Compensation for penal detention: constitutional unconstitutionality of illegality requirement and sufficiency of acquittal to establish injustice under Article 539 C. proc. pen.

Şedinţa publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Roman - prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei, în temeiul disp.art. 539 C. proc. pen. rap. la art. 540 alin. (2) C. proc. pen. obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. rap. la art. 540 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 541 C. proc. pen.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin sentinţa civilă nr. 2193 din 8.10.2020, Tribunalul Prahova a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 2210 din data de 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2193 din 8.10.2020 pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 2210 din data de 13 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 11 ianuarie 2022, sub nr. x/2019.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, în opinia sa, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 539 C. proc. pen.

Astfel, recurentul-reclamant a precizat că, în motivarea cererii de chemare în judecată, a arătat, în principal, că dosarul, în care a fost arestat preventiv, în faza de urmărire penală, pentru 112 zile, a fost soluţionat în etapa fondului prin achitare, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există - şi art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală; soluţia a rămas definitivă prin retragerea apelului de către parchet.

Acţiunea a fost respinsă de către prima instanţă, motivat de faptul că nu exista nicio ordonanţă, încheiere sau hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat în mod expres că ar fi fost arestat nelegal; respingerea acţiunii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 539 C. proc. pen. privind caracterul nelegal a făcut inutilă cercetarea temeiniciei pretenţiilor sale din cererea introductivă.

Recurentul-reclamant a subliniat faptul că în apelul pe care l-a formulat a arătat că la soluţionarea cauzei trebuie avute în vedere anumite împrejurări care au condus la soluţia de achitare, că procurorii care au fost implicaţi în anchetă sub puşi sub învinuire pentru fapte penale săvârşite în legătură cu dosarul în care a fost arestat şi, pe fondul cauzei, a cerut instanţei de apel să aprecieze asupra cuantumului prejudiciului pe baza probatoriului administrat.

A menţionat că apelul a fost respins, motivat de faptul că nu există actul procedural care să ateste că arestarea a fost nelegală.

De asemenea, recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a art. 539 C. proc. pen., dar şi a art. 9 alin. (5) din acelaşi act normativ, iar considerentele pentru care s-a adoptat soluţia de respingere a apelului sunt prezentate într-o manieră confuză, lipsită de claritate, fiind, totodată, şi contradictorii.

A mai arătat că, pe parcursul soluţionării cauzei, a fost pronunţată şi publicată în Monitorul Oficial nr. 494 din data de 12 mai 2021 Decizia nr. 136/2021 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a constatat faptul că soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., sau achitare este neconstituţională.

A susţinut că instanţa de apel, deşi a menţionat că decizia instanţei constituţionale are caracter obligatoriu atât în cauzele pendinte cât şi în cele viitoare şi că temeiul acţiunii nu mai produce efecte juridice, în realitate, curtea de apel i-a reproşat că nu deţine niciun act, dintre cele menţionate la art. 539 alin. (2) C. proc. pen., prin care să se fi constatat caracterul nelegal al arestării sale şi că hotărârea de achitare nu îi conferă dreptul de a primi despăgubiri.

Totodată, recurentul a arătat că, în considerentele deciziei evocate, Curtea Constituţională a reţinut că principala critică de neconstituţionalitate care se desprinde din motivarea excepţiei se circumscrie determinării sferei dreptului persoanei la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal; această critică se axează pe faptul că reglementarea însăşi a dreptului la repararea pagubei în concepţia art. 539 C. proc. pen. era mult prea restrictivă, întrucât condiţionează acest drept numai de criteriul nelegalităţii privării de libertate şi refuză luarea în considerare a unui criteriu alternativ, cu caracter complinitor, care să valorifice soluţia de achitare pronunţată - şi, implicit, pe cea de clasare dată conform art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. -, indiferent de modul în care a fost dispusă măsura privativă de libertate în cursul procesului penal, aspect care nu a mai format obiect al analizei Curţii Constituţionale în coordonatele noului C. proc. pen.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa de apel era obligată să se supună deciziei Curţii Constituţionale şi să excludă, din examenul realizat, orice referire la condiţiile prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen. şi, drept urmare, la cerinţa caracterului nelegal al măsurii privative de libertate.

De asemenea, a apreciat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că, prin Decizia nr. 136 din data de 3 martie 2021 a Curţii Constituţionale, s-a declarat neconstituţional art. 539 C. proc. pen. în integralitatea sa.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a invocat faptul că instanţa de apel a realizat o interpretare eronată a prevederilor art. 539 şi art. 9 alin. (5) din C. proc. pen. cu privire la caracterul nelegal al arestării preventive.

