Competence jurisdiction for modification of minor's residence determined by actual domicile following provisional presidential order
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Iaşi Court, effectively ruling that the mother’s request to modify the minor’s residence and impose maintenance payments prevails in the current procedural stage. The dispute arose from a negative jurisdictional conflict where the Botoșani Court and Iaşi Court mutually declined territorial competence over a claim to change the minor's legal residence from the father’s home to the mother’s home; although a 2019 divorce judgment established the child's residence with the father, a definitive 2022 presidential order provisionally relocated the minor to the mother’s home in Iaşi before the new suit was filed. The Court determined that under Article 114 of the Civil Procedure Code, the exclusive territorial competence for procedures regarding the protection of a minor lies with the court where the protected person has their domicile or residence; since the minor resided with the mother in Iaşi at the time of filing, as confirmed by the effective presidential order, the "de facto" and legally confirmed residence dictated that the Iaşi Court had jurisdiction, superseding the original 2019 judgment-based location.
Legislator headnote
AI generatedart. 114 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 106 alin. (1) C. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ; Competence jurisdiction for modification of minor's residence determined by actual domicile following provisional presidential order: Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., precum şi că din această perspectivă este relevantă locuinţa în fapt a persoanei ocrotite la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani la data de 4 august 2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., modificarea locuinţei minorului C., de la locuinţa tatălui stabilită prin sentinţa civilă nr. 455/16.04.2019 a Judecătoriei Săveni, la locuinţa mamei şi obligarea tatălui la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului. Cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 260-262 şi art. 483-486 C. civ.
Pârâtul B. a formulat întâmpinare, dar şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat a se dispune înapoierea copilului, întrucât reclamanta îl ţine fără drept, iar, în eventualitatea în care s-ar stabili locuinţa minorului la mamă, să se stabilească în favoarea sa un program de legături personale cu fiul său.
În motivare, a arătat, în esenţă, că prin hotărârea de divorţ locuinţa minorilor a fost stabilită la tată, că ulterior, prin sentinţa civilă nr. 500 din data de 30.06.2021 pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Săveni s-a dispus stabilirea unui program de vizită cu privire la copii în favoarea mamei, aceasta renunţând la capătul de cerere privind stabilirea domiciliului copiilor la ea.
II. Hotărârile pronunţate de instanţele aflate în conflict
1. Prin sentinţa civilă nr. 4663/23.11.2022, Judecătoria Botoşani a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, prin raportare la domiciliul actual al minorului, pe care a admis-o, dispunând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 114 C. proc. civ., precum şi că din această perspectivă este relevantă locuinţa în fapt a persoanei ocrotite la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din înscrisurile aflate la dosar precum şi din susţinerile de la termenul de judecată, s-a reţinut că domiciliul minorului este la mama sa în municipiul Iaşi, atât în fapt cât şi în drept.
În acest sens, reclamanta a arătat că minorul locuieşte efectiv de mai bine de 2 luni de zile la locuinţa sa, situaţie de fapt care a fost confirmată în drept prin sentinţa civilă nr. 3392/19.09.2022 a Judecătoriei Botoşani, pronunţată în procedura specială a ordonanţei preşedinţiale.
2. Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 2981/2023 din 23 martie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamant, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În motivare, această instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., arătând însă că noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situaţii ce interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie. Pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii [art. 496 alin. (1) C. civ..], fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.
A mai reţinut instanţa că prin hotărâre judecătorească locuinţa ambilor copii a fost stabilită la tată, în jud. Botoşani, iar faptul că ulterior minora a fost deplasată de la locuinţa tatălui nu poate semnifica schimbarea locuinţei acesteia, câtă vreme nu a existat un acord al părinţilor sau o hotărâre a instanţei în acest sens.
Conchizând, această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoşani, în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul minorei stabilit la tată prin hotărâre judecătorească.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantei A., formulate în contradictoriu cu pârâtul B., prin care a solicitat modificarea locuinţei minorului C. de la locuinţa tatălui stabilită prin sentinţa civilă nr. 455/16.04.2019 a Judecătoriei Săveni, la locuinţa mamei şi obligarea tatălui la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului.
Înalta Curte reţine incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. civ., care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, precum şi pe cele ale art. 107 din acelaşi cod, care dispun în sensul că:
"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".
Totodată, art. 114 C. proc. civ. prevede că:
"Cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Cu toate acestea, conflictul negativ de competenţă intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite" de către instanţele ce şi-au declinat reciproc competenţa teritorială.
Potrivit art. 496 alin. (1)-(4) C. civ., "(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinţa copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege."
Noţiunea de domiciliu sau reşedinţă a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situaţii ce interesează obiectul cererilor adresate instanţei de tutelă şi de familie.
Pentru locuinţa copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reşedinţa părinţilor săi, fie al amândurora, dacă minorul locuieşte cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuinţa prin acordul părinţilor sau de către instanţa de tutelă şi familie, prin hotărâre judecătorească.
În situaţia de faţă, prin sentinţa civilă nr. 455 din 16 aprilie 2019, pronunţată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. x/2019, locuinţa minorului a fost stabilită la domiciliul tatălui, din oraşul Ştefăneşti, jud. Botoşani.
Înalta Curte reţine însă că, deşi domiciliul minorului a fost stabilit, prin această hotărâre judecătorească la tată, în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Botoşani, în prezent acesta locuieşte cu mama sa, iar prin sentinţa civilă nr. 3392/2022 a Judecătoriei Botoşani, definitivă prin respingerea apelului (decizia nr. 491/17.11.2022 a Tribunalului Botoşani), s-a stabilit, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în mod provizoriu, ca locuinţa minorului să fie la mamă până la soluţionarea dosarului pendinte.
În atare condiţii, în soluţionarea regulatorului de competenţă dedus judecăţii, în raport cu hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Botoşani, se reţine că minorul locuia la data sesizării instanţei împreună cu mama sa, la domiciliul acesteia din mun. Iaşi, jud. Iaşi, situaţie ce a primit apoi o confirmare legală prin sentinţa evocată.
Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.