Lessee's expropriation compensation claim rejected for lack of entitled-person status; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Mureş, la data de 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transportului - Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A., să se constate că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de superficie asupra terenurilor expropriate prin H.G. nr. 25/15.01.2014, terenurile în suprafaţă totală de 12.038 mp, înscrise în cartea funciară sau extratabulare, să oblige pârâtul la plata sumei de 479.835,02 RON reprezentând contravaloarea costurilor lucrărilor necesare desfiinţării, montării şi refacerii sistemului de susţinere a culturii de hamei, la plata sumei de 306.017,55 RON reprezentând costurile de replantare a culturii de hamei şi la plata sumei de 207.322,92 RON reprezentând pierderea reclamantei, ca urmare a nerealizării producţiei de hamei pe suprafaţa de teren afectată exproprierii. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în termen procedural, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă iar, în subsidiar, respingerea acesteia ca fiind nefondată.

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2016, Tribunalul Mureş a disjuns capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor şi a dispus suspendarea judecăţii acestui petit, care a format obiect al dosarului nr. x/2016

Capătul de cerere referitor la constatarea dobândirii, de către reclamantă, a dreptului de superficie asupra terenurilor a fost respins prin sentinţa civilă nr. 1025 din data de 27 septembrie 2017 a Judecătoriei Sighişoara, rămasă definitivă ca urmare a respingerii apelului, prin decizia nr. 310 din 18 martie 2019 a Tribunalului Mureş, şi a recursului, prin decizia nr. 296 R din data de 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

După soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, a fost repus pe rol dosarul nr. x/2016 ce avea ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 479.835,02 RON reprezentând contravaloarea costurilor lucrărilor necesare desfiinţării, montării şi refacerii sistemului de susţinere a culturii de hamei, la plata sumei de 306.017,55 RON reprezentând costurile de replantare a culturii de hamei şi la plata sumei de 207.322,92 RON reprezentând pierderea suferită de reclamantă ca urmare a nerealizării producţiei de hamei pe suprafaţa afectată exproprierii.

2. Hotărârea Tribunalului Mureş

Prin sentinţa civilă nr. 1121 din 14 iulie 2021, Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, şi, pe fond, a respins acţiunea civilă ca neîntemeiată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş

Prin decizia nr. 218/A din data de 24 februarie 2022, Curtea de Apel Târgu - Mureş a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1121 din 14 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 218/A din data de 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Târgu - Mureş, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea, în parte, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

Recurenta - reclamantă a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În primul rând, arată că instanţa de apel s-a raportat, în mod greşit, la art. 26 din Legea nr. 255/2010, care nu este incident în speţă. Această normă juridică nu are relevanţă în ceea ce priveşte admisibilitatea sau inadmisibilitatea petitului de despăgubiri.

În al doilea rând, consideră că instanţa de apel a aplicat, eronat, dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, pe care le citează în cuprinsul cererii de recurs. Astfel, în opinia sa, cererea de acordare a despăgubirilor pentru sistemul de susţinere a hameiului dezafectat există independent de soluţia pronunţată asupra capătului de cerere ce viza constatarea superficiei. De aceea, chiar dacă cererea referitoare la constatarea superficiei a fost respinsă ca nefondată, temeiul de drept invocat, respectiv art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, rămâne aplicabil. Mai mult, fiind acelaşi temei juridic, nu se impunea modificarea acţiunii.

Recurenta - reclamantă arată că cererea de acordare a despăgubirilor este admisibilă prin raportare la calitatea sa de proprietar asupra instalaţiilor de susţinere a hameiului, acestea fiind bunuri imobile prin destinaţie, după cum rezultă din temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată.

În acest sens, a învederat instanţelor că petitul de despăgubiri se întemeiază, în drept, pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 538 alin. (1) din C. civ., depunând o notă de şedinţă, cu aceste precizări, la data de 16 iunie 2021.

Instanţele de fond erau obligate să facă o aplicare corectă a acestor dispoziţii legale, să analizeze admisibilitatea acţiunii prin raportare, nu la dreptul real asupra terenului, ci la dreptul de proprietate pe care îl are asupra instalaţiilor de susţinere a hameiului, dezafectate ca urmare a exproprierii, instalaţii care au natura juridică a unor bunuri imobile prin destinaţie.

Toate aceste argumente justifică, în opinia recurentei - reclamante, admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel. De asemenea, arată că înţelege să solicite cheltuieli de judecată în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

5. Încheierea de admitere în principiu

Prin încheierea din data de 24 noiembrie 2022, recursul a fost admis în principiu, instanţa apreciind că respectă cerinţele formale impuse de legiuitor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Prin cererea de recurs, reclamanta A. S.R.L. critică decizia civilă nr. 218/A din data de 24 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu - Mureş, apreciind că este afectată de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, susţine că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 255/2010, care, în opinia sa, nu sunt relevante pentru admisibilitatea sau inadmisibilitatea demersului judiciar.

Înalta Curte reţine că această critică este nefondată în considerarea a două împrejurări. Pe de o parte, cererea de chemare în judecată nu a fost respinsă ca inadmisibilă ci ca neîntemeiată, cele două soluţii fiind consecinţe ale unor instituţii juridice de drept procesual diferite. Pe de altă parte, norma juridică invocată nu a stat la baza raţionamentului logico - juridic al instanţei, neconstituind un argument de drept al deciziei supuse controlului judiciar. Curtea de Apel Târgu - Mureş a reţinut că acest text de lege a fost menţionat, în cererea introductivă de instanţă, doar cu scopul de a justifica modul de calcul al despăgubirilor solicitate, nefiind temeiul juridic al pretenţiilor solicitate.

Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, care instituie un drept de creanţă nu doar în favoarea proprietarilor ci şi a altor persoane îndreptăţite.

Potrivit art. 26 din actul normativ menţionat "(1) Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."

Înalta Curte reţine că textul invocat are un conţinut general, legiuitorul făcând referire la persoanele îndreptăţite la despăgubiri. Abia în articolele următoare, acesta oferă o interpretare legală a noţiunii de persoană îndreptăţită, detaliind în cuprinsul art. 28 şi 29 categoriile de beneficiari ai dreptului la despăgubire urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

În consecinţă, pentru a obţine astfel de despăgubiri, cel care iniţiază un demers în acest sens, trebuie să dovedească organelor implicate, că are calitatea de persoană îndreptăţită, adică se găseşte într-una din situaţiile avute în vedere de legiuitor.

Reclamanta s-a adresat instanţei de judecată cu o cerere prin care a solicitat să se constate că a dobândit un drept de superficie asupra terenurilor expropriate, pe care sunt amplasate sistemele de susţinere a culturii de hamei, şi să fie despăgubită pentru prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii.

Întreaga motivare vizează existenţa dreptului de superficie şi faptul că dreptul de creanţă stabilit de legiuitor prin textul de lege menţionat şi solicitat în prezenta cauză izvorăşte din încălcarea acestui drept real. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 28 pct. 3 din Legea nr. 33/1994 potrivit cu care "Uzul, uzufructul, abitaţia şi superficia, precum şi orice alte drepturi reale, cât şi concesionarea şi atribuirea în folosinţă se sting prin efectul exproprierii, titularii acestora având dreptul la despăgubiri."

Astfel, a pretins că are calitatea de persoană îndreptăţită întrucât a dobândit un drept de superficie asupra terenurilor, prin uzucapiune şi a administrat probatorii în acest sens. Nu a susţinut, în faţa instanţelor de fond, existenţa vreunei alte împrejurări, care să justifice dreptul de creanţă pretins. Abia în cererea de recurs a invocat incidenţa altor instituţii juridice care, însă, nu pot fi avute în vedere, în considerarea dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 478 din C. proc. civ.

Din motivarea în fapt şi în drept, rezultă că acţiunea introductivă de instanţă a avut un capăt de cerere principal - de constatare a dobândirii dreptului de superficie asupra terenului expropriat - şi un capăt de cerere accesoriu - de acordare a despăgubirilor urmare a exproprierii, ca o consecinţă a recunoaşterii calităţii sale de titular al dreptului de superficie.

Fiind deduse judecăţii raporturi juridice diferite, ce necesitau probatorii diferite, instanţa de fond a disjuns cererea accesorie, ce face obiect al prezentului dosar, şi a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a cererii principale. Reclamanta a achiesat la această soluţie, neformulând nicio cale de atac.

Mai mult, deşi cererea de constatare a dobândirii, de către reclamantă, a dreptului de superficie, ca efect al prescripţiei achizitive, a fost respinsă definitiv, după repunerea prezentei cauze pe rol, aceasta nu a înţeles să invoce, în termen procedural, un alt drept real asupra terenului sau construcţiilor sau un alt temei juridic prin care să justifice solicitarea de despăgubiri.

Aceasta a recunoscut, prin cererea de chemare în judecată, că a încheiat contracte de arendă cu proprietarii terenurilor expropriate, cu care, de altfel, nu a înţeles să se desocotească, iar aceste convenţii nu i-au conferit calitatea de titular al unui drept real, ci de detentor precar, ce nu este inclus în categoria persoanelor îndreptăţite în baza dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.

În consecinţă, nedovedind calitatea de persoană îndreptăţită, pe care a pretins-o prin cererea de chemare în judecată, soluţia de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor este legală, fiind consecinţa aplicării corecte a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.

Recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 538 alin. (1) din C. civ., pe care nu le-a apreciat ca fiind incidente în cauză.

Înalta Curte reţine că, în cadrul acestui argument se invocă împrejurări de fapt care nu se circumscriu niciunui motiv de casare. Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta-reclamantă şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Astfel cum s-a precizat anterior, până în acest stadiu procesual, recurenta şi-a fundamentat solicitarea pe existenţa unui drept de superficie asupra terenului, care ar justifica acordarea de despăgubiri, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 33/1994. Instanţele de fond s-au pronunţat, în limitele învestirii lor, în concordanţă cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) şi art. 9 din C. proc. civ.

Abia prin cererea de recurs invocă existenţa unui drept real asupra instalaţiilor de susţinere a hameiului, imobile prin destinaţie, dezafectate ca urmare a exproprierii şi modifică temeiul juridic al pretenţiilor şi fundamentul dreptului pretins. Or, această conduită procesuală a recurentei încalcă dispoziţiile art. 494 raportat la art. 478 din C. proc. civ., care interzic schimbarea cauzei în căile de atac.

Mai mult, recurenta - reclamantă s-a îndepărtat şi de la dispoziţiile menţionate de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ. sub aspectul conţinutului său, întrucât, prin parte din argumentele aduse, cere instanţei de recurs să statueze asupra temeiniciei pretenţiilor sale, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii.

În consecinţă, dat fiind că dispoziţiile legale indicate de recurenta - reclamantă au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de către reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 218/A din 24 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 218/A din 24 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2023.