Adverse possession of land: appeal dismissed, upholding ownership acquisition via 30-year acquisitive prescription despite unpaid taxes

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 august 2018, sub dosar nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu UAT Municipiul Craiova prin Primar, să se constate dobândirea dreptului de proprietate al reclamantului privind terenul intravilan situat în municipiul Craiova, Bld. Gheorghe Chiţu, nr. 57 (fost 43), în suprafaţă de 600 m.p. prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.

2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova:

Prin sentinţa civilă nr. 2403/2019 din 27 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

3. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova:

Prin sentinţa civilă nr. 232/2020 din 5 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Craiova prin primar, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

A admis acţiunea astfel cum a fost precizată, constatând că reclamantul a dobândit în condiţiile prescripţiei achizitive de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 527 m.p. situat în intravilanul municipiului Craiova Bulevardul x, jud. Dolj, având următoarele vecinătăţi: N-B. pe d=14, 22 m-puncte topografice x; E-C. pe d=36, 27 m-puncte topografice 26, 27, 28, 7; S-A.-rest proprietate pe d=8, 21 m-puncte topografice 15, 53, 52 şi C. pe d=6, 45 m-puncte topografice x şi V-D. pe d=36, 43m - puncte topografice x, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către dl. expert E. şi conform schiţei anexa ce face parte integrantă a acestui raport, urmând ca după rămânerea definitivă a hotărârii să se comunice, din oficiu, A.J.F.P. Dolj şi O.C.P.I. Dolj, conform legii.

A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10.908 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (6.905 RON), onorariu expert şi comision F. (1.003 RON) şi onorariu avocat (3.000 RON).

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova:

Prin decizia civilă nr. 134/2021 din 20 mai 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis în parte apelul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 232/5 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosar nr. x/2019. A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul respingerii cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 134/2021 din 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Craiova prin Primar, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii în tot a acţiunii civile formulate de reclamant, invocând motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, ulterior expunerii parcursului procesual al dosarului, precum şi al cererii de chemare în judecată, dar şi al unor aspecte de ordin teoretic cu privire la instituţia posesiei şi a uzucapiunii, recurentul arată că soluţia instanţelor de fond este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material, de vreme ce reclamantul a posedat în mod legal numai suprafaţa de 557 m.p., nu şi suprafaţa de 527 m.p. ce face obiectul dosarului. De vreme ce nici reclamantul şi nici autorii săi nu s-au înscris în evidenţele fiscale cu această suprafaţă de teren, şi nu au achitat obligaţiile fiscale datorate, posesia exercitată este una clandestină, reclamantul neposedând acest teren sub titlu de proprietar, elementul intenţional nerezultând din niciun alt mijloc de probă.

Concluzionând, recurentul arată că soluţia instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1847 C. civ., trecând peste împrejurarea că posesia a fost afectată de viciul clandestinităţii, întrucât prin neachitarea taxelor şi impozitelor aferente acestui teren, autoritatea publică locală nu putea avea cunoştinţă de posesia reclamantului şi a autorilor acestuia cu privire la terenul în litigiu.

De asemenea, în mod eronat a reţinut instanţa de apel că pârâtul nu a dovedit care au fost faptele materiale prin care poate fi ascunsă posesia exercitată asupra excedentului de teren, acestea putând fi atât comisive, cât şi omisive. Or, prin neachitarea obligaţiilor fiscale datorate, este incidentă modalitatea omisivă în care a fost ascunsă posesia asupra terenului în litigiu. Astfel, stăpânirea a fost lipsită de animus habendi, atât în ce îl priveşte pe reclamant, cât şi în ce îi priveşte pe autorii acestuia.

6. Apărările părţilor:

Prin întâmpinarea formulată în cauză de către moştenitorii reclamantului A., decedat, au solicitat respingerea recursului formulat de către pârât şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii, arătând că în mod corect a fost reţinută calitatea procesuală pasivă a pârâtului în cauză, legea aplicabilă fiind vechiul C. civ.. În ce priveşte recursul, au arătat intimaţii că tinde în fapt la o rejudecare a fondului cauzei prin prisma probatoriului şi a situaţiei de fapt, aspect nepermis în calea extraordinară de atac a recursului.

