Tort liability for construction damages: failure to identify specific illicit acts and causal links for joint and several liability

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cereri de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 27 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. S.A. Valencia, următoarele:

1) obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 51.464 euro sau echivalentul în RON la data efectuării plăţii (conform cursului de schimb oficial al BNR), reprezentând prejudiciul cauzat prin faptele culpabile ale pârâtelor, acest echivalent bănesc fiind format din: a) suma de 28.464 euro, constând în contravaloarea lucrărilor de reabilitare la fundaţii, teren, pereţi de rezistenţă şi reparaţii la imobilul situat în Timişoara, str. x, sumă stabilită prin expertiză tehnică extrajudiciară; b) suma de 20.000 euro, reprezentând deprecierea cu 10% a valorii de piaţă a imobilului, chiar dacă lucrările de reabilitare vor fi executate integral; c) suma de 3.000 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, pe toată durata lucrărilor de reabilitare şi reparaţii.

2) obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii legale penalizatoare, stabilite la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR (conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 actualizată), ce urmează a fi calculată de la data pronunţării hotărârii rămase definitive, până la plata integrală a contravalorii prejudiciului.

3) în cazul în care pârâtele se vor opune plăţii sumei de 51.464 euro, să se stabilească echivalentul bănesc al prejudiciului, prin expertiză tehnică judiciară ce urmează a fi efectuată în cauză.

4) introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă, pentru a fi obligat la plată, alături de pârâte.

Pârâta B. a formulat cerere de chemare în garanţie a societăţilor D. şi E., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, acestea să fie obligate să o despăgubească şi să îi plătească cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) a formulat cerere de chemare în garanţie a asigurătorului G. S.A. şi a subantreprenorului H. S.R.L., pentru ca, în eventualitatea admiterii acţiunii, să se dispună obligarea, în solidar, a acestora la plata despăgubirilor la care va fi obligată, precum şi a celorlalte sume, inclusiv a contravalorii cheltuielilor de judecată.

Chemata în garanţie E. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie depusă de pârâta B., invocând excepţia netimbrării acestei cereri, conform art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 197 C. proc. civ. excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie, potrivit art. 73 alin. (3) coroborat cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii cererii de chemare în garanţie, în temeiul art. 73 alin. (1) coroborat cu art. 194 lit. c) şi d) şi art. 196 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Chemata în garanţie D. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanţie a pârâtei B. solicitând anularea cererii ca netimbrată; respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în garanţie şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Chemata în garanţie H. S.R.L. a formulat note scrise faţă de cererea de chemare în garanţie depusă de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), invocând excepţiile de nulitate şi de inadmisibilitate a cererii.

2. Hotărârea Tribunalului Timiş

Prin sentinţa nr. 604/PI din 16 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

3. Hotărârea Judecătoriei Timişoara

Prin sentinţa civilă nr. 5650 din 19 mai 2016, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, Judecătoria Timişoara a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de reclamant şi a declinat în favoarea Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a cauzei. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Timişoara în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

4. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara în regulator de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 14 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a stabilit competenţa materială de soluţionare a acţiunii civile în favoarea Tribunalului Timiş.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 20 iulie 2016, sub nr. x/2015*.

5. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia I civilă

Prin încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civile a aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a civile a Tribunalului Timiş sub nr. x/2015.

6. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă

Prin încheierea din 4 noiembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Curţii de Apel Timişoara în vederea soluţionării acestuia.

7. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara în regulator de competenţă

Prin sentinţa nr. 61 din 12 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa funcţională de soluţionare a acţiunii civile în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Timiş.

Ulterior pronunţării regulatorului de competenţă, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I civile a Tribunalului Timiş la 17 ianuarie 2017, sub nr. x/2015.

8. Judecata la Tribunalul Timiş, secţia I civilă şi hotărârea acestei instanţe

Prin încheierea din 4 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalul Timiş, secţia I civilă constă în cererea de chemare în judecată prin care reclamanţii I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. S.A. Valencia, următoarele:

1) obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 52.244 euro sau echivalentul în RON de la data efectuării plăţii (conform cursului de schimb oficial al BNR), reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin faptele culpabile ale pârâtelor, compus din: a) suma de 34.244 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reabilitare la fundaţii, teren, pereţi de rezistenţă şi a reparaţiilor necesare imobilului situat în Timişoara, str. x, sumă stabilită prin expertiză tehnică extrajudiciară; b) suma de 15.000 euro, reprezentând deprecierea cu 10% a valorii de piaţă a imobilului, chiar dacă lucrările de reabilitare vor fi executate integral; c) suma de 3.000 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, pe toată durata lucrărilor de reabilitare şi reparaţii;

2) obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii legale penalizatoare, stabilită la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR (conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 actualizată), ce urmează a fi calculată de la data pronunţării hotărârii rămase definitive, până la plata integrală a contravalorii prejudiciului.

3) în cazul în care pârâtele se vor opune plăţii sumei de 52.244 euro, să se stabilească echivalentului bănesc al prejudiciului prin expertiză tehnică judiciară, care urmează să fie efectuată în cauză.

4) introducerea în cauză a asiguratorului de răspundere civilă, pentru a fi obligat la plată, alături de pârâte.

Prin întâmpinări, pârâtele au invocat aceleaşi apărări în fapt şi în drept ca în dosarul nr. x/2015. De asemenea, au formulat cereri de chemare în garanţie a aceloraşi societăţi comerciale ca în dosarul nr. x/2015, invocând aceleaşi apărări în fapt şi în drept.

Precizarea cererilor de chemare în judecată

La ultimul termen de judecată, reclamantul A. şi-a majorat cuantumul pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 90.370 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reabilitare; a sumei de 23.832 euro, reprezentând deprecierea cu 10% a valorii de piaţă a imobilului chiar dacă lucrările de reabilitare vor fi executate integral; a sumei de 8.100 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pe durata lucrărilor.

De asemenea, reclamanţii I. şi J. şi-au majorat, respectiv micşorat, cuantumul pretenţiilor, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 86.686 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reabilitare, a sumei de 10.453 euro, reprezentând deprecierea cu 10% a valorii de piaţă a imobilului chiar dacă lucrările de reabilitare vor fi executate integral; a sumei de 8.100 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pe durata lucrărilor.

Prin încheierea din 1 octombrie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins cererea de recuzare a d-nei judecător K., formulată către pârâta F. S.A..

Prin sentinţa nr. 1172 din 2 octombrie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis, în parte, cererile de chemare în judecată formulate şi precizate de reclamanţii A., I. şi J., în contradictoriu cu pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), şi chemaţii în garanţie G. şi Reasigurare S.A., H. S.R.L., D. şi E.; a obligat pe pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 47.880,58 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare/reabilitare a imobilului situat în Timişoara, str. x şi suma de 4.500 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului menţionat mai sus pe durata a 5 luni, necesare efectuării lucrărilor de reabilitare şi reparaţii; a obligat pe pârâte, în solidar, să plătească reclamanţilor I. şi J. suma de 48.601,33 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare/reabilitare a imobilului situat în Timişoara, str. x şi suma de 4.500 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului menţionat mai sus pe durata a 5 luni, necesare efectuării lucrărilor de reabilitare şi reparaţii; a respins, în rest, cererile de chemare în judecată; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. în contradictoriu cu chemata în garanţie D.; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. în contradictoriu cu chemata în garanţie E.; a respins cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), în contradictoriu cu chemata în garanţie G. şi Reasigurare S.A.; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), în contradictoriu cu chemata în garanţie H. S.R.L..

9. Apelul şi hotărârea Curţii de Apel Timişoara pronunţate în apel

Împotriva sentinţei nr. 1172 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 au declarat apel reclamanţii A., I. şi J..

Sentinţa a fost atacată cu apel şi de pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia). Această din urmă pârâtă a formulat apel şi împotriva încheierii din 1 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 234 din 10 decembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelurile declarate de reclamanţii A., I. şi J. împotriva sentinţei nr. 1172 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 90.370,22 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare/reabilitare a imobilului situat în Timişoara, str. x şi suma de 8.100 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului menţionat, pe durata a 9 luni necesare efectuării lucrărilor de reabilitare şi reparaţii; a obligat pe pârâte, în solidar, să plătească reclamantului suma de 9.606,75 euro, reprezentând deprecierea valorii de piaţă a imobilului situat în Timişoara, str. x; a obligat pe pârâte, în solidar, la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele menţionate, de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la îndeplinirea integrală a obligaţiei de plată; a respins, în rest, cererea; a obligat pe pârâte, în solidar, la plata sumei de 14.143,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a sumei de 6.631 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel; a obligat pe pârâtele B.

