Inadmissibility of cassation in restitution compensation cases where first-instance judgments are limited to appeal under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 08 aprilie 2021, sub dosarul nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) au solicitat în principal anularea Deciziei de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, emisă de intimată.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat atribuirea punctelor în funcţie de cota legală ce se cuvine fiecărui reclamant, prin ieşirea din indiviziune pe cale judecătorească.

În drept, au fost invocate prevederile art. 21 alin. (10) şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 671/2017.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa civilă nr. 141 din 14 aprilie 2022, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis acţiunea reclamanţilor şi a anulat, în parte, Decizia de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, şi a stabilit dreptul contestatorilor la 121.519 puncte.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 158/A din 16 septembrie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanţi; a admis apelul declarat de către pârâtă şi a schimbat, în parte, sentinţa civilă, în sensul că a stabilit dreptul reclamanţilor la 40.823 puncte. A înlăturat dispoziţiile contrare deciziei şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 158/A din 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, iar, în temeiul art. 497 C. proc. civ., au solicitat trimiterea cauzei, pentru o nouă judecată, la o altă instanţă de apel.

Au arătat că motivele de nelegalitate constau, în principal, pe de o parte, în faptul că instanţa de prim control judiciar a admis, în parte, apelul pârâtei, în condiţiile în care a constatat că motivele de apel ale acesteia sunt nefondate, iar, pe de altă parte, a procedat la rejudecarea cauzei, pe fond, fără a pune în discuţia părţilor mijloacele de probă invocate din oficiu şi administrate de instanţă, mijloace de probă care nu au fost instrumentate la prima instanţă.

După expunerea situaţiei de fapt şi a judecăţii în primă instanţă, în dezvoltarea criticilor de nelegalitate, reclamanţii au invocat faptul că instanţa de apel, printr-o denaturare flagrantă a unei pretinse critici a pârâtei, inexistentă de facto şi de jure ca motiv de apel al acesteia, a admis în parte apelul formal al pârâtei, supunând judecăţii temeinicia şi legalitatea expertizei G., omologată de prima instanţă, fără obiecţiuni ale părţilor, în raport cu un nou mijloc de probă, care nu a fost avut în vedere şi instrumentat pe fondul cauzei, respectiv grila notarială aferentă anului 2020, de pe site-ul www.x.ro, ce nu cuprinde intravilanul localităţii de reşedinţă comuna Urecheşti, judeţul Vrancea, la categoria de folosinţă "viţă-de-vie".

Susţine că, în aceste condiţii de profundă nelegalitate, în lipsa unei cereri noi a pârâtei privind temeinicia şi legalitatea raportului de expertiză G., pe de o parte, respectiv cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (4), (5) şi (6) C. proc. civ., pe de altă parte, instanţa de apel a procedat la o recalculare proprie a punctelor pe extravilanul localităţii, pronunţând o soluţie cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.

Procedând în acest mod, invocă faptul că instanţa de prim control judiciar a înlăturat amplasamentul actual, identic cu amplasamentul vechi al suprafeţei de 0,75 ha vie din intravilanul (vatra) localităţii de reşedinţă comuna Urecheşti, judeţul Vrancea, identificat la faţa locului de expert, cu reprezentanţii legali ai UAT Urecheşti, teren care, la data preluării abuzive de către stat, avea categoria de folosinţă "viţă-de-vie", iar în prezent figurează teren intravilan, cu potenţial de construire.

Precizează şi că expertul judiciar a efectuat evaluarea în considerentele caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a faptului că respectiva categorie de folosinţă nu figurează în intravilanul localităţii în cauză, în grila aferentă anului 2020.

Mai mult, în lipsa unei contradictorialităţi reale şi efective, cu participarea părţilor, consecinţa juridică a nepunerii în discuţia părţilor, a chestiunii de fapt şi de drept invocată, din oficiu, de instanţa de prim control judiciar, şi fără a lămuri împrejurarea de drept cu privire la lipsa categoriei de folosinţă "viţă-de-vie", în intravilanul localităţii, din grila notarială aferentă anului 2020, completul de judecată, în mod greşit a procedat la calcularea cuantumului punctelor şi a reţinut ca fiind valoarea corectă a despăgubirii de 40.823 puncte/RON, în condiţiile în care aceasta nu era învestită cu o cerere nouă a pârâtei în acest sens, ci, doar prin cererea de apel, în ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, în condiţiile art. 476 alin. (3) C. proc. civ., care nu are caracter devolutiv.

