Moral damages for election campaign flyers: Absence of effective prejudice due to public figure status and electoral success

Şedinţa publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 28 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. - Filiala Vrancea, C. şi D., obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 100000 euro (487500 RON) cu titlu de daune morale şi la formularea de scuze oficiale faţă de reclamant în toate ziarele locale, naţionale şi mijloacele media utilizate (adresa Facebook B. Focşani, adresa personală Facebook) de 4 ori pe săptămână.

I.2 Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa civilă nr. 130/06 aprilie 2021, Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiate excepţiile privind insuficienta timbrare, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., invocate de către acest pârât prin întâmpinare. Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii D., B. - Filiala Vrancea şi C.. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâţilor B. - Filiala Vrancea şi C., cheltuieli de judecată în sumă de câte 1000 RON pentru fiecare (prin reducerea onorariului de avocat de la câte 2500 RON, la câte 1000 RON).

I.3 Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 207/A din data de 08 decembrie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 130/06.04.2021 pronunţate de Tribunalul Vrancea; a admis apelul declarat de apelanţii pârâţi C. şi B. Filiala Vrancea, împotriva sentinţei civile nr. 130/06.04.2021 pronunţate de Tribunalul Vrancea; a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat reclamantul să plătească fiecăruia dintre pârâţii C. şi B. suma de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat; a înlăturat dispoziţiile contrarii din hotărârea apelată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 130/06.04.2021 pronunţate de Tribunalul Vrancea; a obligat apelantul-reclamant A. la plata către apelanţii-pârâţi C. şi B. a sumei de 2750 RON, către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat.

I.4 Calea de atac exercitată în cauză

I.4.1 Recursul principal

Împotriva deciziei civile nr. 207/A din data de 08 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 septembrie 2022, sub nr. x/2020.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat în principal, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi rejudecându-se cererile de apel să se admită apelul formulat de reclamant şi să se trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, urmând ca apelul formulat de pârâţi să fie respins.

În subsidiar, în temeiul art. 497 teza a II-a, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi rejudecându-se cererile de apel, să se respingă apelul formulat de pârâţi şi să se admită apelul formulat de reclamant, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi:

- obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 100.000 euro (echivalentul sumei de 487.500 RON) cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin publicarea de informaţii false răspândite în data de 25.09.2020 în municipiul Focşani prin intermediul materialelor de tip "flyer";

- obligarea pârâţilor de a-şi prezenta în mod oficial scuze faţă de reclamant în calitate de primar al oraşului Focşani în toate ziarele locale, naţionale, mijloace media utilizate: adresa de Facebook a B. Focşani, adresa personală de Facebook, de 4 ori pe săptămână timp de 6 luni începând cu data pronunţării hotărârii, pentru informaţiile false răspândite în data de 25.09.2020 în municipiul Focşani prin intermediul materialelor electorale de tip "flayer";

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este nelegală.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că acest motiv este întemeiat, întrucât hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, dar şi motive străine de natura pricinii.

În acest sens, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat motivul de nelegalitate privind contradicţia între considerentele şi dispozitivul hotărârii primei instanţe, deşi această contradicţie era evidentă. Astfel, instanţa de fond a dispus în considerente respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C., iar în aceleaşi considerente a reţinut că nu pârâtul C. ar fi persoana care a săvârşit fapta ilicită.

Ca atare, instanţa de apel era obligată a analiza acest motiv de nelegalitate şi de a argumenta în mod clar, în fapt şi în drept de ce o astfel de critică întemeiată este respinsă.

De asemenea, a susţinut că există o contradicţie în cuprinsul argumentelor deciziei recurate şi în ceea ce priveşte motivarea instanţei cu privire la fondul cauzei. Astfel, deşi s-a reţinut că există o faptă ilicită, că a fost deja stabilit de un organ cu atribuţii jurisdicţionale caracterul ilicit al materialelor şi că acest caracter nu poate fi contestat, că autorul faptei ilicite este B. (şi pârâtul C.), că există un prejudiciu de imagine, un prejudiciu cu privire la viaţa privată a reclamantului şi că acest prejudiciu este un fapt necontestat, instanţa de apel a conchis că nu se poate vorbi de astfel de lezări, dată fiind calitatea de politician şi persoană publică a celui care invocă dreptul la viaţă privată şi a respins cererea de apel formulată de reclamant, admiţând apelul formulat de pârâţi.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a reţinut aspecte străine de cauza pendinte, încercând să arate că sentinţa primei instanţe ar fi motivată sub aspectul fondului cauzei, deşi în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăsesc referiri la acele părţi din sentinţa primei instanţe care ar reprezenta o analiză a fondului cauzei, analiză care să fi fost realizată de instanţa de fond.

Recurentul-reclamant, în susţinerea acestui motiv de recurs, a indicat şi cele reţinute la pagina 55 din Minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel ce a avut loc la Timişoara la data de 05-06 martie 2020, respectiv faptul că existenţa contradicţiei dintre considerente şi dispozitiv constituie motiv de casare care poate fi invocat chiar din oficiu de instanţa de judecată.

În consecinţă, recurentul-reclamant a învederat că acesta este motivul de casare pentru care a apreciat necesar a solicita în principal casarea în tot a deciziei atacate, admiterea cererii de apel a reclamantului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu a fost analizat fondul cauzei şi nici nu au fost administrate probe cu privire la acesta, contradicţiile dintre dispozitiv şi considerente constituind vicii atât ale deciziei civile nr. 207/A/2021, dar şi ale sentinţei civile nr. 130/2021 a Tribunalului Vrancea.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) CEDO, art. 58, art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ. şi art. 252 şi art. 1349 C. civ.

Recurentul-reclamant a învederat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în ceea ce priveşte fapta ilicită (diseminarea unor informaţii de natură să aducă atingere dreptului la imagine a unei persoane fizice), precum şi în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu (afectarea în mod negativ a imaginii respectivei persoane), dar şi existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită constând în difuzarea unor afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului şi prejudiciul de imagine cauzat acestuia din urmă, condiţii care au fost constatate ca fiind întrunite chiar de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâţilor, recurentul-reclamant a considerat că atât Constituţia României, cât şi Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

A mai susţinut că în speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 253 alin. (3) lit. a) şi b) C. civ., dar şi art. 253 alin. (4) C. civ.