şi F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), în solidar, să plătească reclamanţilor I. şi J. suma de 86.686 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de consolidare/reabilitare a imobilului situat în Timişoara, str. x şi suma de 8.100 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului menţionat mai sus pe durata de 9 luni, necesară efectuării lucrărilor de reabilitare şi reparaţii; a obligat pe pârâte, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 5.226,57 euro, reprezentând deprecierea valorii de piaţă a imobilului situat în Timişoara, str. x; a obligat pe pârâte, în solidar, la plata dobânzii legale penalizatoare pentru sumele menţionate de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la îndeplinirea integrală a obligaţiei de plată; a respins, în rest, cererea; a obligat pe pârâte, în solidar, la plata sumei de 16.323 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a sumei de 6.246 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel; a respins apelul formulat de pârâta F.

S.A. (fostă C. S.A. Valencia) împotriva încheierii din 1 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015; a admis apelul formulat de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) împotriva sentinţei nr. 1172 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, în sensul că a anulat în parte sentinţa apelată în privinţa cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanţie H. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar L., şi a trimis cauza, spre rejudecare, cu privire la cererea de chemare în garanţie; a respins cererea de apel formulată de pârâta B.

împotriva sentinţei nr. 1172 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

10. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 234 din 10 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă au declarat recurs pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia).

10.1. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ulterior expunerii pe larg a situaţiei de fapt, a arătat că nu a efectuat lucrările care au afectat imobilele, iar responsabilitatea pentru toate activităţile desfăşurate în şantier este a executantului. A susţinut că, de altfel, pentru limitarea prejudiciilor în urma refuzului exprimat de reclamantul A. de a permite constructorului să efectueze lucrări minime de sprijinire/consolidare/punere în siguranţă a construcţiilor, a emis adresa nr. x/17.12.2015 prin care a solicitat acceptul acestei părţi pentru efectuarea lucrărilor de B., pentru a nu se mări pagubele create sau ca persoanele care tranzitau zona să fie puse în pericol.

A învederat că obligarea sa la plata despăgubirilor pentru daunele provocate imobilelor este nelegală întrucât nu este responsabilă de producerea prejudiciului, în sensul art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., potrivit cărora obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului faptei şi nicio răspundere pentru fapta altuia nu poate interveni decât dacă legea o prevede anume.

A mai arătat că instanţa de apel a reţinut culpa sa "în calitate de beneficiar" (in eligendo) al lucrării efectuate, fără a analiza care este fapta ilicită, constând în acţiunea sau inacţiunea prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale reclamanţilor, calitatea de beneficiar al unei lucrări nefiind de natură să genereze răspunderea B. pentru faptele altei persoane.

Contractul având ca obiect "Extinderea şi modernizarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Timişoara" face parte din proiectul finanţat din fonduri europene "Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş", în cadrul căruia proiectarea a fost asigurată de chemata în garanţie D., în baza contractului de servicii nr. x/12.09.2011, iar supervizarea tuturor lucrărilor din proiect, inclusiv cele executate de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), de inginer E., în baza contractului de servicii nr. x/06.12.2011.

A susţinut că reclamantul a invocat prevederile dreptului comun cu privire la contractul de antrepriză în lucrări, anume art. 1876 C. civ., iar acest contract se supune unor reguli speciale, de tip FIDIC (contract standard în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, utilizat drept model de referinţă pe plan internaţional, elaborat de Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi).

Întrucât condiţiile contractuale stabilesc atribuţiile concrete pe care inginerul le are, cât şi modul în care trebuie să le desfăşoare, în faza de execuţie a lucrărilor contractate, ce includ şi recepţia lucrărilor, rezultă că acesta poate solicita efectuarea lucrărilor de urgenţă, pentru siguranţă sau urmare producerii unui accident sau altor factori neprevăzuţi.

Ca atare, deoarece recurenta nu a asigurat, prin proprii angajaţi, activitatea de supervizare a lucrărilor, ci a achiziţionat aceste servicii de la societăţi specializate, nu are calitatea de comitent din moment ce nu a exercitat direcţia, supravegherea şi controlul asupra activităţii antreprenorului, acest rol avându-l inginerul în lucrările de tip FIDIC.

A învederat că pentru partea de proiectare şi evaluare a riscurilor lucrărilor a fost încheiat contractul cu D., care avea obligaţia de a cerceta situaţia din teren, a evalua riscurile, a propune cele mai sigure soluţii de execuţie, prin proiectare, şi a asigura asistenţa tehnică şi în faza de execuţie a lucrărilor.

Or, în această situaţie respingerea cererilor de chemare în garanţie formulate de recurentă este neîntemeiată, având în vedere obligaţiile stabilite în cadrul proiectului pentru chematele în garanţie. Prin urmare, reţinerea unei culpe generice a recurentei, fără precizarea faptelor ilicite săvârşite, o lipseşte de posibilitatea de a se îndrepta împotriva celor vinovaţi.

Recurenta a mai afirmat că lipsa analizei posibilelor fapte care au dus la admiterea acţiunii (spre exemplu, executarea defectuoasă a lucrărilor sau greşeli de proiectare sau de lipsă a supervizării/urmăririi execuţiei ori supervizării/urmăririi necorespunzătoare a execuţiei lucrărilor) echivalează cu nedovedirea existenţei faptei ilicite care să atragă răspunderea pârâţilor.

A mai susţinut că instanţa de fond, în urma expertizelor efectuate în cauză, a constatat doar existenţa prejudiciului creat reclamanţilor, rezumându-se să îl evalueze fără a analiza faptele care au condus la cauzarea lui şi fără a stabili care sunt persoanele culpabile şi legătura de cauzalitate dintre presupusele fapte ilicite şi prejudiciul constatat.

10.2. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ulterior expunerii situaţiei de fapt, a susţinut că încheierea din 1 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015 este nelegală, prima instanţă încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, soluţia asupra cererii de recuzare fiind menţinută în mod greşit şi în apel.

A învederat că la momentul soluţionării cererii de recuzare completul de judecată a reţinut că unicul reper invocat în dovedirea elementelor care au generat suspiciuni cu privire la imparţialitatea magistratului ar fi fost nemulţumirea recurentei faţă de respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize. Faţă de această situaţie, inclusiv instanţa de apel a reţinut că "aspectele relevate în privinţa imparţialităţii judecătorului în soluţionarea cauzei, justificat pe modalitatea în care acesta a înţeles să administreze cauza, soluţionând cererile părţilor în cursul judecăţii, nu poate fi apreciată ca reprezentând o lipsă de imparţialitate".

Or, suspiciunile cu privire la lipsa de imparţialitate a doamnei judecător K. au fost generate de modalitatea în care aceasta a gestionat dosarul, din perspectiva probatoriului administrat, prin respingerea tuturor cererilor recurentei şi prin încălcarea normelor de procedură imperative, în sensul că, deşi reclamanţii şi-au precizat obiectul cererii de chemare în judecată sub aspectul cuantumului, instanţa nu le-a pus în vedere să timbreze corespunzător, considerând finalizată cercetarea judecătorească şi acordând părţilor cuvântul pe fondul cauzei. Pârâta a formulat obiecţiuni la răspunsul la obiecţiuni întocmit de expertul M., care au fost respinse, ca tardiv formulate (prin încheierea 08.05.2019), fără a se analiza data la care acestea au fost depuse la dosar. În cauză, au fost încălcate dispoziţiile art. 338 alin. (2) C. proc. civ., prin respingerea cererii de refacere a raportului de expertiză, ca tardiv formulată, deşi instanţa ar fi trebuit să aibă un rol activ şi să asigure părţilor judecarea în condiţii de imparţialitate (să cenzureze conduita procesuală a reclamanţilor, care au intervenit în efectuarea rapoartelor de expertiză, şi să nu ignore faptul că rapoartele de expertiză nu relevă date tehnice constate de experţii desemnaţi şi, prin urmare, nu constituie probe concludente şi pertinente care să contribuie la aflarea adevărului în cauză). A fost încălcat astfel principiul nemijlocirii, instanţa rămânând în pronunţare asupra fondului cauzei, deşi existau dubii cu privire modalitatea de administrare a probelor cu expertiză încuviinţate.

