Compensation Commission's revision win upheld; res judicata bars invalidation decision as performance.

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă asupra cererii de revizuire, în primul ciclu procesual

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 914A din data de 30 iulie 2020 a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, formulată, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de revizuenţii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii S.P.E.J. C. şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată.

I.2. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 2235 din data de 27 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de revizuenţii A. şi B. împotriva decizie nr. 914 A din data de 30 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii S.P.E.J. C. şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă asupra cererii de revizuire, în cel de-al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 253A din data de 18 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de revizuire a decizie civile nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de revizuenţii A. şi B., a anulat decizia atacată şi a trimis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1050 din data de 21 februarie 2018 spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 253A din data de 18 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a declarat recurs recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

I.5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 mai 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris (aflată la fila. 1 din dosarul de recurs).

I.6. Motivele de recurs

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, în esenţă, a susţinut că s-a dispus în mod nelegal anularea deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2017.

A arătat că, atât executorul judecătoresc, în dosarul de executare nr. 196/2015, prin încheierea de încetare executare silită, emisă la data de 2 noiembrie 2017, cât şi instanţa în dosarul nr. x/2017 au constatat îndeplinirea obligaţiei, respectiv emiterea deciziei în dosarul de despăgubire nr. x, plata cheltuielilor de executare, precum şi plata sumei de 171.710,26 RON către intimaţii A. şi B..

Recurenta a precizat şi că litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 a fost anterior încheierii de încetare a executării silite, ca urmare a îndeplinirii obligaţiei şi, astfel cum reţine şi instanţa prin decizia recurată, a avut la bază aprecierea instanţei că emiterea deciziei de invalidare nr. 1304 la data de 5 iunie 2014 nu este opozabilă revizuenţilor din prezenta cauză şi nu reprezintă (în raport cu aceştia) îndeplinirea obligaţie stabilite prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin decizia nr. 1218 din data de 7 martie 2012.

Ca atare, în opinia recurentei, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, întrucât hotărârea nu este opozabilă intimaţilor A. şi B. şi este anterioară îndeplinirii obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.

A menţionat că, în prezent, în dosarul de despăgubire nr. x, a fost emisă decizia de compensare nr. 38658 din data de 21 ianuarie 2021 pe numele intimaţilor A. şi B., decizie contestată prin litigiul înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 4 martie 2021, cu termen la data de 18 aprilie 2022; intimaţii A. şi B. contestă ultima decizie de compensare emisă pe numele lor (prin litigiul amintit), dar, prin prezentele demersuri, solicitând, în continuare, anularea încheierii de încetare a executării, astfel încât o sumă mai mare de penalităţi să curgă pentru aceştia, deşi şi-a îndeplinit obligaţia.

Astfel, a solicitat admiterea recursului şi menţinerea deciziei civile nr. 7 din data de 7 ianuarie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

I.7. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimaţii B. şi A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, au arătat că limitele judecăţii unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. impun instanţei să analizeze doar dacă a avut loc o nesocotire a autorităţii de lucru judecat - stabilită în baza unor hotărâri judecătoreşti anterioare - prin pronunţarea celei din urmă hotărâri, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 2235 din data de 27 octombrie 2021.

Au mai precizat şi că titlul executoriu este reprezentat de sentinţa civilă nr. 3050 pronunţată la data de 18 aprilie 2011, iar autoritatea de lucru judecat se raportează la o hotărâre judecătorească dată în 2016, respectiv decizia civilă nr. 2873/A din 1 iulie 2016.

În ceea ce priveşte decizia de compensare nr. 38658 din data de 21 ianuarie 2021, au menţionat că au invocat această decizie, atât în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - la judecarea recursului pe care l-au declarat împotriva decizie civile nr. 914/A din data de 30 iulie 2020 -, cât şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti - la rejudecarea, după casare, a cererii de revizuire pe care au formulat-o împotriva deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 - pentru a demonstra că abia la data de 21 ianuarie 2021 recurenta a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia de emitere a deciziei titlu de despăgubiri, stabilită în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3050 pronunţată încă din 18 aprilie 2011, "decizie titlu de despăgubiri", care, conform noii reglementări în această materie, instituite de Legea nr. 165/2013, îmbracă forma "deciziei de compensare".

Au subliniat că împrejurarea că au contestat această deciziei de compensare nu are legătură cu prezenta cauză - ce are ca obiect o revizuire întemeiată pe contrarietate de hotărâri -, în condiţiile în care au contestat numai valoarea despăgubirilor stabilite de către recurentă şi nu însăşi emiterea aceste decizii de compensare.

Totodată, au apreciat că este de remarcat faptul că recurenta nu a formulat nicio critică cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia "precedentului judiciar".

