Admissibility of connexity for separate usucapion claims and lack of passive standing of public authorities without proven property title

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 30 iulie 2016 sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Primăria Sector 3 Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate deschisă succesiunea după defunctul C., să se constate ca unic moştenitor al acestuia Statul Român şi să se constate dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafaţă de 136 mp situat în Bucureşti.

La 30 iunie 2016, D. a depus cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat respingerea cererii principale, ca neîntemeiată şi a solicitat obiectul cererii pentru sine.

Prin încheierea din 24 februarie 2017, instanţa a trimis cauza, în temeiul art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, completului învestit cu dosarul nr. x/2013, care a avut ca obiect aceeaşi cerere, anulată însă.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost înregistrată la 5 august 2016 în dosarul nr. x/2016, cererea prin care reclamantul D. a chemat în judecată pe pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială a Sector 3 Bucureşti, Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru constatarea uzucapiunii asupra aceluiaşi imobil teren în suprafaţă de 136 mp situat în Bucureşti.

La 24 februarie 2017, A. si B. au depus cerere precizatoare prin care au înţeles să se judece în calitate de pârât şi cu numitul D..

Prin încheierea din 3 mai 2017, instanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 137F din 9 noiembrie 2017, Curtea de Apel, secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti - secţie civilă, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2017.

2. Hotărârea pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 1333 din 6 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă invocată de pârâta Primăria Sectorului 3 Bucureşti în cererea principală, astfel cum a fost precizată şi completată, din dosarul nr. x/2015; a respins cererea principală, astfel cum a fost precizată şi completată, şi cererea de intervenţie principală din dosarul nr. x/2015 împotriva pârâtei Primăria Sectorului 3 Bucureşti, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT Sector 3 Bucureşti, invocată prin întâmpinare în dosarul conex nr. x/2016; a respins cererea conexă din nr. x/2016, formulată împotriva UAT Sector 3 Bucureşti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de pârât prin întâmpinările formulate în dosarele conexate; a respins cererile de intervenţie principală şi conexă, astfel cum au fost precizate şi completate, formulate de reclamanţii A.

şi B. şi de intervenţie principală formulată de intervenientul D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi, respectiv, UAT Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocate de pârât prin întâmpinările formulate; a respins cererile principală, de intervenţie principală şi conexă, astfel cum au fost precizate şi completate, formulate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi, respectiv, UAT Municipiul Bucureşti prin Primarul General, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului E. pe cererile privind uzucapiunea (cunoscut şi ca C.); a respins cererea principală formulată de reclamanţii A.

şi B. şi de intervenţie principală formulată de intervenientul D., astfel cum au fost precizate şi completate privind uzucapiunea, formulate în contradictoriu cu pârâtul E. (cunoscut şi ca C.), ca fiind formulate împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă; a disjuns cererea principală, astfel cum a fost precizată la dosar nr. x/2015 formulată de reclamanţii A. şi B. şi de intervenţie principală formulată de intervenientul D., astfel cum au fost precizate şi completate, formulate în contradictoriu cu pârâţii persoane fizice, cu formarea unui nou dosar civil; a acordat termen de judecată în noul dosar la 19 septembrie 2018.

3. Hotărârea pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 160A din 8 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-intervenient D., împotriva sentinţei civile nr. 1333A din 6 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi a încheierii din 3 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3, în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimaţii - reclamanţi A., B. şi cu intimaţii - pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Primăria Sector 3 Bucureşti, E., F. şi G., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 160A din 8 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs intervenientul D., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încheierea din 3 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin care a fost admisă excepţia conexităţii, faţă de dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. civ., s-a susţinut că cererea de conexare nu a fost depusă la primul termen sau conexarea nu a fost invocată, până cel mai târziu la primul termen de judecată, ci la 3 mai 2017. În mod nelegal, faţă de temeiul de drept mai-sus invocat, instanţa de apel a constatat că primul termen de judecată ar fi fost cel din 3 mai 2017, ceea ce nu corespunde realităţii.