În consecinţă, instanţa nu a efectuat o analiză completă a tuturor argumentelor invocate, prin coroborare cu celelalte circumstanţe concrete expuse detaliat în cuprinsul cererii de recuzare, care dovedeau maniera cel puţin stranie în care prima instanţă a urgentat soluţionarea cauzei.

Raportat la considerentele sentinţei apelate, recurenta a susţinut că nu a fost analizat fondul cauzei, fiind eludate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv de către instanţa de apel care a respins criticile sale în mod nelegal, fiind încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

A afirmat că a formulat apărări atât în primă instanţă, cât şi în faţa instanţei de apel, ignorate şi neanalizate, aspect soldat cu motivarea neclară şi imprecisă a sentinţei de către prima instanţă, în sensul în care, deşi a admis, în parte, pretenţiile reclamanţilor, apreciind că li s-a produs un prejudiciu, nu a descris, concret, pretinsa faptă ilicită săvârşită de recurentă. Nici prin decizia recurată nu au fost cercetate aceste împrejurări. Acestea vizează următoarele aspecte: lucrările efectuate de F. S.A. (fostă C.) prin subantreprenorul H. S.R.L. au respectat Proiectul Tehnic întocmit de Asocierea D. şi D. (Bucharest) S.R.L.; lucrările au fost executate de către societatea recurentă conform soluţiei tehnice propuse de Proiectantul General al B. - Asocierea D. şi D. (Bucharest) S.R.L., responsabilitatea pentru eventualele avarii nefiind în sarcina F. S.A. (fostă C.), ci a proiectantului general, care a impus soluţia tehnică stabilită pentru situaţia de la faţa locului; apariţia fisurilor la cele două imobile au cauze anterioare, constând în avarii puternice preexistente la conducta de alimentare cu apă Premo DN 600 adiacentă traseului lucrărilor, pe toata lungimea lor, aparţinând B. şi o spărtură existentă în conducta magistrală de canalizare, care nu a fost reparată în mod corespunzător în urmă cu 5-6 ani; repararea în natură a prejudiciului reprezintă situaţia regulă, care poate fi convertită în dezdăunări doar în subsidiar, în caz de neexecutare în natură a obligaţiei de către debitor; pe parcursul executării lucrărilor de reabilitare a canalizării pe str. x, recurenta a acţionat cu prudenţă şi diligentă, reclamând de fiecare dată potenţialele riscuri de prejudiciere a imobilelor învecinate, conform obligaţiilor impuse prin normativele în vigoare.

Or, această abordare a instanţei de apel în motivarea respingerii criticilor cu privire la nelegalitatea sentinţei este una eronată întrucât prin apel recurenta a invocat faptul că nu a fost motivată corespunzător înlăturarea argumentelor sale cu privire la problema dedusă judecăţii, respectiv pretinsa sa faptă ilicită.

Deşi s-a reţinut că ar fi fost săvârşită o faptă ilicită constând în "neluarea tuturor măsurilor" ce se impuneau pentru ca lucrările să fie efectuate în deplină siguranţă, nu s-a precizat şi care ar fi fost măsurile care ar fi trebuit întreprinse şi nerealizate şi prin ce lege/hotărâre/regulament acestea au fost instituite.

A învederat că, în virtutea principiului aflării adevărului şi al rolului activ al instanţei, în vederea stabilirii corecte a faptelor şi aplicării corecte a legii, cercetarea fondului semnifică o verificare amănunţită a tuturor probelor necesare stabilirii situaţiei de fapt şi a soluţionării cauzei în limita argumentelor deduse judecăţii, prin verificarea punctuală a acestora. O hotărâre nemotivată corespunzător nu respectă exigenţele art. 6 din Convenţie, întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.

Recurenta a mai arătat că motivele de apel ale reclamanţilor privind soluţia primei instanţe de a acorda despăgubiri prin raportare la varianta nr. 3 de consolidare constituiau un fine de neprimire întrucât, ceea ce s-a criticat în realitate a fost însuşi raportul de expertiză în specialitatea construcţii administrat la judecata în fond, iar reclamanţii nu au contestat concluziile acestei probe prin mijlocul procesual specific - obiecţiuni la raportul de expertiză, ci au înţeles să o facă direct în calea de atac a apelului, prin motivele de apel. Deşi reclamanţii au formulat obiecţiuni la raport, acestea nu au vizat soluţia tehnică pretins eronată cuprinsă în varianta nr. 3 de reabilitare, motivele invocate în obiecţiuni fiind străine de cele pe care le-au prezentau în apel. Or, reclamanţii aveau posibilitatea de a formula astfel de critici cel mai târziu până la primul termen de judecată ce a urmat depunerii raportului de expertiză, potrivit art. 337 C. proc. civ.

11. Apărările formulate în cauză

La 27 mai 2021, intimaţii-reclamanţi A., I. şi J. au formulat întâmpinări la recursurile declarate de pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia). Prin întâmpinarea la recursul declarat de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), au solicitat anularea acestuia pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - invocate în susţinerea căii de atac - sau în cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ (neinvocate ca temei juridic al recursului). Prin întâmpinarea la recursul formulat de pârâta B., intimaţii-reclamanţi au susţinut că motivele de recurs nu vizează decizia recurată.

La 18 iunie 2021, chemata în garanţie D. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâta B., invocând excepţia netimbrării/insuficientei timbrări şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Aceleaşi excepţii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, au fost invocate de chemata în garanţie D. prin întâmpinarea la recursul declarat de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia).

Prin întâmpinare, chematul în garanţie E. a invocat nulitatea parţială a recursului formulat de pârâta B., cu privire la soluţia de respingere a apelului ce a vizat solicitarea chemării sale în garanţie; a invocat nulitatea recursului declarat de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia).

La 22 iunie 2021, recurenta-pârâtă F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta B., invocând excepţia nulităţii acestuia pentru neîncadrarea motivelor în art. 488 C. proc. civ. şi reiterarea motivelor de apel.

La aceeaşi dată, chemata în garanţie D. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-reclamanţi la recursul declarat de pârâta B.. La 22 iunie 2021, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţii-reclamanţi la recursul declarat de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia).

La 23 iunie 2021, chematul în garanţie E. a depus răspuns la întâmpinare.

Recurenta-pârâtă F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimaţii-reclamanţi la 22 iunie 2021.

La 5 iulie 2021, intimaţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinările formulate de chemaţii în garanţie E. şi D..

Chemata în garanţie D. a depus răspuns la întâmpinările formulate de chemata în garanţie E. şi de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) la recursul pârâtei B..

La 9 iulie 2021, pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) a depus răspuns la întâmpinările formulate de chemaţii în garanţie E. şi D..

La 9 iulie 2021, intimaţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) la recursul declarat de pârâta B..

12. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 16 decembrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C.) împotriva deciziei nr. 234 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 10 februarie 2022, în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursurilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce succed.

Prealabil analizei motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine că, în litigiul înregistrat sub nr. x/2015, reclamantul A. a arătat că este proprietar al imobilului situat în Timişoara, str. x, imobil care, până în primăvara anului 2015, se prezenta într-o stare foarte bună, fiind investite sume importante de bani în amenajarea şi întreţinerea lui.

Din martie 2015, pe stradă a început executarea unor lucrări de extindere şi modernizare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, lucrări care au fost executate în mod necorespunzător, cu încălcarea repetată a normativelor tehnice, cu efectuarea de excavaţii adânci fără luarea măsurilor obligatorii de protejare a imobilelor proprietate privată situate în zona adiacentă lucrărilor de excavare, cu perforarea unor conducte şi infiltrări de apă, care au provocat grava deteriorare a imobilului de la nr. 2, precum şi a altor imobile, cum este cel de la nr. 6 (proprietari I. şi J.).

A mai susţinut reclamantul că, deşi au fost notificaţi încă din luna mai 2015, de către proprietarii a trei imobile, pârâţii s-au aflat, de la începutul lucrărilor şi până la data înregistrării acţiunii, într-o conivenţă şi culpă comună delictuală, întrucât nu au luat nicio măsură de prevenire, limitare sau remediere a daunelor provocate imobilelor din vecinătate.

