Recovery of Voluntary Success Fees as Judicial Costs: Inadmissibility of New Claims on Appeal and Limits of Legality Review

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018, la 15 noiembrie 2018, reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 208.785,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, dosar soluţionat definitiv în defavoarea C. S.A. la 25 octombrie 2017.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1451 din 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării acţiunii, a fost calificată excepţia inadmisibilităţii drept o apărare de fond şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 908A din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă excepţia nulităţii apelului; a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1451 din 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A., ulterior expunerii situaţiei de fapt şi istoricului derulării litigiului, arată că hotărârile instanţei de fond şi apel sunt nelegale, raţionamentul acestora fiind eronat.

Susţine că onorariul nu a avut caracter voluntar şi a făcut obiectul unui contract, validat de către Adunarea creditorilor din 28 februarie 2012. Învederează că voluntar ar fi însemnat dacă, deşi era câştigată acţiunea şi pârâta achita suma, reclamanta putea decide la libera sa apreciere să nu mai achite onorariul de succes către societatea de avocatură, aceasta fiind o obligaţie pur potestativă şi lovită de nulitate. Arată că, în realitate, a fost un contract obligatoriu între părţi, sub condiţie - dacă pretenţiile erau pierdute, nu exista obligaţia onorării contractului de asistenţă juridică, însă a fost câştigat procesul, iar debitul trebuia achitat.

Învederează că se reţine incomplet în hotărâre că au fost aprobate două tipuri de onorarii de creditori, unul fix, în cuantum de 2500 RON, plus TVA/lună pentru toate litigiile debitoarei (acţiunea în anulare şi acţiunile în regres) şi unul de succes de 10%, plus TVA din orice sume recuperate, nu doar din acţiunea în anulare.

Recurenta arată că se reţine, în mod nefondat, că societatea de avocatură ar fi încasat 62 de luni câte 2500 RON/lună, respectiv 155.000 RON, plus TVA, exclusiv pentru prezentul litigiu şi susţine că acest onorariu a fost plătit pentru toate acţiunile în regres formulate. Subliniază că pârâta nu a plătit nicio parte din onorariul fix.

Arată că solicitarea subsidiară a fost în sensul admiterii, în parte, a acestor pretenţii de 155.000 RON, plus TVA, în măsura în care instanţa consideră echitabil.

Învederează că a solicitat prin cererea de chemare în judecată să fie obligată pârâta să achite suma de 208.785,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, iar instanţa poate admite, în parte, cererea pentru o sumă pe care o consideră suficientă (egală cu onorariul forfetar considerat de instanţă rezonabil).

Solicită casarea deciziei recurate şi în rejudecarea apelului, admiterea acestuia şi schimbarea, în tot, a sentinţei nr. 1451 din 13 iunie 2019, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 208.785,50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 (în principal) şi obligării pârâtei la cota de onorariu pe care instanţa o consideră justă raportat la litigiul pentru care s-au achitat aceste cheltuieli de judecată.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata C. S.A. a solicitat anularea recursului, ca netimbrat; anularea recursului, ca fiind formulat de o persoană fără mandat; anularea recursului, ca nemotivat, iar, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei nr. 908A din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fost fixat termen de judecată la 9 martie 2023, pentru soluţionarea recursului.

7. II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că excepţia de netimbrare a recursului şi excepţia de nulitate, atât în considerarea împrejurării că recursul ar fi fost formulat de o persoană fără mandat, cât şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., au fost analizate în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., fiind respinse prin încheierea din 10 noiembrie 2022.

Recursul formulat de reclamanta A. S.A., în faliment, a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că solicitarea subsidiară a fost în sensul admiterii, în parte, a pretenţiilor constând în onorariu fix, în cuantum de 155.000 RON, plus TVA, achitat de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012

În privinţa onorariului de succes, în cuantum de 208.785,50 RON, recurenta a arătat că acest tip de onorariu nu are caracter voluntar întrucât trebuia achitat societăţii de avocatură, în condiţiile câştigării procesului, dat fiind că a făcut obiectul unui contract validat de către Adunarea creditorilor din 28 februarie 2012, iar instanţa poate admite, în parte, cererea pentru o sumă pe care o consideră suficientă (egală cu onorariul forfetar considerat de instanţă rezonabil).