În acest sens, a susţinut că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că, prin decizia sa, Curtea Constituţională a apreciat, în acest context, că procedura reglementată de art. 539 C. proc. pen. este o procedură specială care derogă de la dreptul comun, în temeiul principiului specialia generalibus derogant, reţinând că măsurile preventive privative de libertate luate în cursul procesului penal reprezintă o limitare severă/majoră a libertăţii individuale a persoanei; chiar dacă textul constituţional permite limitarea libertăţii individuale în scopul bunei desfăşurări a procesului penal nu înseamnă că, indiferent de rezultatul acestui proces, atingerea adusă acestei libertăţi nu ar trebui reparată - cu alte cuvinte, deznodământul procesului judiciar trebuie considerat ca fiind un criteriu esenţial pentru compensarea nedreptăţii suferite de persoana în cauză.

Statul este obligat să recunoască şi să garanteze dreptul la despăgubiri ca urmare a unei privări de libertate dispuse în cursul procesului penal, indiferent de temeiul generator al răspunderii sale, respectiv caracterul nedrept sau nelegal al măsurii privative de libertate.

În opinia recurentului-reclamant diferenţierea făcută de instanţa de apel sub acest aspect nu este decât una artificială, negând în final dreptul persoanei vătămate la repararea pagubei suferite.

Totodată, recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) teza I din Constituţie, pronunţând o hotărâre ce contravine Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 136/2021.

Astfel, arată că instanţa de apel, deşi redă un fragment al deciziei, relevant sub acest aspect, în realitate nu a ţinut seama de considerentele Deciziei nr. 136 din data de 3 martie 2021, prin care Curtea Constituţională a concluzionat că soluţia legislativă din cuprinsul art. 539 din C. proc. pen., care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., sau achitare încalcă art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) teza întâi din Constituţie.

În opinia recurentului-reclamant, măsura arestării preventive dispuse în intervalul 23 martie 2015 - 12 iulie 2016 inclusiv, apare ca fiind una nedreaptă, prin raportare la soluţia de achitare dispusă, respectiv la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, reţinând, pe de o parte, că efectul declarării neconstituţionalităţii textului legal constă în suspendarea aplicării prevederii ce condiţiona acordarea despăgubirilor de reţinerea caracterului nelegal al măsurii arestării preventive, iar, pe de altă parte, că necesitatea/obligaţia de a deţine un act de constatare a caracterului nelegal nu poate fi reţinută ca incidentă în dosarul de faţă.

A mai susţinut că, în cauza dedusă judecăţii, achitarea a avut ca temei art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. şi, deşi din considerentele Deciziei nr. 136/2021 rezultă că soluţia de neconstituţionalitate s-a adoptat tocmai pentru că textul art. 539 contravenea Constituţiei, instanţa de apel îl privează pe recurent de dreptul la acţiune pentru repararea prejudiciilor cauzate de arestarea sa, invocând chiar normele constituţionale despre care Curtea arată că apără drepturile fundamentale ale persoanei - dreptul la libertate.

De asemenea, a apreciat că instanţa de apel putea şi trebuia să constate că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a statului, răspundere obiectivă, independentă de culpa organelor judiciare implicate în luarea măsurii preventive, în analiza îndeplinirii condiţiilor legale pentru antrenarea răspunderii, nemaiimpunându-se analizarea faptei ilicite şi săvârşirea ei cu vinovăţie, fiind suficient caracterul nedrept al arestării sale în cursul procesului penal finalizat cu soluţia de achitare, prin raportare la considerentele deciziei Curţii Constituţionale.

În consecinţă, recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanţa de apel a limitat judecata doar la stabilirea dreptului la plata prejudiciului, nerealizând nicio analiză cu privire la fondul cauzei.

În situaţia în care instanţa de recurs va reţine cauza spre rejudecare, recurentul-reclamant a solicitat să se aibă în vedere că, în motivarea prejudiciului moral, a învederat prin cererea introductivă că ulterior eliberării a devenit o persoană retrasă, necomunicativă, măsura afectându-i întreaga familie, că a dobândit afecţiuni medicale şi că a fost blamat în comunitatea locală.

De asemenea, a menţionat că a depus la dosar acte medicale în susţinerea celor anterior arătate, iar declaraţiile martorilor confirmă în cauză starea de fapt învederată prin acţiune.

Totodată, a solicitat a se avea în vedere faptul că daunele morale solicitate sunt menite a compensa pecuniar suferinţa psihică. Această suferinţă morală nu este susceptibilă de dovedire directă şi tocmai de aceea evaluarea cuantumului compensaţiilor acordate cu acest titlu implică un standard de apreciere, fiind subiectivă.