În cauză, lucrările (descrise în cuprinsul cererii de chemare în judecată) au fost executate atât de antreprenorul general C. S.A. (prin subcontractori), cât şi de beneficiarul B. (aceasta a executat, cu salariaţi proprii, lucrările de intervenţie şi reparaţii ale conductelor de apă potabilă, adică a magistralei de mare presiune şi cea de medie presiune).

Reclamantul a precizat că prejudiciul ce i-a fost creat este consecinţa executării necorespunzătoare a unor lucrări, în vecinătatea imobilului proprietatea sa, lucrări care au condus la cedarea masivului de pământ, prin alunecare, într-o zonă extinsă de sub fundaţiile clădirii, cedare favorizată şi de infiltraţiile unor importante cantităţi de apă provenite din întreţinerea necorespunzătoare şi reparaţiile necorespunzător executate; urmare a cedării masivului de pământ, s-au produs tasarea fundaţiei clădirii, deteriorarea prin fisurare şi rupere a elementelor de rezistenţă a infrastructurii clădirii, fisuri accentuate în pereţi, tasarea terenului de sub duşumelele de parchet stejar, cu pierderea stabilităţii duşumelelor, deformarea a două ferestre, până la imposibilitatea închiderii acestora, deteriorarea tencuielilor şi zugrăvelilor, etc.

Reclamantul a învederat că faptele ilicite care au cauzat prejudiciul sunt atât comisive, respectiv acţiunea pârâtului antreprenor de a executa lucrări de excavaţii cu încălcarea normativelor tehnice, precum şi acţiunea pârâtului beneficiar de a executa reparaţii necorespunzătoare ale conductelor de apă şi de canalizare, cu consecinţa infiltrării în teren (sol), cât şi omisive, respectiv neluarea măsurilor tehnice adecvate pentru protejarea clădirii din zona adiacentă a excavaţiilor, înainte de începerea lucrărilor, precum şi neluarea niciunei măsuri de stopare sau diminuare a daunelor (după notificări repetate), nici de către antreprenor şi nici de către beneficiar.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ., coroborat cu art. 16 alin. (3) (teza I) din acelaşi act normativ, susţinând că, întrucât atât antreprenorul, cât şi beneficiarul sunt consideraţi profesionişti (în raport cu natura lucrărilor executate, care au cauzat prejudiciul), fiind notificaţi (la 20.05.2015), înainte de realizarea lucrărilor de excavare şi reparaţii din vecinătatea clădirii proprietatea sa, rezultă că, deşi nu au urmărit producerea rezultatului păgubitor, au acceptat posibilitatea producerii acestuia. Mai mult, atât antreprenorul, cât şi beneficiarul trebuiau să cunoască sursele de risc asociate cu realizarea excavaţiilor adânci în zone urbane, între care şi "influenţa excavaţiei adânci asupra construcţiilor din zona adiacentă", prevăzute în Ordinul nr. 2104/2014 al MDRAAP.

Reclamantul a concluzionat în sensul că în cauză se impune a fi antrenată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie atât pentru beneficiarul lucrării B., cât şi pentru antreprenorul general F. S.A. (fostă C.), dar şi răspunderea solidară, deoarece atât antreprenorul, cât şi beneficiarul au acţionat atât simultan, cât şi succesiv, anume prin acţiuni repetate de excavare (antreprenorul), urmate de acţiuni repetate de reparaţii ale conductelor (beneficiarul, cu personal propriu), toate acestea succedându-se de mai multe ori. Niciunul dintre ei nu au efectuat expertizarea imobilului cu nr. x, cerinţă prevăzută de pct. 3 alin. (4) din Anexa la Ordinul nr. 2104/2014.

Pârâta B. a formulat cerere de chemare în garanţie a D., arătând că a încheiat cu chematul în garanţie contractul de servicii nr. x/12.09.2011, având ca obiect servicii de asistenţă tehnică pentru managementul proiectului "Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş", în anexa B a contractului fiind descrise activităţile specifice în sarcina prestatorului (pct. 4.6.2, 4.6.4).

A susţinut că, în temeiul acestui contract, în timpul execuţiei lucrărilor prestatorul avea obligaţia acordării de asistenţă tehnică în calitate de proiectant în faza de execuţie a lucrărilor, calitate în care a emis mai multe dispoziţii de şantier în baza cărora antreprenorul F. S.A. (fostă C.) a executat lucrările. Or, conform convenţiei părţilor, art. 11 din condiţiile generale, prestatorul va despăgubi, proteja şi apăra pe cheltuiala sa autoritatea contractantă, pe agenţii şi salariaţii acesteia, pentru şi împotriva tuturor acţiunilor, plângerilor, pierderilor şi pagubelor rezultate din orice acţiune ori omisiune a prestatorului şi/sau a subcontractorilor săi, personalului salariat ori contractat de acesta, inclusiv conducerea, în executarea serviciilor, inclusiv împotriva oricărei încălcări a prevederilor legale sau a drepturilor terţilor, privind brevetele, mărcile comerciale ori alte forme de proprietate intelectuală, precum dreptul de autor.

Ca atare, pârâta a solicitat ca, în cazul admiterii cererii reclamantului pe motive de eroare de proiectare, să fie obligată chemata în garanţie să o despăgubească.

Pârâta B. a chemat în garanţie şi societatea E., solicitând, în cazul în care va cădea în pretenţii, aceasta să fie obligată să o despăgubească şi să îi plătească cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

A arătat că între aceasta şi chematul în garanţie s-a încheiat contractul de servicii nr. x/06.12.2011, care, în anexa II cuprinde obiectivele specifice ce sunt în sarcina prestatorului, pct. 2.3, 4.3, în raport de care inginerul a asigurat supervizare/urmărirea execuţiei de către antreprenor a lucrărilor din cadrul Proiectului "Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Timişoara".

Prin urmare, în cazul admiterii cererii reclamantului pe motive de lipsă a supervizării/urmăririi execuţiei sau supervizării/urmăririi necorespunzătoare a execuţiei, pârâta a solicitat obligarea chematei în garanţie la despăgubirile ce vor fi stabilite în sarcina B..

Pârâta F. S.A. (fostă C.) a formulat cerere de chemare în garanţie a asigurătorului G. S.A. şi a subantreprenorului H. S.R.L., pentru ca, în eventualitatea în care va fi admisă acţiunea, instanţa să dispună obligarea în solidar a chemaţilor în garanţi la suportarea tuturor despăgubirilor.

În motivarea acestei cereri, în ceea ce priveşte chemarea în garanţie a asigurătorului G. S.A., pârâta a învederat că, în calitate de asigurat, a încheiat cu asigurătorul, la data de 15.11.2012, poliţa de asigurare nr. x pentru toate riscurile cu privire la lucrările de construcţii-montaj şi instalare utilaje în cadrul proiectului "Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Timişoara", suma asigurată pentru daune materiale şi vătămări corporale fiind de 5.000.000 RON. În aceste condiţii, asigurătorul şi-a asumat obligaţia de a achita toate cheltuielile pe care ar fi obligată să le plătească pârâta unui terţ prejudiciat prin pierderea sau avarierea accidentală a bunurilor sale întâmplate pe şantier sau în imediata lui vecinătate.

Referitor la chemarea în garanţie a subantreprenorului H. S.R.L., a arătat că a fost încheiat contractul de subantrepriză nr. x din data de 16.09.2014, având ca obiect subcontractarea executării lucrărilor de pe str. x pe care pârâta s-a obligat să le execute faţă de beneficiarul final B. în cadrul Proiectului. Acest contract a fost modificat prin actul adiţional nr. x, iar H. S.R.L. s-a obligat să execute şi lucrările de pe str. x.

Aşadar, conform contractului de subantrepriză, subantreprenorul este executantul lucrărilor la care s-a obligat F. S.A. (fostă C.) prin contractul principal, acesta asumându-şi, în calitate de profesionist, obligaţia de rezultat a realizării propriu-zise a acestor lucrări cu respectarea tuturor reglementărilor tehnice în domeniu. Or, în ipoteza în care s-ar constata în cadrul acţiunii principale că aceste lucrări au fost realizate cu încălcarea normativelor tehnice, precum şi faptul că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, pârâta fiind obligată la acoperirea prejudiciului cauzat reclamantului, urmează ca executantul acestor lucrări să fie ţinut să acopere despăgubirile datorate reclamantului, având în vedere că acesta şi-a nesocotit obligaţiile sale proprii derivând din contractul de subantrepriză.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2015, reclamanţii I. şi J. au invocat aceeaşi stare de fapt şi de drept ca cea expusă de reclamantul A. în dosarul nr. x/2015.