De asemenea, se critică ordinea soluţionării excepţiilor, arătând că Judecătoria Sector 3 Bucureşti trebuia să se pronunţe mai întâi în ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, faţă de precizarea obiectului cauzei, cât şi faţă de excepţia invocată de Primăria Municipiul Bucureşti şi să dispună trimiterea cauzei la instanţei competente să soluţioneze cauza (Tribunalului Bucureşti), tribunalul fiind instanţa care urma să se pronunţe asupra cererii de conexare a celor două cauze. Faţă de cele învederate, încheierea din 3 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Sectorului 3 este nelegală.

Faţă de dispoziţiile, art. 139 alin. (5) C. proc. civ., respectiv:

"În orice stare a judecaţii proceselor conexate pot fi disjunse si judecate separat, dacă numai unul dintre ele este în stare de judecat", recurentul a apreciat că, în raport cu solicitările pârâţilor, obiectul cauzei si a cererilor accesorii, trebuiau judecate separat, aşa cum părţile şi-au formulat cererile în dosare separate, pentru o mai buna înfăptuire a justiţiei.

Totodată, nici instanţa de fond, de la Tribunalul Bucureşti nu a procedat legal, deoarece prin disjungerea doar a uneia dintre cereri, prin hotărârea dată, după ce, în prealabil, nu a înţeles obiectele dosarelor şi mai ales terenurile pentru care părţile solicitau uzucapiunea (acestea fiind diferite, deoarece în cauză este vorba despre două terenuri, Corpul A şi corpul B), nu de acelaşi teren. Instanţa de fond nu a observat că pentru unul din terenuri există deja titlul de proprietate, iar pentru cealaltă suprafaţa, pentru care intervenientul a solicitat uzucapiunea de 30 de ani nu există proprietar. Aceste aspecte rezultă din înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, înscrisuri pe care ambele instanţe nu le-a luat în considerare, apreciind în mod eronat faptul că în cele două cauze este vorba despre acelaşi imobil/teren, în condiţiile în care sunt suprafeţe diferite.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti, instanţa competenta general, material şi teritorial, trebuia să disjungă dosarul nr. x/2016 de dosarul nr. x/2015 şi, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, cele două cauze trebuiau judecate separat, aşa cum cererile au fost formulate de părţi, iniţial. Dacă instanţa de fond sau apel (probele fiind reiterate şi în faza procesuală a apelului) ar fi dispus efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilelor şi lectura cu atenţie actele depuse de părţi ar fi constatat faptul că în cauză este vorba despre doua suprafeţe diferite, corpul A si B. În mod eronat, instanţa de fond apreciază în sensul că în cauză este vorba de aceeaşi suprafaţă de teren, ceea ce nu este adevărat.

Trebuiau disjunse ambele dosare care au fost conexate în mod nelegal şi era util ca acestea să fie judecate separat, în cauză nefiind vorba de acelaşi obiect, ci de două suprafeţe de teren diferite. Suprafaţa de 130 mp (din acte 113,44,) pentru care există titlul de proprietate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15 ianuarie 2002, autentificat de H., înregistrat la OCPI cu nr. x şi diferenţa de 136,56mp teren alăturat pentru care nu există titlul de proprietate, nr. x, pe care exista şi casa, construcţia (pentru care a solicitat accesiunea) în care a locuit cu tatăl său, I., iar în prezent singur.

De asemenea, dacă lecturăm contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15 ianuarie 2002 autentificat de H., în care se specifică faptul că se vinde terenul alături de corpul de clădire din stânga din BCA, ceea ce întăreşte faptul că mai există diferenţa de teren din dreapta şi o altă construcţie, respectiv cea în care am locuit cu tatăl meu şi în care locuieşte în prezent.