Arată, de asemenea, că prin excluderea deplină a raportului de expertiză întocmit de exp. G., care privea inclusiv identificarea terenului de 0,75 ha în intravilanul localităţii de reşedinţă, instanţa de prim control judiciar a înlăturat şi considerentele decisive ale instanţei de fond, prin care a reţinut faptul că "expertul G. a avut în vedere amplasamentul determinat de expertiza H.".

Or, la rândul său, expertiza H. a determinat/identificat terenul, în suprafaţă de 0,75 ha vie, în intravilanul localităţii de reşedinţă, cu menţiunea de "Vatră sat", cu vecinătăţile respective acestuia, astfel cum figurează acesta şi în registrul agricol al UAT Urecheşti, cu aceeaşi menţiune, şi care se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind omologat prin sentinţa civilă nr. 1677/19.02.1993 a Judecătoriei Focşani, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în dosarul nr. x/1992, şi prin decizia civilă nr. 135/A din 11.12.2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Astfel, susţine că instanţa de apel, prin nereţinerea acestor aspecte de drept, în mod implicit a încălcat autoritatea de lucru judecat a raportului de expertiză şi a schiţelor-anexă, cu privire la amplasarea suprafeţei de 0,75 ha vie în intravilanul localităţii - în vatra satului.

Mai susţin şi că, prin reţinerea puterii de lucru judecat doar cu privire la sintagma "destinaţia terenul fiind aceea de vie", din cuprinsul înscrisurilor reprezentate de extrasele din registrul agricol ale Primăriei comunei Urecheşti, pe numele autorului I., instanţa de apel a scos, de sub puterea de lucru judecat alte menţiuni din registrul agricol, privitoare la amplasarea terenului în vatra satului.

Afirmă că aceste ultime constatări ale instanţei de apel sunt potrivnice cu ceea ce s-a susţinut în motivele de apel de către reclamanţi, care au solicitat instrumentarea acestor înscrisuri din registrul agricol, în raport cu expertiza H., omologată prin sentinţa civilă nr. 1677/19.02.1993 a Judecătoriei Focşani, prin care s-a identificat şi localizat suprafaţa de 0,75 ha în vatra satului, cu vecinătăţile de rigoare, menţionate în schiţa-anexă a raportului de expertiză judiciară, care, de asemenea, a fost reţinută în întregul ei prin decizia civilă nr. 134/A din 11.12.2020 a Curţii de Apel Galaţi.

Pentru aceste motive, apreciază că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., constând, în principal, în încălcarea, de către instanţa de prim control judiciar, a prevederilor art. 14 alin. (4), (5) şi (6) C. proc. civ., existenţa unor motive contradictorii în legătură cu autoritatea de lucru judecat, încălcarea autorităţii de lucru judecat, precum şi aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privitoare la "caracteristicile tehnice ale imobilului şi categoria de folosinţă la data preluării acestuia", precum şi în existenţa unor motive contradictorii, în ceea ce priveşte reţinerea instanţei de apel, pe de o parte, în sensul că motivele de apel ale părţilor sunt nefondate, iar, pe de altă parte, că aceleaşi motive de apel apar, ca fiind fondate.

Mai susţin reclamanţii şi că parte din susţinerile pârâtei, din apelul formulat (pag. 10-11), sunt aspecte care nu au legătură cu motivarea legală a primei instanţe, din moment ce pârâtă şi-a explicitat împrejurările de fapt şi de drept, pentru care a aplicat grila notarială aferentă anului 2013 şi pe extravilanul localităţii, la adoptarea Deciziei sale de compensare nr. 23963/01.03.2021, în dosarul său de despăgubiri nr. 27042/FFCC, dosar care nu are nicio legătură cu dosarul instanţei de judecată.

Arată că instanţa de apel transpune argumentele şi explicaţiile, anterior menţionate, ale pârâtei, care privesc Decizia de compensare nr. 23963/01.03.2021, în dosarul nr. x, ca fiind critici la dosarul instanţei de fond, critici, care, potrivit acestui raţionament, ar privi modalitatea de evaluare a terenului, de către instanţa de fond, şi care au fost, în mod greşit, reţinute ca fondate, în lipsa unei cereri noi a pârâtei.