Prin întâmpinările formulate, pârâtele B. şi F. S.A. (fostă C.) au formulat cereri de chemare în garanţie a aceloraşi societăţi comerciale ca şi în dosarul nr. x/2015. În susţinerea acestor au fost invocate aceleaşi apărări în fapt şi în drept ca în dosarul nr. x/2015.

Tribunalul Timiş a reţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtelor: există o faptă ilicită, care constă în neluarea tuturor măsurilor ce se impuneau pentru ca lucrările să fie efectuate în deplină siguranţă pentru imobilele aflate în zonă; există o culpă a pârâtei B., în calitate de beneficiar al lucrării, şi a pârâtei F. S.A. (fostă C.), în calitate de antreprenor, care trebuia să execute lucrarea în condiţii de deplină siguranţă pentru imobilele aflate în zonă, cele două pârâte prevăzând rezultatul faptei lor, dar au socotit fără temei că nu se va produce; reclamanţii au suferit un prejudiciu; există o legătură de cauzalitate directă între fapta pârâtelor şi prejudiciul produs reclamanţilor constând în degradarea celor două imobile.

A constatat că pârâtele nu au dovedit că degradarea celor două imobile se datorează unor cauze străine de efectuarea lucrărilor pe care le-au efectuat, respectiv că nu există nicio cauză care să înlăture răspunderea civilă delictuală a uneia dintre cele două pârâte, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1382 C. civ., potrivit cărora cei care răspund pentru o faptă prejudicială sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat.

Prima instanţă a apreciat că raporturile dintre cei care răspund solidar faţă de cel prejudiciat se stabilesc potrivit art. 1383 C. civ., însă nu fac obiectul litigiului pendinte întrucât instanţa de judecată nu a fost învestită cu o cerere prin care să se solicite analizarea modalităţii în care cele două pârâte şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de lucrări de tip FIDIC nr. 204/AP/17.10.2012, având ca obiect "Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în municipiul Timişoara", în baza căruia s-au efectuat lucrări de extindere şi reabilitare a reţelei de canalizare pe str. x.

A considerat că angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina persoanei care, cu vinovăţie, a cauzat în mod injust un prejudiciu altei persoane sau a celei care, în temeiul legii, a unui contract sau a unei dispoziţii legale, este obligată să răspundă pentru fapta altuia, are drept finalitate repararea integrală a prejudiciului.

Totodată, tribunalul a constatat că niciuna dintre cererile de chemare în garanţie formulate în cauză nu sunt motivate în fapt. Astfel, în cazul chematei în garanţie G. S.A. nu se arată de către pârâta F. S.A. (fostă C.) dacă ea însăşi şi-a îndeplinit sau nu toate obligaţiile ce decurg din contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul, dacă i-a adus la cunoştinţă riscul asigurat în condiţiile prevăzute de contract, dacă a formulat o cerere de despăgubiri în condiţiile contractuale şi care sunt obligaţiile contractuale pe care societatea asigurătoare, chemată în garanţie, nu şi le-a îndeplinit, iar, în cazul D., E. şi H. S.R.L. nu se indică care sunt obligaţiile contractuale încălcate de aceste societăţi. Or, în opinia tribunalului, doar existenţa unor contracte încheiate cu pârâtele care le-au chemat în garanţie nu poate justifica soluţia de admitere a cererilor de chemare în garanţie.

Prin motivele de apel formulate, pârâta B. a susţinut că instanţa de fond a reţinut culpa acesteia "în calitate de beneficiar" al lucrării efectuate, fără a analiza de fapt care este fapta ilicită constând în acţiunea sau inacţiunea prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale reclamanţilor. Simpla calitate de beneficiar al unei lucrări nu este de natură să genereze răspunderea pârâtei pentru faptele unei alte persoane.

A arătat că în contractul de antrepriză sunt indicate atribuţiile concrete pe care inginerul le are, cât şi modul în care trebuie să le desfăşoare. Pe cale de consecinţă, deoarece B. nu a asigurat prin proprii angajaţi activitatea de supervizare a lucrărilor, ci a achiziţionat aceste servicii de la societăţi specializate, nu are calitatea de comitent, din moment ce nu a exercitat direcţia, supravegherea şi controlul asupra activităţii antreprenorului, acest rol avându-l inginerul în lucrările de tip FIDIC.

În ceea ce priveşte obligaţia de a cunoaşte "sursele de risc asociate cu realizarea excavaţiilor adânci în zone urbane", a precizat că pentru partea de proiectare şi evaluare a riscurilor lucrărilor a fost încheiat contractul cu proiectantul general D., acesta având obligaţia de a cerceta situaţia de pe teren, a evalua riscurile şi a propune cele mai sigure soluţii de execuţie, prin proiectare. Mai mult, avea obligaţia de a asigura asistenţa tehnică în calitate de proiectant chiar şi în faza de execuţie a lucrărilor.

În atare condiţii, respingerea cererilor de garanţie formulate de B. este neîntemeiată, iar stabilirea unei culpe generice a pârâtei, fără precizarea faptelor ilicite săvârşite de această societate, o lipseşte de posibilitatea de a se îndrepta împotriva celor vinovaţi. Mai mult, lipsa analizei posibilelor fapte care au dus la admiterea acţiunii, spre exemplu executarea defectuoasă a lucrărilor sau greşeli de proiectare sau lipsa supervizării/urmăririi execuţiei ori supervizării/urmăririi necorespunzătoare a execuţiei lucrărilor, echivalează cu nedovedirea existenţei unei fapte ilicite, care să genereze răspunderea pârâţilor.

Astfel, rezultă că instanţa de fond, în urma expertizelor efectuate în cauză a reuşit să constate doar existenţa prejudiciului creat reclamanţilor, rezumându-se la simpla evaluare a acestuia, dar nu a analizat faptele care au dus la cauzarea acestui prejudiciu, nu a stabilit care sunt persoanele culpabile şi nici legătura de cauzalitate dintre presupusele fapte ilicite şi prejudiciul constatat.

Prin apelul declarat în cauză, pârâta F. S.A. (fostă C.) a afirmat că apărările pe care le-a formulat în cauză, deşi toate dovedesc, împreună, netemeinicia pretenţiilor reclamanţilor sub aspectul inexistenţei faptei ilicite, a prejudiciului şi a vinovăţiei, nu numai că nu au fost avute în vedere de prima instanţă, dar nici măcar nu a fost prezentată o motivare corespunzătoare pentru care acestea au fost înlăturate. De aici reiese maniera lacunară, neclară şi imprecisă în care prima instanţă a motivat sentinţa atacată, în sensul în care, deşi au fost admise în parte pretenţiile reclamanţilor, apreciindu-se că le-ar fi fost produs un prejudiciu, nu a fost descrisă, în concret pretinsa faptă ilicită săvârşită de pârâtă. Or, în materie delictuală, astfel cum însăşi prima instanţă reţine, ilicitatea conduitei făptuitorului este apreciată în raport de regulile generale de comportament instituite în societate prin dispoziţii legale şi norme morale. Deşi s-a reţinut că ar fi fost săvârşită o faptă ilicită constând în "neluarea tuturor măsurilor" ce se impuneau pentru ca lucrările să fie efectuate în deplină siguranţă, instanţa de fond nu a precizat şi care ar fi fost măsurile ce trebuia întreprinse şi nerealizate şi prin ce lege/hotărâre/regulament acestea au fost instituite.

Pârâta apelantă a subliniat că nici soluţia cu privire la cererile de chemare în garanţie nu este motivată, prima instanţă afirmând cât se poate de simplist că nu ar fi fost invocate argumente în fapt şi în drept.