Astfel, faţă de existenţa faptei ilicite materializate în afirmaţii defăimătoare la adresa reclamantului prin pliante electorale - flayer care nu au avut o bază factuală reală, care nu a avut o bază extrasă dintr-o sursă credibilă, a prejudiciului constând în afectarea onoarei şi a demnităţii reclamantului prin producerea cel puţin a unor suferinţe psihice pe care orice persoană le-ar încerca în situaţia la care ar fi fost expusă, a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi a poziţiei subiective bazate pe rea-credinţă în ceea ce priveşte informarea publicului, recurentul-reclamant a considerat că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform art. 1349 C. civ.

Deşi pârâţii dar şi instanţa de apel au invocat faptul că reclamantul a fost ales primar al municipiului Focşani, ceea ce reprezintă o dovadă că respectivele pliante nu ar fi creat efectiv un prejudiciu major, iar afirmaţiile reclamate în cauză nu l-au prejudiciat pe reclamant, nefiindu-i afectată imaginea în ochii alegătorilor, deoarece a fost ales primar al oraşului, recurentul-reclamant a susţinut că prejudiciul cauzat decurge tocmai din lansarea în spaţiul public a unor afirmaţii defăimătoare, acţiune care a fost destinată să ajungă la o cât mai largă difuzare, ceea ce nu poate avea decât consecinţa afectării imaginii, prestigiului, onoarei şi demnităţii persoanei în cauză.

Nu se poate reţine că era necesar ca această acţiune să se materializeze în pierderea alegerilor locale sau orice alte pierderi cuantificabile.

De asemenea, recurentul-reclamant a susţinut că de esenţa prejudiciului moral este faptul că acesta se concretizează într-o suferinţă de ordin personal, interioară, pe care în mod firesc, orice persoană o resimte atunci când în spaţiul public sunt lansate informaţii defăimătoare la adresa ei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate apelanţilor-pârâţi, recurentul-reclamant a considerat că este incident tot motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a normelor de drept material, în speţă a dispoziţiilor art. 1349 C. civ., această cerere accesorie bazându-se pe considerentul culpei procesuale.

Astfel, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, trebuie ca instanţa să facă o analiză a acestor elemente privind răspunderea civilă delictuală, în sensul că partea care a pierdut procesul să fie în culpă procesuală pentru promovarea acţiunii ce a generat aceste cheltuieli.

Analizând considerentele deciziei civile nr. 207/2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, se poate observa că se reţine faptul că demersul juridic al reclamantului este unul justificat prin raportare la fapta ilicită săvârşită de pârâţi (faptă care există şi este dovedită), prin raportare la prejudiciul dovedit, la legătura de cauzalitate.

Aşadar, nu se poate reţine că reclamantul ar fi în culpă şi că această culpă ar atrage după sine necesitatea suportării cheltuielilor de judecată, întrucât considerentele deciziei civile nr. 207/2021 sunt în sensul legitimării acţiunii sale, fiind reţinut în esenţă faptul că acuzaţiile pârâţilor au caracter ilicit, sunt false şi au fost de natură a-i crea reclamantului prejudicii morale, de imagine, precum şi prejudicii în viaţa privată.

Prin urmare, recurentul-reclamant a considerat că în mod nelegal instanţa de apel a dispus admiterea cererii de apel a pârâţilor sub acest aspect, totodată în mod nelegal a dispus şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată din apel, întrucât demersul judiciar al reclamantului s-a dovedit a fi unul just, legitim, fără a i se putea retine vreo culpă.

I.4.2. Recursul incident

La data de 21 octombrie 2022, pârâţii C. şi B. filiala Vrancea au formulat recurs incident şi întâmpinare.

În ceea ce priveşte recursul incident, pârâţii au învederat că hotărârea atacată este nelegală şi au invocat drept motive de casare dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a învederat că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, că există contrarietate între considerentele hotărârii ori că există numai motive străine de natura cauzei, cu privire la anumite aspecte, după caz.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, s-a învederat că argumentul central al instanţei este dat de cuprinsul hotărârilor nr. 23 din 25 septembrie 2020 şi nr. 43 din 26 septembrie 2020 pronunţate de Birourile Electorale de Circumscripţie.

Ca atare, hotărârea atacată este deficitară, în cuprinsul acesteia neregăsindu-se vreo referire la un aspect de fapt sau o trimitere către un articol de lege care să fi fost încălcat.

Reţinerea instanţei de apel, în sensul că nu poate fi contestat caracterul ilicit al materialelor în discuţie, întrucât a fost deja stabilit de un organ cu atribuţii jurisdicţionale, urmează a fi considerată ca fiind străină de natura cauzei.

Pârâţii au solicitat să se constate contrarietatea considerentelor care iniţial indică în clar existenţa faptei ilicite cu acelea care, prin maniera de analiză şi concluzionare, motivează inexistenţa acesteia.

În finalul paginii 11 din decizie, instanţa de apel îşi însuşeşte opinia Curţii Europene şi a ICCJ, în sensul că limitele unei critici admisibile sunt mai largi în privinţa unei persoane care ocupă funcţia de primar, vizat în această calitate, decât a unui individ obişnuit. În timp ce o persoană de drept privat, necunoscută publicului, poate pretinde o protecţie deosebită, acest lucru nu este valabil şi pentru persoanele publice.

În ceea ce priveşte excepţia insuficientei timbrări, pârâţii au învederat că, faţă de obiectul acţiunii precizat de reclamant, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru urmând a fi calculată în raport de art. 3 din acelaşi act normativ, la valoare.

De asemenea, au susţinut că din analiza textului în discuţie, reiese că nu orice cauză juridică a acţiunii privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daune morale în beneficiul unei persoane fizice va intra sub incidenţa normei derogatorii, ci doar aceea prin care se invocă atingerea aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei.

În concluzie, taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON aferentă despăgubirilor solicitate pentru daune morale, prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, nu priveşte orice afirmare a unui prejudiciu pretins a fi fost suferit în legătură cu atributele personalităţii umane în general, ci doar în limita dreptului la demnitate, astfel cum se regăseşte acesta reglementat la art. 72 C. civ., reclamantul neregăsindu-se în această situaţie.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit că a fost învestită cu o acţiune în pretenţii constând în acordarea de daune morale pentru atingeri aduse demnităţii şi reputaţiei. Or, acest considerent este inexact, întrucât instanţa de fond a reţinut că fapta ilicită imputată este aceea de a prezenta activitatea şi personalitatea reclamantului într-o lumină falsă.

De asemenea, instanţa de apel a asimilat demnităţii dreptul la viaţă privată şi dreptul la imagine şi a respins excepţia insuficientei timbrări.

