Nullity of cassation appeal due to failure to identify legal violations by the appellate court in a contractual penalty dispute

Şedinţa publică din data de 09 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 27.08.2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 55500 euro, cu titlu de penalitate contractuală.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 2700/2021 din 03 decembrie 2021, Tribunalul Iaşi a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta B. S.R.L. să achite reclamantei A. S.R.L. suma de 55500 euro, reprezentând clauză penală contractuală şi suma de 6291 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta B. S.R.L..

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe invocând dispoziţiilor art. 1788 alin. (3) C. civ., fără a avea în vedere dispoziţiile legale aplicabile în situaţia de fapt şi de drept din prezenta cauză.

A susţinut că prin sentinţa pronunţată în mod nelegal, instanţa de fond a considerat ca motivele invocate de către recurenta-pârâtă în vederea încetării raporturilor contractuale a fost forţa majoră, deşi aceasta a susţinut şi a probat imposibilitatea folosirii bunului în vederea desfăşurării activităţii de producere si comercializare a betonului.

Contrar aspectelor reţinute de instanţa de fond şi de către instanţa de apel, consideră recurenta că a încercat să menţină bunul în stare de funcţionare, că a intervenit de nenumărate ori prin reparaţii repetate, care deşi efectuate la timp au condus, datorită vechimii şi folosinţei îndelungate, la imposibilitatea de a mai fi utilizată staţia de betoane.

Astfel, recurenta a arătat că staţia de betoane devenise aproape neutilizabilă şi nu datorită funcţionării necorespunzătoare, ci datorită vechimii utilajului (defecţiuni în lanţ), astfel că scopul pentru care a încheiat contractul de închiriere nu mai putea fi atins şi, mai mult, nu mai putea fi realizat obiectul contractului.

Drept urmare, a considerat ca instanţa de fond trebuia să de-a eficienţă şi dispoziţiilor art. 1818 alin. (1) si (2) din C. civ. privind imposibilitatea folosirii bunului şi, ca urmare, să cerceteze şi să administreze probele şi în acest sens.

În continuare, făcând trimitere la probele administrate în cauză, precum şi la interpretarea acestora de către prima instanţă, recurenta a solicitat să se constate că staţia de betoane nu a fost predată în stare corespunzătoare de funcţionare la data încheierii contractului de închiriere, obligaţie care ii incumba reclamantei, fapt ce a condus la lipsa de folosinţă a bunului.

Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că prin memoriul de recurs au fost formulate numai critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate. În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 septembrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului nr. 10 care, prin rezoluţia din data de 21 noiembrie 2022, a stabilit termen la data de 09 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi având în vedere şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ.

În cauză, prin decizia civilă nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L..

Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurentă vizează modalitatea de soluţionare a cauzei de către prima instanţă şi reprezintă o reiterare a criticilor cu acelaşi obiect adusă sentinţei civile pronunţate în dosar, în apel, ce au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea primei instanţe de control judiciar, motivaţia identică fiind de natură a ignora existenţa judecăţii anterioare, finalizate prin decizia recurată, şi inaptă a răspunde cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, o astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Totodată, se constată că recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 1788 alin. (3) C. civ., însă, simpla afirmaţie a părţii, în sensul încălcării de către instanţă a normelor de drept material este lipsită de valenţe juridice, în lipsa unei argumentări care să reflecte greşelile anume imputate instanţei în judecarea apelului, în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a fi incident vreunul dintre motivele de casare prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate, nu este suficient ca recurenta-reclamantă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raţionamentul curţii de apel ce a determinat respingerea apelului promovat de către aceasta şi care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată, motivele de recurs invocate antamând aspectele dezlegate de tribunal, partea rezumându-se a relua aspectele ce ţin de situaţia de fapt.

Astfel cum arată chiar recurenta, prin cererea de recurs (ultimele trei paragrafe de la pag. 2 şi primele 3 paragrafe de la pag. 3 din memoriul de recurs), aspectele critice expuse vizează pretinsa apreciere eronată a primei instanţe în privinţa situaţiei de fapt şi reprezintă o reiterare a acestor critici cu acelaşi obiect adusă sentinţei civile pronunţate de primă instanţă, în apel.

În acest context al analizei este de menţionat că simpla reiterare a aceleiaşi critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanţe în cuprinsul memoriului de recurs, fără însă a indica care sunt normele de drept ar fi fost încălcate de instanţa de apel, nu are aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs cu analiza acestora.

O astfel de manieră de formulare a criticilor în recurs, contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părţile litigante având obligaţia de a-şi întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs şi nu pe considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Totodată, lecturarea memoriului de recurs relevă că începând cu pagina 3 până la finalul declaraţiei de recurs, recurenta a prezentat situaţia de fapt, făcând referire la probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile de la dosarul pricinii, interogatoriul şi declaraţia martorului audiat, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de prima instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, aspect care excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalităţii, nu şi temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Este de reamintit că atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul şi scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunţate de instanţa de apel şi încadrarea acestora în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient.

Aşadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei în soluţia de respingere a apelului, ca nefondat, aşa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului.

Faţă de soluţia pronunţată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată, reprezentând onorariu de avocat, acestea fiind dovedite cu chitanţa nr. x din 12.10.2022, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 260/2022 din 06 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.900 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 09 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.