Prin decizia recurată, instanţa de apel, analizând apelul formulat de reclamanţi, a arătat că în faţa tribunalului s-a administrat proba cu expertiză, care a relevat că degradările constatate la imobilele cu nr. x şi nr. y din str. x sunt cauzate de perturbarea echilibrului de forţe din cadrul terenului de fundare, produs de executarea săpăturilor adânci din apropierea imobilului, fără sprijiniri corespunzătoare ale taluzurilor, la care s-a adăugat efectul defavorabil avut de inundările repetate produse ca urmare a avarierii conductei principale de alimentare cu apă potabilă, cât şi deversărilor din branşamentele de canalizare ale clădirilor riverane, degradate temporar de constructor pe această porţiune, coroborate şi cu vibraţiile în teren induse de utilajele de săpare şi transport pământ. Prin realizarea săpăturilor adânci pentru pozarea căminului şi canalului şi rămânerea acestora cu taluzuri nesprijinite timp îndelungat s-au creat condiţii pentru aducerea terenului de sub construcţie de la starea de compresiune cu deformare laterală liberă, când tasările sunt mai mari, fiind posibilă şi o alunecare, mai întâi a prismului de pământ între şanţ şi fundaţia zidului şi apoi, parţial, şi a terenului de sub fundaţie, cauzând astfel, prin cumulare, o tasare ce nu a putut fi suportată de construcţie. Or, toate lucrările enumerate mai sus au fost efectuate în perioada de referinţă de către pârâta antreprenor în favoarea pârâtei beneficiar. Pe cale de consecinţă, cele două pârâte sunt ţinute să repare prejudiciul cauzat.

Referitor la apelul formulat de pârâta F. S.A. (fostă C.), curtea a constatat, cu privire la obligaţia analizării motivelor invocate de partea litigantă, a fi neîntemeiate susţinerile vizând nemotivarea/motivarea necorespunzătoare dată cererii de chemare în judecată. A reţinut că sub acest aspect prima instanţă a evidenţiat atât argumentele de drept, cât şi de fapt pe care le-a avut în vedere sprijinindu-se pe probe administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti. În plus, a apreciat că pârâta se prevalează de argumente ce tind, în principal, să deplaseze culpa în sarcina subantreprenorului, or, aceasta a compărut în proces în calitate de comitent al acestuia, astfel că nici chiar o eventuală culpă dovedită a subantreprenorului nu ar putea să conducă la exonerarea pârâtei de la plata obligaţiilor care îi incumbă.

În ceea ce priveşte apelul pârâtei în privinţa chematei în garanţie G. S.A., instanţa de apel a arătat că a intervenit suspendarea de drept a cauzei, motiv pentru care cererea de apel nu va fi analizată în limita în care se referă la aceasta.

Pentru cererea de apel formulată de pârâta în partea care o priveşte pe chemata în garanţie H. S.R.L., a apreciat ca fiind întemeiate susţinerile prin care se afirmă că instanţa de judecată nu a analizat fondul pretenţiilor mărginindu-se la a motiva soluţia de respingere prin aceea că cererea nu a fost motivată în fapt şi în drept şi că nu s-a arătat care sunt obligaţiile contractuale încălcate. Or, din examinarea cererii de chemare în garanţie se poate remarca că partea a adus argumente în sprijinul celor alegate, iar simpla împrejurare că acestea nu au fost sistematizate conform exigenţelor instanţei de judecată nu conduce automat la respingerea cererii pe fond. Concluzionând că prima instanţă, prin neanalizarea cererii de chemare în garanţie cu referire la elemente incluse în demersul formulat de parte şi fără a pretinde în virtutea rolului activ cuvenitele clarificări care să contribuie la cercetarea reală a pricinii, a soluţionat cauza fără a antama fondul, instanţa de apel a anulat hotărârea tribunalului sub acest aspect şi a trimis cauza spre rejudecare în privinţa cererii de chemare în garanţie a H. S.R.L..

Analizând criticile din apelul pârâtei B., curtea a reţinut că din cuprinsul contractului de antrepriză în construcţii intervenit între aceasta şi antreprenor "se poate constata că cele două aveau competenţe partajate în derularea contractului, context în care îşi menţin valabilitatea concluziile vizavi de apelul antreprenorului analizat supra la care se adaugă şi o culpă in eligendo din partea beneficiarului". A arătat, totodată, că "chemaţii în garanţie D. (proiectantul general) şi E. (activităţi de supervizare a lucrărilor din proiect) nu pot fi traşi la răspundere în lumina concluziilor relevate prin răspunsul la obiectivele expertizelor încuviinţate de tribunal în urma cărora nu s-a decelat o greşeală în proiectul general şi nici nu s-a dovedit că inginerul însărcinat cu supervizarea execuţiei nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile (dimpotrivă a refuzat continuarea lucrărilor, a solicitat oprirea lucrărilor)".

În recurs, recurenta B. a susţinut că instanţa de apel a reţinut culpa sa "în calitate de beneficiar" (in eligendo) al lucrării efectuate, fără a analiza care este fapta ilicită constând în acţiunea sau inacţiunea prin care s-a adus atingere drepturilor subiective ale reclamanţilor, calitatea de beneficiar al unei lucrări nefiind de natură să genereze răspunderea pârâtei pentru faptele altei persoane. A mai arătat că obligarea sa la plata despăgubirilor pentru daunele provocate imobilului este nelegală întrucât nu este responsabilă de producerea prejudiciului, în sensul art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ., responsabilitatea pentru toate activităţile desfăşurate în şantier fiind a executantului. A învederat că în cadrul proiectului finanţat din fonduri europene, întrucât nu a asigurat, prin proprii angajaţi, activitatea de supervizare a lucrărilor, ci a achiziţionat aceste servicii de la societăţi specializate, nu are calitatea de comitent din moment ce nu a exercitat direcţia, supravegherea şi controlul asupra activităţii antreprenorului, acest rol avându-l inginerul în lucrările de tip FIDIC. Ca atare, lipsa analizei posibilelor fapte care au dus la admiterea acţiunii echivalează cu nedovedirea existenţei faptei ilicite care să atragă răspunderea pârâtelor. În speţă, instanţa de fond a constatat doar existenţa prejudiciului creat reclamanţilor, rezumându-se să îl evalueze fără a analiza faptele care au condus la cauzarea lui şi fără a stabili care sunt persoanele culpabile şi legătura de cauzalitate dintre presupusele fapte ilicite şi prejudiciul constatat.

Critica este fondată.

Potrivit art. 1382 C. civ., "Cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat".

În materia răspunderii civile delictuale, dacă delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. Prin urmare, intervine răspunderea solidară atunci când se stabileşte că paguba rezultă din unul şi acelaşi fapt prejudiciabil sau dintr-un concurs de fapte ilicite, săvârşite de mai multe persoane, care au condus la acelaşi prejudiciu.

Principiului solidarităţii, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 1382 C. civ., trebuie aşadar înţeles în sensul că cei care răspund pentru acelaşi prejudiciu urmează a fi obligaţi în solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat. Ca atare, şi în situaţia în care prejudiciul suferit de victimă are o pluralitate de cauze, respectiv comiterea mai multor fapte ilicite prejudiciabile care au concurat la producerea aceluiaşi prejudiciu, operează o obligaţie solidară de răspundere, pentru ca, ulterior, întinderea reparaţiei să fie stabilită în raport cu contribuţia fiecărui făptuitor la producerea daunei, cu condiţia ca instanţei să îi fie deduse, spre judecată, toate aceste fapte.

În speţă, s-a imputat pârâtelor un prejudiciu cauzat prin mai multe fapte prejudiciabile, concurente, săvârşite simultan sau succesiv, în temeiul cărora acestea au participat la distrugerea imobilelor proprietatea reclamanţilor.

S-a susţinut prin cererile de chemare în judecată, în temeiul răspunderii civile delictuale, că lucrările au fost executate atât de antreprenorul general F. S.A. (fostă C.) (prin subcontractori), cât şi de beneficiarul B. (care a executat, cu salariaţi proprii, lucrările de intervenţie şi reparaţii ale conductelor de apă potabilă, de mare şi medie presiune), iar prejudiciul creat este consecinţa executării necorespunzătoare a acestor lucrări. De asemenea, s-a arătat că faptele ilicite care au cauzat prejudiciul sunt atât comisive, constând în acţiunea pârâtului antreprenor de a executa lucrări de excavaţii cu încălcarea normativelor tehnice, precum şi acţiunea pârâtului beneficiar de a executa reparaţii necorespunzătoare ale conductelor de apă şi de canalizare, cu consecinţa infiltrării în teren (sol), cât şi omisive, respectiv neluarea măsurilor tehnice adecvate pentru protejarea clădirii din zona adiacentă a excavaţiilor, înainte de începerea lucrărilor, precum şi neluarea niciunei măsuri de stopare sau diminuare a daunelor (după notificări repetate), nici de către antreprenor şi nici de către beneficiar.

