Violation of adversarial principle by relying on missing appraisal report without completing evidence in delictual liability claim against state agency

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 23.08.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata sumei de 2.126.352 RON (actualizată cu indicele de inflaţie) reprezentând diferenţa dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaţionale de evaluare a imobilului care a făcut obiectul dosarului de despăgubire nr. x C. civ. şi suma de achitată beneficiarilor, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente pretenţiilor formulate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. civ. de la 1864 care reglementează răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1760/15.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi a respins cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prescrisă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 831A din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1760/15.12.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

S-a anulat sentinţa apelată şi, evocând fondul, instanţa de apel a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 831A din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, invocând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Consideră că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea exigenţelor referitoare la caracterul cuprinzător al motivării hotărârii judecătoreşti, precum şi cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 6 C. proc. civ. şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., situaţie ce atrage incidenta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 9 şi art. 269-271 C. proc. civ., situaţie ce atrage incidenta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 1241 C. civ., situaţie ce atrage incidenta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Susţine că instanţa de apel nu a analizat conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de reclamant, ce au fost înaintate chiar de intimata-pârâtă ANRP, care nu a contestat veridicitatea acestora.

Neanalizarea nejustificată a conţinutului acestor înscrisuri echivalează cu lipsa oricărei analize asupra pretenţiilor părţii reclamante, astfel că hotărârea de respingere a cererii de chemare în judecată, ca nefondată, nu poate fi caracterizată drept o hotărâre suficient motivată. Instanţa de apel nu a motivat argumentat soluţia atât în drept, cât şi în fapt, în raport de succesiunea actelor şi faptelor juridice derulate între părţi.

Susţine că înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant - care au fost înaintate Ministerului Finanţelor chiar de către intimata-pârâtă ANRP, reprezintă înscrisuri autentice, în înţelesul art. 269 C. proc. civ.. Pârâta ar fi trebuit să procedeze la înscrierea în fals, în măsura în care ar fi contestat faptul că sumele prevăzute de cel de-al doilea raport de evaluare nu corespund realităţii.

Din actele dosarului rezultă faptul că pârâta ANRP nu a efectuat niciun demers care să indice intenţia de a contesta actele întocmite de expertul verificator A./evaluator S.C. B. S.R.L. şi transmise Ministerului Finanţelor spre valorificare.

Mai mult decât atât, intimata-pârâtă ANRP a fost cea care a înştiinţat reclamantul despre existenţa si întinderea prejudiciului - reprezentat de diferenţa dintre valoarea stabilită de primul raport de expertiză şi suma stabilită de expertiza efectuată de S.C. B. S.R.L.

Prin urmare, decizia recurată este rezultatul unei greşite calificări din perspectiva valorii probatorii a unor înscrisuri emanate de la pârâtă, situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., dar şi cu încălcarea art. 1241 C. civ., situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi la apărările formulate, se apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce urmează.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani decurgând din angajarea răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârşirii de către acestea a faptei ilicite constând atât în întocmirea raportului de expertiză de către experţii autorizaţi în calitate prepuşi ai autorităţii, cât şi în omologarea de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a raportului de evaluare nr. x/09.12.2010 întocmit de către expert evaluator C. (şi nu de către expert evaluator D., cum eronat a indicat reclamantul prin acţiune) în temeiul contractului de prestare servicii de expertiză în specializarea evaluare bunuri imobile, şi pe cale de consecinţă, prejudicierea bugetului de stat prin plata contravalorii unor despăgubiri mult peste valoarea reală de piaţă a proprietăţilor imobiliare evaluate.

Potrivit situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de apel, petenta E. a sesizat organul competent în sensul restituirii imobilului naţionalizat, situat în Timişoara, jud. Timiş.

În luna iulie 2007, exp. F. a procedat la evaluarea imobilului teren şi construcţie, rezultând o valoare de circulaţie de 177.591 euro, adică 554.635 RON, iar în luna decembrie 2007, acelaşi expert a întocmit o expertiză privind valoarea de piaţă a imobilului, rezultând suma de 327.487 euro, respectiv 1.155.440 RON.

Din raportul de evaluare nr. x/9.12.2010 întocmit de expert C. a rezultat o valoare a imobilului de 2.395.000 RON, iar la 19.01.2011 a fost emisă de către CCSD Decizia de acordare a despăgubirilor nr. 9511 în favoarea persoanei îndreptăţite G., cu privire la suma de reţinută în acest raport; la 24.05.2011 a fost emis titlul de conversie aferent sumei respective, forma de despăgubire fiind acţiuni la Fondul Proprietatea.

În octombrie 2018, la solicitarea ANRP, este întocmit un raport de verificare a raportului de evaluare nr. x/9.12.2010 întocmit de expert C., în temeiul căruia a fost acordată despăgubirea, concluzia acestui raport fiind că evaluarea iniţială a fost nesatisfăcătoare - raportul este incomplet şi conţine neconformităţi majore; în septembrie 2020 este întocmit un nou raport de expertiză pentru evaluarea imobilului, de către B. S.R.L., din care rezultă o valoare a imobilului de 62.999 euro, respectiv 268.648 RON.