În ce priveşte criticile vizând încălcarea art. 1890 C. civ., invocată de recurent, aceasta nu se confirmă în cauză, instanţele de fond procedând la o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia uzucapiunii, subliniind totodată că din ansamblul probatoriu administrat în cauză a rezultat că reclamantul şi autorii acestuia, cu care a înţeles să îşi unească posesia, au posedat terenul ce face obiectul litigiului cu titlu de proprietar, pentru o perioadă de peste 30 de ani, termenul de prescripţie achizitivă împlinindu-se în anul 2000, posesia fiind una utilă, respectiv continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.

7. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 mai 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin Primar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Subsumat motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat hotărârea instanţei de apel ca fiind dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1847 C. civ. întrucât reclamantul nu a făcut dovada caracterului public al posesiei având în vedere că terenul în litigiu nu a fost înregistrat în evidenţele fiscale şi nu au fost achitate obligaţiile datorate, posesia fiind astfel afectată de viciul clandestinităţii, iar pe de altă parte, reclamantul stăpânind bunul în calitate de detentor precar.

Acest aspect a făcut obiectul analizei instanţei de apel care a reţinut, în mod corect, că proba posesiei presupune dovedirea deopotrivă a elementului material (corpus) - susceptibil de a fi dovedit prin orice mijloc de probă, cât şi a elementului subiectiv al posesiei (animus), acesta din urmă făcând obiectul a două prezumţii legale, respectiv cea de neprecaritate reglementată de art. 1854 C. civ. şi cea de neintervertire de titlu reglementată de art. 1855 C. civ.

Instanţa de apel a reţinut că din probatoriul administrat reiese atât dovada actelor materiale de stăpânire efectivă a terenului, cât şi intenţia reclamantului de a stăpâni terenul în cauză sub nume de proprietar, întrucât existenţa unei prezumţii legale, cum este cea instituită de art. 1854 C. civ., coroborată cu dovedirea faptului vecin şi conex pe care se întemeiază prezumţia, operează pentru cel în favoarea căruia este stabilită, ca o scutire de sarcina probei faptului alegat. Din acest motiv, revenea pârâtului sarcina de a răsturna prezumţia legală, respectiv de a proba împrejurarea că reclamantul a pierdut elementul animus.

Înalta Curte reţine că, din economia dispoziţiilor legale incidente, reiese pe de-o parte că numai în măsura în care o persoană are, în acelaşi timp, ambele elemente ale posesiei - corpus şi animus, poate fi calificată posesor, însă pentru a produce efecte juridice, posesia trebuie să întrunească anumite calităţi. Astfel, potrivit art. 1847 C. civ., posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, aceasta din urmă desemnând, în fapt, elementul subiectiv al posesiei, fiind, aşa cum pe bună-dreptate s-a reţinut în doctrină, mai mult decât o simplă calitate a posesiei - fiind un element constitutiv al acesteia, absenţa sa reprezentând mai mult decât un viciu al posesiei, ci însăşi absenţa sa.

Potrivit art. 1854 C. civ. de la 1864 "Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul." Aşadar, în măsura în care se face dovada stăpânirii materiale a bunului, prima prezumţie care se desprinde din acest text este cea a existenţei elementului subiectiv, respectiv se presupune că persoana care stăpâneşte bunul, îl stăpâneşte pentru sine. Având caracterul unei prezumţii relative, este susceptibilă de a fi răsturnată, cel care invocă precaritatea posesiei urmând a face proba contrară.

În cauză, pentru a paraliza acţiunea în uzucapiune promovată de reclamant, recurentul a invocat pe de-o parte clandestinitatea posesiei, arătând că acesta a stăpânit în ascuns bunul, prin aceea că neachitând taxele şi impozitele datorate, pârâtul nu avea cum să aibă cunoştinţă de existenţa acestui bun pe care să îl revendice de la posesor, iar pe de altă parte, grefat tot pe neînscrierea bunului imobil pe rolul fiscal, recurentul a invocat absenţa elementului animus al posesiei, în persoana reclamantului.

În ce priveşte valenţa probatorie a înscrierii bunului la autorităţile fiscale şi plata corespunzătoare a taxelor şi impozitelor aferente, contrar celor afirmate de către pârât, aceste elemente dovedesc numai elementul corpus, dovada elementului animus decurgând din aplicarea prezumţiei instituite de art. 1854 teza I C. civ. de la 1864, Înalta Curte neîmpărtăşind opinia instanţei de apel potrivit căreia aceste mijloace de probă ar viza deopotrivă, alături de elementul corpus şi elementul intenţional.