La rândul lor, pârâtele au invocat răspunderea civilă contractuală în cererile de chemare în garanţie, indicând, pentru anumite fapte prejudiciabile ce le-au fost atribuite, pe terţii chemaţi în garanţie.

Prin urmare, situaţia relevată de reclamanţi nu este aceea a existenţei unei singure fapte ilicite săvârşite de doi sau mai mulţi autori, ci a mai multor fapte concurente, fiecare supusă unui regim juridic distinct, care, prin efectele produse, au condus la prejudicierea proprietarilor de imobile de la nr. 2 şi nr. 6 de pe str. x

Aceste cauze generatoare de prejudiciu nu au fost examinate în concret de instanţa de fond, care doar a constatat că beneficiarul şi antreprenorul nu au dovedit că degradarea celor două imobile se datorează unor elemente străine de lucrările pe care le-au realizat, împrejurare care a fost criticată prin cererile de apel formulate de pârâte, în legătură cu incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1382 C. civ.

În acest context, soluţia instanţei de fond pleacă, în mod greşit, de la calificarea pe care aceasta a dat-o circumstanţelor factuale cauzatoare de prejudiciu, aceea de faptă unică, fără a evalua distinct faptele prejudiciale concurente invocate de reclamanţi drept cauză a prejudiciului ce le-a fost creat.

În apel, curtea a considerat că prima instanţă a evidenţiat atât argumentele de drept, cât şi de fapt pe care le-a avut în vedere sprijinindu-se pe probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, fără vreo exemplificare în acest sens, reţinând, totodată, că cele două pârâte aveau competenţe partajate în derularea contractului.

Deşi în dispozitivul hotărârii instanţa de apel a dispus obligarea în solidar a celor două pârâte, nu rezultă din considerentele deciziei recurate, în raport de clauzele contractului de antrepriză şi a celor subsidiare încheiate cu proiectantul general, inginerul de proiect ori subantreprenorul, de lucrările care au generat prejudiciul reclamanţilor, de actele comisive ori omisive delictuale indicate în cererile de chemare în judecată, care sunt, în mod concret, faptele ilicite săvârşite de fiecare pârâtă sau chemat în garanţie, care au concurat la prejudiciul adus terţului pentru a atrage răspunderea solidară a acestora, potrivit art. 1382 C. civ., dar şi pe cea subsecventă, a chemaţilor în garanţie.

Mai mult, instanţa de apel, deşi nu a fost învestită în acest sens, criticile vizând nemotivarea existenţei faptei ilicite, a reţinut, fără a argumenta în vreun fel, şi o culpă in eligendo a beneficiarului. Or, stabilirea acestei forme a vinovăţiei, care constă într-o alegere greşită a procedurilor tehnice sau într-o delegare către o persoană nepotrivită a unor obligaţii proprii, nu a constituit obiect al sesizării instanţei de judecată.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, în acord cu cele învederate de recurenta B., că lipsa analizei posibilelor cauze care au determinat producerea prejudiciului şi au dus la admiterea acţiunii echivalează cu nedovedirea existenţei faptei ilicite care să atragă răspunderea pârâtelor, calitatea de beneficiar al unei lucrări nefiind aptă să atragă în persoana acestuia răspunderea pentru eventualele fapte imputate altei persoane, în speţă antreprenorului şi chemaţilor în garanţie.

Cum analiza interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor art. 1382 C. civ. trebuie raportată la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi cum instanţa de apel nu a procedat, în limitele învestirii, la examinarea pe fond a tuturor apărărilor formulate de recurenta B., Înalta Curte constată că, în cauză, se impune admiterea recursului acestei părţi, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte respingerea cererilor de chemare în garanţie formulate de recurentă, Înalta Curte constată, având în vedere obligaţiile stabilite în cadrul proiectului pentru chemaţii în garanţie D. şi E., că instanţa de apel a reţinut greşit că "aceştia nu pot fi traşi la răspundere în lumina concluziilor relevate prin răspunsul la obiectivele expertizelor încuviinţate de tribunal, în urma cărora nu s-a decelat o greşeală în proiectul general şi nici nu s-a dovedit că inginerul însărcinat cu supervizarea execuţiei nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile, dimpotrivă a refuzat continuarea lucrărilor şi a solicitat oprirea lucrărilor".

În lipsa identificării condiţiilor reglementate de dispoziţiile art. 1382 C. civ., aşadar în măsura în care nu s-a stabilit în concret răspunderea pârâtei B., instanţa de apel nu avea a cenzura pe fond cererile de chemare în garanţie, care, de altfel, nu au făcut obiectul analizei la judecata în fond.

Angajarea răspunderii chematului în garanţie poate opera condiţionat de fapta ilicită reţinută în sarcina titularului cererii de chemare în garanţie, aşadar numai după stabilirea raportului juridic principal şi analiza acestuia, cu identificarea elementelor răspunderii civile delictuale, împrejurare care nu constituie, în această fază procesuală, premisa litigiului pendinte.

În concluzie, soluţia instanţei de apel apare ca fiind nemotivată cu privire la apelul declarat de pârâta B., dovedindu-se îndreptăţite din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. criticile formulate prin cererea de recurs.

Or, cerinţa legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispoziţiile menţionate, a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti.

Pentru motivele arătate, apreciind că hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţa legală a motivării soluţiei date cererii pârâtei B., Înalta Curte va face aplicarea art. 497 C. proc. civ., urmând a casa decizia recurată, în rejudecare instanţa de trimitere fiind ţinută a cerceta, în limitele învestirii prin cererile de chemare în judecată şi din apel, a întâmpinărilor şi a dezlegărilor instanţei de recurs, îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile în raport de fiecare parte căreia i s-a imputat o conduită delictuală în vederea aplicării dispoziţiilor art. 1382 C. civ. şi a eventualei atrageri a răspunderii contractuale a chemaţilor în garanţie.

În condiţiile în care competenţele în executarea lucrărilor erau partajate, parte din acţiuni fiind încredinţate proiectantului, inginerului şi subantreprenorului, instanţa de rejudecare urmează a identifica în concret în ce constă fapta ilicită a fiecăruia, în condiţiile în care se contestă atât soluţiile tehnice aprobate, cât şi punerea în executare a acestora, dar şi omisiunea de a interveni eficient pentru limitarea prejudiciului, respectiv, a verifica existenţa culpei şi legătura de cauzalitate dintre faptele prejudiciale concurente şi prejudiciu.

În privinţa prejudiciului solicitat şi stabilit în apel, Înalta Curte observă că pârâta B. nu a contestat existenţa acestuia.

Cât priveşte recursul formulat de pârâta F. S.A. (fostă C.), Înalta Curte constată că, printr-o primă critică, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe asupra cererii de recuzare a d-nei judecător K., dată prin încheierea din 1 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

Astfel, a arătat că atât instanţa de fond, cât şi cea din apel au reţinut că unicul reper invocat în dovedirea elementelor care au generat suspiciuni cu privire la imparţialitatea magistratului ar fi fost nemulţumirea recurentei faţă de respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize, însă, în realitate, aspectele relevate au vizat modalitatea în care aceasta a gestionat dosarul, din perspectiva probatoriului administrat, prin respingerea tuturor cererilor recurentei şi prin încălcarea normelor de procedură (după precizarea obiectului cererii de chemare în judecată sub aspectul cuantumului, instanţa nu a pus în vedere reclamanţilor să timbreze corespunzător; tribunalul a respins, ca tardive, obiecţiunile formulate la răspunsul la obiecţiuni întocmit de expertul M. şi a respins cererea de refacere a raportului de expertiză).

Înalta Curte constată că, prin încheierea din 1 octombrie 2019, Tribunalul Timiş a reţinut că, prevalându-se de dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. proc. civ., pârâta F. S.A. (fostă C.) a solicitat înlăturarea d-nei judecător K. de la soluţionarea dosarului motivat de respingerea unei cereri în probaţiune privind efectuarea în cauză a unei noi expertize în construcţii.

Instanţa de fond a considerat, prin raportare art. 42 alin. (1) C. proc. civ., că propunerea de recuzare este lipsită de legitimare, întrucât motivul de care se prevalează pârâta - constând în respingerea unei cereri în probaţiune, nu se subsumează acelora consacrate legislativ de norma procedurală invocată.