Prin cererea înregistrată la 5 august 2016, în dosarul nr. x/2016, ulterior completată în baza art. 204 C. proc. civ., a solicitat în contradictoriu cu intimatele-pârâte indicate în acţiune: constatarea prescripţiei achizitive, uzucapiunea de 30 de ani pentru imobilul teren in suprafaţa de 136,56 mp, situat în str. x, Sector 3 Bucureşti şi accesiunea asupra construcţiilor la care a făcut referire mai sus. Si în cererea precizatoare pe care J. au depus-o într-o altă cauză, dosar nr. x/2005, aceştia recunosc existenţa lotului B şi faptul că sunt doua suprafeţe (am depus motivelor de apel o copie a cererii).

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală din cauza că s-a creat aceasta confuzie a obiectelor cererilor deduse judecaţii.

Excepţiile trebuiau unite cu fondul cauzei şi administrate probe, atât pe excepţiile invocate, cât şi pe fondul cauzei. Aşadar, era necesară efectuarea unei expertize topografice şi în construcţii pentru identificarea clară a celor două suprafeţe de teren şi a construcţiilor existente, raportat la actele de proprietate ale pârtilor, însă instanţa de apel a respins probele pe care le-am formulat.

În mod nelegal instanţa de apel a respins, ca inadmisibil, motivul de apel, deoarece argumentele invocate au vizat nelegalitatea, nefiind erori materiale, care într-adevăr se soluţionează în baza art. 442 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat în anul 2015, iar nu în anul 2016, cum din eroare s-a consemnat în hotărâre. La pct. 2 din hotărârea instanţei de fond se mai arată că la 30 iunie 2016 din dosarul nr. x/2015 a depus cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat respingerea cererii şi că a solicitat obiectul cererii pentru sine, ceea ce nu este adevărat.

Instanţa nu a observat că cererea din dosarul nr. x/2016 a fost ulterior completată în baza art. 204 C. proc. civ. (prin cererea depusă la termenul din 3 mai 2017, prin care a solicitat şi accesiunea asupra construcţiilor aflate pe teren. Dosarul nr. x/2016 a fost conexat la dosarul mai vechi, respectiv la dosarul nr. x/2015, fiind dosarul prin care, în contradictoriu cu pârâtele indicate în acţiune, a solicitat constatarea prescripţiei achizitive, uzucapiunea de 30 de ani pentru imobilul teren în suprafaţa de 136,56 mp, situat în str. x, Bucureşti şi accesiunea asupra construcţiilor.

Instanţele de fond nu au făcut referire la cererile de mai-sus, ci au menţionat doar cererea de intervenţie în interes propriu pe care a depus-o în dosarul nr. x/2015 la 30 iunie 2016, expunând sumar situaţia de fapt şi de drept din cererea de intervenţie. Instanţa a omis să facă referire şi la cererea separată, conexată, din dosarul mai-sus amintit, respectiv dosarul nr. x/2016.

Instanţa nu a distins în care dosar dintre cele două cauze conexate, au fost depuse întâmpinările, care acţiune să fie respinsă prin apărările din întâmpinări si totodată, care au fost toate excepţiile invocate de părţi. Întâmpinările la care instanţa face referire în hotărârea apelată au fost depuse în dosarul nr. x/2016 la de 3 mai 2017, iar nu la 17 noiembrie 2010, cum din eroare s-a menţionat în hotărâre.

Excepţia necompetentei materiale, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de Municipiul Bucureşti, reprezentat legal prin primarul general, nu au fost puse în discuţia părţilor, impunându-se casarea şi trimiterea spre rejudecare la fond.

Motivarea este sumară, prin modul de soluţionare a cauzei ambele instanţe au cauzat o vătămare procesuală gravă, încălcând dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

Un alt motiv de recurs priveşte împrejurarea că ambele instanţe de fond, Judecătoria Sectorului 3 şi Tribunalul Bucureşti, înainte de a dispune conexarea celor două cauze, nu au făcut nicio referire la timbrajul cererilor şi nici nu au verificat acest aspect. Prin urmare, recurentul a susţinut că nu cunoaşte dacă toate cererile au fost timbrate în mod legal şi dacă în cauză s-a anulat vreun capăt de cerere, ca urmare a netimbrării.