În situaţia în care se apreciază că nu sunt motive pentru restituirea cauzei, recurentul-reclamant a solicitat ca în rejudecare să se constate că despăgubirile se acordă nu numai când arestarea este nelegală, ci şi în situaţiile în care privarea de libertate este nedreaptă, fapt confirmat de soluţia de achitare, şi pe cale de consecinţă să se admită cererea aşa cum a fost formulată.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a arătat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021, instanţa de contencios constituţional a constatat că doar dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. sunt neconstituţionale, iar nu şi prevederile art. 9 alin. (5) din acelaşi cod, ce au un conţinut identic.

A subliniat că este adevărat că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la momentul publicării, însă instanţa de judecată, în baza rolului activ, trebuie să analizeze procesul sub toate aspectele.

Prin urmare, a susţinut că, întrucât dispoziţiile art. 9 alin. (5) C. proc. pen. sunt constituţionale, în mod corect instanţa de apel s-a raportat la aceste prevederi legale, precum şi la garanţiile procesuale reglementate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, intimatul a considerat că instanţa de apel în mod corect a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Nolkenbockhoff contra Germaniei), prin care s-a statuat că nicio clauză din Convenţie nu dă acuzatului un drept la reparaţie pentru detenţie provizorie legală, nici chiar în ipoteza închiderii urmăririi penale angajate împotriva persoanei.

S-a mai învederat şi că, aşa cum s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Brogan ş.a. împotriva Regatului Unit), măsura preventivă poate să nu fie urmată de un act de inculpare şi, cu toate acestea, ea să nu fie considerată nelegală; totodată, intimatul a făcut şi alte apărări implicând temeiul convenţional reprezentat de art. 5 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, concluzionând că dreptul la libertate şi la siguranţă prevăzut de art. 5 din Convenţie, deşi este un drept fundamental şi inalienabil, nu are caracter absolut.

6. Judecata recursului

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, instanţa de recurs a dispus, în temeiul art. 519 din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept:

a) În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din C. proc. pen., faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţia definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate?

b) În acest context, "caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate", respectiv "netemeinicia acuzaţiei în materie penală" constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei şi care extind sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 539 din C. proc. pen..?

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, s-a dispus suspendarea judecăţii, conform prevederilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ.

După pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, prin Decizia nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, prezenta cauză a fost repusă pe rol, în vederea continuării judecăţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, recurentul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale pentru despăgubiri cauzate prin prejudiciul moral suferit urmare a privării de liberate a acestuia în mod nelegal în perioada 23 martie 2016 - 12 iulie 2016. Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen.

Tribunalul Prahova a reţinut în fapt că reclamantul din prezenta cauză, A., a fost arestat preventiv, iar prin sentinţa penală nr. 357 din 14 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă, a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pe motiv că fapta nu există.

Cu toate acestea, prima instanţă a respins acţiunea, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 539 C. proc. pen., în absenţa constatării explicite, în conţinutul unuia dintre actele organului judiciar, expres şi limitativ prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen., a caracterului nelegal al privării de libertate suferite de către reclamant, în concordanţă cu cele statuate prin decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curţi, pronunţată în interesul legii şi obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Prahova, reclamantul a formulat apel, Curtea de Apel Ploieşti respingându-l pe motiv că nu există actul procedural care să ateste că arestarea a fost nelegală.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen. şi art. 9 alin. (5) C. proc. pen. cu privire la caracterul nelegal al arestării preventive.

În acest sens, recurentul-reclamant a învederat că instanţa de apel era obligată să se supună Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 03 martie 2021 şi să excludă din examenul realizat orice referire la condiţiile prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen., urmând a judeca cauza din perspectiva art. 539 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 539 C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) teza I din Constituţie, pronunţând o hotărâre ce contravine Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136/2021.

Criticile recurentului-reclamant sunt fondate.

Chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită instanţa de recurs rezidă în identificarea domeniului de aplicare al dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen., ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 03 martie 2021, prin care s-a constatat caracterul neconstituţional al soluţiei legislative din cuprinsul art. 539 C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluţionat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., sau achitare.

