Revision petition for contradictory judgments dismissed due to lack of party identity and substantive contradiction

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 3 martie 2021, debitorul Consiliul Judeţean Ilfov a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a invocat încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 60 A din 14 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, invocând în drept dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 356A din 3 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-debitor Consiliul Judeţean Ilfov împotriva deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-creditor Municipiul Bucureşti şi cu intimatul-terţ poprit Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov - Structura de Trezorerie Ilfov.

3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 356A din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul Consiliul Judeţean Ilfov, prin care a solicitat casarea hotărârii recurate, anularea deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs, ulterior descrierii situaţiei de fapt care a stat la baza iniţierii litigiului, recurentul a criticat soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti sub două aspecte.

În ce priveşte primul argument al instanţei de apel, recurentul arată că invocarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat nu presupune identitatea de părţi, doar în cazul autorităţii de lucru judecat fiind necesară tripla identitate. În susţinerea acestui argument, a invocat decizia nr. 1777/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În ceea ce priveşte al doilea argument, prin care s-a reţinut inexistenţa considerentelor relative la calitatea procesuală a pasivă a Consiliului Judeţean Ilfov sau a Judeţului Ilfov în decizia tribunalului, recurentul a arătat că motivarea instanţei este greşită, întrucât puterea de lucru judecat este o chestiune de ordine publică, independentă de invocarea de către părţi a unor excepţii, cereri sau apărări.

Pe de altă parte, în considerentele deciziei nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a reţinut că există raporturi juridice între Consiliul Judeţean Ilfov şi debitor. Admiţând apelul şi validând poprirea pe contul Judeţului Ilfov, tribunalul a procedat astfel cu încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 60A/2021.

4. Apărările formulate în cauză:

Intimatul Municipiul Bucureşti prin primar general a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În acest sens, a arătat că decizia recurată în mod legal a reţinut că procedând la compararea celor două litigii, nu se poate reţine ipoteza hotărârilor potrivnice, pe de-o parte pentru că revizuentul nu a fost parte în procesul finalizat prin Decizia nr. 60A/14 ianuarie 2021, iar pe de altă parte, pentru că cea de-a doua decizie nu cuprinde niciun considerent referitor la calitatea procesuală pasivă a Judeţului Ilfov sau a Consiliului Judeţean Ilfov, câtă vreme apelul incident prin care Consiliul Judeţean Ilfov antamase acest aspect a fost respins ca rămas fără efect, ca o consecinţă a renunţării la calea de atac a apelantului principal. Prin urmare, nici din considerente şi nici din dispozitiv nu se poate trage concluzia contrarietăţii celor două decizii, câtă vreme chestiunea litigioasă tranşată în primul proces nu a fost tranşată în cel de-al doilea.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de revizuentul Consiliului Judeţean Ilfov.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, se impune observaţia potrivit căreia deşi recurentul a invocat incidenţa în cauză a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că acestea sunt susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de vreme ce criticile formulate sunt subsumate încălcării unor reguli de procedură, respectiv a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a dedus judecăţii în faţa Curţii de Apel Bucureşti cererea sa de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 197 din 29 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi argumentată prin aceea că hotărârea atacată încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al hotărârii definitive anterioare nr. 60 A din 14 ianuarie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu sunt întrunite două dintre condiţiile revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, respectiv că nu există identitate de chestiune litigioasă şi nu se verifică tripla identitate presupusă de invocarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Analizând recursul prin raportare la criticile formulate şi la motivul de revizuire invocat în cauză, se observă că potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Reiese aşadar că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: (i) existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; (ii) hotărârile judecătoreşti respective să fie pronunţate în dosare diferite; (iii) să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; (iv) în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea acestei reglementări constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Contrar susţinerilor recurentului, inclusiv efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune identitate de părţi, art. 431 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. urmând a fi interpretat sistematic, vizând aceleaşi părţi care au participat în litigiul iniţial. În caz contrar, ar însemna să se opună unui terţ faţă de primul proces o chestiune dezlegată într-un proces la care nu a participat, soluţie ce ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la o instanţă cu privire la chestiuni pe care nu au avut posibilitatea să le conteste. De asemenea, în ipoteza în care ceea ce ar avea relevanţă ar fi exclusiv dezlegarea unei chestiuni de drept, nefiind necesară nici cel puţin identitatea de obiect, astfel cum pretinde recurentul, ar echivala cu introducerea pe cale judiciară a sistemului precedentului judiciar, aspect inadmisibil de vreme ce acesta nu se regăseşte în izvoarele dreptului civil, reglementate de art. 1 din C. civ.

Aşadar, de vreme ce revizuentul nu are calitatea de parte în dosarul nr. x/2019, finalizat prin decizia civilă nr. 60A din 14 ianuarie 2021, ci este terţ în cauza respectivă, nu poate invoca autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, art. 435 C. proc. civ. făcând distincţie între efectele pe care hotărârea judecătorească le produce faţă de părţi şi respectiv efectele pe care le produce faţă de terţi, pentru părţi hotărârea fiind obligatorie, în vreme ce pentru terţi hotărârea având valenţa unui simplu fapt juridic, chiar dacă problema de drept este aceeaşi, tocmai pentru că sistemul procesual român nu cunoaşte instituţia precedentului judiciar, dezlegările în drept fiind obligatorii doar în cazul instrumentelor juridice speciale de unificare a practicii.

În ce priveşte lipsa contrarietăţii dintre cele două hotărâri, supunând analizei acest element propriu unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, în mod pertinent curtea de apel a stabilit că nu există identitate de chestiune litigioasă de vreme ce aspectele pretins a fi fost încălcate de către cea de-a doua hotărâre, nu au fost analizate, ca efect al respingerii apelului incident ca rămas fără obiect.

Contrarietatea nu poate decurge, în mod implicit, din efectele celei de-a doua hotărâri, cum greşit susţine recurentul, ci trebuie să reprezinte aspecte care să fi fost deopotrivă analizate de către cele două instanţe, iar acestea să fi dat dezlegări diferite aceleiaşi probleme de drept. Or, în prezenta cauză se invocă o contrarietate prin ricoşeu, partea tinzând astfel la a suplini lipsa de diligenţă care ar fi învestit instanţa care a pronunţat cea de-a doua hotărâre, să analizeze aceste argumente, care au primit o primă dezlegare favorabilă în prima decizie invocată.

Procedând altfel, respectiv în sensul urmărit de recurent, se ajunge la o deturnare a scopului şi funcţiilor procesuale ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, care devine dintr-o cale extraordinară de atac permisă pentru un motiv clar şi bine definit, într-o cale prin care partea poate provoca o analiză a unor motive de apel care nu au fost susceptibile de a fi analizate de către instanţă, ca efect al dispoziţiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că în cauză nu sunt întrunite două dintre condiţiile presupuse de cazul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, este necesară întrunirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizând încălcarea de către instanţa de revizuire a autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine că deşi recurentul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., în realitate, din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că acesta critică în fapt modul în care curtea de apel a interpretat incidenţa motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reţine, în nicio circumstanţă, că instanţa care a soluţionat cererea de revizuire a încălcat ea însăşi autoritatea de lucru judecat a uneia dintre hotărârile opuse ca fiind potrivnice, obiectul revizuirii constând tocmai în determinarea incidenţei motivelor de revizuire, instanţa având libertatea ca analizând elementele cauzei să se pronunţe în sensul admiterii ori al respingerii cererii.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul Consiliul Judeţean Ilfov, împotriva deciziei civile nr. 356A din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2023.