Ca atare, s-a solicitat a se constata că hotărârea nu este motivată cu privire la acest aspect.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului C., s-a susţinut că acesta nu poate avea calitatea de pârât în cauză, întrucât nu a fost oponentul reclamantului în cadrul alegerilor locale. Din actele dosarului rezultă că numitul D. a fost contracandidatul reclamantului. Chiar reclamantul a făcut distincţie între pârâţi, susţinând că aceştia erau candidaţi din partea B. la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea şi respectiv primar al Municipiului Focşani.

S-a mai învederat că prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanţe la data de 12 noiembrie 2020, s-a arătat că o astfel de acţiune împotriva pârâtului C. ar fi putut fi introdusă numai de oponentul său, respectiv de domnul E., fapt care s-a şi întâmplat, domnul E. formulând împotriva pârâtului C. o acţiune cu obiect identic cu cel al cauzei de faţă. Această acţiune a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Focşani sub nr. x/2020.

De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a motivat existenţa calităţii procesuale pasive prin simpla susţinere a reclamantului, respectiv că pârâtul a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii şi a arătat chiar că "este adevărat că reclamantul face o singură referire directă la persoana acestui pârât, însă şi aceasta este suficientă".

În concluzie, s-a susţinut de către recurenţii-pârâţi că hotărârea atacată nu este motivată nici cu privire la acest aspect, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Totodată, s-a învederat că în aprecierea calităţii procesuale pasive, instanţa, deşi în cuprinsul considerentelor a folosit de mai multe ori sintagma "cursă electorală", nu a făcut distincţia necesară între candidat la funcţia de primar şi candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, cu toate că acestea sunt candidaturi diferite.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamantului A., recurenţii-pârâţi au apreciat că nu poate fi verificată existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat.

Astfel, afirmaţiile pe care reclamantul le-a dezvoltat în motivarea acţiunii au fost făcute în raport de Primăria Municipiului Focşani. Cu toate acestea, reclamantul s-a simţit lezat în propria persoană.

S-a mai susţinut că nu poate fi reţinut faptul că a fost vizat reclamantul, întrucât pe materialul electoral nu apare doar fotografia reclamantului, ci a aparatului administrativ.

Ca atare, instanţa de apel nu a motivat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Reţinerea în sensul că în cadrul răspunderii civile delictuale, ceea ce se pune în discuţie este îndeplinirea unor condiţii în persoana pârâţilor nu are legătură cu calitatea procesuală activă, ci vizează calitatea procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au susţinut că acesta este complementar motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privitor la existenţa faptei ilicite.

Recurenţii-pârâţi au apreciat că tratarea acestui aspect s-a făcut cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Astfel, s-a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod nelegal, că hotărârile nr. 23 din 25 septembrie 2020 şi nr. 43 din 26 septembrie 2020 pronunţate de Birourile Electorale de Circumscripţie în urma aplicării Legii nr. 334/2006 fac dovada caracterului ilicit al materialului electoral.

Or, respectivele Birouri Electorale nu au constatat caracterul ilicit prin prisma aspectului dedus judecăţii, în sensul că s-ar fi procedat la prezentarea activităţii şi personalităţii reclamantului într-o lumină falsă ori că nu ar fi fost respectată viaţa privată a acestuia. Birourile Electorale au constatat nelegalitatea procedurii ce face obiectul reglementării art. 36 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 334/2006, în sensul că pe una din feţele materialului distribuit sunt indicate terţe persoane care nu au calitatea de candidaţi la alegerile locale din 2020 (F., G., etc.).

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată împreună cu recursul incident, recurenţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant, susţinând în ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că partea adversă a înţeles să reia critica formulată în faţa instanţei de apel, în sensul contrarietăţii dintre considerente şi dispozitiv, învederând, suplimentar, şi contrarietăţi între considerentele hotărârii.

Or, deşi instanţa de apel a soluţionat greşit, în opinia recurenţilor-pârâţi, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., aceasta a motivat de ce nu se poate considera că există contradicţie între motivele pentru care a fost respinsă respectiva excepţie şi motivele pentru care a fost respinsă acţiunea pe fond.

De asemenea, au susţinut că recurentul-reclamant a învederat în mod greşit, că instanţa de apel ar fi reţinut existenţa prejudiciului.

Or, instanţa de apel a reţinut clar că a existat o minimă ingerinţă în dreptul la viaţa privată, imagine, demnitate şi reputaţie al reclamantului, însă această ingerinţă nu a fost de natură a crea un prejudiciu efectiv pentru reclamant.

Chiar şi recurenţii-pârâţi au învederat că nu există prejudiciu, având în vedere că reclamantul a câştigat alegerile locale, fiind în continuare primarul Municipiului Focşani.

De asemenea, au susţinut că în mod corect, instanţa de apel le-a admis calea de atac, pentru că admiterea a vizat strict reducerea abuzivă, nejustificată a onorariului avocaţial, iar nu fondul situaţiei deduse judecăţii.

Totodată, au solicitat să nu se ia în considerare susţinerile părţii adverse referitoare la "aspectele străine", întrucât acestea nu îmbracă forma menţionată în dezvoltarea recursului.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au învederat că aceste dispoziţii sunt incidente în situaţia în care instanţa de fond a aplicat un act normativ care nu este incident în cauză, a dat eficienţă unei norme generale, deşi exista o normă specială aplicabilă în cauză, a dat o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză etc.

Or, în cazul de faţă, recurentul-reclamant a încercat eludarea legii prin invocarea unor considerente de fapt, reţinute de instanţa de apel în urma administrării şi evaluării probelor, nu a unor considerente de nelegalitate.

De asemenea, recurenţii-pârâţi au susţinut că partea adversă a indicat argumente care nu sunt reale (pagina 14 din recursul principal). Astfel, nu are nicio înrâurire asupra materialului electoral analizat în cauză faptul că în partea finală a publicaţiei on line din 21 septembrie 2020 se indică faptul că acel material este realizat la comanda B. Vrancea. Totodată, instanţa de apel nu a reţinut că există un prejudiciu de imagine în cauză, ci că există o faptă ilicită.

În ceea ce priveşte critica referitoare la cheltuielile de judecată, recurenţii-pârâţi au susţinut că aceasta este inadmisibilă, indicând în acest sens decizia de recurs în interesul legii nr. 3/2020, precum şi faptul că dispoziţiile art. 451-455 C. proc. civ. sunt norme procedurale, nu norme de drept material în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului reclamantului este nefondată, iar recursurile declarate sunt de asemenea nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

1. Excepţia nulităţii recursului reclamantului este nefondată, deoarece cel puţin criticile din acest recurs relative existenţei de motive contradictorii şi străine de cauză în cuprinsul deciziei recurate, sunt subsumabile motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această excepţie procesuală va fi respinsă.