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, au solicitat instanţei să constate că în mod eronat în partea finală a considerentelor hotărârii atacate, instanţa a reţinut că:

"Aplicând principiile enunţate în speţă reţine că în dosarul nr. x/2015 a statuat cu putere de lucru judecat că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013 şi că nu se poate considera că prin emiterea Deciziei de invalidare nr. 1304 la data de 5 iunie 2014 CNCI ar fi pus în executare obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011.", deşi anterior, la momentul la care a invocat decizia civilă nr. 2873A din data de 1 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, instanţa a reţinut în mod corect că:

"deşi pertinente motivele privind aplicarea Legii nr. 165/2013, având în vedere dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 165/2013, astfel cum acestea au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 826/2014 (de fapt 686/2016), trebuie observat că prin decizia nr. 582R din data de 20 martie 2014, irevocabilă, s-a luat act de transmiterea către apelanţii-intimaţi a calităţii de beneficiari ai despăgubirilor ce vor fi acordate în dosarul de despăgubire nr. x"

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

I.8. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2022, prezentul recurs a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată, cu citarea părţilor în şedinţă publică, în vederea soluţionării pe fond a căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele.

Prioritar, Înalta Curte, constată că recurenta nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în cazurile de casare reglementate de lege, însă, având în vedere că aceasta a susţinut nelegalitatea soluţiei de anulare a hotărârii atacate cu revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a proceda la analiza motivelor de recurs în raport de ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în care susţinerile părţii pot fi circumscrise.

În speţă, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimaţii B. şi A. au solicitat să se constate că decizia civilă nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2873A din data de 1 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a sentinţei civile nr. 9408 din data de 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2574A din data de 7 august 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub aspectul chestiunilor litigioase privind aplicarea/neaplicarea în cauză a Legii nr. 165/2013, precum şi îndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina recurentei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în baza titlului executoriu reprezentant de sentinţa nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010.

În raport de cele susţinute prin cerea de revizuire, curtea de apel a analizat dacă există contrarietate la nivelul considerentelor celor trei decizii menţionate anterior, contrarietate ce a condus la pronunţarea unei soluţii opuse, în ultima contestaţie la executare, celor pronunţate în primele două procese, din perspectiva legii aplicabile şi a îndeplinirii obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin decizia nr. 1218 din data de 7 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut că susţinerile vizând legea aplicabilă şi incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 nu sunt fondate, însă, a găsit întemeiată critica privind nerespectarea dezlegării date de instanţele anterioare referitor la îndeplinirea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu.

Prin prezenta cale de atac, în esenţă, recurenta a susţinut că instanţa de revizuire a reţinut în mod eronat incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la dezlegarea dată în dosarul nr. x/2015, prin decizia nr. 2873A din data de 1 iulie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

În temeiul motivului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ., invocat în cauză, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cu alte cuvinte, dacă în două procese identice s-au pronunţat soluţii contrare, iar autoritatea de lucru judecat a celei dintâi este încălcată prin cea de-a doua hotărâre, atunci aceasta din urmă va fi anulată prin procedura revizuirii.

Textul de lege are în vedere atât efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, cât şi efectul pozitiv al acesteia.

Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul hotărârii, precum şi considerentele pe care se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, această ultimă ipoteză fiind cea invocată în susţinerea cererii de revizuire ce a fost soluţionată prin decizia atacată prin prezentul recurs.

În cauză, prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2010, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 1218 din data de 7 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal: a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii D. şi E. şi a obligat pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să trimită dosarul nr. x C. civ./2007 aferent Dispoziţiei nr. 5421 din data de 1 martie 2006, emise de Primăria Municipiului Bucureşti către un evaluator sau unei societăţi de evaluatori în termen de 30 de zile de la data primirii dosarului de la Primăria Municipiului Bucureşti, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 RON/zi întârziere, în cazul neexecutării obligaţiei; a fost obligată pârâta să emită decizia titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare de către evaluator/societate de evaluatori, sub sancţiunea unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere în caz de neexecutare a obligaţiilor în termen.

Prin decizia civilă nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins contestaţia la executare formulată de creditorii A. şi B. reţinând că debitoarea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a pus în executare obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011, întrucât a emis Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 (ulterior comunicării tranzacţiei, la data de 31 martie 2017, fiind emisă o nouă deciziei în favoarea lui A. şi B.), precum şi că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor având atribuţiile prevăzute în mod expres de acest act normativ.

Prin decizia nr. 2235 din data de 27 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 (decizia de casare prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de revizuire), s-a reţinut, cu caracter obligatoriu, că, în speţă, considerentele prin care s-a constatat că debitoarea a pus în executare obligaţia stabilită prin sentinţa nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011, întrucât a emis decizia de invalidare nr. 1304 la data de 5 iunie 2014, au caracter decisiv, reprezentând sprijin al soluţie adoptate, întrucât prin acestea instanţa s-a pronunţat asupra a ceeea ce constituia cauza promovării contestaţiei la executare.