Recurentul a arătat că la dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, la termenul din 24 februarie 2017, a depus o cerere scrisă prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii principale, întrucât aşa cum a fost stabilit prin încheierea din camera de consiliu din 17 iunie 2016, respectiv încheierea din 5 septembrie 2016 prin care a fost respinsă cererea de reexaminare, în final, intimaţii-reclamanţi au fost obligaţi la plata taxei de timbru în cuantum de 6.395,72 RON în 48 de rate lunare în cuantum de 133,24 RON. În această privinţă, a invocat că la dosar există doar o singură chitanţa cu dovada achitării taxei judiciare de timbru, adică doar o singura rată achitată. A apreciat că reclamanţii trebuiau să facă dovada achitării şi a celorlalte rate ale taxei de timbru. Instanţele de fond nu au luat în considerare şi nici nu au discutat excepţia netimbrării.

Cu privire la competenta, a arătat că tribunalul nu a verificat că termenul din 12 iunie 2017 din dosarul nr. x/2015 nu era primul termen de judecata.

În mod nelegal instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţie pe care a invocat-o în cererea de intervenţie. Este greşită respingerea excepţiei, deoarece a depus înscrisuri din care rezultă că unele dintre aceste litigii au fost soluţionate şi chiar atacate cu recurs, respectiv: prin încheierea din 4 noiembrie 2005 din dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Sector 3, A. si B., prin apărător şi-au retras cererea de chemare în judecată ce a avut ca obiect tot dezbatere succesiune şi acţiune în constatare uzucapiune, prin joncţiunea posesiilor. A atacat cu recurs această încheiere, recurs care a fost respins prin decizia civilă nr. 324/09.02.2006 de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, deoarece nu a timbrat recursul. În condiţiile în care au mai formulat aceeaşi cerere şi apoi au renunţat la judecată, se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, deoarece nu se mai poate reveni la ceea ce ai renunţat deja.

O altă critică priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor-pârâte. În cererea pe care a formulat-o, intimatele-pârâte au calitate procesuală pasivă, respectiv doar Primăria Municipiului Bucureşti prin primarul general, fata de următoarele argumente: imobilul din litigiu reprezintă un bun preluat de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi se prezumă că a fost preluat cu titlu valabil atât timp cât acest fapt nu a fost contestat. Imobilul - teren - face parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Hotărârea nu este motivată, instanţa de fond a încălcat principiul dreptului la un proces echitabil şi a tratat cu superficialitate cauza dedusă judecăţii. În baza rolului activ al instanţei, conform art. 22 C. proc. civ. şi al principiului disponibilităţii, în raport cu prevederile art. 20 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege. În baza acestor principii de drept, instanţa de fond, din oficiu, putea să dispună administrarea probelor pe care le consideră ca fiind necesare la soluţionarea cauzei, respectiv la aflarea adevărului, ceea ce nu s-a întâmplat. Hotărârea instanţei este motivată doar prin excepţiile invocate în întâmpinări şi, pe care, evident le-a admis pentru a simplifica soluţionarea cauzei în mod nelegal.

5. Apărările părţilor:

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Prin notele scrise depuse la termenul din 2 martie 2023 de către intimata-reclamantă B., semnate de aceasta şi de intimatul-reclamant A., au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca temeinică şi legală, arătând că motivarea instanţei de apel respectă exigenţele art. 425 lit. b) C. proc. civ., în mod corect răspunzând doar criticilor vizând excepţiile formulate, de vreme ce fondul cererii face obiectul unui alt dosar ce a fost disjuns.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de intervenientul D..

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, se impune observaţia potrivit căreia deşi recurentul a invocat incidenţa în cauză a motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că acestea sunt susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de vreme ce criticile formulate sunt subsumate încălcării unor reguli de procedură, ultimul motiv de recurs fiind susceptibil de încadrare în pct. 5 şi pct. 8, criticându-se depotrivă încălcarea unor dispoziţii de drept procedural şi a unora de drept material.