2. Analizând în continuare recursurile declarate, instanţa de recurs arată cu titlu preliminar, faptul că pot forma obiect al analizei acestei instanţe doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. şi art. 483 alin. (3) C. proc. civ. ("Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile") permit reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu (mai) are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

Modul în care instanţele devolutive ale fondului cauzei au interpretat probele administrate şi au stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a C. proc. civ.

Aşadar, controlul jurisdicţional pe care îl exercită prezenta instanţă de recurs este unul strict de legalitate, el grefându-se pe premisa situaţiei de fapt stabilite de către instanţa devolutivă de apel.

Din aceeaşi perspectivă expusă, rezultă şi faptul că proba cu înscrisuri noi (distincte de cele redepuse în recurs de recurentul reclamant, deja administrate în celelalte faze procesuale ale judecăţii) administrată de recurentul reclamant în etapa procesuală a recursului, probă destinată reevaluării situaţiei de fapt a cauzei (în referire la fapta ilicită imputată, la identificarea concretă a autorilor acesteia, la repercusiunile faptei în ceea ce îl priveşte pe reclamant sau la invocatul caracter neadevărat al acuzaţiei aduse acestuia prin materialele de propagandă electorală distribuite) nu poate fi apreciată în temeiul art. 492 C. proc. civ. în referire la art. 255 şi urm. C. proc. civ. ca fiind relevantă, concludentă şi utilă cauzei în această fază procesuală, în raport de limitele exclusiv de legalitate ale controlului jurisdicţional al instanţei de recurs.

3. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Contrar criticilor recurentului reclamant, instanţa de apel a analizat motivul de apel relativ contradicţiei dintre considerentele şi dispozitivul sentinţei civile apelate, sub aspectul predilect al calităţii procesuale pasive, dovadă în acest sens fiind înseşi paragrafele citate de recurent sub acest aspect, paragrafe care cuprind în egală măsură atât constatări ale instanţei de apel pe marginea sentinţei civile de fond, cât şi evaluări proprii, respectiv elemente de raţionament judiciar realizate de aceasta.

Astfel, curtea de apel a apreciat că între pe de o parte, motivele pentru care au fost respinse excepţiile procesuale privitoare la calitatea procesuală şi pe de altă parte, constatarea instanţei de fond asupra inexistenţei vinovăţiei pârâţilor, nu există contradicţie, deoarece aspectele reţinute de tribunal sunt de fapt, convergente.

Aşadar, motivarea instanţei de apel sub acest aspect există. Împrejurarea că recurentul reclamant nu este de acord cu raţionamentul realizat de instanţa de apel reprezintă un element distinct de existenţa şi coerenţa motivării instanţei de apel, aspecte care sunt întrunite, astfel cum s-a expus. Drept urmare, din perspectiva motivului de recurs invocat de recurentul reclamant sub acest aspect, respectiv cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceste critici sunt nefondate.

Instanţa de recurs notează de asemenea, că nu este identificată nelegalitatea invocată în privinţa procedeului punctual adoptat de instanţa de fond sub acest aspect, procedeu considerat contradictoriu de recurentul reclamant, deoarece argumentele excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă au fost considerate de către instanţa de fond ca reprezentând aspecte subsumate fondului cauzei, excepţia fiind respinsă cu această motivare.

Constatându-se apoi, în continuarea analizei, în cadrul cercetării pe fond a cauzei, că în privinţa intimatului C. nu sunt dovezi că ar fi săvârşit fapta ilicită imputată şi respingându-se astfel acţiunea, rezultă într-adevăr, că această dispoziţie judiciară ultim menţionată şi argumentele care au fundamentat-o nu se contrazic cu cea referitoare la excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă şi considerentele care au stat la baza celei din urmă, ci dimpotrivă, se succed în mod coerent din punct de vedere logic şi juridic.

De altfel, atât timp cât recurentul reclamant combate prin cererea sa de apel statuarea de fond a tribunalului asupra nedovedirii faptei imputate pârâţilor intimaţi, atunci criticarea inclusiv a dispoziţiei judiciare de respingere a excepţiei lipsei de calitate procesuală pasivă apare chiar ca lipsită de interes din perspectiva acestei părţi procesuale.

În egală măsură, instanţa de recurs constată faptul că nu se verifică viciul de contradictorialitate al motivării nici din perspectiva secundă indicată de recurentul reclamant sub aspectul aceluiaşi motiv de recurs.

Astfel, contrar aserţiunilor recurentului reclamant, în cadrul deciziei recurate, nici în cadrul alin. (10) şi 11 ale paginii 10 şi nicăieri de altfel, instanţa de apel nu a reţinut că intimatul pârât C. ar fi autor al faptei ilicite. Dimpotrivă, se observă faptul că în cadrul situaţiei de fapt decelate pe baza probelor administrate, curtea de apel a reţinut exact contrariul celor invocate de recurent:

"Deşi prezumţia anterioară ar putea fi reţinută şi în privinţa pârâţilor persoane fizice, Curtea apreciază că simpla prezumţie a faptului că materialele de propagandă electorală le-ar fi putut profita în sensul câştigării mai multor voturi, prezumţie necoroborată cu alte mijloace probatorii nu poate constitui o dovadă suficientă pentru a aprecia că vinovăţia în crearea şi distribuirea acestor materiale ar aparţine şi pârâţilor".

De asemenea, tot contrar susţinerii recurentului reclamant din recurs, instanţa de apel a constatat în mod expres inexistenţa vreunui prejudiciu în patrimoniul recurentului reclamant:

"Curtea apreciază că în condiţiile în care reclamantul nu a fost afectat din punct de vedere electoral pentru că a câştigat alegerile şi competiţia electorală cu contracandidatul său pârâtul D., nu a suferit un prejudiciu electoral. Cum acele materiale flayer nu par a fi afectat în mod efectiv nici imaginea publică şi socială a reclamantului, pentru că cetăţenii focşăneni l-au votat, în presă nu au apărut articole privind flayerele (deci reclamantul nu a avut o expunere mediatică negativă creată de materialul distribuit de B.) şi nu s-a dovedit vreo consecinţă negativă directă sau indirectă în legătură cu fapta pârâtei B. nici în viaţa personală (familia sau apropiaţii reclamantului), nu se poate vorbi de un prejudiciu moral real" (pagina 12 a deciziei civile recurate).

