Validity of service by mail deposition to support dismissal for non-stamping of appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal against the Court of Appeal decision, thereby upholding the procedural dismissal of his civil appeal for lack of stamping and confirming the lower court's rejection of his claims regarding a 1995 sale-purchase contract for a 322.90 sq.m. urban plot; the appellant was ordered to pay the special curator of the deceased respondent a definitive attorney's fee of 500 RON. The dispute centered on whether the appellate court violated procedural law by declaring the appeal invalid for non-payment of the judicial stamp duty when the appellant alleged he had not received notice of the obligation or citation for the hearing; the court found the appeal admissible but unfounded on the merits of the procedural challenge. Relying on Articles 163 and 164 of the Civil Procedure Code, the court held that the appellate court legally discharged its duty to notify the appellant of the stamp duty and hearing date by depositing documents in the appellant's mailbox after the postman verified the absence of the addressee and other authorized recipients, a factual finding protected from challenge unless disproven via a forgery claim, which the appellant failed to initiate.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, Art. 163 alin. (1) C. proc. civ, art. 163 alin. (8) C. proc. civ, art. 163 C. proc. civ, art. 164 alin. (4) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ; Validity of service by mail deposition to support dismissal for non-stamping of appeal: În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul-reclamant a arătat că nu a primit la cutia poştală nicio comunicare din partea instanţei privitor la plata vreunei taxe judiciare de timbru, nu a semnat niciun proces-verbal de comunicare a vreuneia adrese în acest sens, astfel că nu a luat la cunoştinţă de cuantumul taxei judiciare de timbru şi nu a putut formula, astfel, nici cerere de ajutor public judiciar.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la 26 februarie 2016, sub nr. dosar x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/04.08.1995, radierea dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul vânzării şi pentru a se constata că a încheiat cu pârâtul D. antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/10.01.2014 şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti pentru terenul în suprafaţă de 322,90 mp, situat în Bucureşti str. x sector 2, la preţul de 32.500 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 10481/29.10.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa soluţionării cererii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub acelaşi număr de dosar.
2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 1050 din 27 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul C., decedat, pentru lipsa capacităţii de folosinţă şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..
3. Decizia pronunţată în apel
Prin decizia nr. 1636A din 16 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia netimbrării, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost anulat apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1050/27.07.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016.
4. Recursul formulat în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul A..
În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul-reclamant a arătat că nu a primit la cutia poştală nicio comunicare din partea instanţei privitor la plata vreunei taxe judiciare de timbru, nu a semnat niciun proces-verbal de comunicare a vreuneia adrese în acest sens, astfel că nu a luat la cunoştinţă de cuantumul taxei judiciare de timbru şi nu a putut formula, astfel, nici cerere de ajutor public judiciar.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul - pârât B. a depus, în termenul legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtului şi admiterea recursului.
6. Procedura de filtru:
Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul, fiind stabilit termen, cu citare părţi, la 6 aprilie 2023, pentru soluţionarea recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente:
Motivele invocate de reclamant referitoare la nerespectarea dispoziţiilor legale privind îndeplinirea procedurii de citare se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
Art. 163 alin. (1) C. proc. civ. prevede:
"(1) Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea", iar în alin. (3) se arată că "Dacă destinatarul refuză să primească citaţia, agentul o va depune în cutia poştală".
Alin. (6) al aceluiaşi articol prevede că "Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa", iar la alin. (7) se arată că "Când destinatarul locuieşte într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe apartamente şi nu este găsit la această locuinţă a sa, agentul îi va comunica citaţia administratorului, portarului sau celui care, în mod obişnuit, îl înlocuieşte. În aceste cazuri, persoana care primeşte citaţia va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea şi semnătura şi încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.".
În fine, în art. 163 alin. (8) C. proc. civ. se arată că "În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) şi (7), precum şi atunci când acestea, deşi prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispoziţiile alin. (3) - (5)".