Primul motiv de recurs vizând încălcarea art. 139 alin. (2) C. proc. civ. prin aceea că excepţia conexităţii a fost invocată cu depăşirea primului termen de judecată, este nefondat.

Excepţia conexităţii corespunde interesului public al bunei administrări a justiţiei, instanţa înaintea căreia este ridicată având drept de apreciere asupra întrunirii condiţiilor legale şi necesităţii reunirii cauzelor. Din punct de vedere temporal, excepţia poate fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate. Faţă de imprecizia terminologică a art. 139 alin. (2) C. proc. civ., practica şi doctrina au statuat că o interpretare raţională a textului legal are în vedere primul termen la care părţile au fost legal citate, pentru a evita privarea părţii care nu a fost legal citată, de dreptul de a invoca această excepţie.

Parcursul procesual al dosarului relevă că primul termen de judecată stabilit în dosarul nr. x/2016 - cel din urmă constituit, a fost la 8 februarie 2017, când procedura nu a fost legal îndeplinită cu pârâţii. La termenul din 22 martie 2017 instanţa a pus reclamantului în vedere să aducă precizări în legătură cu obiectul cererii deduse judecăţii, dispoziţie în raport de care acesta a formulat cerere completatoare şi precizatoare, ce a fost comunicată pârâţilor. Prin întâmpinarea înregistrată la 18 aprilie 2017, pârâtul Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti a învederat instanţei existenţa dosarului nr. x/2015, în raport de care, la primul termen de judecată, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia conexităţii, pe care a admis-o, reţinând existenţa unei strânse legături între cele două cauze deduse judecăţii şi necesitatea bunei administrări a justiţiei ce impune soluţionarea acestora în mod unitar.

Înalta Curte reţine ca fiind relevantă şi împrejurarea că la termenul de judecată din 3 mai 2017, recurentul a fost reprezentat prin avocat, care, având cuvântul asupra excepţiei conexităţii, pe de-o parte a confirmat existenţa dosarului nr. x/2015, iar pe de altă parte a lăsat la aprecierea instanţei modul în care va fi soluţionată excepţia. Drept urmare, în măsura în care deşi reprezentat convenţional, recurentul nu a invocat tardivitatea invocării de către instanţă a excepţiei conexităţii, ba chiar a achiesat implicit la oricare dintre soluţiile instanţei punând concluzii de lăsare la aprecierea instanţei cu privire la aspectul conexării celor două cauze, Înalta Curte constată că acesta nu mai era în drept să critice încheierea de şedinţă din data de 3 mai 2017 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr. x/2016.

În ce priveşte criticile recurentului vizând necesitatea soluţionării separate a celor două cauze, Înalta Curte constată că potrivit art. 139 alin. (5) C. proc. civ., procesele conexate pot fi disjunse şi soluţionate separat, în orice stare a pricinii, astfel încât, în măsura în care ar fi apreciat utilă o astfel de măsură, instanţa învestită cu soluţionarea lor ar fi putut dispune în consecinţă. Contrar susţinerilor recurentului, este atributul instanţelor judecătoreşti să aprecieze dacă necesitatea bunei administrări a justiţiei impune soluţionarea cauzelor separat ori reunite, simpla afirmaţie în sens contrar a recurentului nefiind de natură a contura instanţelor de control judiciar o concluzie diferită faţă de cea la care s-au oprit instanţele de fond.

Motivul de recurs prin care se critică greşita ordine de soluţionare a excepţiilor ridicate în faţa instanţei de fond în dosarul nr. x/2016, arătând că s-ar fi impus soluţionarea cu prioritate a excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 3, urmând ca instanţa competentă să dispună în ce priveşte excepţia conexităţii, este de asemenea nefondat.

C. proc. civ. nu instituie o ordine predefinită a soluţionării excepţiilor ridicate în faţa instanţei, singurul criteriu prevăzut de art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. fiind efectele pe care acestea ar fi susceptibile să le producă în măsura în care ar fi admise. Aşa fiind, ordinea soluţionării excepţiilor este atributul instanţei, urmând a o stabili potrivit datelor concrete ale fiecărui caz în parte.