În egală măsură, paragrafele la care face trimitere recurentul reclamant (respectiv alin. (7), (8) ale paginii 10 din decizia recurată) nu atestă nicidecum dovedirea în cauză a unui prejudiciu, astfel cum susţine această parte procesuală:

"În mod cert asocierea frecventă, într-o perioadă relativ scurtă, dintre numele reclamantului şi fapte cu conotaţii negative puternice este de natură a atrage atenţia publicului într-o manieră nedorită de persoana vizată de acele acuze.

Faptul că aceste menţiuni sunt defăimătoare şi pot afecta imaginea şi viaţa personală a oricărei persoane este de necontestat", ci doar caracterul posibil al producerii unui prejudiciu, concluzie care rezultă atât din folosirea verbului "a putea" în cadrul extrasului citat, cât şi din aplicarea metodei de interpretare logică şi sistematică a acestor paragrafe ale instanţei de apel, coroborate cu restul considerentelor deciziei recurate, în mod special cu cel anterior citat sau cu alin. (5), (6) ale paginii 12 a deciziei recurate:

"Totuşi în speţă nu se poate vorbi de astfel de lezări, date fiind calitatea de politician şi persoană publică a celui care invocă dreptul la viaţă privată (cu componentele sale) şi expunerile frecvente din presă faţă de aceeaşi persoană publică.

Pentru cele arătate instanţa de apel concluzionează că deşi a existat o minimă ingerinţă în dreptul la viaţă privată, imagine, demnitate şi reputaţie al reclamantului această ingerinţă nu a fost de natură a crea un prejudiciu efectiv pentru reclamant".

În egală măsură şi tot contrar susţinerilor recurentului reclamant, în cadrul deciziei civile recurate nu se regăseşte nici o menţiune referitoare la analiza legăturii de cauzalitate, element al răspunderii civile delictuale. Dimpotrivă, curtea de apel a arătat expres, subsecvent constatării neîntrunirii cerinţei prejudiciului, că în lipsa îndeplinirii uneia din condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale nu se mai impune analiza celorlalte (paragraf 7, pagina 12 a deciziei recurate).

Aşadar, întrucât critica secundă de contradictorialitate este întemeiată de recurentul reclamant pe o premisă eronată, respectiv pe statuări invocate greşit de recurent a fi fost realizate de instanţa de apel, rezultă pe cale de consecinţă, că ea este eronată, neexistând aşadar, contradicţie între considerentele unei hotărâri prin care se respinge cererea de chemare în judecată, constatându-se că deşi o cerinţă a răspunderii civile delictuale este îndeplinită (fapta ilicită), totuşi o alta (existenţa unui prejudiciu) nu este întrunită şi dat fiind caracterul cumulativ al cerinţelor acestui tip de răspundere juridică.

Drept urmare, nici una dintre criticile arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 teza secundă C. proc. civ. ("când hotărârea (...) cuprinde motive contradictorii") nu este fondată.

Este nefondată şi critica din acest recurs aferentă tezei finale a motivului de recurs analizat ("când hotărârea (...) cuprinde (...) numai motive străine de natura cauzei").

Concluzia se impune întrucât aprecierea instanţei de apel asupra devoluării fondului de către tribunal, nu este una străină de cauza pendinte, cum în mod greşit invocă recurentul, ci ea constituie în mod evident un răspuns concret la critica din apel a apelantului formulată în acest sens.

Aprecierea este şi corectă întrucât tribunalul, în cadrul sentinţei civile pronunţate, a arătat în mod expres că din materialul defăimător, nu rezultă în lipsa altor dovezi, că pârâţii ar fi autorii faptei şi că în acest context devine irelevantă ampla expunere a reclamantului vizând derularea operaţiunii de vânzare a imobilului teren.

Or, aceste elemente ilustrează în mod inechivoc o devoluare a fondului cauzei de către tribunal, conform deci aprecierii convergente a curţii de apel şi contrar deci, criticii reluate în recurs a reclamantului recurent.

Raportat la ansamblul acestor considerente, instanţa de recurs apreciază aşadar, motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat ca fiind nefondat, trimiterile recurentului reclamant la întâlnirea preşedinţilor secţiilor civile ale instanţei supreme şi curţilor de apel în cadrul căreia s-a analizat motivul de ordine publică reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fiind nerelevante speţei prezente, atât timp cât în cauză s-a constatat că motivarea deciziei recurate nu suferă de nici una dintre carenţele exhibate de acest text procesual.

4. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul reclamant, motiv care debutează cu expunerea unora dintre normele juridice apreciate de această parte procesuală a fi fost încălcate de către instanţa de apel (art. 8 alin. (1) CEDO, art. 58, art. 71, art. 72, art. 73, art. 74 C. civ., art. 252 C. civ., art. 1349 C. civ.), reprezintă în esenţă, atât o expunere a unor constatări nerealizate de către instanţa de apel (respectiv cele ilustrate anterior, în dezbaterea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), cât şi o redezbatere de către recurentul reclamant a situaţiei de fapt a cauzei, respectiv a întrunirii cerinţelor răspunderii civile delictuale în cauză şi a probelor administrate în proces.

Astfel cum am ilustrat, limitele controlului judiciar ale prezentei instanţe de recurs sunt exclusiv de legalitate, astfel încât ansamblul criticilor de genul celor indicate nu pot fi primite în recurs.

Decelând puţinele aspecte de nelegalitate invocate de recurentul reclamant sub umbrela juridică a acestui motiv de recurs menţionat, instanţa prezentă de judecată constată că este adevărat atât faptul că libertatea de exprimare, reglementată de art. 30 din Constituţia României, de art. 10 din CEDO şi de art. 70 C. civ. nu reprezintă un drept absolut, el comportând o serie de formalităţi, restrângeri şi responsabilităţi, cât şi faptul că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societăţii un comportament de respect şi protecţie, ea netrebuind interpretată ca instituind un tratament preferenţial pentru anumite categorii de persoane, indiferent de contribuţiile, calităţile ori aportul acestora în societate, demnitatea fiind o valoare intrinsecă a fiinţei umane care are aceleaşi valenţe pentru oricare dintre indivizi, astfel cum reţine Curtea Constituţională în cadrul deciziei sale nr. 1576/2011, publicate în Monitorul Oficial din 16 ianuarie 2012, invocate de recurent.

