Main appeal annulled as unfiled for unpaid stamp duty; incidental appeal moot; appellant ordered to pay 2,000 RON costs.

Şedinţa publică din data de 2 mai 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanta A., în calitate de cumpărător şi pârâtul B., în calitate de vânzător, având ca obiect imobilul situat în mun. Bucureşti, strada x, nr. 13, Bucureşti şi obligarea paratului la cheltuieli de judecată.

Pârâtul B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se dispună rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată între acesta (promitent vânzător) şi A. S.R.L. (promitent cumpărător) autentificată sub nr. x/19.02.2019, restituirea sumei de 109.031,30 RON achitată de către B. în contul A. S.R.L. în data de 19.06.2019 şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de prezentul litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 1316/23.10.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect "hotărâre care să ţină loc de act autentic", a admis cererea reconvenţională, a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/19.02.2019, a obligat reclamanta-pârâtă să restituie pârâtului-reclamant suma de 109.031,30 RON achitată în data de 19.06.2019 şi a obligat reclamanta-pârâtă să îi plătească pârâtului-reclamant suma de 29.481,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia nr. 423A din 25 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională, a menţinut sentinţa civilă apelată în ceea ce priveşte respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată şi a obligat pârâta-reclamantă să achite reclamantului-pârât suma de 5000 RON reprezentând onorariu de avocat aferent fondului, cu aplicarea art. 453 alin. (2) raportat la art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs pârâtul B..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18 octombrie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

La data de 19 decembrie 2022 a fost înregistrat recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019.

1. Motivele de recurs:

Prin cererea de recurs formulată de pârâtul-reclamant B. transmisă prin poştă la data de 5 octombrie 2022, recurentul a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, în ce priveşte soluţia asupra cererii reconvenţionale şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea căii de atac. În cuprinsul memoriului de recurs formulat de către pârâtul-reclamant s-a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi încălcarea principiului contradictorialităţii, reglementat de art. 14 din acelaşi cod. Din perspectiva încălcării principiului disponibilităţii, recurentul a arătat că instanţa de apel nu a soluţionat calea de atac prin raportare la limitele instituite de reclamanta-pârâtă prin întâmpinarea formulată în etapa fondului faţă de cererea reconvenţională. Astfel, reclamanta-pârâtă nu a susţinut nici prin întâmpinare şi nici în concluziile formulate la finalul dezbaterilor că neplata celei de-a doua tranşe din preţ ar constitui o executare de mică însemnătate în sensul art. 1555 alin. (1) C. civ.. Pentru prima oară s-a afirmat o atare teză prin concluziile scrise formulate de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. prin notele scrise, ulterior închiderii dezbaterilor. Această teză a fost însuşită de către instanţa de apel, fără a fi fost pusă în discuţia părţilor în prealabil, astfel că s-a procedat o încălcare a principiului fundamental vizând contradictorialitatea, în procesul civil.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel prin motivele contradictorii pe care aceasta le conţine, respectiv valenţele diferite pe care instanţa le-a dat aceleiaşi situaţii factuale, reţinând pe de-o parte că neplata celei de-a doua tranşe a preţului este neesenţială şi insuficientă - pentru a motiva astfel soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, iar pe de altă parte, în paragrafele ulterioare se reţine că neplata preţului reprezintă o obligaţie esenţială a cumpărătorului, motiv pentru care nu sunt întrunite toate condiţiile pentru pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, respingând aşadar şi cererea de chemare în judecată.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1551 alin. (1) C. civ. privit ut singuli şi respectiv coroborat cu dispoziţiile art. 1266 şi art. 1268 C. civ.. Astfel, a precizat că cerinţa legală pentru rezoluţiune nu este referitoare la caracterul esenţial al obligaţiei, legiuitorul punând accent asupra executării şi nu asupra importanţei obligaţiei. Hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât încalcă art. 1551 alin. (1) C. civ., care trebuie interpretat în sensul în care pentru a se putea pronunţa rezoluţiunea nu are relevanţă caracterul obligaţiei, ci doar însemnătatea neexecutării. Or, instanţa de apel a calificat ca fiind o executare de mică însemnătate neplata celei de-a doua tranşe, prin raportare la împrejurarea că valoarea acesteia reprezintă un procent de 5% din valoarea întregului contract. Or, preţul este de esenţa contractului, iar neplata unei componente din preţ nu poate constitui o executare neînsemnată, potrivit art. 1724 C. civ., pentru neplata preţului vânzătorul fiind îndreptăţit să solicite fie executarea silită a obligaţiei de plată, fie rezoluţiunea vânzării, în ambele cazuri cu obligarea la plata daunelor interese, textul necuprinzând o distincţie după caracterul integral ori parţial al neplăţii.

