Tort claim for €150 million over patient restraint and death rejected on appeal

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei B. la plata sumei de 100.000.000 euro şi a pârâtului Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova la plata sumei de 50.000.000 euro.

La data de 05 decembrie 2017, pârâta B., în temeiul art. 72 şi urm. C. proc. civ. raportat la art. 67-68 din Legea nr. 95/2006, a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. C. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 29 din 27 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare a reclamantei A..

Prin încheierea din 09 martie 2018, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a luat act de soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 şi a înaintat dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dolj spre judecată la Tribunalul Olt.

Prin sentinţa nr. 159 din 28 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii acţiunii; a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâta B., în contradictoriu cu chematul în garanţie S.C. C. S.A., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plată către pârâta B. a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Prin decizia nr. 2501 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 159 din 28 martie 2019 pronunţate Tribunalului Olt în dosarul nr. x/2017; a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 235 din 31 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova; a respins, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B., în contradictoriu cu chemata în garanţie S.C. C. S.A.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin încheierea de şedinţă din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a amânat pronunţarea în cauză la data de 08 martie 2022, pentru depunerea de concluzii scrise la dosar.

Prin decizia nr. 79 din 08 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 235 din 31 martie 2021 a Tribunalului Olt, secţia I civilă; a respins cererea intimatei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva încheierii de şedinţă din 22 februarie 2022 şi a deciziei nr. 79 din 08 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Recursul declarat de reclamantă a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinţei şi a deciziei, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la curtea de apel, în vederea administrării probelor care au reieşit din dezbateri în faza apelului, iar, în subsidiar, schimbarea sentinţei şi a deciziei, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la art. 6 din C.E.D.O., jurisprundenţa instanţei europene (cauza Albina c. României, cauza Gheorghe c. României), art. 22 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a analizat parţial criticile aduse hotărârii primei instanţe, ceea ce echivalează cu nulitatea hotărârii.

A susţinut că încercarea instanţei de apel de a argumenta că probele solicitate de recurentă în faza apelului nu pot fi primite în integralitatea lor, întrucât nu au fost cerute în motivele de apel sau au fost cerute tardiv, nu îşi găsesc suport legal, făcând trimitere la decizia nr. 9/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin care s-a statuat că "în noţiunea de probe noi ce pot fi propuse şi încuviinţate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanţe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în faţa primei instanţe sau au fost propuse tardiv, iar în privinţa lor prima instanţă de fond a constatat decăderea".

Interpretarea dată de instanţa supremă conceptului de "probe noi" este una care poate fi acceptată din punct de vedere doctrinar doar în lumina principiului celor două grade de jurisdicţie, care, totuşi, nu este de ordin constituţional; folosirea probelor noi în apel nu ar putea trece peste limitele devoluţiunii impuse de art. 478 alin. (1) C. proc. civ., text ce nu permite schimbarea prin apel a cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, iar alin. (2) al aceluiaşi text de lege nu permite schimbarea în apel a calităţii părţilor, a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată.

A precizat că la termenele din 02 noiembrie 2021 şi 26 noiembrie 2021, a solicitat noi probe care au reieşit din dezbateri, însă instanţa le-a apreciat ca tardive, ceea ce în lumina textelor legale menţionate este greşit. Deşi prin încheierile de şedinţă de la termenele arătate, se aminteşte de respingerea probelor, în cuprinsul hotărârii nu se găsesc aceste argumente, context care relevă lipsa rolului activ al instanţei de control sub aspectul neanalizării criticilor ce vizau nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond decât parţial, hotărârea dată în apel fiind lovită de nulitate.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a apreciat că nu se impunea administrarea probei cu înscrisuri - acordul pacientului/aparţinătorului legal la măsura contenţiei existând deja acordul informat al pacientului la toate măsurile medicale ce vor urma internării în spital.

Această cerinţă trebuia interpretată în sensul că foaia clinică la care a făcut referire este reprezentată în realitate de fişa individuală de contenţie care este document separat de foaia de observaţie generală, iar această fişă este însoţită în mod obligatoriu de consimţământul contenţie semnat de pacient ori de aparţinătorul legal.

Acest act este unul ce derivă din lege fiind reglementat de dispoziţiile 8, 9 şi 10 din OMS 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. A anexat spre observarea instanţei model după acest consimţământ contenţie eliberat de Spitalul Orăşenesc Hârşova în care sunt trecute dispoziţiile legale amintite.

În opinia recurentei, consimţământul contenţie este diferit de consimţământul informat ce se găseşte la dosar, solicitând în cadrul probei cu înscrisuri emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova pentru a comunica dacă numitului D. i s-a întocmit fişa individuală de contenţie şi dacă a existat consimţământul contenţie semnat de pacient ori de aparţinătorul legal.

Totodată, a solicitat a se depune opinia avizată a unui medic în specialitatea cardiologie, pentru considerentele arătate în încheierea din 22 februarie 2022 .

Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2022, apărătorul recurentei-reclamante, domnul avocat E., a solicitat comunicarea electronică a actelor de procedură (prin e-mail).