Astfel, ar trebui stabilit dacă este îndreptăţită la repararea pagubei o persoană faţă de care s-a dispus o măsură privativă de libertate în cursul procesului penal şi care a fost ulterior achitată prin hotărâre definitivă, chiar dacă privarea sa de libertate nu are caracter nelegal în sensul celor statuate prin decizia nr. 15/2017 a Înaltei Curţi - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, din moment ce nelegalitatea privării de libertate nu a fost constatată în mod explicit în conţinutul unuia dintre actele organului judiciar, expres şi limitativ prevăzute de art. 539 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept, în cursul judecării recursului a fost declanşat mecanismul de unificare jurisprudenţială prevăzut de art. 519 C. proc. civ., acest complet de judecată solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Prin decizia nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 142 din data de 20 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din C. proc. pen., faţă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 martie 2021, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţie definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită în conformitate cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 15 din 18 septembrie 2017, soluţia de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen., este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate.

În acest context, "caracterul injust/nedrept al măsurilor privative de libertate", respectiv "netemeinicia acuzaţiei în materie penală" constituie criterii autonome care dau dreptul persoanei în cauză la repararea pagubei şi care extind sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 539 din C. proc. pen.."

Pentru a hotărî în acest sens, Înalta Curte a avut în vedere problema de drept privitoare la condiţiile în care art. 539 C. proc. pen. conferă dreptul la despăgubiri şi în ipoteza unei privări nedrepte de libertate, respectiv atunci când procesul în care persoana a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate legale s-a finalizat definitiv prin clasare sau achitare, în cazurile reglementate de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.

În motivarea acestei dezlegări, instanţa supremă a reţinut că decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din data de 3 martie 2021 face parte din categoria deciziilor ce sancţionează o soluţie legislativă, pentru lipsa unei situaţii ce ar fi trebuit prevăzute de către legiuitor în cuprinsul art. 539 din C. proc. pen., instanţa de contencios constituţional statuând că, în privinţa unei măsuri preventive privative de libertate, ipotezei unei soluţii de achitare sau de clasare date într-un proces penal trebuie să i se confere aceeaşi finalitate reparatorie precum ipotezei nerespectării normelor legale privind măsura preventivă privativă de libertate (pct. 45).

Considerentele decizorii ale hotărârii prealabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au în vedere faptul că, urmare a pronunţării decizie nr. 136 din data de 3 martie 2021 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., astfel cum au fost sancţionate prin decizia menţionată, au dobândit o aplicare previzibilă şi unitară (pct. 47).

Totodată, s-a reţinut că soluţiile de clasare sau de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., rămase definitive, reprezintă un temei suficient pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei în faţa instanţei civile, din moment ce acestea dovedesc, prin ele însele, caracterul neîntemeiat/nedrept al acuzaţiei penale şi, ca urmare a acestui fapt, al reţinerii caracterului injust/nedrept al măsurilor privative de libertate (pct. 50 şi 51).

A mai arătat instanţa supremă şi că cele două decizii obligatorii - decizia de recurs în interesul legii nr. 15/2017, respectiv decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2021 - nu oferă o viziune diferită asupra relevanţei hotărârii de achitare în ce priveşte dreptul la despăgubiri, întrucât se raportează la situaţii distincte în care se pretinde un asemenea drept; decizia de recurs în interesul legii se referă la ipoteza arestării nelegale, caz în care hotărârea de achitare, prin ea însăşi, nu are valoare din perspectiva dreptului la despăgubiri, dacă arestarea nelegală nu s-a constatat în condiţiile art. 539 alin. (2) C. proc. pen., în timp ce decizia Curţii Constituţionale are în vedere ipoteza arestării injuste, demonstrate tocmai prin hotărârea de achitare în cazurile reglementate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din acelaşi cod.

Prin urmare, a constatat că aceste două decizii converg în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 C. proc. pen., însă pe laturi diferite.

Ca atare, faţă de cele reţinute în considerentele hotărâri prealabile nr. 1 din data de 16 ianuarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum au fost anterior arătate, dreptul la despăgubiri al recurentului-reclamant din prezenta cauză nu se raportează la o măsură privativă de libertate nelegală, ci la caracterul injust al acesteia, confirmat prin pronunţarea soluţiei de achitare pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (în legătură cu anumite infracţiuni), respectiv art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (în legătură cu o anumită infracţiune).

Soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de parte în urma privării injuste de libertate, dovedind caracterul injust al reţinerii, fără a fi necesară o altă constatare a caracterului nelegal al măsurii preventive.

Din perspectiva acestor considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile aduse hotărârii instanţei de apel, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la solicitarea recurentului-reclamant de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanţă, Înalta Curte constată că prin cererea de apel reclamantul nu a solicitat, potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei primei instanţe, astfel încât această solicitare nu poate fi primită.

Ca atare, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, pentru determinarea întinderii prejudiciului şi cuantificarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2210 din 13 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 aprilie 2023.