Legality of suspending restitution litigation pending parallel challenge to administrative reparation decision

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata apelului declarat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2020 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primar general şi Primăria Municipiului Bucureşti, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Prin încheierea din 25 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de repunere pe rol, formulată de apelanta reclamantă A. şi a fost menţinută măsura suspendării apelului, dispusă prin încheierea anterior menţionată.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, prin care a fost suspendată, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata apelului declarat de reclamanta A., precum şi împotriva încheierii din 25 mai 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar, prin care a fost menţinută măsura suspendării judecării dosarului nr. x/2019, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, interpretate prin decizia nr. 12/2018 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a susţinut că măsura suspendării şi cea a menţinerea suspendării, dispuse prin încheierile atacate, sunt nelegale întrucât încalcă succesiunea/ordinea legală şi firească a operaţiunilor administrative prealabile şi necesare accesului la acordarea măsurii compensării cu alt imobil echivalent. A făcut trimitere la decizia nr. 12/2018 pronunţată de instanţa supremă în recurs în interesul legii şi a arătat că, în concordanţă cu considerentele acesteia, acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2019 este legitimă şi legală întrucât urmăreşte valorificarea dreptului de a combate în instanţă abuzul pârâţilor de a refuza să facă o ofertă de compensare cu un alt imobil echivalent valoric, mai ales în condiţiile în care, prin hotărârea judecătorească definitivă pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a stabilit obligaţia Primarului general de a întocmi şi de a publica lista bunurilor imobile ce pot fi acordate în compensare, proces în care recurenta a dovedit existenţa unor asemenea bunuri.

Cu referire la dispoziţiile art. 221-223 din Capitolul III1 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013 a afirmat că, pentru ca măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri să fie posibilă, este necesar ca entitatea învestită cu soluţionarea notificării să îndeplinească o serie de operaţiuni administrative necesare într-o anumită ordine şi, în raport de această succesiune, rezultă că măsura suspendării judecăţii dosarului nr. x/2019 este nelegală. Astfel, verificarea legalităţii acordării măsurii compensării prin puncte propusă prin dispoziţia Primarului general, contestată de recurentă în dosarul nr. x/2019, depinde de soluţia care se va pronunţa în prezentul dosar, în care se verifică dacă entitatea învestită cu soluţionarea notificării a procedat abuziv, neoferindu-i în compensare un alt imobil echivalent valoric celui care nu i se poate restitui în natură.

A precizat că o soluţie judicioasă şi raţională ar fi fost aceea de a se continua judecata în dosarul nr. x/2019 întrucât legea şi logica arată că operaţiunea administrativă a oferirii de bunuri în compensare este o operaţiune prealabilă celei administrative de emitere a oricărei dispoziţii a entităţii învestite cu soluţionarea notificării.

A susţinut că soluţia de continuare a judecăţii în prezenta cauză se impune cu atât mai mult cu cât, în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive în dosarul nr. x/2020, apar evidente premisele conduitei abuzive a entităţii învestite cu soluţionarea notificării, având în vedere că această hotărâre a fost pronunţată tocmai pentru că recurenta a dovedit faptul că există bunuri imobile care ar putea fi acordate în compensare. Astfel, neîndeplinirea operaţiunii administrative prealabile a întocmirii listei cu bunurile ce pot fi acordate în compensare face iluzorie operaţiunea administrativă a oferirii de bunuri echivalente în compensare.

3. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost depusă întâmpinare.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând încheierile recurate, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile recurentei vizează, în esenţă, faptul că, în cauza pendinte, Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea din 14 octombrie 2020, în mod nelegal a dispus suspendarea judecării cauzei, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi a menţinut măsura suspendării prin încheierea din 25 mai 2022, întrucât, în opinia sa, soluţionarea litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 nu depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Se constată că, prin criticile concrete formulate în cadrul prezentului recurs, se impută încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură vizând suspendarea facultativă, sens în care controlul de legalitate al încheierilor recurate se va exercita din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură.