Aceste considerente greşite ale instanţei de apel, ce conţin motive străine de natura cauzei, prejudiciază situaţia juridică a reclamanţilor, din moment ce nu au fost învederate expres în critici prin motivele de apel de către pârâtă şi în temeiul lor a fost admis apelul pârâtei, în condiţiile în care aceasta a solicitat aplicarea art. 476 alin. (3) C. proc. civ., care nu are caracter devolutiv.

De asemenea, afirmă că aceste considerente sunt şi contradictorii cu considerentele decisive ale instanţei, care, "analizând strict motivele de apel invocate de fiecare parte, prin prisma art. 476 şi 477 alin. (2) C. proc. civ., (...) reţine că niciunul dintre acestea nu este fondat, apelanţii dând o proprie interpretare principiilor de drept la legea aplicabilă în timp şi la mijloace probatorii analizate şi de instanţă."

Aşa fiind, se susţine că toate aceste considerente decisive ale instanţei de apel, care cuprind motive greşite, străine de natura cauzei şi contradictorii au sprijinit dispozitivul hotărârii pentru admiterea apelului pârâtei şi prin încălcarea principiilor contradictorialităţii şi autorităţii de lucru judecat, au condus la adoptarea unei hotărâri judecătoreşti nelegale.

Mai arată reclamanţii, că, în conformitate cu principiul rolului activ al judecătorului, toate aceste chestiuni de fapt şi de drept, invocate din oficiu, trebuiau puse în discuţia părţilor odată cu admiterea apelului formal şi rejudecarea cauzei pe fondul ei.

Afirmă ca fiind esenţial cauzei faptul că instanţa de fond a reţinut grila notarială pe anul 2020, în funcţie de caracteristicile tehnice ale imobilului şi categoria de folosinţă a terenului de la data preluării acestuia, raportat la amplasamentul actual, identificat, evaluat şi stabilit de expertiza G..

Or, părţile nu au formulat obiecţiuni la acest raport expertiză, iar instanţa de apel a respins motivul principal al pârâtei, cu privire la faptul că nu a avut cunoştinţă de această expertiză, ca mijloc de probă care a identificat terenul, în suprafaţă de 0,75 ha, în amplasamentul său actual, identic cu cel vechi.

Arată reclamanţii că, prin dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, referitoare la caracteristicile tehnice ale imobilului şi categoria de folosinţă la data preluării acestuia, legiuitorul a avut în vedere amplasamentul vechi al imobilului, iar, în conformitate cu prevederile referitoare la evaluarea imobilelor, potrivit grilei notariale, legiuitorul a avut în vedere amplasamentul actual al imobilului.

Susţin că aceste prevederi legale au fost aplicate în mod greşit de către instanţa de apel, critică de nelegalitate care se adaugă celor privitoare la încălcarea principiilor contradictorialităţii şi autorităţii de lucru judecat, cu privire la situaţia juridică a terenului intravilan (vatra satului), constatată prin sentinţa civilă nr. 1677/19.02.1993, definitivă şi irevocabilă, care a omologat expertiza judiciară H., cu schiţele-anexă.

Pentru aceste motive, au arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În data de 25 noiembrie 2022, în termenul legal, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul formulat de către recurenţii-reclamanţi, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

Faţă de dispoziţiile menţionate, a afirmat că singura cale de atac permisă de lege pentru cenzurarea unei hotărâri pronunţate asupra cererii de chemare în judecată, este apelul.

Reiese, deci că, potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă apelului, a cărui soluţionare întră în competenţa curţii de apel.

Intimata-pârâtă a făcut trimitere şi la prevederile art. 457 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

A afirmat şi că, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4, art. 483 alin. (2) teza finală şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de recurs, acesta fiind inadmisibil.

În data de 16 decembrie 2022, în termenul legal, recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului.

