Moral damages quantification in road accident cases: judicial practice as non-binding guideline under Law No. 132/2017

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2018, la data de 13 decembrie 2018, reclamanta A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenienţii forţaţi D. şi E., obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul cauzat de decesului mamei sale.

Intervenienţii forţaţi D. şi E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive, iar pe fond, respingerea acţiunii ca nefondată. Pârâta C. S.A. a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin actul procedural depus la data de 11 februarie 2019, reclamanta, prin reprezentant legal, a arătat că înţelege să solicite introducerea în cauză a numitei F., fiica defunctului G., susţinând că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu avea cunoştinţă că aceasta are calitatea de moştenitoare a persoanei vinovate de producerea accidentului.

2. Hotărârea Tribunalului Bihor, secţia I civilă

Prin sentinţa nr. 77 din 22 aprilie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile a Tribunalului Bihor, unde a fost înregistrată, la data de 2 iulie 2019, sub nr. x/2018*.

3. Hotărârea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă

Prin sentinţa nr. 225/LP din 8 iulie 2019, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei procesuale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Oradea cu soluţionarea acestuia.

4. Hotărârea Curţii de Apel Oradea asupra conflictului negativ de competenţă

Prin sentinţa nr. 18/C din 17 iulie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Bihor.

5. Hotărârile Tribunalului Bihor, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei civile, la data de 19 iulie 2019, sub nr. x/2018.

La termenul din data de 14 octombrie 2019, a fost introducă în cauză, în calitate de intervenient forţat, numita F., prin reprezentant legal H., în calitate de moştenitoare a defunctului G..

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2019, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenienţilor forţaţi D. şi E. şi a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu aceştia, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin sentinţa nr. 153/C din 6 iulie 2021, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenienta forţată F., prin reprezentant legal H.. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 60.000 euro, echivalentă în RON, calculată la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

Prin sentinţa nr. 177/C din 5 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei nr. 153/C din 6 iulie 2021, pronunţate de aceeaşi instanţă, formulată de expertul I., în contradictoriu cu reclamanta A. şi cu pârâta C. S.A., a admis cererea de majorare a onorariului de expert pentru suma de 4.150 RON şi a obligat pârâta la plata către expert a acestei majorări, cu titlu de supliment onorariu.

6. Hotărârea Curţii de Apel Oradea

Prin decizia nr. 259 A din 23 februarie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A., în contradictoriu cu intimaţii A., prin reprezentant legal, şi intervenienta forţată F., prin reprezentant legal, împotriva sentinţei civile nr. 153/C din 6 iulie 2021, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, pe care a păstrat-o în totalitate.

7. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 259 A din 23 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, pârâta C. S.A. a declarat recurs, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din actul normativ menţionat, recurenta a invocat o deficienţă de motivare a hotărîrii recurate în raport de legislaţia specială incidentă în speţă, respectiv Legea nr. 132/2017 şi Norma ASF nr. 20/2017.

În acest sens, a arătat că nu este menţionat art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, ce reprezintă temeiul legal al acordării daunelor morale în raportul dedus judecăţii, şi nicio altă dispoziţie din acest act normativ sau din Norma ASF nr. 20/2017.

În susţinerea acestui motiv de casare, a indicat şi o opinie jurisprudenţială, în care s-a reţinut, în esenţă, că, dacă o hotărâre nu evocă normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nepermiţând exercitarea controlului judiciar şi obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe fond, şi nu pe o excepţie, respingând acţiunea ca neîntemeiată.

De asemenea, a făcut referire şi la jurisprundenţa CEDO, respectiv Cauza Albina contra României, în care instanţa europeană a apreciat că art. 6 paragr. 1 din Convenţie a fost încălcat, câtă vreme hotărârea instanţei nu a fost suficient motivată, iar cererea reclamantului, soluţionată prin hotărâre, nu a fost examinată în mod echitabil.

Recurenta a concluzionat că decizia recurată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce echivalează cu lipsa motivării în drept, în condiţiile în care nu a indicat legislaţia specială incidentă, decât cu privire la faptul că au fost susţinute de recurentă anumite critici întemeiate pe aceste dispoziţii.

În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., C. S.A. a susţinut aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, cu privire la modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral, în conformitate cu practica judiciară în materie.