Verificând încheierile atacate prin prisma modalităţii de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a dispus măsura suspendării judecăţii cu respectarea cerinţelor impuse de legiuitor în art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., soluţia Curţii de Apel Bucureşti de a suspenda judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti şi de a menţine, ulterior, această măsură fiind legală.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Suspendarea reglementată de acest text legal implică cercetarea următoarelor cerinţe legale: dezlegarea pricinii cu care este învestită instanţa în faţa căreia se invocă acest incident să depindă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub dosar nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al municipiului Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti, să se constate nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei Primarului General nr. 21281 din 26 septembrie 2019, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, O.U.G. nr. 81/2007 şi Legii nr. 165/2013, privind soluţionarea notificării nr. x/20.07.2001, formulată cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. x, preluat abuziv prin Decizia nr. 570/1976 şi Legea nr. 4/1973, în ce priveşte măsura reparatorie propusă, întrucât a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 12/2018 pronunţată în recurs în interesul legii de completul specializat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 165/2013; să oblige pârâtul să acorde măsura compensării imobilului preluat abuziv cu un alt imobil echivalent valoric; să se stabilească valoarea imobilului preluat abuziv, în condiţiile art. 221 alin. (3) din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, completate prin H.G. nr. 89/2014, în vederea acordării în compensare a unui alt imobil echivalent valoric cu imobilul preluat abuziv.

În dosarul nr. x/2019, în care s-a dispus măsura suspendării, solicitată chiar de către apelanta reclamantă, aceasta urmăreşte, prin cererea dedusă judecăţii, ca soluţionarea notificării sale să se realizeze prin acordarea unui imobil în compensare.

Analizând cele două acţiuni în comparaţie, Înalta Curte constată că raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti de a suspenda judecata apelului în dosarul nr. x/2019 este corect, în speţă fiind întrunite condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Se reţine că, în dosarul nr. x/2019, se contestă dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001, prin care a fost soluţionată notificarea reclamantei prin acordarea unei măsuri reparatorii pe care aceasta nu o doreşte, urmând a fi stabilită legalitatea acordării măsurii reparatorii prin puncte, în condiţiile în care contestatoarea susţine că entitatea învestită deţine bunuri ce pot fi acordate în compensare şi avea obligaţia de a acorda un astfel de bun, iar în litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2019, potrivit susţinerilor apelantei reclamante, scopul pe care îl urmăreşte prin cererea dedusă judecăţii în cauză este inclusiv acela ca soluţionarea notificării sale să se realizeze prin acordarea unui imobil în compensare.

Astfel, în ambele dosare se urmăreşte acordarea aceleiaşi măsuri reparatorii, în dosarul până la soluţionarea căruia s-a dispus măsura suspendării fiind atacată dispoziţia deja emisă de entitatea învestită.

Referitor la încheierea din 25 mai 2022, prin care a fost menţinută măsura suspendării dispuse anterior, se reţine că, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 413 C. proc. civ.,"Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă".

Dat fiind faptul că, în speţă, judecata cererii ce face obiectul dosarului nr. x/2019 a fost suspendată până la soluţionarea cauzei înregistrate sub nr. x/2019, rezultă că, după suspendarea facultativă dispusă în atare circumstanţe, cauza urmează a fi repusă pe rol după pronunţarea deciziei prin care a fost soluţionată definitiv cauza în dosarul ultim menţionat, acest moment echivalând cu încetarea cauzei de suspendare.

Or, în speţă, în cadrul dosarului în raport de care s-a dispus suspendarea în litigiul de faţă, prin decizia pronunţată în apel a fost anulată sentinţa civilă atacată şi a fost trimisă cauza pentru rejudecare instanţei de fond, fiind stabilit termen la 7 iunie 2023, astfel încât nu se poate reţine că judecata în dosarul nr. x/2019 a fost realizată definitiv, în sensul dispoziţiilor art. 413 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, orice critică formulată de recurentă cu privire la aplicarea greşită a unor norme de drept material din cuprinsul Legii nr. 165/2013 nu poate constitui obiect al recursului pendinte, întrucât nu vizează măsurile dispuse prin încheierilor recurate, care, de altfel, au fost cenzurate de Înalta Curte prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, precum şi împotriva încheierii din 25 mai 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2019, precum şi împotriva încheierii din 25 mai 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.