Quantification of moral damages in fatal road accident claims under ASF Norm 23/2014 and EU Directive 2009/103

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă la 14 martie 2018, în dosarul nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., în temeiul dispoziţiilor art. 194 C. proc. civ., art. 1381 C. civ., art. 1390 C. civ., art. 1391 C. civ. şi art. 1392 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, prin raportare la dispoziţiile art. 24, art. 26, art. 36, art. 37, art. 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar şi prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto, au chemat în judecată pe pârâta DIRECŢIA FPVS (Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii) din cadrul B.A.A.R. (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) şi pe intervenientul forţat G., solicitând obligarea pârâtei Direcţia FPVS la plata daunelor materiale şi morale, pentru prejudiciul încercat prin decesul lui H., conform cererii de despăgubire comunicată pârâtei, astfel: pentru A., soţia victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 16.344,58 RON plus 500 euro RON, cu titlu de daune materiale; pentru B., fiul victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru C., fiul victimei decedate - suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru D., tatăl victimei decedate-suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru E., mama victimei decedate-suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru F., sora victimei decedate-suma de 600.000 RON, cu titlu de daune morale; obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 1 februarie 2018, conform dispoziţiilor art. 38 raportat la art. 37 alin. (2) din Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, şi până la plata efectivă a sumelor menţionate în prezenta cerere.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 343/25.02.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi intervenientul G.; a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 75.000 RON către reclamanta A., 75.000 RON către reclamantul B., 75.000 RON către reclamantul C., 25.000 RON către reclamantul D., 25.000 RON către reclamanta E., 15.000 RON către reclamanta F.; a obligat pârâta la plata sumei de sumei de 9.022 RON cu titlu de daune materiale către reclamanta A. şi a luat act de solicitarea reclamanţilor de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanţii.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin încheierea de la termenul din 24.03.2021, ca urmare a decesului apelantului-reclamant la data de 07.12.2019 (astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor nr. 11/05.02.2021 eliberat de BNP I., instanţa de apel a constatat transmisă calitatea procesuală activă de la apelantul-reclamant decedat J., către moştenitorii E., F., B., C., K., intervenţia acesteia din urmă fiind astfel calificată în cauză, în sensul transmisiunii calităţii procesuale parţiale.

Prin decizia civilă nr. 1043 A din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a hotărât următoarele:

A admis apelul formulat de reclamanţii A., B., C., D. - decedat, E. şi F., împotriva sentinţei civile nr. 343 din 25.02.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii din cadrul Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) şi cu intimaţii-intervenienţi G. şi K..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

A obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale:

- 100.000 RON către reclamanta A.

- 100.000 RON către reclamantul B.

- 100.000 RON către reclamantul C.

- 100.000 RON către reclamantul D. decedat şi continuat în proces de E., F., B., C. şi K..

- 100.000 RON către reclamanta E..

- 100.000 RON către reclamanta F..

A păstrat în rest sentinţa.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1043 A din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii - reclamanţi au invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

În primul rând, consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi totodată, cuprinde şi motive contradictorii.

Astfel, reclamanţii au solicitat instanţei de control judiciar să dispună anularea hotărârii primei instanţe de judecata, întrucât aceasta nu a explicat raţionamentul juridic pe care l-a adoptat pentru a diminua daunele morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, aşa cum ar fi fost obligată să facă pentru a putea considera că sentinţa primei instanţe este motivată, în conformitate cu exigentele impuse de către legiuitor.

Însă, instanţa de control judiciar a dispus, în mod neîntemeiat şi mai ales fără a motiva în niciun fel această soluţie, respingerea acestui motiv de apel, în considerentele hotărârii recurate neregăsindu-se niciun argument din care să rezulte care a fost raţionamentul instanţei de control judiciar pentru a considera ca sentinţa este motivată.