Aceste aspecte cu caracter de principiu nu sunt însă, încălcate de către instanţa de apel în cadrul deciziei recurate, atât timp cât pe de o parte, nici dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a cărei componentă este şi reputaţia, nu este un drept absolut. Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din Convenţia europeană, "2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora". Prevederea convenţională este în acord deplin cu dispoziţiile art. 53 din Constituţia României cu referire la art. 26 din actul fundamental naţional.

Pe de altă parte, se observă că aspectele menţionate sunt convergente din punct de vedere logico-juridic celor stipulate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa în materie, jurisprudenţă care împreună cu Convenţia, formează împreună un bloc de convenţionalitate obligatoriu pentru autorităţile statale, deci inclusiv pentru instanţele judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 şi 20 din Constituţia României, dar şi al articolului 46 din Convenţie.

Astfel, potrivit paragrafului 40 din Hotărârea din 14 octombrie 2008 în cauza Petrina împotriva României (cererea nr. x/01), Curtea Europeană a Drepturilor Omului "reaminteşte de asemenea că art. 10 alin. (2) din Convenţie nu lasă deloc spaţiu pentru restrângeri ale libertăţii de exprimare în domeniul discursului politicii sau al chestiunilor de interes general. În plus, limitele criticii admisibile sunt mai ample faţă de un om politic, vizat în această calitate decât faţă de un simplu particular: spre deosebire de al doilea, primul se expune inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor sale atât din partea ziariştilor cât şi din partea masei de cetăţeni; în consecinţă, trebuie să arate o toleranţă mai mare (a se vedea Feldek împotriva Solvaciei, nr. 20032/95, paragraful 74, CEDH 2001-VIII)".

Or, instanţa de apel, grefându-se inclusiv pe aceste reguli fundamentale obligatorii stabilite de CEDO, a statuat că în cauză nu este îndeplinită cerinţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul recurentului reclamant.

Invocarea în cauză de către recurent a prevederilor art. 253 alin. (3) lit. a) şi b) şi alin. (4) C. civ. nu este de natură a modifica datele speţei, atât timp cât ipoteza premisă a acestor norme juridice este aceea a producerii unui prejudiciu în patrimoniul unei persoane, dovadă în acest sens fiind însăşi sintagma de debut din cadrul alin. (4) al normei juridice invocate:

"persoana prejudiciată poate cere", sintagmă aplicabilă şi în privinţa alin. (3), această concluzie fiind trasă în baza aplicării metodelor de interpretare raţională, teleologică, sistematică şi gramaticală (prin folosirea locuţiunii adverbiale "de asemenea") ale prevederilor legale enunţate.

Evaluarea de către curtea de apel, în cadrul configurării situaţiei de fapt, a elementului câştigării alegerilor de către recurent, în detrimentul celui al procentului concret de voturi obţinut de recurent, care ar fi mai mic decât cel obţinut în alegerile pentru mandatul de primar anterior, reprezintă o analiză subsumată eminamente temeiniciei cauzei, respectiv stabilirii situaţiei de fapt, astfel încât această operaţiune juridică nu poate fi realizată în calea de atac prezentă a recursului.

Instanţa de recurs constată totodată, că în creionarea situaţiei de fapt a cauzei, curtea de apel a avut în vedere şi elementele negative la care recurentul reclamant face trimitere în continuarea motivelor de recurs, respectiv caracterul invocat penal al acuzaţiilor imputate prin fapta ilicită reclamată şi contextul mediatic în care s-a regăsit respectiva faptă.

Astfel, sub aceste aspecte, instanţa de apel a arătat:

"În mod cert asocierea frecventă, între-o perioadă relativ scurtă, dintre numele reclamantului şi fapte cu conotaţii negative puternice este de natură a atrage atenţia publicului într-o manieră nedorită de persoana vizată de acele acuze", respectiv "Totuşi în speţă nu se poate vorbi de astfel de lezări, date fiind calitatea de politician şi persoană publică a celui care invocă dreptul la viaţă privată (cu componentele sale) şi expunerile frecvente din presă faţă de aceeaşi persoană publică".

Reaprecierea acestor elemente factuale ale cauzei în vederea obţinerii unui rezultat diferit, indicat de către recurent, faţă de cel creionat de instanţa de apel, este însă prohibită în prezenta cale de atac exclusiv de legalitate, atât timp cât aceste elemente sunt circumscrise situaţiei de fapt a cauzei deduse judecăţii. Aceeaşi concluzie este valabilă şi în privinţa aserţiunilor recurentului relative modului concret în care electoratul a reacţionat în urma propagării acestor informaţii.

Aşadar, motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. invocat de reclamant este de asemenea, nefondat.

5. Nici criticile din acest recurs arondate dispoziţiei judiciare de obligare a recurentului reclamant la plata de cheltuieli de judecată aferent fazelor procesuale ale fondului şi apelului nu sunt întemeiate.

Astfel, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", ceea ce înseamnă că debitorul obligaţiei juridice de plată a cheltuielilor de judecată este partea procesuală ce a pierdut procesul, ce nu a câştigat.

În speţă, recurentului reclamant i s-a respins cererea de chemare în judecată în faza procesuală a fondului şi i s-a respins ca nefondat şi apelul declarat împotriva sentinţei civile de fond, astfel încât culpa procesuală îi aparţine, în mod legal fiind obligat la plata de cheltuieli de judecată de către curtea de apel.

Trimiterea recurentului la considerentele hotărârii pentru decelarea culpei procesuale, reprezintă un argument nefondat dintr-o dublă perspectivă. Astfel, în primul rând, calitatea de parte procesuală ce a pierdut procesul se raportează la soluţia adoptată în cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătoreşti şi nu la considerentele hotărârii, cu atât mai mult cu cât acestea sunt şi trebuie să fie destinate a justifica soluţia regăsită în dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, considerentele hotărârii de fond şi ale celei de apel nu sunt favorabile recurentului, astfel cum acesta susţine, întrucât în cadrul lor se atestă - în primă instanţă - nedovedirea comiterii faptei ilicite de către intimaţi, respectiv - în apel - inexistenţa unui prejudiciu în patrimoniul recurentului, astfel încât nici din perspectiva art. 1349 C. civ. invocat de această parte procesuală, argumentele instanţelor devolutive ale fondului cauzei nu îi sunt benefice.

Aşadar, inclusiv acest grup de critici care se subsumează în realitate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 453 C. proc. civ. şi nu motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, fie el privit şi în coroborare cu art. 1349 C. civ., cum greşit l-a calificat recurentul, este nefondat.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamant se impune a fi respins ca nefondat.