Ca atare, Înalta Curte a stabilit că acestea sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., aşa încât, raportat la această natură juridică, trebuie să se verifice în ce măsură ele ar contraveni altor considerente de aceeaşi valoare din hotărârile anterioare invocate în cererea de revizuire.

Hotărârile faţă de care se susţine nesocotirea autorităţii de lucru judecat sunt reprezentate de decizia nr. 2873A din data de 1 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi de sentinţa civilă nr. 9408 din data de 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2574A din data de 7 august 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, hotărâri care au fost pronunţate în litigii purtate anterior între recurentă şi intimaţii B. şi A..

Prin decizia nr. 2873/A din data de 1 iulie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut că, atât timp cât Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 nu este opozabilă intimaţilor B. şi A., recurenta din prezenta cauză nu poate invoca în contradictoriu cu aceştia executarea obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu (reprezentat de sentinţa nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal).

Totodată, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 9408 din data de 29 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2574A din data de 7 august 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a constatat că, în cadrul dosarului nr. x/2015, soluţionat mod definitiv, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 nu poate fi opusă intimaţilor din moment ce nu i-a vizat.

Ca atare, Înalta Curte constată că, anterior pronunţării de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a deciziei nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019, s-a tranşat definitiv, în litigii purtate între aceleaşi părţi, că nu se poate reţine îndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina recurentei prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 3050 din data de 18 aprilie 2011, pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a emiterii Deciziei de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014.

Prin urmare, în mod legal curtea de apel a admis revizuirea şi a anulat decizia civilă nr. 7A din data de 7 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x de Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, apreciind că aceasta este contrară deciziei nr. 2873A din data de 1 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic şi al aprecierilor cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea, de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, prin emiterea Deciziei de invalidare nr. 1304 la data 5 iunie 2014.

Totodată, Înalta Curte reţine că nu sunt de natură a determina caracterul fondat al recursului nici susţinerile recurentei în sensul că litigiu ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 (în care a fost pronunţată hotărârea în raport de care curtea de apel a reţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat) a fost anterior încheierii de încetare a executării silite din data de 2 noiembrie 2017, prin care s-a reţinut îndeplinirea obligaţie.

Aceasta, întrucât, faţă de motivul de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - şi cele susţinute prin cererea de revizuire, instanţa trebuia doar să compare considerentele celor trei hotărâri din perspectiva chestiunii litigioase pretins a fi diferit dezlegate, iar aceste critici reprezintă aspecte ce ţin de fondul cauzei, contestaţia la executare, ce formează obiectul prezentului dosar, fiind îndreptată chiar împotriva încheierii din data de 2 noiembrie 2017 emisă de SPEJ C..

Este nefondată şi susţinere recurentei prin care aceasta a arătat că, în cauză, nu se poate reţine o justă autoritate de lucru judecat, pentru că, aşa cum s-a reţinut şi prin decizia recurată, Decizia de invalidare nr. 1304 din data de 5 iunie 2014 nu este opozabilă intimaţilor B. şi A..

Or, în speţă, autoritatea de lucru judecat vizează dezlegările date prin hotărârile invocate şi nu cele stabilite prin decizia de invalidare, a cărei relevanţă din perspectiva îndeplinii sau nu a obligaţie de către recurentă făţă de intimaţii B. şi A. reprezintă chiar chestiunea litigioasă cu privire la care se susţine existenţa unor dezlegări diferite.

În acord cu cele susţinute, prin întâmpinare, de către intimaţii B. şi A., Înalta Curte reţine că nici cele arătate de către recurentă în sensul emiterii unei noi decizii de compensare pe numele acestora şi a atacării ei în instanţă nu prezintă vreo relevanţă din perspectiva verificărilor pe care prezenta instanţă de recurs le efectuează asupra legalităţii deciziei pronunţate de instanţa de revizuire, neavând vreo înrâurire asupra incidenţei sau nu a motivului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că recurenta nu a criticat cele reţinute de către instanţa de revizuire cu privire la aplicarea/neaplicarea în speţă a Legii nr. 165/2013, astfel că solicitarea intimaţilor B. şi A. (care nu au declarat recurs), formulată la finalul întâmpinării, de constatare a unor considerente eronate cu privire la incidenţa acestui act normativ, nu poate fi analizată, instanţa nefiind învestită cu un atare motiv de recurs.

Ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., reţinând legalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei civile nr. 253A din data de 18 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Faţă de soluţia ce urmează a fi pronunţată, Înalta Curte reţine că partea care a pierdut procesul este recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, astfel că, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.500 RON, către intimatul A., astfel cum s-a făcut dovada existenţei şi întinderii lor în etapa recursului, prin chitanţa nr. x din data de 23 februarie 2023, aflată în copie la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei civile nr. 253A din data de 18 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.