Hotărârea recurată conţine considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, reţine că sumele solicitate de către reclamanţi prin cererea de chemare în judecată sunt justificate şi proporţionale cu suferinţele şi cu consecinţele pe care accidentul le-a avut în viaţa acestora, iar, pe de o parte, instanţa de control judiciar a considerat că suma de 100.000 RON (suma care este de 8 ori, respectiv 6 ori mai mică decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată) pentru fiecare dintre reclamanţi reprezintă o despăgubire echitabilă.

Un doilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa nu a aplicat dispoziţiile art. 50 lit. d) din Norma nr. 23/2014, cuantumul daunelor morale acordate de către aceasta fiind inferior jurisprudenţei, pe care o evocă în acest sens.

În plus, menţionează că instanţa de apel nu a înţeles să arate care ar fi practica judiciară "constantă" la care s-a raportat în momentul în care a apreciat asupra cuantumului daunelor morale şi de ce consideră (fără a arăta nicio altă hotărâre diferită, cu excepţia celor depuse de către intimat - hotărâri care conţin daune minimale) că practica depusă de către recurenţii-reclamanţi nu reprezintă o practică constantă.

În absenţa unor criterii clare şi obiective, prevăzute de legislaţia naţională, care să contureze un sistem de referinţă la care să se raporteze atât justiţiabilii (victime directe şi indirecte), cât şi instanţele de judecată, practica judiciară în materie trebuie să fie un reper, iar dispoziţiile legale să nu mai fie eludate. Astfel, atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar aveau obligaţia, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenţei Curţilor de Apel din România, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru că, pe de o parte, părţile vătămate (reclamanţii) să fie just despăgubite, dar şi să se poată raporta la o judecată în echitate.

Un alt motiv de recurs vizează aplicarea eronată a dispoziţiilor legale privind îmbogăţirea fără justă cauză, art. 1345 C. civ.

În acest sens, contrar celor reţinute de instanţa de apel, arată că la dosar nu există nicio probă din care ar rezulta incidenţa unei îmbogăţiri fără justă cauză în situaţia în care s-ar fi acordat sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi nici faptul că sumele solicitate de către reclamanţi prin cererea de chemare in judecata, cu titlu de daune morale, ar fi "disproporţionate".

Despăgubirile solicitate prin cererea introductivă, cu titlu de daune morale, sunt pe deplin întemeiate, singurul scop al acestora fiind acela de a alina suferinţa pricinuită reclamanţilor, în urma accidentului rutier în care şi-au pierdut cea mai dragă fiinţă, iar nu acela de îmbogăţire fără justă cauză, aşa cum s-a reţinut prin hotărârea recurată.

Din perspectivă jurisprudenţială, s-a reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de fată, s-au raportat şi la o judecată în echitate prin raportare şi la consecinţele negative suferite de reclamanţi. La stabilirea întinderii daunelor morale, trebuie avute în vedere, atât prevederile art. 24 alin. (2) lit. a) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cât şi dispoziţiile art. 10 din Directiva nr. 14/2005/CE din 11 mai 2007, potrivit cărora suma minimă de 1 milion de euro pentru vătămări corporale sau deces este o sumă rezonabilă şi adecvată.

Un ultim motiv de recurs vizează faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor paragrafului 20 din preambulul Directivei nr. 2009/103/CE, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Consideră că reclamanţii au fost discriminaţi pe criteriu de avere, dar şi pe criterii de origine naţională şi socială, reţinându-se că la stabilirea daunelor morale se va avea în vedere nivelul de trai din România. Astfel, cele reţinute de către instanţa de control judiciar reprezintă o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie ţinând cont că în baza raţionamentului juridic al acesteia, reclamanţii, în situaţia în care ar fi avut o situaţie financiara mai bună sau dacă ar fi fost cetăţeni ai unui alt stat, ar fi beneficiat de un cuantum mai mare al despăgubirilor acordate de către instanţa de judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, înlăturarea apărărilor invocate de intimatul-pârât şi admiterea recursului.