A mai susţinut recurentul că instanţa de apel a aplicat greşit regulile de interpretare a contractului, din perspectiva art. 1266 şi art. 1268 C. civ., întrucât natura actului dedus judecăţii nu este a contractului de vânzare-cumpărare, ci de promisiune bilaterală de vânzare, care a înglobat şi alte obligaţii în afara celor standard, obligaţii specifice deosebit de însemnate pentru părţi, care prefigurau şi concretizau condiţiile transferului de proprietate. În acest context, neplata celei de-a doua tranşe a preţului reprezintă o neexecutare însemnată. Or, instanţa de apel a nesocotit scopul promisiunii, natura şi obiectul acesteia, considerând-o un veritabil contract de vânzare-cumpărare. De asemenea, recurentul critică greşita aplicare a regulilor de interpretare a contractului raportat la probatoriul administrat.

Prin recursul incident formulat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. în data de 9 decembrie 2022, înaintat prin poştă şi înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 decembrie 2022, recurenta a solicitat desfiinţarea în parte a deciziei recurate şi admiterea cererii de chemare în judecată, invocând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii recurate, instanţa de apel reţinând pe de-o parte că ar fi excesiv a pretinde promitentei cumpărătoare să solicite în mod repetat extrase de carte funciară cu privire la imobil, iar pe de altă parte să reţină că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a celei de-a doua tranşe de bani de vreme ce aceasta era condiţionată de obţinerea documentaţiei cadastrale. Or, reclamanta-pârâtă a avut în mod legitim aşteptarea de a fi informată despre aceste aspect de către promitentul-vânzător la momentul în care şi-ar fi îndeplinit obligaţia asumată contractual.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a precizat că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea dispoziţiilor art. 1669 C. civ. şi art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, întrucât niciuna dintre aceste dispoziţii nu prevede necesitatea executării obligaţiei de plată integrală a preţului, acesta fiind şi motivul pentru care instanţa de apel a respins cererea de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Potrivit contractului intervenit între părţi, restul preţului trebuie achitat în momentul perfectării vânzării, şi, având în vedere refuzul manifestat de promitentul-vânzător de a încheia contractul, precum şi solvabilitatea chestionabilă a acestuia, promitentul-cumpărător nu avea cum să achite anterior diferenţa reprezentând preţ al contractului, în lipsa contractului, deci în lipsa unei cauze juridice.

2. Apărările părţilor:

La data de 9 decembrie 2022 prin poştă şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19 decembrie 2022, reclamanta-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare faţă de recursul principal formulat de pârâtul-reclamant B., solicitând respingerea acestuia şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În ce priveşte criticile vizând încălcarea principiului disponibilităţii şi contradictorialităţii subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata precizează că nu era necesar ca instanţa de apel să pună în discuţia părţilor faptul că procentul de 5% reprezintă o pondere mică din totalul preţului, acest aspect fiind facil de observat. De asemenea, mai arată că instanţa sesizată trebuie să analizeze cauza sub toate aspectele, fără ca acest lucru să înfrângă principiul disponibilităţii şi fără a fi obligată să pună în discuţia părţilor considerentele proprii pe care instanţa le are în vedere. În plus, instanţa a avut în vedere şi alte considerente care au generat soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, acesta nefiind singurul argument utilizat de instanţa de apel în motivarea hotărârii sale.