Verificând decizia prin prisma modalităţii de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în raport de criticile concrete de nelegalitate, încadrabile în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin demersul judiciar declanşat în cauza dedusă judecăţii, reclamanta A. S.A., în faliment, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 208.785.50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, dosar soluţionat definitiv în defavoarea C. S.A. la 25 octombrie 2017.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind, în esenţă, că onorariul de succes solicitat depăşeşte limitele unei necesităţi procesuale rezonabile pentru a fi pus în sarcina părţii potrivnice, având în vedere circumstanţele factuale ale cauzei, respectiv achitarea către avocatul ales, pentru activitatea prestată în dosarul nr. x/2012, a unui onorariu forfetar de 155.000 RON plus TVA (2500 RON/lunar*62 luni), precum şi faptul că activitatea efectiv prestată de avocatul ales s-a materializat în prezenţa la trei termene de judecată esenţiale (termenul la care s-au pus în discuţie excepţiile, termenul de încuviinţare a probatoriului şi dezbaterile pe fondul cauzei), iar scriptic nu se relevă alte acte efectuate prin avocat, în afara celor care se circumscriu activităţilor la cele trei termene.

Tribunalul a reţinut că suma de 155.000 RON percepută cu titlu de onorariu forfetar, deşi nu face obiectul cauzei, nu poate fi ignorată de instanţa de judecată, fiind adecvată mizei litigiului ce a fost purtat între părţi, complexităţii medii a acestuia şi gradului culpei ce poate fi reţinută în sarcina pârâtei.

Învestită cu soluţionarea apelului formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut soluţia primei instanţe, reţinând că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, instanţa de judecată având un drept de apreciere a prestaţiei apărătorului, reflectată în onorariul de avocat, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante şi particulare fiecărei speţe în parte, edificatoare fiind şi alte criterii de apreciere precum volumul de muncă al avocatului, gradul de dificultate şi complexitate al cauzei, durata procedurii, diligenţele depuse de avocat personal în vederea administrării probatoriului, prezenţa acestuia la termenele de judecată acordate.

A constatat că, în speţă, cu excepţia prezenţei avocatului la 11 termene de judecată, apelanta reclamantă nu a reliefat în ce a constat reprezentarea convenţională, astfel încât să se poată stabili că onorariul de succes a fost necesar în raport cu timpul efectiv prestat, precum şi numărul semnificativ de ore alocate asigurării unei asistenţe juridice specializate, prin relevarea complexităţii litigiului.

Referitor la obiectul cauzei, a reţinut că în faţa primei instanţe a fost solicitată doar suma achitată cu titlu de cheltuieli de judecată derivate din onorariul de 10% din valoarea obiectului litigiului anterior, convenit la 28 februarie 2012, fiind indicată câtimea pretenţiilor, 208.785,50 RON, alcătuită din 175.450 RON (reprezentând 10% din valoarea de 1.754.500 RON stabilită prin sentinţa civilă nr. 1477 din 23 martie 2017) şi taxa TVA adăugată acestui debit.

În recurs, reclamanta a susţinut că a solicitat, în subsidiar, admiterea, în parte, a pretenţiilor constând în onorariu fix, în cuantum de 155.000 RON, plus TVA, achitat de recurentă în legătură cu litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel, aceste texte conscrând principiul disponibilităţii, ca principiu fundamental al procesului civil, dreptului procesual de dispoziţie al părţii corespunzându-i obligaţia instanţei de a se pronunţa exclusiv asupra a ceea ce partea a înţeles să supună judecăţii prin cererea sa, formulată în condiţiile legii.

Art. 476 alin. (1) C. proc. civ. consacră efectul devolutiv al apelului, care constă în posibilitatea recunoscută părţilor de a supune litigiul judecării în apel, cu toate problemele ce au fost ridicate în primă instanţă, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Devoluţiunea este, însă, limitată prin dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 478 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., "(1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe. (...) (3) În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi".