În apel, curtea a apreciat, din examinarea modului în care a fost administrată cercetarea judecătorească, că nu se decelează antepronunţarea instanţei de judecată, dimpotrivă, se observă că tribunalul a dat cuvântul părţilor şi a motivat în fapt şi drept măsurile dispuse. Împrejurarea că instanţa a respins cererile pârâtei nu determină concluzia că avea o opinie anterior formată şi nici că raţionamentul acesteia a fost afectat de părtinire. Prin respingerea probelor/cererilor solicitate de către completul învestit cu soluţionarea pricinii nu se poate reţine lipsa de imparţialitate a judecătorului, care şi-a exercitat atribuţiile în conformitate cu prevederile C. proc. civ. şi cu dreptul său suveran de apreciere asupra utilităţii probelor spre a fi încuviinţate sau a temeiniciei cererilor formulate.

Critica nu este fondată, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, la data de 18.09.2019, în şedinţă publică, după respingerea cererii formulate de recurentă privind efectuarea unei noi expertize în construcţii avându-se în vedere dispoziţiile art. 338 alin. (2) C. proc. civ., reprezentantul convenţional al F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) a învederat că înţelege să formuleze cerere de recuzare a preşedintelui de complet, apreciind că nu a fost imparţial în acest context, sens în care a invocat dispoziţiile art. 44 alin. (2) coroborate cu art. 43 C. proc. civ.

Aşadar, aserţiunile recurentei din cererea de recurs nu sunt relevante, în condiţiile în care instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a analizat motivele invocate de pârâtă la termenul de judecată din 18.09.2019, această împrejurare fiind reţinută în mod corect de instanţa de apel. Prin urmare, examinând aplicarea la speţă a dispoziţiilor art. 42 C. proc. civ., curtea a constatat că aspectele invocate în privinţa imparţialităţii judecătorului în soluţionarea cauzei, justificat de modalitatea în care acesta a înţeles să administreze cauza, soluţionând cererile părţilor în cursul judecăţii, nu poate fi apreciată ca reprezentând o lipsă de imparţialitate în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin hotărârea dată, instanţa nu a încălcat regulile incidente în materia recuzării pentru a fi aplicabile în speţă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) a criticat soluţia instanţa de apel invocând şi eludarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că a formulat apărări atât în primă instanţă, cât şi în faţa instanţei de apel, neanalizate, cu privire la pretinsa faptă ilicită săvârşită de aceasta. Deşi s-a reţinut că ar fi fost săvârşită o faptă ilicită constând în "neluarea tuturor măsurilor" ce se impuneau pentru ca lucrările să fie efectuate în deplină siguranţă, instanţa de apel nu a precizat care ar fi fost măsurile ce trebuia întreprinse şi nerealizate şi prin ce act normativ acestea au fost instituite. Or, în virtutea principiului aflării adevărului şi al rolului activ al instanţei, în vederea stabilirii corecte a faptelor şi aplicării corecte a legii, cercetarea fondului semnifică o verificare amănunţită a tuturor probelor necesare stabilirii situaţiei de fapt şi a soluţionării cauzei în limita argumentelor deduse judecăţii, prin cercetarea punctuală a acestora.

Această critică este fondată, Înalta Curte reţinând, pentru considerentele deja expuse în analiza recursului formulat de pârâta B., dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concret, instanţa de apel nu a indicat care este fapta ori faptele prejudiciabile concurente săvârşite de acesta pârâtă, de natură a angaja răspunderea solidară, pe temei delictual, a F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), alături de B.. În cauză, curtea s-a limitat doar la a reproşa recurentei sub acest aspect invocarea unor argumente în susţinerea culpei subantreprenorului, argumentând că aceasta răspunde în calitate de comitent, pentru prepusul său, deşi cererea de chemare în garanţie a H. S.R.L. a avut ca temei răspunderea contractuală.

Or, dispoziţiile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală solidară trebuie raportate la situaţia în care prejudiciul cauzat victimei are o pluralitate de cauze, respectiv comiterea a mai multor fapte ilicite de către coautori, prin care victima a fost prejudiciată, aspecte de fapt şi de drept care nu au făcut obiectul analizei instanţei de apel, deşi aceasta a fost învestită în acest sens.

Fără a relua argumentele prezentate, instanţa de recurs constată că, de altfel, fiind formulată o solicitare de obligare a celor două pârâte în solidar la acoperirea prejudiciului cauzat reclamanţilor, neexaminarea întrunirii cerinţelor art. 1382 C. civ. faţă de una dintre aceste părţi conduce la casarea deciziei recurate şi în privinţa celeilalte pârâte, în vederea identificări propriei fapte ilicite a F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia) în ansamblul cauzal invocat, a existenţei culpei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptele prejudiciale concurente indicate de reclamanţi şi prejudiciu.

În consecinţă, Înalta Curte va admite, conform art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta F. S.A. (fostă C. S.A. Valencia), va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel în limitele indicate la analiza recursului pârâtei B..

Înalta Curte mai reţine că recurenta a contestat soluţia instanţei de apel de majorare a cuantumului prejudiciului pretins de reclamanţi prin raportare la varianta nr. 3 a raportului de expertiză efectuat în cauză. Aceasta a învederat că, în realitate, reclamanţii au criticat prin motivele de apel raportul de expertiză în specialitatea construcţii administrat la judecata în fond, însă necontestat la acel moment procesual cu privire la soluţia tehnică pretins eronată propusă în varianta nr. 3 de reabilitare, ci direct în calea de atac a apelului. Or, aceştia aveau posibilitatea de a formula astfel de critici cel mai târziu până la primul termen de judecată ce a urmat depunerii raportului de expertiză, potrivit art. 337 C. proc. civ.

Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondată.

Constată Înalta Curte că, în ceea ce priveşte sumele acordate cu titlu de contravaloare a lucrărilor de consolidare/reabilitare, reclamanţii s-au plâns în apel de opţiunea instanţei de judecată concretizată în alegerea variantei nr. 3, în loc de varianta nr. 2 (propusă de aceştia).

Soluţionând critica, curtea a apreciat că alegerea variantei nr. 3 nu este aptă să conducă la o reparare integrală a prejudiciului cauzat, astfel cum o impune art. 1385 alin. (1) C. civ.. Deşi în cuprinsul raportului de expertiză se indică faptul că această variantă ar avea cel mai ridicat grad de certitudine a reparării pereţilor, din lecturarea operaţiunilor pe care le presupune fiecare dintre cele 3 variante se observă că, într-adevăr, varianta nr. 3 presupune demolarea integrală a unui perete şi parţială a altora, însă, în privinţa lucrărilor din subteran, acestea presupun subbetonări parţiale şi nearmate, spre deosebire de varianta nr. 2 care implică forarea unor piloni la 4,5-5 m sub sol împreună cu subbetonarea armată a fundaţiilor şi consolidarea tuturor pereţilor afectaţi, aceasta fiind indicată şi ca singura modalitate (dintre cele 3) de a se asigura că imobilul nu se va înclina în timp. Prin urmare, a considerat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină o soluţie completă de reparare a degradărilor aduse, cu atât mai mult cu cât imobilele, prin vechimea lor, nu au fost edificate conform tehnologiei actuale şi care să le facă rezistente la agresiunea adusă de aparatura modernă cu care se lucrează la conductele de alimentare cu apă. Curtea a arătat că are în vederea şi opţiunea părţilor pentru varianta nr. 2 de reabilitare, însă nu acesta constituie argumentul decisiv, ci soluţia care în urma examinării concluziilor incorporate în raportul de expertiză apare ca fiind cea mai completă şi durabilă în timp.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a valorificat într-un alt mod concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, prin prisma altor criterii, evaluare care a coincis cu cererile reclamanţilor din apel, fără ca, prin aceasta, să procedeze la examinarea unor obiecţiuni la acest raport cu încălcarea art. 337 C. proc. civ., astfel cum afirmă recurenta.

Or, din această perspectivă, instanţa de apel a soluţionat cauza în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 alin. (1) C. proc. civ., procedând la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelanţii reclamanţi, precum şi cu privire la soluţia dependentă de partea din hotărâre care a fost atacată.

Înalta Curte constată că, de altfel, în calea de atac a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii, sub aspectul respectării normelor de procedură şi a celor de drept material, la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele B. şi de F. S.A. (fostă C.) împotriva deciziei nr. 234 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2022.