Aşadar, este pertinentă soluţia instanţei de apel care a reţinut că în mod corect judecătoria a soluţionat cu prioritate excepţia conexităţii, fiind util ca, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile conexării, cum este cazul de faţă, să se dispună conexarea, pentru ca ulterior, excepţia necompetenţei să vizeze întreaga cauză, iar aceasta să fie trimisă instanţei competente pentru soluţionarea unitară.

În plus, Înalta Curte reţine că la o atare soluţie conduce şi instituirea termenului pentru invocarea excepţiei conexităţii, astfel că ordinea concretă a soluţionării excepţiilor de către instanţa de fond în prezenta cauză reprezintă expresia unei corecte aplicări coroborate a dispoziţiilor art. 248 alin. (2) şi art. 139 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile vizând greşita disjungere de către Tribunalul Bucureşti exclusiv a uneia dintre cereri, grefat pe neînţelegerea obiectului fiecăreia dintre cele două cereri deduse judecăţii, cererea recurentului vizând un lot diferit de teren, situat în proximitatea celui ce face obiectul dosarului de către reclamanţii J., dar şi accesiunea cu privire la construcţia edificată pe teren, sunt de asemenea neîntemeiate.

În acord cu cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al acestor critici, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 1333A din 6 iunie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, au fost disjunse cererile părţilor unele împotriva celorlalte, referitoare la uzucapiune, constituindu-se dosarul nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, având ca obiect uzucapiune - disjungere prin s.c. 1333/06.06.2018 a T.B. SIV Civ. în dosar x/2017, a cererii principale precizate, a cererii de intervenţie principală precizate şi completate, în cadrul căruia, la termenul din 17 octombrie 2018, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2017 Drept urmare, susţinerile recurentului vizând obiectul cererii urmează a fi analizate de către instanţa de fond în dosarul nr. x/2018, ele neputând face obiectul analizei instanţelor de control judiciar în prezenta cauză.

În ce priveşte referirile din cuprinsul memoriului de recurs vizând situaţia de fapt şi interpretarea probatoriului, acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, a cărei judecată este limitată exclusiv la motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din perspectiva criticilor vizând greşita reţinere de către instanţa de apel a incidenţei art. 442 C. proc. civ., cu referire la criticile prin care au fost evidenţiate neconcordanţe în cuprinsul sentinţei civile nr. 1333 din 6 iunie 2018 a Tribunalului Bucureşti, respingându-le astfel ca inadmisibile, recurentul arată că erorile grave semnalate au fost formulate în calea de atac a apelului ca veritabile critici de nelegalitate a hotărârii apelate, prin demersul său neurmărind să procedeze la îndreptarea erorilor materiale.

Înalta Curte reţine că procedura instituită de art. 442 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabilă pentru înlăturarea oricăror erori strecurate în redactarea hotărârii, în orice parte din cuprinsul acesteia (practica, considerente ori dispozitiv) şi vizează orice erori materiale sau omisiuni, enumerarea ce include numele, calitatea şi susţinerile părţilor, ori cele de calcul având un caracter pur exemplificativ.

Din cuprinsul criticilor formulate, nu se desprinde concluzia că demersul recurentului ar viza veritabile critici de nelegalitate decurgând din consemnarea eronată a unor date, cum ar putea fi cazul în măsura în care, menţionându-se în mod eronat o dată, s-ar reţine, în mod greşit, tardivitatea unui act procedural al părţii, ci, rezultă cu evidenţă că este vorba exclusiv despre nemulţumiri ale părţii care privesc anul înregistrării cererii de chemare în judecată constituită în dosarul nr. x/2015 ca fiind 2015 în loc de 2016, cum eronat s-a menţionat, menţionarea adverbului în acelaşi timp, precum şi lipsa unui caracter extensiv a susţinerilor recurentului în istoricul cererilor formulate de părţi, elemente ce nu au un impact în ce priveşte modul de soluţionare al cauzei.

