Petition for annulment based on omitted cassation grounds dismissed as unfounded in revision for contradiction of judgments

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare deduse judecăţii, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 116 din 1 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

2. Contestaţia în anulare

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatorii au susţinut că recursul formulat împotriva deciziei pronunţate în revizuire de Curtea de Apel Timişoara a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., iar instanţa a motivat decizia într-o manieră care denotă fără dubiu că s-a pronunţat asupra altor motive decât cele două invocate în termen de recurenţii contestatori, fiind incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Astfel recurenţii au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar instanţa nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., ci a îmbrăţişat doar apărarea parchetului privind lipsa identităţii de părţi, obiect şi cauză.

Mai arată că instanţa de recurs a reţinut eronat lipsa identităţii de părţi, aceasta nefiind înlăturată de faptul că în cele două dosare, cel sindic şi cel penal privind evaziunea fiscală, au existat şi alte părţi în afară de părţile principale ale raportului juridic.

Invocă, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 7067/2011 a instanţei supreme, prin care a fost admisă o contestaţie în anulare pentru un motiv identic, nepronunţarea instanţei asupra motivelor de recurs cu care a fost învestită.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 6 decembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 9 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea contestaţiei în anulare.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Astfel, anularea hotărârii instanţei de recurs pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: obiectul contestaţiei este o hotărâre prin care instanţa de recurs a respins recursul sau l-a admis în parte; necercetarea vreunuia dintre motivele de casare trebuie să fie rezultatul unei omisiuni a instanţei de recurs; motivele de recurs omise a fi fost cercetate să fie cele care au fost invocate în termen.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., se constată că motivarea hotărârii judecătoreşti atacate conţine o amplă analiză a criticii recurenţilor vizând greşita constatare a instanţei de revizuire a neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., articol indicat de revizuenţii ca temei de drept al cererilor de revizuire. Astfel, recurenţii au invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 şi art. 431 C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat, având în vedere că, faţă de dezlegarea din sentinţa civilă nr. 61/2018, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2018, care l-a obligat pe administratorul S.C. C. S.R.L. la plata prejudiciului, ca urmare a atragerii răspunderii sale în dosarul de insolvenţă, instanţa penală, în soluţionarea laturii civile, nu putea să îi mai oblige la plata prejudiciului de 241.414 RON, care a fost inclus în prejudiciul de 1.000.000 RON stabilit în dosarul de insolvenţă.

Instanţa de recurs, în urma analizării acestor critici, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., invocate de recurenţi, a reţinut că, în raport de data la care a fost demarat procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, respectiv 25 august 2014, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. fiind, în mod corect analizată, prin raportare la acest text de lege.

În acest context, a constatat că în doctrină şi în jurisprudenţă s-a apreciat în mod constant că, pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil şi în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză sau o chestiune litigioasă tranşată să aibă legătură cu obiectul dosarului pendinte; hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunţate în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte a mai reţinut că legiuitorul nu acordă prioritate niciuneia dintre condiţii, ceea ce face ca neîndeplinirea oricăreia dintre ele să înlăture de la aplicare dispoziţiile respective şi să impună respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În speţă, raportat la datele dosarului, a constatat că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerinţa identităţii de obiect, părţi şi cauză prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că hotărârile pretins potrivnice nu se referă la aceleaşi părţi şi nici la aceeaşi chestiune litigioasă, de vreme ce recurenţii nu au figurat, în calitate de părţi, în litigiul în care s-a analizat incidenţa răspunderii administratorului pentru pasivul societăţii aflate în insolvenţă, după cum nici fostul administrator al S.C. C. S.R.L., D., nu a fost parte în dosarul penal, în cadrul căruia s-a stabilit răspunderea civilă a recurenţilor pentru prejudiciul cauzat statului prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Or, aşa cum rezultă neîndoielnic din interpretarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de părţi, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicţional anterior, să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces care are legătură cu aspectele litigioase deja tranşate, deoarece numai în atare situaţie, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleaşi părţi, subzistă raţiunile autorităţii de lucru judecat, anume problema contrazicerii unei probleme asupra căreia părţile s-au judecat şi care, fiind dezlegată definitiv, li se impune în litigiile ulterioare în legătură cu primul.

Prin urmare, rezultă că în litigiile anterior menţionate nu a existat identitate de părţi şi obiect, astfel cum corect a reţinut instanţa de revizuire.

Or, lipsa de identitate raportată fie şi la un singur element dintre cele trei, faţă de care se apreciază autoritatea lucrului judecat, este de natură să atragă inadmisibilitatea revizuirii.

Prin urmare, instanţa de recurs a verificat motivul de casare invocat, precum şi argumentele prezentate ca fiind dezvoltarea acestui motiv, constatând că este nefondat.

Pe de altă parte, se constată că, sub pretextul neanalizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., contestatorii susţin că instanţa de recurs a reţinut eronat lipsa identităţii de părţi în cele două dosare soluţionate prin hotărârile pretins potrivnice.

Însă, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia, întrucât ţine de esenţa judecăţii, concluzia contrară ar presupune că în cadrul contestaţiei în anulare s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. şi B. împotriva deciziei nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. şi B. împotriva deciziei nr. 1670 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2023.