Delictual liability for forged cadastral documents: failure to prove property rights negates prejudice and causal link

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Panciu la 4 decembrie2020 sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale şi a sumelor de 209.788,76 RON, 20.126 Euro şi 2.290.780,28 Euro, reprezentând daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 146/11.02.2021 Judecătoria Panciu a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Vrancea., secţia I civilă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa civilă nr. 230/2021 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A., având ca obiect pretenţii, ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, achitat conform chitanţei seria x BIM nr. x/09.06.2021.

Împotriva sentinţei civile nr. 230/2021 a Tribunalului în Vrancea a declarat apel reclamanta A..

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 16/A din 20 ianuarie 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 230/2021 a Tribunalului Vrancea, ca nefondat.

A fost obligată apelanta către intimatul B. la plata a 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul exercitat în cauză

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere următoarele:

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, următoarele critici:

În primul rând, arată că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile privind atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului, respectiv dovada prejudiciului şi legătura de cauzalitate, concluzionând greşit că "apelanta nu face dovada prejudicierii sale, ca urmare a întocmirii în fals,în ceea ce priveşte semnătura lui C. pe procesul-verbal de vecinătate din 2009, pentru ca nu s-a făcut dovada vreunui drept pentru suprafaţa de teren menţionată în plus faţă de cea rezultată din acte în contractul din 2009 sau în ceea ce priveşte translatarea din 2014 (a se vedea pag. 12 paragraful 3 din decizie), în contradictoriu cu probatoriul din 6 volume de cercetare penală de circa 1000 file din dosarul penal nr. x/2014

Referitor la lipsa vreunui prejudiciu produs reclamantei, instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că acesta nu există.

Prejudiciul se raportează nu doar la încălcarea unui drept subiectiv (în speţă, dreptul de proprietate) ci şi la pierderea suferită care este consecinţa unui simplu interes. Deci, este posibilă obligarea la despăgubiri şi în cazul în care au fost aduse vătămări unor simple interese ale unei persoane.

Interesul reclamantei a fost şi este atât în dosarele civile şi penale soluţionate/aflate pe rol cât şi în prezenta acţiune, atât timp cât terenul intravilan de peste 252 mp şi extravilan până la 3.500 mp trebuie să aparţină reclamantei şi nu altor persoane (D. sau concubinilor E. şi F.).

Chiar dacă nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 252 mp în dosarul nr. x/2012, prin acte autentice, instanţa de apel trebuia să observe că transferul dreptului de proprietate a suprafeţei de 252 mp nu se putea realiza de la D. Gheorghe şi H. către concubinii E. şi F., deoarece expertizele întocmite în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au stabilit că acel teren aparţine familiei subsemnatei şi nu D. sau concubinilor E./F., rezultând astfel legătura de cauzalitate.

În cuprinsul Ordonanţei de renunţare la urmărirea penală din data de 24 februarie 2017 se reţin aceste aspecte.

Menţionează, că cei 252 mp teren intravilan au aparţinut numitei I., persoană ce a vândut fratelui său la 05.05.1987 suprafaţa de 3.500 mp (din aceşti 3.500 mp fac parte şi cei 252 mp). Ulterior, fratele său J. i-a vândut, tot prin chitanţa (înscris sub semnătura privată), la data de 25.03.2002, suprafaţa de l.700 mp şi cât s-ar mai găsi.

Prin sentinţa civilă nr. 1862/07.12.2010 pronunţată de Judecătoria Panciu în dosarul civil nr. x/2010 s-a admis acţiunea fratelui său şi s-a constatat perfectată vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător şi paraţi în calitate de vânzători, asupra imobilului teren în suprafaţă totală de 1140 mp din care. 396 mp teren curţi construcţii situat în intravilanul comunei Străoane T49, PC 2667 pe care se află o casă de locuit compusă din 3 camere şi hol. în suprafaţă de 64 mp precum si suprafaţa de 744 mp teren arabil situat în extravilanul comunei Străoane x 2823/1 cu vecinii: drum, F., alee, moştenitor K.", dar asta nu înseamnă că apelanta sau fratele său nu sunt proprietari şi pe cei 252 mp curţi clădiri şi a suprafeţei de teren extravilan pana la suprafaţa totala de 3500 mp conform chitanţelor de mână din 1976, 1987 si 2002, certificatului de la Arhivele Statului.

În dosarul nr. x/2010 realizarea schiţelor cadastrale a terenului s-a realizat tot de pârâtul din prezenta cauză, expertul B., cu menţiunea că schiţa terenului fratelui său s-a realizat după întocmirea greşită a documentaţiei cadastrale a vânzătorilor Pahoncea. Cu alte cuvinte, pârâtul nu avea cum să realizeze o documentaţie corectă a terenului fratelui său, deoarece s-ar fi contrazis cu documentaţia greşit întocmită pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare dintre D. şi concubinii E. şi F..