În dezvoltarea apărărilor formulate, au susţinut că intimata-pârâtă nu a avut în vedere considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, ale prevederilor imperative ale Legii nr. 310/2018, precum şi considerentele, de asemenea obligatorii, în materie de competenţă, ale Deciziei nr. 18/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, toate raportate la art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 şi la art. 483 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că în paragraful 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 s-a dispus că "sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013", pentru ca în paragraful 34, să se dispună următoarele:

"aşadar, considerentele prezentei decizii pe care se sprijină soluţia de admitere sunt general obligatorii, astfel încât legiuitorul trebuie să le aplice şi cu privire la dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziţii care, asemenea celor constatate ca fiind neconstituţionale prin prezenta decizie, reglementează un prag valoric cererilor evaluabile în bani pentru ca hotărârea judecătorească să poată fi supusă recursului".

Arată reclamanţii că legiuitorul a adoptat Legea nr. 310/2018, care a avut în vedere aplicarea legii de procedură civilă, potrivit art. 24-27 C. proc. civ., raportat la data de 20 iulie 2017, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, pe de o parte, iar, pe de altă parte, art. IV din Legea nr. 310/2018 este în acord cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 18/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Invocă faptul că prezenta cauză dedusă judecăţii, având ca obiect o cerere evaluabilă în bani, potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, nu este inclusă în tezele cuprinse de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu privire la materia de fond funciar, iar, prin adoptarea Legii nr. 310/2018, legiuitorul a avut în vedere cazurile de exceptare a recursului în procesele după criteriul materiei, prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, atât în cele pronunţate anterior datei de 19 iulie 2017, cât şi ulterior, începând cu data de 20 iulie 2018, până la 31 decembrie 2018, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, astfel cum a fost modificat art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Susţin şi că obiectul litigiului, în cauză, este reprezentat de dreptul de creanţă al recurenţilor-reclamanţi pentru măsuri reparatorii, evaluabile în bani, potrivit Legii nr. 165/2013, asupra dreptului de proprietate faţă de suprafaţa de 2,50 ha vie, stabilit prin decizia civilă nr. 135A din 11.12.2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, creanţă care a fost evaluată în mod nelegal, în condiţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, de către intimata-pârâtă, prin Decizia nr. 39263/01.03.2021 de compensare prin puncte, echivalente în RON.

De asemenea, arată şi că, în conformitate cu prevederile legale menţionate, rezultă faptul că prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu cuprind o teză finală distinctă care să fie incidentă cauzei de faţă, din moment ce prevederile art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. j)3) şi k) au în vedere competenţa materială a judecătoriei, iar teza finală a art. 483 alin. (2) C. proc. civ. este în strictă legătură cu această competenţă materială, neavând legătură cu competenţa materială în cazul cererilor formulate în baza Legii nr. 165/2013, cu atât mai puţin în litigiile deduse judecăţii cu privire la cererile evaluabile în bani, potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.

Drept urmare, afirmă reclamanţii că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 483 alin. (1), (3) - (4) C. proc. civ. şi ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, faptul că este un litigiu evaluabil în bani, astfel cum a fost reţinut prin Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, iar, pe de altă parte, litigiul de referinţă nu este cuprins, după criteriul materiei, în tezele art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, susţin că, în cauză, sunt aplicabile considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, cu privire la un drept indivizibil, şi anume dreptul de a fi examinată cauza într-un control de legalitate al regulilor de drept aplicabile de către instanţa supremă, în raţiunea rolului ei constituţional de a asigura unitatea de interpretare şi de aplicare a legii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea recurenţilor-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care au solicitat, în principal, anularea Deciziei de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, emisă de intimata-pârâtă, iar, în subsidiar, atribuirea punctelor în funcţie de cota legală ce se cuvine fiecărui reclamant, prin ieşirea din indiviziune pe cale judecătorească.

Cererea a fost formulată în data de 08 aprilie 2021 şi a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 21 alin. (10) şi art. 34 din Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte reţine că Decizia de compensare prin puncte nr. 39263/01.03.2021, contestată în prezenta cauză, a fost emisă ca urmare a deciziei civile nr. 135/A din 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, prin care, ca efect al admiterii apelului reclamanţilor şi al schimbării în parte a sentinţei primei instanţe, a fost admisă contestaţia formulată şi anulată decizia de invalidare nr. 28913/2019 a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, fiind constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013 pentru 2,50 ha vie.