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la data de 07 iulie 2022,prin poştă, în termenul legal, intimata-părâtă B. a solicitat, în principal, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 235 din 21 martie 2021 a Tribunalului Olt şi a deciziei nr. 79 din 08 martie 2021 a Curţii de Apel Craiova, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinea excepţiei nulităţii recursului, a arătat că motivele deduse judecăţii nu se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind motive de netemeinicie care au fost supuse analizei instanţei de apel, iar instanţa de recurs nu poate cenzura starea de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi nu poate reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la starea de drept din cauză.

Totodată, a precizat că prin motivele de recurs se reiau aceleaşi susţineri care au fost supuse cenzurii instanţei de apel şi, în plus, s-a invocat respingerea unor probe solicitate în apel, necesitatea administrării lor rezultând din dezbateri.

Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2022, aceeaşi parte a arătat că este de acord ca, în situaţia în care recursul va fi admis în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 14 iulie 2022, prin poştă electronică, în termenul legal, intimatul-pârât Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a deciziei atacate.

Răspunsul la întâmpinare. Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinări.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din01 noiembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 22 februarie 2022 şi a deciziei nr. 79 din 08 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 28 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul priveşte şi încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2022 prin care s-a amânat pronunţarea în cauză la data de 08 martie 2022,

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, ICCJ reţine caracterul nefondat al acestuia.

Înalta Curte constată că în cauză nu se verifică motivul de recurs evocat, potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conţine motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În conformitate cu aceste dispoziţii imperative, instanţa este obligată să precizeze motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, iar dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. obligă judecătorii să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept, exigenţe îndeplinite în cauză, din acest punct de vedere.

În practica judiciară, s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Astfel, nu pot fi primite susţinerile privind o eventuală analiză parţială, de către instanţa de apel, a criticilor aduse hotărârii primei instanţe, aşa cum acreditează recurenta.

Cum dispoziţia legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în hotărârile judecătoreşti şi pentru a da instanţelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar, se constată că decizia recurată respectă exigenţele art. 425 C. proc. civ.

Modalitatea de redactare a considerentelor decizie recurate nu echivalează cu o motivare insuficientă, aşa cum susţine recurenta, întrucât se redă raţionamentul instanţei prin care se ajunge la concluzia în sensul că, lipsind condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

S-a mai susţinut că încercarea instanţei de apel de a argumenta că probele solicitate de recurentă în faza apelului nu pot fi primite în integralitatea lor, întrucât nu au fost cerute prin motivele de apel sau au fost cerute tardiv, nu are suport legal, susţineri ce nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, deoarece aceste argumente ale instanţei nu echivalează cu motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate.

Motivarea hotărârii este, deci, necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă. Aceasta trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză, să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv. De asemenea, motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.

Drept urmare, se vor respinge şi susţinerile recurentei care susţine că, deşi prin încheierile de şedinţă, se reţine soluţia de respingere a probelor, în cuprinsul hotărârii nu se mai regăsesc aceste argumente, ceea ce ar releva lipsa rolului activ al instanţei de control sub aspectul neanalizării criticilor ce vizau nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond decât parţial.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se învederează de către recurent că instanţa de apel greşit a apreciat asupra unor probe, că instanţa trebuia să interpreteze probele administrate în altă modalitate, că acel consimţământ contenţie semnat de pacient ori de aparţinătorul legal este un act ce derivă din lege, fiind reglementat de dispoziţiile 8, 9 şi 10 din OMS nr. 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, critici ce nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Deşi se acreditează ideea că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 8, art. 9 şi art. 10 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, recurenta nu justifică în mod concret în ce constă eronata aplicare.

De altfel, instanţa de apel, în contextul operaţiunii de aplicare şi interpretare a prevederilor legale incidente, a conchis în mod just că acel consimţământ informat din data de 11.10.2016 este unul valabil, neexistând indicii că, la momentul semnării sale, pacientul ar fi fost în imposibilitatea exprimării unui astfel de consimţământ. De asemenea, în mod just se constată că nu era necesar şi consimţământul reclamantei cu privire la măsura contenţionării, deci că lipsa acestuia nu îmbracă forma unei culpe medicale susceptibilă a atrage răspunderea pârâţilor, în condiţiile în care nici nu s-a reţinut existenţa unei legături de cauzalitate între contenţie şi decesul pacientului.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei privind diferenţele dintre consimţământul contenţie şi consimţământul informat, sau solicitările privind emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova pentru a comunica dacă numitului D. i s-a întocmit fişa individuală de contenţie şi dacă a existat consimţământul contenţie semnat de pacient ori de aparţinătorul legal, criticile formulate de recurentă fiind susţineri de fapt.

Or, nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele privind situaţia de fapt sau cele care vizează modul de apreciere a probelor. Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

De asemenea, criticile privind stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în niciun motiv de nelegalitate, şi nu doar în cel invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului.

Prin urmare, având în vedere că aceste susţineri de fapt, formulate prin cererea de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2022 şi a deciziei nr. 79 din data de 8 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2022 şi a deciziei nr. 79 din data de 8 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.