6. În referire la recursul incident declarat de către pârâţii C. şi B., instanţa de recurs notează sub un prim aspect că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Astfel, se observă că hotărârea nu cuprinde motive străine de cauză, atât timp cât instanţa de apel şi-a dublat constatarea caracterului ilicit al faptei rezultat din hotărârile electorale, cu propria sa analiză a conţinutului materialelor distribuite, analiză realizată de această dată, din perspectiva dreptului la respectarea vieţii private şi de familie al persoanei, cu ansamblul componentelor sale relevante în cauză (în special, dreptul la imagine), concluzionând în final, că este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite.

Aşadar, instanţa de apel s-a grefat pe constatarea caracterului ilicit reţinut prin hotărârile electorale, ilicit care, deşi raportat la norme electorale, caracterizează totuşi fapta reclamată, însă în continuarea deciziei recurate a procedat la cercetarea caracterului ilicit al faptei şi din perspectiva temeiurilor, normelor juridice invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, concluzia acesteia afirmativă fiind astfel reafirmată şi consolidată (a se vedea alin. (5)-(9) ale paginii 10 a deciziei de apel).

Din perspectiva acestor considerente expuse, rezultă concomitent caracterul nefondat inclusiv al criticilor recurenţilor pârâţi de la punctul II din motivele de recurs incident, critici subsumate prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi prin care recurenţii afirmă că instanţa de apel ar fi stabilit caracterul ilicit al faptei reclamate exclusiv prin raportare la normele juridice electorale, norme distincte de cele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Continuând analiza criticilor din recursul incident, instanţa de recurs apreciază considerentele deciziei recurate ca nesuferind nici de carenţa procesuală a contradictorialităţii din perspectiva secund invocată de recurenţii pârâţi cu privire la acest motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, enunţarea de către curtea de apel a incidenţei în algoritmul juridic al cauzei a libertăţii de exprimare reglementate de art. 10 CEDO cu regimul său juridic, în cadrul căruia se subsumează şi caracterul mai larg al admisibilităţii criticii în privinţa unei persoane publice, precum ar fi un om politic, nu este de natură a reliefa o contradicţie între considerente în raport de statuarea prealabilă a aceleiaşi instanţe de apel asupra existenţei unei fapte ilicite.

Concluzia se impune întrucât criteriul permisivităţii mai ridicate a libertăţii de exprimare în privinţa persoanelor publice a fost utilizat de către instanţa de apel cu referire la un alt element al răspunderii civile delictuale decât fapta ilicită, respectiv prejudiciul, element distinct, ceea ce determină lipsa oricărei contradictorialităţi sub acest aspect a considerentelor deciziei recurate.

Continuând analiza criticilor din recurs, se observă că în cauză, instanţa de apel a reţinut în cadrul situaţiei de fapt stabilite în mod definitiv, împrejurarea că numele reclamantului intimat a fost asociat cu fapte cu conotaţii negative puternice, astfel încât aserţiunea recurentului C. în sensul că întreaga situaţie ar fi putut fi analizată din perspectiva emiterii unei judecăţi de valoare, nu poate fi primită fără o reapreciere, o reevaluare a situaţiei de fapt a cauzei, operaţiune prohibită însă în cadrul căii de atac extraordinare a recursului.

În egală măsură, critica recurentului pârât B. Filiala Vrancea, inserată în cadrul aceluiaşi motiv de recurs analizat, relativă invocării incidenţei art. 65 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 privitor la dreptul la exprimarea opiniilor în mod liber şi fără nicio discriminare în cadrul campaniei electorale, nu este de natură a conferi un caracter absolut al acestei libertăţi fundamentale, ea rămânând pe mai departe, supusă responsabilităţilor consacrate naţional, inclusiv prin legea fundamentală, precum şi internaţional (a se vedea alineatul secund al art. 10 CEDO) menţionate, astfel cum de altfel reiese şi din cuprinsul art. 66 din aceeaşi lege pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale invocate.

7. Potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "Acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 RON".

Potrivit paragrafului 86 din Hotărârea definitivă la 8 septembrie 2010, pronunţată în cauza Andreescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat:

"Curtea trebuie, de altfel, să verifice dacă autorităţile interne au asigurat un just echilibru între, pe de o parte, protecţia libertăţii de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenţie, şi, pe de altă parte, cea a dreptului la reputaţia persoanelor implicate în cauză, care, în calitate de element al vieţii private, este protejat de art. 8 din Convenţie (Chauvy şi alţii, citată mai sus, paragraful 70 in fine). Această ultimă dispoziţie poate necesita adoptarea unor măsuri pozitive în măsură să garanteze respectarea efectivă a vieţii private mergând până la relaţiile interpersonale ale indivizilor implicaţi (Von Hannover împotriva Germaniei, nr. 59.320/00, paragraful 57, CEDO 2004-VI, şi Petrina împotriva României, nr. 78.060/01, paragraful 35, 14 octombrie 2008)".

Aşadar, trimiterile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată referitoare la încălcarea dreptului său la respectarea vieţii private şi de familie nu pot fi considerate ca excedând sferei de aplicare a art. 7 din ordonanţa de urgenţă, cel puţin din perspectiva componentei reputaţiei, prestigiului de care se bucură o persoană, la care reclamantul a făcut referire în acţiune.

Din această perspectivă, aprecierile instanţei de apel, convergente celor expuse de prezenta instanţă de recurs, infirmă susţinerea recurenţilor pârâţi în sensul că ar lipsi motivarea deciziei în privinţa acestei excepţii procesuale invocate.

În egală măsură, distincţia pe care o realizează recurenţii pârâţi - inclusiv din perspectivă teleologică şi istorică a normelor juridice privind timbrarea relevante, prin trimiterile acestora la Decizia Curţii Constituţionale nr. 778/2009 - cu privire la domeniul de aplicare al art. 7 din ordonanţă, în sensul că el s-ar aplica doar prejudiciilor decurgând din afectarea dreptului la demnitate aşa cum este el reglementat în cuprinsul art. 72 C. civ. şi nu ca decurgând din afectarea atributelor personalităţii umane în general, nu este reală.