În acest sens, a menţionat că, prin cererea de apel formulată în cauză, a criticat faptul că prima instanţă nu a corelat daunele morale acordate reclamantei cu practica judiciară în materie, neexistând nicio justificare a cuantumului prejudiciului acordat. Impactul evenimentului rutier în viaţa reclamantei, evidenţiat de probatoriul administrat în cauză, nu justifică modalitatea în care instanţa a ajuns la cuantumul respectiv.

Apreciază că instanţa de apel, prin motivarea deciziei recurate, a exclus de la aplicare criteriul obiectiv al cuantificării prejudiciului moral, şi anume, practica judiciară în materie. În condiţiile în care, soluţia instanţei de apel nu este corelată cu practica judiciară, cuantificarea prejudiciului încalcă dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017. Practica judiciară reprezintă un criteriu legal de individualizare a daunelor morale, conform art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Norma A.S.F. nr. 39/2016, O.U.G. nr. 54/2016, Norma A.S.F nr. 20/2017 şi Legea nr. 132/2017.

A accepta un punct de vedere contrar ar însemna că nu există niciun criteriu obiectiv de individualizare a prejudiciului moral, în astfel de cauze, această sarcină fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată, ceea ce nu poate fi primit.

Recurenta nu a înţeles să conteste celelalte criterii, pe care instanţa de apel le-a avut în vedere la stabilirea prejudiciului moral, considerând că acestea sunt relevante, însă a apreciat că, în mod nelegal, a fost înlăturat criteriul de cuantificare a prejudiciului moral reprezentat de practica judiciară în materie.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel, pentru rejudecare în conformitate cu prevederile art. 497 din C. proc. civ.

8. Apărări formulate

Intimata A., prin reprezentant legal B., a formulat note scrise, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, cu motivarea că decizia recurată este definitivă şi excepţia nulităţii căii de atac, cu motivarea că argumentele nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

9. Procedura de filtru

Raportul, întocmit în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost comunicat părţilor iar prin încheierea din camera de consiliu din 24 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul formulat de C. S.A., şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia la data de 27 aprilie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică. Excepţiile invocate de intimată, ce vizează inadmisibilitatea căii de atac şi nulitatea acesteia pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare enumerate limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., au fost soluţionate, Înalta Curte reţinând că recursul este admisibil faţă de valoarea pretenţiilor şi data formulării cererii de chemare în judecată iar argumentele susţinute de recurentă se pot încadra în motivele de casare reglementate de lege.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul recursului este reprezentat de decizia nr. 259/A din data de 23 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A., în contradictoriu cu reclamanta A., prin reprezentant legal B. şi intervenienta forţată F., prin reprezentant legal H..

Prin cererea de recurs se invocă două motive de casare care ar afecta, în opinia recurentei, legalitatea deciziei pe care o supune controlului judiciar.

În primul rând, susţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că decizia recurată nu este motivată corespunzător, nu face nicio referire la legislaţia specială incidentă, respectiv Legea nr. 132/2017 şi Norma ASF nr. 20/2017.

Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanţa de apel, conform susţinerilor recurentei, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Motivul de casare invocat de recurentă nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de parte în actele procedurale întocmite, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept expuse, putând să răspundă prin considerente comune. De aceea, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de recurentă, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce instanţa a analizat motivele de apel formulate şi a oferit un răspuns fundamentat susţinerilor părţii.

Relevantă în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care face trimitere şi recurenta, în care s-a stabilit, referitor la faptul că, deşi prin art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a impus instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate, în mod real, chestiunile supuse judecăţii. Astfel, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia.

Raportat la incidenţa acestui caz de casare, din examinarea modului în care Curtea de Apel Oradea a exercitat controlul judiciar asupra hotărârii primei instanţe nu se poate reţine, conform conţinutului deciziei recurate, că lipsesc motivele de drept, că nu sunt analizate dispoziţiile legale speciale.

Dimpotrivă, la simpla lecturare a deciziei, se constată că întreg raţionamentul porneşte de la dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, invocate în cererea de apel, instanţa de apel analizând cerinţele şi efectele pe care le generează acest text de lege la raportul juridic dedus judecăţii, completând motivarea cu alte dispoziţii legale incidente care justifică soluţia pronunţată.

Curtea de Apel Oradea a explicat, detaliat, raţionamentul pentru care a validat concluzia Tribunalului Bihor cu privire la cuantumul de 60.000 euro, echivalent RON, calculat la cursul BNR din ziua plăţii, a daunelor morale. Instanţa de apel a motivat soluţia prin prisma criteriilor legale, reglementate de dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 şi jurisprudenţiale de stabilire a acestui tip de dezdăunare, cu luarea în considerare a efectelor negative pricinuite reclamantei prin decesul mamei sale, rezultate din probele administrate în cauză.