Pornind de la această statuare, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, cădea în sarcina pârâtului să probeze precaritatea posesiei. O atare probă s-ar fi putut realiza fie prin dovedirea pierderii simultane a posesiei, fie - în anumite condiţii - numai a elementului ei material, fie pierderea elementului intenţional, însă pârâtul nu a probat intervenirea niciuneia dintre aceste situaţii.

Deşi recurentul a invocat calitatea reclamantului de detentor precar, acesta nu a indicat în mod concret elementele de fapt şi de drept de unde s-ar putea concluziona că reclamantul a stăpânit bunul cu animus detinendi şi nu cu animus sibi habendi, or, pentru a răsturna prezumţia simplă instituită de art. 1854 teza I C. civ. de la 1864, pârâtul ar fi trebuit să probeze precaritatea grefată pe calitatea reclamantului de detentor precar, potrivit regulilor probaţiunii actului juridic ce ar justifica o atare calitate în persoana reclamantului. Cum însă pârâtul nu a indicat în mod concret din ce anume decurge calitatea de detentor precar a reclamantului, cu atât mai puţin a procedat la dovedirea acestui fapt.

În ce priveşte clandestinitatea posesiei, potrivit art. 1852 C. civ. este necesar ca posesorul să o exercite în ascuns de adversarul său, astfel încât acesta din urmă să nu o poată cunoaşte dacă s-ar manifesta cu diligenţă, nefiind aşadar suficientă simpla necunoaştere a posesiei, în măsura în care aceasta se exercită în mod normal. Era aşadar, necesar ca cel care invocă acest viciu al posesiei să facă dovada lui.

Curtea de apel a reţinut că pârâtul nu a dovedit care au fost faptele materiale prin care reclamantul a ascuns posesia exercitată asupra excedentului de teren ce face obiectul prezentului dosar, aşa încât, în mod corect a respins criticile pârâtului, confirmând concluziile instanţei de fond care a admis acţiunea, reţinând că posesia imobilului a fost una publică, fiind exercitată de către reclamant şi autorii săi sub nume de proprietar în perioada prevăzută de lege.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că recurentul-pârât se află în culpă procesuală, se va dispune obligarea acestuia la plata către intimaţii intimaţii-reclamanţi G., H., I., J., a sumei de 2.378 RON, cheltuieli de judecată reduse, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au solicitat obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 7.378 RON reprezentând onorariu avocaţial, depunând în acest sens chitanţa seria x nr. x din 27 februarie 2023 în cuantum de 5000 RON şi chitanţa seria x din 28 februarie 2023 în cuantum de 2378 RON, aflate la dosarul de recurs.

Potrivit art. 127 din Statutul profesiei de avocat din 3 decembrie 2011, onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului, la stabilirea onorariului urmând a se ţinea seama de următoarele elemente: a) timpul şi volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activităţii cerute de client; b) natura, noutatea şi dificultatea cazului; c) importanţa intereselor în cauză; d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare; e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului; f) conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti, impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului;g) avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat;h) situaţia financiară a clientului; i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Înalta Curte reţine că onorariul aferent redactării întâmpinării în etapa recursului, singurul act procesual îndeplinit în cauză de către reprezentantul convenţional al intimaţilor, în afara termenului procedural, este vădit disproporţionat în raport de activitatea desfăşurată şi complexitatea cauzei, având în vedere că în cea mai mare parte au fost reiterate susţineri ale reclamantului din etapele procesuale anterioare care nu au făcut obiectul criticilor recursului, precum şi aspecte ţinând de situaţia de fapt şi de interpretare a probatoriului, ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, apărările vizând memoriul de recurs în concret fiind sumar realizate, începând cu pagina cinci, cel de-al patrulea paragraf din cuprinsul întâmpinării.

De asemenea, natura cauzei deduse judecăţii nu prezintă un nivel de noutate, existând o bogată jurisprudenţă în această materie, şi nici un nivel de complexitate deosebită. Din acest motiv, Înalta Curte apreciază că suma de 2.378 RON cu titlu de onorariu avocaţial în recurs, reprezintă un cuantum rezonabil, astfel încât va obliga recurentul la plata acestei sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimaţii-reclamanţi. Cu toate acestea, reducerea cheltuielilor de judecată, nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clienţii săi, intimaţii-reclamanţi din prezenta cauză, potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin Primar, împotriva deciziei nr. 134 din 20 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Craiova prin Primar la plata sumei de 2378 RON către intimaţii-reclamanţi G., H., I., J., cu titlul de cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2023.