Dimpotrivă, se observă că însăşi decizia Curţii Constituţionale menţionată în recursul incident arată că sunt avute în vedere afectările aduse tuturor acestor atribute ale personalităţii umane şi nu doar cele aduse demnităţii:

"Legislativ, existenţa răspunderii patrimoniale pentru daune morale a fost recunoscută implicit prin art. 15 lit. f)1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, text introdus în lege prin Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 29 ianuarie 1998, aprobată prin Legea nr. 112/1998, în care se prevedea scutirea de taxa judiciară de timbru a acţiunilor şi cererilor, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la "stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice". Reglementarea reprezenta un mod specific de apărare juridică a menţionatelor atribute ale personalităţii umane - caracterizate în art. 1 alin. (3) din Constituţia României ca fiind valori supreme în statul de drept. În felul acesta se asigura accesul la justiţie, necondiţionat de plata unei taxe de timbru, persoanelor vătămate prin proferarea de expresii insultătoare, calomnii ori denigrări săvârşite pe orice cale, direct sau prin mijloacele de comunicare în masă.

Luând în considerare aceste raţiuni ale art. 1 alin. (3) din Constituţia României care au justificat scutirea de taxe judiciare de timbru a acţiunilor având ca obiect stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, Curtea Constituţională constată că abrogarea art. 15 lit. f)1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru contravine prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale".

Distinct de metodele de interpretare indicate analizate, instanţa de recurs observă că inclusiv aplicarea metodelor de interpretare literală şi raţională ale normei juridice converge către aceeaşi concluzie. Astfel, textul normativ vizează în mod expres toate aceste trei atribute ale personalităţii umane: onoarea, demnitatea sau reputaţia şi fără a circumstanţia sub aspectul vreuneia dintre ele. Or, unde legea nu distinge, nici interpretul legii nu poate distinge.

Curtea de apel a răspuns criticilor formulate sub acest aspect de apelanţii incidenţi, motivarea sa fiind una corespunzătoare, confirmată astfel cum s-a expus şi de prezenta instanţă de recurs, astfel încât din această perspectivă nu se poate invoca în mod fondat o lipsă de motivare a instanţei de apel în privinţa respectivei excepţii procesuale.

8. Nici criticile aferente lipsei de motivare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive nu se confirmă.

Astfel, instanţa de recurs notează că recurenţii pârâţi invocă o lipsă a motivării grefat însă, pe chiar considerentele curţii de apel expuse în această direcţie, considerente pe care aceste părţi procesuale chiar le citează.

Contrar aserţiunii acestor recurenţi, se observă că instanţa de apel şi-a expus aprecierile în privinţa acestui motiv de apel invocat de pârâţi, argumentele curţii de apel fiind coerente şi suficiente din perspectiva exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanţa de recurs notează că într-adevăr, astfel cum a indicat şi curtea de apel, inexistenţa unei legături directe (fie ea şi electorală) între reclamantul intimat şi recurentul pârât C. nu este de natură prin prisma regimului juridic al răspunderii civile delictuale, să înlăture calitatea procesuală pasivă a acestuia din urmă.

Aceasta întrucât în principiu, din perspectiva regimului juridic al răspunderii civile delictuale, realizarea cu vinovăţie a unui prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită de o persoană nu este condiţionată, circumstanţiată de vreo anumită calitate a autorului faptei.

Decelarea de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a calităţii procesuale pasive a recurentului C., din perspectiva argumentului beneficiului realizat ca urmare a faptei reclamate este de natură din punct de vedere juridic să circumscrie calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, calitate a cărei configurare nu reclamă - potrivit nici unei dispoziţii legale - necesitatea unei pluralităţi de argumente.

Existenţa concretă a beneficiului invocat, în patrimoniul recurentului pârât persoană fizică ce nu ar fi fost contracandidatul electoral al reclamantului intimat, reprezintă de asemenea, o chestiune care reclamă devoluarea fondului cauzei, a situaţiei de fapt a speţei, operaţiune juridică care excede atributului legal al instanţei de recurs.

9. Nici din perspectiva excepţiei lipsei calităţii procesuale active, criticile recurenţilor pârâţi nu sunt fondate, neputând fi primite.

Astfel, în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, instanţa de apel a reţinut în esenţă şi în mod definitiv faptul că reclamantul intimat a suferit un anumit disconfort psihic ca urmare a faptei ilicite, disconfort care însă, nu a reprezentat un prejudiciu efectiv, real, el neatingând un prag de intensitate suficientă pentru a fi astfel caracterizat.

În egală măsură şi contrapus argumentelor invocate sub acest aspect de recurenţii pârâţi, instanţa de apel a reţinut şi faptul că premisa că persoana vizată de fluturaşii electorali ar fi Primăria Municipiului Focşani (şi deci, nu reclamantul intimat) este greşită.

Raportat la aceste statuări de fapt ale instanţei de apel a căror reevaluare este interzisă în recurs, devine evidentă calitatea procesuală activă a reclamantului.

Contrar susţinerii recurenţilor pârâţi, argumentele instanţei de apel, expuse chiar şi de aceştia în justificarea lipsei de motivare a curţii de apel asupra excepţiei procesuale în discuţie, nu sunt străine problematicii analizate, ele fiind expuse de aceste părţi procesuale desprins însă, din contextul în care ele au fost realizate şi analizate.

Astfel, indicarea de către instanţa de apel a necesităţii verificării în cadrul răspunderii civile delictuale a unor cerinţe şi în persoana pârâţilor a fost menţionată de către respectiva instanţă în expunerea sa asupra exigenţelor ce trebuie verificate într-un astfel de tip de litigiu, enumerare în cadrul căreia a fost individualizată inclusiv condiţia existenţei unui prejudiciu suferit de reclamant, condiţie care este circumscrisă problematicii decelării titularului dreptului afirmat.

De asemenea, nici extrasul secund citat de recurenţi în aceeaşi direcţie nu suferă de carenţa procesuală invocată de aceştia, întrucât aspectul verificării unui prejudiciu în patrimoniul persoanei ce invocă afectarea drepturilor sale civile reprezintă într-adevăr un element subsumat fondului cauzei, depăşind graniţa preliminară a calităţii procesuale.

Aşadar, pentru ansamblul acestor considerente, se impune respingerea inclusiv a recursului incident ca nefondat.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondată, excepţia nulităţii recursului principal invocată de intimatul-pârât D.. Va respinge ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul A., precum şi recursul incident declarat de pârâţii C. şi B. - Filiala Vrancea, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului principal invocată de intimatul-pârât D..

Respinge ca nefondat, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 207/A din 08 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Respinge ca nefondat, recursul incident declarat de pârâţii C. şi B. - Filiala Vrancea împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2023.