6. Procedura de filtru:

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, pentru motivele reţinute prin încheierea respectivă, stabilind termen, cu citare părţi, la 6 aprilie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:

Criticile reliefate în prezenta cale de atac supun dezbaterii modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale solicitate de reclamanţi în calitate de soţie (A.), copii (B. şi C.), părinţi (E. şi D. - acesta din urmă decedat şi continuat în proces de E., F., B., C. şi K.) şi soră (F.) a victimei decedate în accidentul produs la 22 mai 2015.

Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii reproşează instanţei de apel o nemotivare a hotărârii sub un dublu aspect - faptul că a motivat în termeni generali şi într-o manieră contradictorie, nefiind indicate argumentele ce au impus stabilirea cuantumului daunelor morale şi faptul că nu s-a raportat la legislaţia specială incidentă în speţă - art. 50 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 23/2014 emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară (în vigoare la data producerii accidentului), potrivit căruia la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane se au în vedere în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Necorelarea daunelor morale cu practica judiciară în materie şi greşita analiză a criteriilor de cuantificare a despăgubirilor se reflectă şi într-o încălcare a prevederilor legale anterior menţionate, ipoteză în care se invocă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât cele două critici pun în discuţie nelegalitatea hotărârii contestate din perspectiva nesocotirii jurisprudenţei în materie în ceea ce priveşte cuantificarea daunelor morale vor fi examinate împreună, urmând a se aprecia caracterul fondat al acestora.

Curtea de apel, devoluând fondul cauzei în apelul promovat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, prin decizia atacată a acordat daune morale de 100.000 RON fiecărui reclamant, reţinând la paginile 21-23 din hotărâre că: "Deoarece legislaţia din România nu conţine norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, criteriul de determinare al acestora îl reprezintă jurisprudenţa, care, conform dreptului românesc, nu constituie izvor de drept. Totuşi, reglementarea cuprinsă la art. 50 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 23/2014 anterior menţionat tinde să acorde statutul de izvor de drept jurisprudenţei, în privinţa daunelor morale.

Atunci când este analizat caracterul echitabil al unei despăgubiri, trebuie avut în vedere nivelul de trai şi salariul mediu pe economie din România, acestea fiind criterii obiective şi relevante, de care ar fi trebuit să se ţină seama la evaluarea prejudiciului moral.

Se va avea în vedere că, în paragraful 20 din preambulul Directiva nr. 2009/103/CE se prevede că:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are lot accidentul pe teritoriul comunităţii fiindcă România este stat membru al Uniunii Europeni, iar legislaţia privind asigurările reprezintă o transpunere în dreptul intern a mai multor directive. Astfel, la evaluarea pe cale judecătorească a prejudiciului moral, trebuie avut în vedere inclusiv cuantumul daunelor morale acordate în alte state membre întrucât voinţa legiuitorului Uniunii Europene a fost comună tuturor statelor membre, pentru ca întinderea daunelor morale să fie determinată astfel încât să se realizeze o armonizare a daunelor morale acordate cu acelea determinate şi alte state membre."."

De asemenea, instanţa de apel apreciază "că nicio sumă de bani nu poate compensa trauma produsă, sumele ce pot fi acordate în asemenea cazuri nu înlătură suferinţa pricinuită de pierderea unei persoane apropiate, dar trebuie avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor că finalitatea compensatorie a acestora nu se poate atinge nici prin acordarea unor sume de bani excesive comparativ cu condiţiile de viaţă ale victimelor şi cu nivelul de trai existent în acest stat, astfel încât "reparaţia" bănească să nu conducă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.".

Fără a mai reda celelalte paragrafe din decizie, se constată că în cuprinsul acestora sunt consemnate simple consideraţii teoretice referitoare la modalitatea de cuantificare a daunelor morale în general, instanţa nefăcând o analiză aplicată a acestora la situaţia concretă din speţa dedusă judecăţii.

Înalta Curte, în acord cu aspectele teoretice evidenţiate de instanţa de apel, reţine că la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele speţei. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă. Cât priveşte întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Însă, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure.