Concluzionează că prejudiciul există atâta timp cât falsurile realizate de intimat au afectat direct dreptul său de proprietate cu privire la terenul deţinut de apelantă, dar şi sănătatea părinţilor săi, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză:înscrisuri şi proba cu martori.

În al doilea rând, în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu menţionează că fapta ilicită a intimatul este aceea de falsificare a schiţelor documentaţiei cadastrale a terenurilor deţinute de D. pentru a se putea realiza vânzarea terenurilor către E. şi F., consecinţa acestei fapte este necesitatea deschiderii a numeroase procese în scopul protejării dreptului său de proprietate şi al familiei sale.

Instanţa de apel trebuia să fi avut în vedere tot istoricul litigiului. În special, faptul că reclamanta a aflat de falsurile realizate de expert B. abia în anul 2012, urmare depunerii în dosar nr. x/2012 al Judecătoriei Panciu (obiect: grăniţuire), de către reclamanţii E. şi F. a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/30.10.2009. La momentul la care a aflat de acest contract, a formulat plângere penală şi, ulterior, s-a constatat falsă semnătura în dreptul numelui C. şi că falsul în schiţe a fost realizat de pârât, însă acesta nu a fost trimis în judecată, ci s-a dispus renunţarea la urmărire penală, întrucât s-a presupus că are o conduită morală bună, fapt contrazis ulterior în dosarul penal de desfiinţare falsuri nr. x/2020, unde se luptă în a se menţine falsurile care nu corespund ca hotare cu niciunul dintre cei 4 vecini (L., M., N. şi O.).

Nu e de acord cu susţinerea instanţelor de fond potrivit căreia protejarea interesului său se putea realiza prin revendicare, deoarece apreciază că prioritate avea dovedirea falsurilor.

Atrage atenţia asupra faptului că prin Ordonanţa din 24 februarie 2017 s-a dispus desfiinţarea cărţilor funciare x şi x şi a procesului-verbal de vecinătate datat 25 iunie 2009.

Reiterează toate motivele formulării acţiunii şi, faţă de cele ce rezultă şi din actele dosarului, solicită să se constate că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului (inclusiv prejudiciul şi legătura de cauzalitate între prejudiciu şi faptă ilicită) şi, pe cale de consecinţă, admiterea recursul, aşa cum a fost formulat.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât B. a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a cerut înlăturarea apărărilor părţii adverse şi admiterea recursului său.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere următoarele:

Cu caracter preliminar, Înalta Curte înţelege a arăta că astfel cum cu deplină claritate rezultă din dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., recursul, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motive care, în mod riguros, se circumscriu acelora limitativ prevăzute de acest text legal.

Prin urmare, orice critică dedusă judecăţii de către recurent care nu corespunde vreunuia dintre motivele de recurs enumerate de art. 488 nu poate fi primită spre analiză pe fondul ei, fiind lovită de nulitate.

Astfel fiind, trebuie avut în vedere şi că prevederile art. 488 C. proc. civ. trimit la concluzia că pe calea recursului nu s-ar putea face reanalizarea probelor administrate în cauză pentru a se stabili o altă stare de fapt decât aceea pe care instanţa de apel, în urma propriei analize, a înţeles să o reţină ca fiind corespunzătoare adevărului. Spre deosebire de apel, cale de atac devolutivă în cadrul căreia instanţa poate aprecia probele administrate pentru a stabili starea de fapt relevantă, calea de atac a recursului este dedicată exclusiv aspectelor de (ne)legalitate a hotărârii atacate, prerogativa stabilirii faptelor în baza probelor nefiindu-i acordată judecătorului din recurs.

Cele de mai sus urmează a fi avute în vedere la soluţionarea recursului de faţă, Înalta Curte observând că cele mai multe critici formulate de reclamanta recurentă tind la a-i solicita instanţei de recurs reaprecierea probelor şi, prin raţionament inductiv, stabilirea altor aspecte decât cele reţinute de către instanţa de apel sau de către prima instanţă.

A proceda în sensul cerut de recurentă ar avea semnificaţia unei convertiri a judecăţii în recurs într-una specifică apelului, ceea ce, cu evidenţă, nu poate fi primit prin raportare la dispoziţiile legale care, în mod neechivoc, guvernează judecata în recurs.

Astfel fiind, rezultă că Înalta Curte urmează a examina pe fondul lor doar acele critici cuprinse în cererea de recurs care pot fi subsumate motivelor de recurs limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în vreme ce cu privire la celelalte critici nu se va putea trece la cercetarea pe fond, ele fiind lovite de nulitate.

