv sub imperiul noului ori vechiului cadru legislativ, sunt nefondate şi urmează a fi înlăturate în consecinţă.

Aceste critici au fost analizate de Curtea Constituţională a Românei, care, prin paragraful 19 din Decizia nr. 346/2016 s-a pronunţat în sensul în care "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Paragraful 20 din aceeaşi decizie este consacrat analizei din perspectiva înfrângerii principiului egalităţii în faţa legii civile - reclamată de recurent, reţinând că "aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective […]. Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum."

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1014 din 27 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.