Conform art. 21 alin. (10) din Legea nr. 165/2013, prin excepţie de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8), în cazul dosarelor ce conţin decizii ale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri compensatorii, Comisia Naţională emite, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, decizia de compensare prin numărul de puncte stabilit potrivit alin. (7).

De asemenea, conform art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 165/2013, prin excepţie de la prevederile alin. (4), se soluţionează, cu prioritate, dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită.

Totodată, conform art. 35 din Legea nr. 165/2013:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Coroborând normele enunţate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, purtând această menţiune în dispozitiv, şi nu este susceptibilă de recurs.

Se cuvine a se menţiona că situaţia deciziei atacate este similară cu cea a deciziei civile nr. 135/A din 11 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, în soluţionarea apelului formulat în respectiva pricină, care a stat la baza emiterii deciziei de compensare contestate în prezenta cauză, hotărâre, de asemenea, definitivă.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate rezultă, aşadar, că decizia civilă nr. 158/A din 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, aserţiunea reclamanţilor, din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, privitoare la incidenţa, în cauză, "a considerentelor obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, ale prevederilor imperative ale Legii nr. 310/2018 precum şi considerentele, de asemenea, obligatorii în materie de competenţă ale Deciziei în interesul legii nr. 18/2018 a ÎCCJ, toate raportate la art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 şi art. 483 C. proc. civ.."

Se cuvine a se menţiona că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 680/2021 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 48 din 17 ianuarie 2022.

Decizia anterior referită a fost pronunţată în legătură cu o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei dispoziţii emise în legătură cu un imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, excepţie în argumentarea căreia s-a invocat faptul că imposibilitatea atacării cu recurs a oricărei hotărâri privind cereri evaluabile în bani, indiferent de valoarea acestora, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, ar reprezenta o îngrădire nejustificată a exercitării acestei căi de atac.

Analizând criticile formulate, Curtea Constituţională a observat că nu sunt incidente considerentele reţinute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, invocată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate în motivarea criticilor formulate.

Prin decizia amintită, Curtea a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Sintagma menţionată viza imposibilitatea introducerii căii de atac a recursului în procesele al căror obiect îl constituiau astfel de cereri, iar instanţa de contencios constituţional a constatat că se nesocotesc prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecţie egală a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, generând discriminări între cetăţeni sub aspectul posibilităţii de exercitare a dreptului de a formula o cale de atac în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. Aşadar, s-a constatat existenţa unei discriminări pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, mai exact a acelora care au formulat cereri evaluabile în bani.

Or, a reţinut Curtea Constituţională, că prevederile criticate nu vizează cereri evaluabile în bani, astfel că nu atrag incidenţa Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 (par. 20).

În continuare, instanţa de contencios constituţional a observat că, în cauza analizată, materia exceptată de la posibilitatea formulării căii de atac a recursului este cea a hotărârilor pronunţate în domeniul Legii nr. 165/2013, lege care are un obiect propriu de reglementare, cuprinzând reguli specifice, adoptate de legiuitor în considerarea caracteristicilor proprii procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aşa cum acesta a fost configurat în baza marjei statului de apreciere cu privire la soluţiile legislative adecvate acestui scop.

Faptul că reglementarea criticată nu permite recursul conform art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 sau art. 483 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ. se datorează tocmai criteriului materiei, care este, în cazul de faţă, identificabil prin însuşi obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013 (par. 21).

Această dezlegare, obligatorie erga omnes, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, este aplicabilă mutatis mutandis şi în raport cu apărările formulate de reclamanţi, obiectul acţiunii fiind reprezentat de anularea unei decizii de compensare, emise de către pârâtă, valorificabilă în condiţiile art. 31 din Legea nr. 165/2013, act normativ cu un obiect propriu de reglementare, care exclude posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor date conform art. 35 alin. (4) din această lege.

Pentru aceleaşi considerente, vor fi înlăturate şi restul apărărilor reclamanţilor, formulate pe calea răspunsului la întâmpinare, prin care se tinde la demonstrarea contrariului celor reţinute prin considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 680/2021.

Pentru aceste motive, recursul declarat de reclamanţii A., respectiv de B., C., D., E. şi F., toţi prin procurator A., împotriva deciziei civile nr. 158/A din 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., respectiv de B., C., D., E. şi F., toţi prin procurator A., împotriva deciziei civile nr. 158/A din 16 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.