Prevederile legale evocate stabilesc una dintre limitele efectului devolutiv al apelului, exprimat în regula tantum devolutum quantum judicatum, care corespunde ideii că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanţă. Aşadar, prin intermediul apelului, nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, fiind inadmisibilă modificarea în apel a elementelor esenţiale ale acţiunii civile (obiect, cauză, părţi). Astfel, instanţa de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte pretenţii sau elemente care nu au format obiectul primei judecăţi, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie.

În aceste coordonate normative, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost menţionat în petitul cererii de chemare în judecată, îl reprezintă suma de 175.450 RON + TVA (total 208,785.50 RON), solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea dosarului civil nr. x/2012, stabilite conform Hotărârii Adunării creditorilor şi achitate la 10 noiembrie 2017 către D., iar prima instanţă s-a pronunţat exclusiv asupra acestui petit.

Se reţine că solicitarea subsidiară la care face referire recurenta, vizând suma de 155.000 RON, plus TVA, achitată cu titlu de onorariu forfetar, a fost formulată în cadrul cererii de apel şi, în raport de limitele judecăţii realizate prin sentinţa primei instanţe şi de dispoziţiile procedurale evocate, Înalta Curte constată că în mod legal a reţinut instanţa de apel caracterul acesteia de cerere nouă în apel ce nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

În recurs, recurenta reclamantă nu a formulat critici în legătură cu limitele deduse judecăţii prin cererea de apel, astfel încât orice examinare pe fond a cererii subsidiare excedează analizei prezentei căi de atac.

În ceea ce priveşte critica din recurs vizând caracterul voluntar al onorariului de succes, Înalta Curte apreciază necesar a expune situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost reţinută de instanţele de fond, pe baza probatoriului administrat, ce nu mai poate fi repusă în discuţie în calea de atac a recursului care vizează aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie.

Potrivit menţiunilor din procesul-verbal al Adunării creditorilor debitoarei A. S.A. din 28 februarie 2012 s-a aprobat onorariul Cabinetului de avocatură Toma şi Asociaţii, în cuantum de 2.500 RON exclusiv tva/lună şi 10% din pretenţiile A. S.A., pentru acţiunile în anulare şi dosarele de regres, inclusiv cele ce vor fi predate de această instituţie, printre aceste dosare regăsindu-se şi dosarul nr. x/2012.

Astfel, prin hotărârea Adunării creditorilor s-a stabilit ca reclamanta să plătească societăţii de avocatură, pe lângă parte din onorariul forfetar stabilit pentru reprezentare în litigiul ce a generat promovarea prezentei cereri, de 155.000 RON plus TVA (2500 RON/lunar * 62 luni) şi un onorariu suplimentar, într-un procent 10% din pretenţiile A. S.A., pentru acţiunile în anulare şi dosarele de regres, reprezentând un onorariu de succes, în sensul reglementat de art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat.

Conform acestor dispoziţii, "Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix".

Cum onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix, se reţine că acest tip de onorariu constituie o cheltuială suplimentară, asumată în mod voluntar de partea în proces, fiind datorat numai în caz de atingere a rezultatului urmărit de client în litigiul în care a fost reprezentat de avocatul său.

Astfel, contrar susţinerilor din recurs, caracterul voluntar al onorariului de succes vizează stabilirea sa printr-un act juridic care să reflecte voinţa concordanţă a părţilor, şi nu plata efectivă a acestuia, ca urmare a executării obligaţiilor asumate.

Recurenta susţine şi faptul că se reţine incomplet în hotărâre că au fost aprobate două tipuri de onorarii de creditori, unul fix, în cuantum de 2500 RON, plus TVA/lună pentru toate litigiile debitoarei (acţiunea în anulare şi acţiunile în regres) şi unul de succes de 10%, plus TVA din orice sume recuperate, nu doar din acţiunea în anulare, precum şi că societatea de avocatură ar fi încasat 62 de luni câte 2500 RON/lună, respectiv 155.000 RON, plus TVA, exclusiv pentru prezentul litigiu.

Or, asemenea obiecţii vizează stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, în raport de probele administrate, ceea ce excedează verificărilor ce pot fi efectuate în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanşează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei nr. 908A din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei nr. 908A din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2023.