Din perspectiva punctului 8, intimata arată că prin interpretarea propusă de recurent a art. 1551 alin. (1) C. civ., are loc o denaturare a conţinutului normei, de vreme ce textul prevede ca neexecutarea să fie însemnată şi în nici un caz accentul nu se pune pe o simplă neexecutare, indiferent de natura acesteia. În mod corect instanţa de apel s-a raportat la parametrii stabiliţi în promisiunea de vânzare-cumpărare pentru a determina dacă neexecutarea este de mică sau de mare însemnătate, fără a-i fi denaturată natura juridică a contractului, preţul fiind determinabil prin raportare la indicarea modalităţilor de calculare a preţului. În plus, mai arată că promitentul-vânzător şi-a recunoscut propria culpă prin aceea că a virat în contul promitentei-cumpărătoare dublul avansului primit, aspect de natură a proba, în opinia intimatei, că plata celei de-a doua tranşe nu avea un caracter esenţial în economia contractului.

La data de 30 ianuarie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de către pârâtul-reclamant B. faţă de recursul incident promovat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.

Intimatul arată că instanţa nu poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare întrucât promitenta-cumpărătoare nu şi-a executat propria obligaţie de plată a celei de-a doua tranşe din preţ, care trebuia executată anterior datei stabilite de părţi pentru perfectarea contractului de vânzare, iar la acest moment nu mai poate executa această obligaţie, de vreme ce, potrivit art. 1523 alin. (1) lit. a) C. civ. era de drept în întârziere.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe pct. 6, intimatul arată că instanţa de apel nu s-a contrazis în propriile afirmaţii, ci recurentul a citat incomplet susţinerile instanţei. În plus, arată că promitenta-cumpărătoare avea cunoştinţă despre intabularea contractului în cartea funciară. Din perspectiva criticilor întemeiate pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., intimatul arată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., de vreme ce promitenta-cumpărătoare nu şi-a îndeplinit propria obligaţie ce îi incumba, vizând plata celei de-a doua tranşe din preţ. Conform doctrinei, pentru ca instanţa să poată proceda la pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, partea care formulează cererea trebuie să îşi fi îndeplinit integral obligaţiile asumate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 iunie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 9 februarie 2023, în temeiul dispoziţiilor art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul filtru a stabilit termen de judecată la data de 2 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului principal declarat de pârâtul-reclamant B. şi recursul incident declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului principal declarat de pârâtul-reclamant B., soluţionarea acesteia făcând de prisos examinarea altor aspecte ce ţin de fondul recursului promovat în cauză, precum şi rămânerea fără efect a recursului incident, reţinând următoarele:

Art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acţiuni, excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare. Prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021) s-a statuat cu valoare de principiu că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.

Accesul la justiţie presupune aşadar respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiţie prealabilă şi extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal învestită.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, în vreme ce alin. (3) al aceluiaşi articol instituie sancţiunea nulităţii recursului pentru neîndeplinirea acestei cerinţe, dispoziţie concordantă cu art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit căruia, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Cuantumul taxelor judiciare de timbru este reglementat pentru etapa recursului de dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alin. (1) instituind o taxă fixă în cuantum de 100 RON pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ., în vreme ce alin. (2) instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din taxa datorată în raport de suma contestată, pentru acţiunile evaluabile în bani, în situaţia invocării motivului de recurs prevăzut de pct. 8.

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În cauza de faţă, prin rezoluţia de primire a dosarului din data de 25 octombrie 2022, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât-reclamant obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 8.983,315 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, cuantumul taxei judiciare de timbru fiind determinat prin raportare la criticile formulate de parte, precum şi la caracterul evaluabil în bani al acţiunii, susceptibil de timbrare conform cotei procentuale prevăzute de art. 3 din acelaşi act normativ.