În raport de această împrejurare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că demersul intervenientului vizează îndreptarea unor erori materiale, în cauză fiind aplicabilă procedura de soluţionare reglementată de art. 442 C. proc. civ., astfel că potrivit art. 445 C. proc. civ., îndreptarea erorilor materiale şi complinirea omisiunilor neputând fi cerută pe calea apelului ori a recursului.

Critica potrivit căreia instanţa de apel nu a indicat în mod expres în care dintre cele două dosare conexate au fost formulate întâmpinările prin care pârâţii au invocat excepţiile analizate, reiterând aspectele vizând diferenţa obiectului celor două dosare în privinţa cărora s-a dispus conexarea, precum şi împrejurarea că s-ar reţinut în mod sumar susţinerile părţii, prin comparaţie cu cele ale părţilor adverse, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil, sunt de asemenea nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a reţinut, în soluţionarea excepţiilor, atât partea care le-a formulat, dosarul în care au fost formulate, precum şi argumentele invocate de părţi, soluţionând excepţiile în baza dispoziţiilor legale incidente, instanţa de fond reţinând în mod explicit ce temeiuri de drept au fost invocate şi cele care sunt incidente în cauză. În ce priveşte hotărârea instanţei de apel, aceasta a analizat criticile intervenientului cu privire la modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiilor invocate, astfel că dezlegarea instanţei de apel se circumscrie principiului tantum devolutum quantum apellatum.

În ce priveşte modul de prezentare al istoricului dosarului, potrivit art. 425 lit. b) C. proc. civ. hotărârea va cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor.

Or, de vreme ce nu s-a realizat o denaturare a susţinerilor părţilor, simpla împrejurare că instanţa prezentat pe scurt susţinerile părţilor, că a admis anumite excepţii invocate de părţi ori şi-a însuşit anumite argumente în motivarea soluţiei, dintre cele expuse de părţi, nu este de natură a crea un dezechilibru procesual între părţile litigante, rolul instanţelor fiind acela de a se pronunţa asupra cererilor părţilor şi de a motiva corespunzător soluţia dată, motivare ce poate presupune însuşirea unora dintre argumentele părţilor, în măsura în care acestea sunt corecte şi aplicabile cauzei deduse judecăţii. Drept urmare, în cauză nu se confirmă o încălcare a principiului egalităţii armelor şi nici a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

În ce priveşte alegaţiile vizând timbrajul cererii de chemare în judecată, acestea sunt preluate tale quale din memoriul de apel, recurentul făcând abstracţie de modul în care instanţa de control judiciar a răspuns criticilor sale.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în raport de admiterea cererii de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plăţii eşalonate a taxei judiciare de timbru, judecătorul nu mai este ţinut să verifice în ce măsură beneficiarul acestei măsuri a achitat fiecare rată în parte, întrucât încheierea de eşalonare a taxelor de timbru reprezintă titlu executoriu şi se comunică organelor fiscale, modul de executare a dispoziţiei de eşalonare rămânând în sarcina acestora din urmă. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că o atare critică nu este susceptibilă să atragă sancţiunea nulităţii cererii de chemare în judecată, art. 38 din. O.U.G 80/2013 instituind posibilitatea instanţei de control judiciar care constată că în etapele judiciare anterioare nu a fost achitată o taxă de timbru corespunzătoare, să dispună plata acesteia.

Înalta Curte reţine că pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la acelaşi aspect, recurentul avea îndatorirea de a se raporta la modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale şi, prin urmare, de a susţine eventuale motive de nelegalitate luând în considerare judecata realizată în apel, având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, precum şi faptul că instanţa de recurs exercită un control de legalitate al acesteia, din perspectiva motivelor susţinute de titularul recursului, astfel încât Înalta Curte nu este în măsură să analizeze hotărârea recurată din perspectiva timbrajului, în lipsa motivării adecvate.