Prevederile art. 50 pct. 2 lit. d) din Ordinul A.S.F. nr. 23/2014, incidente în cauză, stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că jurisprudenţa reprezintă un criteriu de stabilire a daunelor morale, potrivit articolului de lege mai sus evocat, astfel că trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, însă se constată că această motivare este pur formală, din considerentele deciziei atacate nerezultând dacă, la propria evaluare a daunelor acordate, a avut în vedere practica judiciară.

Astfel, Înalta Curte reţine că deşi reclamanţii au făcut trimitere, prin cererea de apel, la diferite hotărâri ce au fost pronunţate în cauze similare, din considerentele deciziei nu reiese dacă instanţa de apel s-a raportat la această practică sau la oricare altă hotărâre pronunţată în cauze similare, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pe acest aspect, precum şi o neaplicare a dispoziţiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

Curtea de apel nu s-a raportat la această normă în stabilirea sumelor acordate cu titlu de daune morale, limitându-se în a menţiona cu titlu generic:

"Ţinând seama de probatoriul administrat, de jurisprudenţa în materie prezentată de părţi, Curtea apreciază că suma de 100.000 RON acordată fiecărui apelant cu titlu de daune morale este echitabilă pentru acoperirea acestui prejudiciu", fără să analizeze jurisprudenţa din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

Rezultă, astfel, că stabilirea cuantumului despăgubirilor morale în etapa procesuală a apelului nu a fost rezultatul unei abordări proprii a jurisprudenţei naţionale în materie, ceea ce ar fi impus o analiză a hotărârilor pronunţate de instanţele naţionale în materie şi nici a interpretării jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului din perspectiva ideii de "echitate", a examinării condiţiilor socio-economice şi a particularităţilor speţei.

Pe de altă parte, motivarea instanţei de apel este contradictorie, în condiţiile în care reţine că atunci când este analizat caracterul echitabil al unei despăgubiri, trebuie avut în vedere nivelul de trai şi salariul mediu pe economie din România, acestea fiind criterii obiective şi relevante, pentru ca în paragraful următor să instanţa de apel să reţină cele statuate în paragraful 20 din preambulul Directiva nr. 2009/103/CE potrivit cărora victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul comunităţii, fiindcă România este stat membru al Uniunii Europeni, astfel încât întinderea daunelor morale să fie armonizată cu cele ale daunelor morale acordate şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Pentru aceste considerente, se constată că se impune casarea hotărârii sub aceste aspecte.

Dat fiind că, în speţă, soluţia adoptată de instanţa de apel în privinţa stabilirii daunelor morale, s-a impus a fi casată, pentru considerentele arătate pe larg în cele ce preced, revine în sarcina instanţei de rejudecare să aprecieze, în concret, conformându-se indicaţiilor din prezenta decizie de casare cu privire la stabilirea acestora, analiză care, în mod firesc va avea în vedere dezlegările date prin prezenta decizie.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere urmează să stabilească cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanţilor, ţinând seama, alături de criteriile de stabilire a despăgubirilor şi de practica judiciară naţională în materie, inclusiv de deciziile de speţă ataşate la dosar, raportat la situaţia de fapt din prezentul litigiu, sens în care va avea în vedere atât de consecinţele suportate de recurenţii-reclamanţi în urma decesului defunctului H., cât şi de criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să îşi păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză.

În rejudecare, instanţa va avea în vedere că raportarea la jurisprudenţa din România, la care face trimitere art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 are doar un caracter de orientare, cât timp situaţia fiecărei persoane este una particulară, ca şi situaţia fiecărei speţe şi că, în realitate, sensul acestei norme nu presupune o limitare a analizei instanţei la realizarea unor simple operaţiuni de comparare şi preluare necenzurată a cuantumului daunelor stabilite în alte cauze, ci utilizarea, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama de principiile şi criteriile cristalizate în jurisprudenţă pentru a putea fi cuantificate daunele morale, a unor repere orientative din punct de vedere valoric, asupra cărora apreciază judecătorul de la caz la caz.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia curţii de apel şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii F., B., E., A., C. şi K. împotriva deciziei civile nr. 1043A din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2023.