Reclamantul a susţinut că prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite este diferenţa de 2.126.352 RON, rezultată din concluziile acestui din urmă raport (septembrie 2020), iar fapta ilicită reproşată pârâtei este reprezentată de întocmirea de către expert a unui raport de evaluare necorespunzător - raportul de evaluare nr. x/9.12.2010, în baza căruia s-a emis de către CCSD Decizia de acordare a despăgubirilor nr. 9511, în favoarea persoanei îndreptăţite G., cu privire la suma de 2.395.000 RON.

Prima instanţă a respins acţiunea ca prescrisă, iar instanţa de apel prin decizia recurată a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentinţa atacată şi, evocând fondul a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că despăgubirea pentru care s-a emis titlul de conversie în favoarea persoanei îndreptăţite a fost stabilită pe baza unui raport întocmit în anul 2010 de către expert C., lucrare care nu a fost depusă la dosarul cauzei.

Totodată, deşi a constatat că raportul de evaluare în baza căruia s-a emis titlul de despăgubire nu există la dosar, instanţa de apel s-a raportat la acest înscris, reţinând că "raportul de verificare întocmit cu privire la lucrarea exp. C. identifică o singură deficienţă majoră, referitoare la ajustarea comparabilelor, fără a menţiona însă diferenţa de valoare care ar fi rezultat în urma corectei aplicări a normativelor în vigoare.

Abia prin raportul întocmit ulterior de B. S.R.L. se calculează o valoare alternativă a despăgubirii, însă fără a se explica diferenţa majoră de valoare între opiniile celor doi experţi (exp. C. şi exp. H. din cadrul B. S.R.L.).

Prin urmare, prejudiciul raportat la simpla diferenţă de valoare rezultată din opiniile a doi experţi nu este corect stabilit, întrucât nu justifică această diferenţă. Implicit, o eventuală culpă reţinută în sarcina expertului evaluator C. nu ar putea fi reţinută decât în condiţiile unei astfel de justificări, care nu a fost adusă de către reclamant".

În speţă se observă că, în raport cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., constatând că prima instanţă a soluţionat greşit cauza prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a admis apelul, a anulat hotărârea atacată şi, prin aceeaşi decizie, recurată în dosarul de faţă, a reţinut cauza pentru evocarea fondului, respingând acţiunea, ca nefondată.

Dispoziţiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că instanţa de apel "va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2)".

În aceste condiţii, instanţa de apel, constatând că la dosarul cauzei nu există tocmai raportul de evaluare de evaluare nr. 6142/09.12.2010 întocmit de către expert evaluator C., în baza căruia s-a emis decizia de despăgubire, înscris în legătură cu care totuşi a făcut aprecieri şi pe care l-a considerat relevant pentru soluţionarea cauzei, era ţinută a pune în discuţia părţilor necesitatea administrării probatoriului în sensul completării acestuia, în acord cu dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. proc. civ.

Această obligaţie rezulta, cu precădere, din împrejurarea că în cauză prima instanţă a soluţionat cauza admiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, deci Curtea de apel, procedând la evocarea fondului a judecat pentru prima dată cauza în fond, astfel că eventuale insuficienţe ale probatoriului administrat nu au fost anterior luate în discuţie.

Cât timp reclamantul se prevalează în susţinerile sale referitoare la temeinicia acţiunii de un înscris care nu este depus la dosarul cauzei, existând o probabilitate serioasă ca această împrejurare să se datoreze unei erori materiale, sancţionarea părţii direct prin hotărârea dată în evocarea fondului, ce nu mai poate fi atacată pentru motive de temeinicie, constituie o încălcare a principiului contradictorialităţii, în componenta sa cuprinsă în art. 14 alin. (4) C. proc. civ., iar împiedicarea producerii acestei încălcări era posibilă în prezenţa mecanismelor cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Din această perspectivă, vătămarea suferită prin respingerea acţiunii în aceste coordonate neputând fi altfel înlăturată, se observă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurentul reproşează instanţei de apel greşita calificare din perspectiva valorii probatorii a unor înscrisuri emanate de la pârâtă; or, Înalta Curte constată că o atare analiză nu s-a realizat (pentru că instanţa de apel a respins acţiunea cu argumentul că raportul de evaluare în baza căruia s-a stabilit valoarea despăgubirilor, unul dintre înscrisurile pretins provenite de la însăşi pârâta din cauză, nu s-a depus la dosarul cauzei), iar această omisiune este de natură să încalce dreptul părţii la un proces echitabil şi face cu neputinţă exercitarea controlului judiciar.

În absenţa acestor dezlegări, nu pot fi examinate criticile recurentului reclamant subsumate de acesta cazurilor de casare de la art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aceste aspecte urmând a fi avute în vedere de către instanţa de apel, cu ocazia rejudecării.

De aceea, în temeiul art. 497 C. proc. civ. se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în apel, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 831A din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 831A din 25 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.