În acelaşi mod a procedat recurentul şi în ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, încălcarea rolului activ al instanţei de judecată prin neordonarea probelor din oficiu, precum şi nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond, reiterând susţinerile din calea de atac a apelului, făcând cu totul abstracţie de modul în care instanţa de apel a răspuns criticilor sale.

Or, motivarea adecvată a recursului este cea care determină realizarea examenului de conformitate a hotărârii cu regulile de drept aplicabile, în lipsa invocării unor motive de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ori a unor motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, instanţa de recurs neputând analiza hotărârea recurată.

În ce priveşte criticile vizând modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimaţilor-pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Primăria Sectorului 3 Bucureşti, subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998 cu motivarea că acesta a fost preluat de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel că terenul se găseşte în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, se constată caracterul lor nefondat.

În dovedirea naturii juridice a bunului, recurentul a făcut referire la necesitatea ca instanţa să emită adrese pe cale oficială pentru a se depune la dosar înscrisuri precum istoric de rol fiscal şi adrese de unde să rezulte dacă în privinţa imobilului s-ar formulat cereri în temeiul legilor speciale de reparaţie.

O primă observaţie care se impune din analiza criticilor recurentului, este că tind să combată susţinerile formulate prin întâmpinare de către intimatele-pârâte, vizând natura bunului ca aparţinând domeniului public sau privat al statului, făcând cu totul abstracţie de motivele pentru care instanţa de apel a respins criticile sale.

Înalta Curte observă că instanţele de fond au soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, a Municipiul Bucureşti prin Primar General şi a Sectorului 3 Bucureşti atât din perspectiva capătului de cerere vizând constatarea vacanţei succesorale, cât şi din perspectiva capătului de cerere având ca obiect uzucapiunea.

Astfel, în ce priveşte primul capăt de cerere, instanţele de fond în mod corect au reţinut că în situaţia existenţei moştenitorilor, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea vacanţei succesorale, întrucât, pentru a se constata vacanţa succesorală, este necesar ca acţiunea să fi fost introdusă şi în contradictoriu cu succesibilii lui de cuius. De asemenea, în mod corect au fost reţinute dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2/2011, potrivit căreia o vocaţie succesorala generală, abstractă a statului nu este suficientă pentru a-i conferi acestuia calitate procesuală pasivă în lipsa certificatului de moştenitor, care afirmă calitatea de moştenitor în concret a acestuia.

În ce priveşte uzucapiunea, s-a reţinut că dobândirea dreptului de proprietate nu se poate realiza în mod valabil decât dacă persoana de la care este preluat bunul justifică în patrimoniul său existenţa dreptului de proprietate, astfel că în litigiile care au ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, calitatea procesuală pasivă o are întotdeauna adevăratul proprietar al bunului. Unitatea administrativ-teritorială poate avea această calitate doar în situaţia în care devine titularul dreptului de proprietate al imobilului, fie ca urmare a declarării bunului ca fiind fără stăpân, fie ca urmare a existenţei unei succesiuni vacante, ori în orice altă modalitate.

Instanţele de fond nu au putut reţine apărările formulate de reclamanţi în sensul că "terenul se află în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale prin efectul legii, respectiv art. 4 din Legea nr. 213/1998", în lipsa dovezii care să ateste această stare de fapt în cauză. Astfel cum s-a reţinut supra, prin memoriul de recurs recurentul a solicitat emiterea unor adrese pe cale oficială pentru a proba situaţia juridică a imobilului. O atare solicitare este neavenită, întocmai ca şi criticile vizând încălcarea rolului activ al instanţei prin omisiunea de a ordona probe din oficiu, având în vedere, pe de-o parte, că recurentului îi incumba sarcina de a-şi proba pretenţiile şi propriile susţineri, iar pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd în mod explicit că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Prin urmare, de vreme ce în cauză nu s-a reţinut vacanţa succesorală de pe urma defunctului C., iar din probele administrate nu rezultă că vreunul dintre pârâţi a avut calitatea de proprietar asupra terenului, în mod corect s-a statuat că aceştia nu au calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenientul D. împotriva deciziei civile nr. 160A din 8 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2023.