Prin adresa emisă la data de 3 noiembrie 2022 recurentului-pârât-reclamant i s-a pus în vedere obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul determinat de instanţă, precum şi posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ori cerere de acordare a ajutorului public judiciar, adresă comunicată la data de 10 noiembrie 2022, la domiciliul recurentului indicat în cererea de recurs, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs.

Recurentul-pârât-reclamant a luat cunoştinţă de conţinutul acestei adrese, având în vedere că la termenul de judecată din 2 mai 2023 reprezentantul convenţional al acestuia a învederat instanţei că partea a decis să nu achite taxa judiciară de timbru datorată, astfel cum i s-a pus în vedere.

Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, în raport de fiecare fază procesuală, obligaţia de achitare anticipată a acestora este justificată, ca şi sancţiunea anulării cererii, în caz de neplată, aşa cum s-a apreciat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, iar în legătură cu stabilirea taxelor judiciare de timbru, instanţa de contencios european a reţinut că deşi instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului de acces la justiţie, prin aceasta se urmăreşte un scop legitim, vizând, în esenţă, buna administrare a justiţiei. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanţă, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esenţial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în acest sens.

Astfel, impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi plata unor taxe pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv are o solidă justificare prin prisma finalităţii urmărite constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept.

Drept urmare, având în vedere că recurentul-pârât-reclamant nu a înţeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac a recursului, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. se impune admiterea excepţiei nulităţii recursului principal ca netimbrat.

În raport de împrejurarea că recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L. a înţeles să exercite calea de atac a recursului incident în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării, posibilitate instituită de actualul C. proc. civ. prin art. 491 alin. (1), Înalta Curte reţine că această cale de atac se află într-un raport de dependenţă faţă de recursul principal.

Potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil şi în materia recursului, în raport de trimiterea expresă din art. 491 alin. (1) din acelaşi cod, în măsura în care calea de atac principală este respinsă pentru motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Drept urmare, întrucât în privinţa recursului principal s-a admis excepţia nulităţii pentru netimbrare, reiese că acesta a fost soluţionat fără a intra în cercetarea fondului, astfel că Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 742 alin. (2) coroborat cu art. 491 alin. (1) C. proc. civ., constatând ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În ce priveşte cererea formulată de recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial în cuantum de 7.347 RON sens în care a depus factura seria x nr. x din 23 decembrie 2022, reprezentând onorariu conform contractului de asistenţă juridică nr. x din 22.11.2022 pentru luna noiembrie 2022, având în vedere poziţia părţii adverse, care nu s-a opus de principiu acordării acestora, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât-reclamant B. la plata către recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată reglementat de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. constă în culpa procesuală, astfel că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

În cauză, nu se poate reţine culpa procesuală a părţii care a exercitat recursul principal pe care nu a înţeles să îl timbreze, având în vedere caracterul dependent al recursului incident, precum şi riscul asumat de intimatul care alege să recurgă la această cale de atac, ce implică, inclusiv antamarea unor cheltuieli constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial aferent căii de atac incidente.

Drept urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate să reducă din oficiu partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în rapoirt cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei, Înalta Curte acordă recurentei-reclamante-pârâte A. S.R.L. cheltuieli de judecată reduse în cuantum de 2000 RON, în limita apărărilor formulate în raport de recursul principal exercitat în cauză, respectiv formularea întâmpinării şi prezenţa la termenul de judecată din 2 mai 2023.

Faţă de aceste considerente, reţinând că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţa legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 248 şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat recursul principal declarat de pârâtul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, constatând totodată ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul principal declarat de pârâtul-reclamant B. împotriva deciziei nr. 423A din data de 25 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul-pârât-reclamant B., la plata către recurenta-reclamantă-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 mai 2023.