Appeal dismissed for lack of active procedural standing due to absence of corporate mandate under civil procedure law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeals dismissed the appeal, ruling that it was filed by a party lacking procedural standing, thereby leaving the lower court’s dismissal of the underlying administrative action in force. The dispute involved an appeal against a sentence that had previously rejected a claim filed by an individual legal counsel, claiming to act on behalf of a commercial society, against the Ministry of Justice regarding the failure to perform a mandatory pre-litigation procedure under Law No. 29/1990. The decisive legal basis for the decision was the determination that under Article 67(1) of the Civil Procedure Code and Article 35 of Decree No. 31/1954, legal entities must exercise their rights through their statutory management organs or a validly appointed representative; since the appellant failed to produce any mandate authorizing him to act or represent the commercial society, he lacked the requisite active procedural capacity to initiate the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 din Legea nr. 29/1990, art. 67 alin. (1) C. proc. civ; Appeal dismissed for lack of active procedural standing due to absence of corporate mandate under civil procedure law: Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 35 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954, privind persoanele fizice și juridice, persoana juridică își exercită drepturile personal, adică prin organele sale de conducere sau prin mandatar.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată de M.M., „în calitate de consilier juridic al SC R. SRL Bozovici”, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2030, pronunțată la data de 11 octombrie 2004, în dosarul nr. 1984/2004, prin care Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, admițând excepția invocată de ministerul pârât, în legătură cu nerealizarea procedurii prealabile, potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990.
În ședința de astăzi, instanța de recurs a invocat din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a recurentului, care a susținut că a acționat în numele SC R. SRL Bozovici, în baza unui mandat general dat de aceasta, aflat la dosar.
Recursul este exercitat de către o persoană fără calitate procesuală și va fi respins ca atare.
Într-adevăr, afirmația recurentului nu se susține, la dosar neexistând nici un act din care să rezulte că SC R. SRL Bozovici l-ar fi împuternicit să acționeze în numele său ori să o reprezinte.
Or, nu numai cererea de recurs, dar și cererile anterioare: acțiunea adresată curții de apel, precum și cererile adresate Ministerului Justiției, au fost formulate de M.M., „în calitate de consilier juridic al SC R. SRL Bozovici”, în legătură cu drepturi/interese ale acestei persoane juridice, pretins vătămate.
Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 35 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954, privind persoanele fizice și juridice, persoana juridică își exercită drepturile personal, adică prin organele sale de conducere sau prin mandatar.
Cum, în cauză, SC R. SRL Bozovici nu a acționat prin organele sale și nici prin mandatar, recurentul-reclamant nefiind în măsură să prezinte instanței, un astfel de mandat, rezultă că recursul de față a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.M., împotriva sentinței civile nr. 2030 din 11 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2005.