Tot cu caracter preliminar, Înalta Curte consideră necesar să precizeze şi că potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Complementar, art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în temeiul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

În sensul dispoziţiilor alin. (3) al art. 489 C. proc. civ. "Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că din raţiuni privitoare la necesitatea asigurării unei discipline procesuale riguroase, precum şi în scopul de a se evita majorarea duratei judecăţii în recurs, regula impusă de legiuitor este aceea ca recursul să fie motivat în acelaşi termen în care el trebuie declarat, adică, potrivit prevederilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Prin urmare, atunci când partea nu îşi motivează recursul în acest termen, sancţiunea care intervine este aceea a nulităţii recursului.

Pentru identitate de raţiune, dacă partea care a declarat recurs în termen legal, pe care l-a şi motivat, îşi completează ulterior motivele de recurs, iar această completare este realizată după împlinirea termenului la care se referă art. 485 alin. (1) C. proc. civ., aceste noi motive sunt lovite de nulitate, lipsindu-le aptitudinea de a învesti instanţa de recurs cu cercetarea lor.

În ce priveşte motivele de ordine publică la care se referă art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din examinarea prevederilor acestui text legal se desprinde că doar instanţa le-ar putea invoca, după împlinirea termenului de motivare a recursului, însă nu şi recurentul.

În concluzie, Înalta Curte înţelege să arate că noile motive de recurs menţionate de reclamanta recurentă în înscrisul denumit "Completare la motivele de recurs" nu pot fi avute în vedere, ele fiind trimise prin poştă la data de 10.01.2023, adică mult după împlinirea termenului de motivare a cererii de recurs, termen ce începuse să curgă faţă de recurentă la data de 11.03.2022, împlinindu-se la data de 11.04.2022.

Trebuie considerat, aşadar, că noile motive de recurs cuprinse în "Completare la motivele de recurs" nu întrunesc condiţiile legale pentru a putea fi cercetate pe fondul lor.

Faţă de toate cele sus-arătate, rămâne că vor fi analizate prin cele ce urmează doar acele motive formulate în termenul legal şi care pot fi circumscrise unuia sau unora dintre motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel fiind, arată Înalta Curte, în armonie cu cele statuate de instanţa de apel, că din coroborarea dispoziţiilor art. 988 C. civ. 1864 ("Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara) cu cele ale art. 999 din acelaşi cod ("Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa") rezultă că angajarea răspunderii civile delictuale este posibilă numai atunci când sunt îndeplinite patru condiţii: să existe o faptă ilicită; fapta ilicită să fi fost săvârşită cu vinovăţie; prin săvârşirea faptei ilicite să se fi cauzat un prejudiciu; să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Toate aceste condiţii generale trebuie să fie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că fie şi numai dacă una dintre ele nu se află îndeplinită, răspunderea civilă a autorului faptei nu poate fi angajată, eventuala acţiune în despăgubire pornită de victimă trebuind respinsă.

În prezentul proces este necontestat - iar prima instanţă şi cea de apel au stabilit aceasta - că este îndeplinită atât condiţia existenţei unei fapte ilicite imputate pârâtului, cât şi condiţia vinovăţiei acestuia.

Au reţinut însă instanţele fondului că nu se află îndeplinită condiţia prejudiciului, iar această constatare a lor este una legală, susţinerile contrare ale recurentei fiind nefondate.

Într-adevăr, astfel cum şi instanţa de apel a relevat întemeindu-se pe aprecieri şi dezlegări constante şi uniforme ale doctrinei şi jurisprudenţei, prejudiciul reprezintă rezultatul sau rezultatele dăunătoare, ce pot fi patrimoniale sau nepatrimoniale, ale încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane.

Rezultă, aşadar, că nu este suficient ca o faptă ilicită să existe şi să fi fost săvârşită cu vinovăţie, fiind necesar şi ca prejudiciul cauzat să aibă un caracter injust. Or, dincolo de alte distincţii sau nuanţări care s-ar putea face, una dintre concluziile care se impun este aceea că prejudiciul este injust atunci când rezultă din încălcarea sau ignorarea unor drepturi ori interese legitime; per a contrario, atunci când persoana care afirmă că ar fi fost prejudiciată nu poate dovedi că prejudiciul s-a născut în legătură cu un drept al cărei titular este ori cu un interes legitim, nu s-ar mai putea considera că cerinţa prejudiciului, ca element care fondează răspunderea civilă delictuală, este satisfăcută.

În prezentul proces, instanţa de apel a făcut o atentă analiză a probelor administrate în scopul stabilirii cât mai complete şi exacte a situaţiei părţilor, concluzionând în mod corect că atâta vreme cât, prin raportare inclusiv la cele reţinute ori statuate de către instanţele civile sau penale, reclamanta nu face dovada dreptului său de proprietate pentru suprafaţa de 252 mp teren menţionată în contractul de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. x octombrie 2009 încheiat între G. şi Pahoncea H., pe de o parte, şi F. şi E., pe de altă parte, nu se poate considera că ar fi suferit un prejudiciu care să fie susceptibil de reparare în cadrul acţiunii de faţă.

