Municipality's appeal rejected: 50-year possession vests ownership by 30-year prescription

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 27 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, solicitând instanţei să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 372 mp situat în Bucureşti, str. x, ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani, conform art. 645, art. 1837 şi art. 1860 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1892 din 27 martie 2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă

Prin încheierea din 12 ianuarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a moştenitoarei defunctului reclamant, B..

Prin sentinţa civilă nr. 414 din 23 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocată de aceasta prin întâmpinare; a fost admisă cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General; s-a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul uzucapiunii de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 354 m.p. situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost acesta identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert specialitate topografie C. (Anexa nr. 1).

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva sentinţei civile nr. 414 din 23 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, în contradictoriu cu intimata B..

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 18 şi art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 4 din Legea nr. 213/1998, în condiţiile în care se face referire în considerente la art. 1837 şi art. 1890 C. civ., fără a se face dovada că Municipiul Bucureşti este proprietarul nediligent care a pierdut posesia imobilului în litigiu.

Arată că, atât timp cât nu se face dovada că, la momentul începerii presupusei posesii de către autorii reclamantei, terenul litigios se afla efectiv în patrimoniul Municipiului Bucureşti pentru ca acesta să fie considerat proprietar nediligent, dispoziţiile art. 18 şi art. 21 din Legea nr. 215/2001, precum şi art. 4 din Legea nr. 213/1998 nu sunt şi nu pot fi incidente în cauză, fiind aplicate greşit cu referire la art. 1837 şi art. 1890 C. civ.. Astfel, simplul fapt că se face referire la procesul-verbal nr. x/1926 care vizează terenul în litigiu, situat în prezent în Bucureşti, str. x, nu este de natură să conducă automat la concluzia apartenenţei terenului la domeniul privat al Municipiului Bucureşti, mai ales că este vorba de o perioadă de aproape 100 de ani în care nu există menţiuni privind un act translativ de proprietate în favoarea recurentului.

Arată că instanţa de apel, pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală cu privire la criticile formulate prin motivele de apel, trebuia să stăruie în administrarea de probe care să ateste fără niciun dubiu existenţa sau neexistenţa imobilului în domeniul privat al Municipiului Bucureşti.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecarea apelului Municipiului Bucureşti.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata B. a invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fost fixat termen de judecată la 9 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată în cadrul întâmpinării de intimata B., Înalta Curte constată că aceasta a fost analizată în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., considerându-se că există critici care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum va rezulta din analiza ce urmează.

Recursul pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul general a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 18 şi art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 4 din Legea nr. 213/1998, în condiţiile în care se face referire în considerente la art. 1837 şi art. 1890 C. civ., fără a se face dovada că Municipiul Bucureşti este proprietarul nediligent care a pierdut posesia imobilului în litigiu.

Verificând decizia prin prisma modalităţii de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în raport de criticile concrete de nelegalitate, încadrabile în motivele de casare prevăzut de pct. 8 a art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul acţiunii deduse judecăţii asupra căruia au statuat instanţele de fond poartă asupra recunoaşterii dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la un teren în suprafaţă de 372 mp, situat în Bucureşti, str. x, în privinţa căruia nu există cereri de reconstituire, ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani.

Se reţine că, în cadrul condiţiilor generale de exercitare a acţiunii civile, calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Aşadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii.

Producerea efectului achizitiv de proprietate presupune îndeplinirea celor două condiţii specifice prevăzute de art. 1847 şi art. 1890 din C. civ. din 1864, incidente în cauză având în vedere momentul începerii posesiei, referitoare la utilitatea posesiei, sub aspectul calităţilor de a fi continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, precum şi la durata de 30 de ani a posesiei exercitate.

Sub aspectul cadrului procesual subiectiv, se reţine că, din interpretarea normelor de drept comun anterior enunţate, uzucapiunea trebuie opusă adevăratului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea caracterului de sancţiune civilă al acestui mecanism de constatare a dreptului de proprietate, faţă de proprietarul nediligent care a permis ieşirea bunului din patrimoniul său.

Ca atare, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între acele persoane care îşi dispută dreptul în litigiu, poate avea legitimare procesuală pasivă într-o asemenea acţiune în constatare numai persoana care este adevăratul proprietar sau succesorul în drepturi al adevăratului proprietar al bunului.

În cauza pendinte, situaţia de fapt stabilită de către instanţele fondului, pe baza probatoriului administrat, relevă că terenul în litigiu, în suprafaţă de 372 mp situat în Bucureşti, str. x, ca parte a terenului "Dămăroaia", a intrat în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti în anul 1926, la 29 octombrie, în baza procesului-verbal înregistrat cu nr. x/926, la dosar neexistând vreo dovadă că această parcelă, în legătură cu care se invocă uzucapiunea, a ieşit din patrimoniul Municipiului Bucureşti. Din relaţiile furnizate de Primăria Sectorului 1 - Direcţia Cadastru, Fond Funciar, Patrimoniu şi Evidenţă Electorală rezultă că terenul este evidenţiat cadastral din 1986, posesor "Ad. Stat", categoria de folosinţă "alte terenuri", iar, potrivit adresei emise de DITL Sectorul 1, terenul nu are deschis rol fiscal. Din coroborarea acestor elemente probatorii cu declaraţia martorului D., care atestă faptul că terenul a fost cultivat de familia intimatei pe parcursul a aproximativ 50 de ani, instanţa de apel a concluzionat că terenul de 354 mp ce face obiectul prezentului dosar nu a ieşit niciodată din patrimoniul Municipiului Bucureşti.

În raport de aceste circumstanţe factuale, ce ies din sfera controlului de legalitate al instanţei de recurs, Înalta Curte reţine că, în mod corect a concluzionat instanţa de apel, în cadrul raţionamentului judiciar expus, asupra apartenenţei terenului în discuţie la domeniul privat al Municipiului Bucureşti.

Astfel, în mod legal a argumentat instanţa de apel faptul că, întrucât imobilul nu face parte dintre bunurile aparţinând domeniului public al statului ori unităţilor administrativ-teritoriale, nefiind enumerat printre bunurile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi nefiind depus la dosar vreun înscris care să ateste apartenenţa acestuia la domeniul public, sunt incidente dispoziţiile art. 4 din aceeaşi lege.

Aşadar, întrucât în evidenţele oficiale ale recurentului-pârât şi ale celorlalte instituţii nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, bunul imobil se află în domeniul privat al Municipiului Bucureşti, acesta nefiind declarat, conform legii, de utilitate publică şi aparţinând domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, iar recurentul pârât Municipiul Bucureşti nu a demonstrat o situaţie contrară celor reţinute pe parcursul litigiului de instanţele fondului, în legătură cu natura juridică a imobilului în litigiu, se reţine că recurentul este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reţinerea calităţii procesuale pasive a acestuia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva deciziei civile nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2023.