Înalta Curte constată că la dosarul de apel se găsesc dovezi de comunicare a actelor de procedură la domiciliul indicat de reclamant prin cererea de apel, respectiv Bucureşti: adresa trimisă în cadrul procedurii scrise prealabile cu obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru şi dovada de comunicare a acesteia - filele x, dovada de comunicare a întâmpinării formulate de intimatul-pârât B. în apel, fila x, citaţia pentru termenul din 16 noiembrie 2021 - fila x, toate aceste înscrisuri fiind depuse, în absenţa reclamantului de la domiciliu, la cutia poştală a acestuia, în condiţiile prevăzute de art. 163 alin. (8) C. proc. civ., coroborate cu alin. (3) - (5) şi (6) - (7) din acelaşi cod.
Se reţine că această adresă este indicată şi de reclamant în răspunsul la întâmpinare depus în apel, dosar apel, precum şi în cererea de recurs, dosar recurs.
Conform proceselor-verbale de comunicare, aflate la filele x şi respectiv, 48 dosar apel, la datele de 14 aprilie 2021, respectiv 20 iulie 2021, mergând la domiciliul reclamantului, factorul poştal a constatat atât lipsa acestuia de la domiciliu, cât şi a persoanelor menţionate la art. 163 alin. (3), (6) - (7) C. proc. civ., motiv pentru care a depus citaţia la cutia poştală, respectând dispoziţiile 163 alin. (8) C. proc. civ.
Prin urmare, se constată că pe de o parte, apelantul-reclamant a fost înştiinţat, în mod legal, de obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă soluţionării apelului şi pe de altă parte, pentru termenul de judecată din data de 27 mai 2020, la care au avut loc, de altfel, şi dezbaterile asupra apelului dedus judecăţii, reclamantul a fost legal citat, fiind însă lipsă la strigarea cauzei.
Or, în condiţiile în care apelantul-reclamant a fost înştiinţat, în mod legal, de obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă soluţionării apelului la 14 aprilie 2021, conform dovezii de comunicare de la dosar apel, iar conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de apel, citaţia pentru termenul de judecată din 16 noiembrie 2021, când Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cauza în pronunţare, a fost comunicată reclamantului la domiciliul acestuia, indicat în cererea de apel, prin depunerea la cutia poştală, nu se poate reţine că procedura de citare cu aceasta nu a fost legal îndeplinită, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ.
În acest sens, Înalta Curte reţine şi că prevederile art. 164 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că menţiunile din procesul-verbal de înmânare a citaţiei privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals.
De altfel, recurentul nu a arătat în ce mod a fost viciată procedura de citare şi nici nu a susţinut că nu ar fi fost citat deloc, astfel încât, în absenţa unor argumente concrete legate de pretinsa nelegală citare şi faţă de aspectele deja expuse, controlul judiciar nu relevă vreun viciu în modalitatea de înştiinţare a reclamantului apelant despre existenţa obligaţiei sale de a achita taxa judiciară de timbru şi despre termenul stabilit pentru judecata în apel.
Criticile invocate oral de reprezentantul recurentului-reclamant, cu prilejul dezbaterii recursului, în sensul că reclamantul ar fi fost citat la un alt domiciliu decât cel ales în faţa primei instanţe de fond, nu pot fi analizate, fiind formulate mult peste termenul legal de declarare şi motivare a recursului, în raport şi cu prevederile art. 487 alin. (1) C. proc. civ.
În concluzie, reţinând faptul că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu reclamantul pentru faza de judecată a apelului, Înalta Curte constată ca fiind nefondată critica acesteia subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 1 alin. (2) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă judiciară privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Înalta Curte va admite cererea formulată de curatorul special al intimatului-pârât B., avocat E., pentru reprezentarea în calea de atac a recursului şi va stabili onorariul definitiv, în sumă de 500 RON, urmând să-l oblige pe recurentul-reclamant la plata onorariului definitiv către curator, plata urmând a se face în contul Baroului Bucureşti, pentru avocatul desemnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1636A din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Stabileşte onorariul definitiv al curatorului special, desemnat în persoana avocatului E., pentru intimatul-pârât B., în recurs, în sumă de 500 RON, şi îl obligă pe recurentul-reclamant la plata onorariului definitiv către curator, plata urmând a se face în contul Baroului Bucureşti, pentru avocatul desemnat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2023.