Are în vedere Înalta Curte că, în acord cu statuările de natură teoretică făcute mai sus, existenta prejudiciului putea fi reţinută, în circumstanţele prezentei cauze, numai în legătură cu un drept de proprietate al cărei titular reclamanta să fi dovedit că este; or, în cauză o asemenea dovadă nu a fost făcută, instanţa de apel (la fel ca prima instanţă) observând în mod corect că prin sentinţa civilă nr. 547/15.03.2013 a Judecătoriei Panciu, devenită definitivă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr. 727/19.09.2013 a Tribunalului Vrancea, a fost respinsă acţiunea civilă prin care actuala reclamantă a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare mai sus-menţionat, respectiv pentru suprafaţa de 252 mp.

În cuprinsul acestor hotărâri s-a statuat cu autoritate de lucru judecat - iar aceasta trebuie respectată şi în prezentul proces - că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire la suprafaţa litigioasă de 252 mp, reţinându-se că nu este nici măcar în posesia acestei suprafeţe, ceea ce trimite, într-adevăr, la concluzia că în lipsa unui drept cu privire la acest teren nu s-ar putea considera că, în sensul legii, i s-a cauzat un prejudiciu susceptibil de reparaţie. În aceste circumstanţe, nu s-ar putea reţine nici măcar existenţa unui interes legitim al recurentei, căci legitimitatea interesului, trebuie să aibă, ea însăşi, un izvor juridic şi factual cert.

În acelaşi spirit, sunt corecte şi concluziile instanţei de apel potrivit cărora nici translatarea realizată în anul 2014 nu îi putea cauza un prejudiciu pentru repararea căruia să poată obţine sprijinul justiţiei, fiind de observat, sub acest aspect, inclusiv că repoziţionarea generată de această translatare a fost una exclusiv virtuală, iar nu reală (fizic).

În cuprinsul cererii sale de recurs reclamanta face trimitere la probele administrate (inclusiv la acte ale altor autorităţi judiciare), solicitând o reapreciere a acestora de către prezenta instanţă; or după cum s-a menţionat deja în considerentele de faţă, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi cercetate pe fondul lor decât criticile de nelegalitate susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, orice altă critică, inclusiv (şi cu atât mai mult) acelea care privesc interpretarea probelor administrate şi stabilirea stării de fapt, nu poate fi primită spre examinare în substanţa ei.

Bine a statuat instanţa de apel şi că atâta vreme cât cerinţa prejudiciului nu este îndeplinită, existenta unei fapte ilicite şi a vinovăţiei autorului acestora nu poate antrena răspunderea civilă delictuală; tot astfel, în aceste condiţii nu ar putea fi reţinută nici existenta legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, de esenţa silogismului judiciar în discuţie fiind, cu evidenţă, că în lipsa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate apare ea însăşi ca inexistentă.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de apel a ţinut seama de întregul istoric al litigiului dintre părţi, recunoscând însă efecte juridice doar acelor chestiuni de fapt şi/sau drept care, cu adevărat, erau relevante în procesul de faţă.

În ce priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel nu a făcut referire la împrejurarea că fapta de fals intelectual săvârşită de pârât ar fi afectat sănătatea părinţilor ei, arată Înalta Curte că o asemenea referire nu apărea ca necesară, în condiţiile în care s-a reţinut că atâta vreme cât recurenta (sau autorii ei) nu face dovada unui drept asupra terenului litigios, cerinţa prejudiciului nu poate fi considerată satisfăcută. Mai mult, prima instanţă făcuse, totuşi, o analiză sub acest aspect, analiză pe care instanţa de apel nu a infirmat-o.

Faţă de toate cele ce preced, recursul se va respinge ca nefondat, în sensul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel hotărând cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi cu expunerea completă şi corectă a tuturor argumentelor de fapt şi drept necesare susţinerii soluţiei de respingere a apelului reclamantei, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, nu s-a putea reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat formal de către reclamantă în cererea sa de recurs.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la a-i plăti intimatului suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.

În ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimată, reţine Înalta Curte că din toate cele ce de mai sus rezultă că deşi cererea de recurs conţine numeroase critici ce nu pot fi circumscrise motivelor de casare limitativ şi expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pe lângă acestea există şi motive care, aşa cum s-a arătat, au corespondent în ipotezele prevăzute de pct. 6 şi 8 ale normelor legale în discuţie. Pe cale de consecinţă, excepţia nulităţii recursului în întregul său nu putea fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 16/A din 20 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.