Norma A.S.F. nr. 20/2017, invocată în cererea de recurs fără indicarea vreunui articol şi aplicabilă speţei, raportat la data accidentului, nu cuprinde reglementări cu caracter special în materia despăgubirilor acordate pe cale judecătorească.

Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Neindicarea, cu caracter exemplificativ, a sumelor acordate de instanţele de judecată în cauze similare ori a practicii europene, în stabilirea daunelor morale, nu înseamnă că hotărârea nu este motivată în drept, ci reflectă preocuparea instanţei de apel de a realiza un just echilibru în stabilirea daunelor morale acordate părţii prin raportare la situaţia de fapt, concretă şi probele administrate în cauză.

Or, împrejurarea că recurenta - reclamantă nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, sub aspectul cuantumului daunelor morale, nu echivalează cu o nemotivare în drept şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

În al doilea rând, recurenta susţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, cu privire la modalitatea de cuantificare a prejudiciului moral, în conformitate cu practica judiciară în materie.

Textul de lege, la care face referire recurentul, prevede că"Stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic şi statistic", adică în funcţie de particularităţile cazului concret.

Prejudiciul moral a fost definit ca fiind orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală a victimei.

În ceea ce priveşte modul de calcul al cuantumului despăgubirilor, ce ar trebui acordate, nici sistemul legislativ românesc dar nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Aşadar, ceea ce trebuie, în concret, evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat.

Procesul de cuantificare a daunelor morale este guvernat de criteriul echităţii, care exprimă cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare a persoanei vătămate, iar nu o îmbogăţire a acesteia şi nici o amendă excesivă pentru persoana responsabilă de repararea prejudiciului nepatrimonial.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 din C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Înalta Curte reţine că daunele morale trebuie stabilite de instanţa de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din probele administrate.

Or, în cauza pendinte, instanţele de fond au reţinut că, sub aspectul intensităţii suferinţelor psihice trăite de o persoană, pierderea mamei constituie un eveniment deosebit de dureros, mai ales în contextul în care decesul acesteia nu a survenit din cauze naturale, ci intempestiv, iar defuncta reprezenta un real sprijin moral şi material pentru reclamanta minoră, în vârstă de 10 ani.

Recurenta nu contestă acest criteriu de cuantificare ci pretinde că instanţa de apel nu a avut în vedere şi probele cu caracter statistic, la care fac trimitere dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, înţelegând prin aceasă noţiune elementele de practică judiciară.

Însă, pe de o parte, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept, iar instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, despăgubirile morale acordate fiind rezultatul analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate.

După cum transpare şi din jurisprudenţa naţională, practica altor instanţe în materia daunelor morale poate fi valorificată doar ca un criteriu orientativ, în condiţiile în care, fiecare speţă are particularităţile ei, după cum prejudiciul moral încercat de victimă este particular, fără a se putea face analogii cu situaţia altor persoane, iar rolul cel mai important în cuantificarea daunelor morale îl are judecătorul cauzei.

Pe de altă parte, din motivarea cuprinsă în decizia recurată, rezultă că instanţa de apel a analizat jurisprudenţa naţională şi europeană, pentru a-şi forma propria convingere cu privire la cuantumul daunelor care să acopere prejudiciul moral suferit de reclamantă, la fila x fiind invocate mai multe cauze soluţionate de instanţe interne şi europene cu privire la situaţii similare.

Probele cu caracter statistic, la care face trimitere recurenta, indiferent de natura lor, nu au caracter obligatoriu ci informativ, câtă vreme actele care conţin date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti sunt cu titlu de recomandare şi nu pot fi asimilate, sub aspectul caracterului obligatoriu, unei norme juridice, în lipsa încorporării lor într-un text cu valoare normativă, fiind, eventual, un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă.

Prin urmare, dispoziţiile legale au fost corect aplicate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Dat fiind că hotărârea recurată este motivată, sub toate aspectele, şi că dispoziţiile legale indicate de recurenta - pârâtă au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, reţinând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 259/A din 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă ca nefondat.

Reţinând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată, în cuantum de 150 RON, potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 259/A din 23 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Obligă recurenta - pârâtă la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata - reclamantă A., prin reprezentant legal B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2023.