Remuneration for public communication of sound recordings and audiovisual works; mandatory application of negotiated methodologies prohibiting judicial discretion to reduce statutory fees for pandemic-related capacity restrictions

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 16 septembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru drepturi conexe, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la:

· plata remuneraţiei unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu, pentru perioada 1 august 2017 - la zi; remuneraţia datorată de pârâtă pentru perioada 1 aprilie 2014 - 31 august 2020 este în cuantum de 9.814 RON (la care se adaugă TVA);

· plata remuneraţiei unice echitabile, inclusiv TVA-ul aferent, reprezentând drepturi patrimoniale de autor cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu, începând cu 1 martie 2016 - la zi; remuneraţia datorată de pârâtă pentru perioada 1 martie 2016 - 31 august 2020 este în cuantum de 7.650 RON (la care se adaugă TVA);

· plata daunelor-interese moratorii, pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor, datorate de la scadenţă până la data achitării efective şi integrale a remuneraţiilor datorate, conform metodologiilor în vigoare corespunzătoare fiecărui tip de remuneraţie.

În subsidiar, în cazul în care pârâta nu îşi îndeplineşte obligaţia de furnizare a informaţiilor necesare pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, a solicitat obligarea acesteia la daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, calculate potrivit situaţiilor financiare publicate la registrul comerţului sau declarate la Ministerul Finanţelor, precum şi potrivit situaţiilor de pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Prin precizarea depusă la data de 23 februarie 2021, reclamanta a arătat că remuneraţia datorată de pârâtă producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021 este în cuantum de 5.266 RON fără TVA, respectiv 6.372,45 RON TVA inclus; penalităţile de întârziere aferente remuneraţiei datorate producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor, calculate până la data de 23 februarie 2021, sunt în cuantum de 3.523 RON, la care se adaugă penalităţile de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, calculate în continuare, de la 24 februarie 2021 până la achitarea integrală a remuneraţiilor datorate.

De asemenea, a precizat că remuneraţia datorată autorilor de opere audiovizuale pentru comunicare publică a operelor audiovizuale pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021 este în cuantum de 5.850 RON fără TVA, respectiv 6.961,5 RON TVA inclus; penalităţile de întârziere aferente remuneraţiilor datorate producătorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a operelor audiovizuale, calculate până la data de 30 noiembrie 2020, sunt în cuantum de 222 RON, la care se adaugă penalităţile de întârziere calculate la nivelul dobânzii de referinţă a BNR, de la data de 24 februarie 2021, până la data achitării integrale a remuneraţiei datorate.

A menţionat că, la stabilirea remuneraţiilor datorate, a ţinut cont de perioadele în care spaţiile deţinute de pârâtă au fost închise ca urmare a măsurilor luate de autorităţi pentru combaterea pandemiei (nu a calculat remuneraţii pentru hotel pentru lunile aprilie şi mai 2020, iar, în ceea ce priveşte restaurantul şi barul, nu a calculat remuneraţii pentru perioada aprilie - august 2020).

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 951 din data de 29 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă: a admis cererea precizată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.372,45 RON cu TVA inclus, reprezentând remuneraţie datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021; a obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în sumă de 3.523 RON, calculate până în 24 februarie 2021, precum şi în continuare la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere până la plata efectivă a remuneraţiilor datorate; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.961,5 RON cu TVA inclus, remuneraţie datorată autorilor de opere audiovizuale pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 222 RON, calculate până la data de 24 februarie 2021, dar şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantumul ratei dobânzii de referinţa a BNR, calculate până la achitarea integrală a remuneraţiei datorate; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.900 RON, cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1031A din data de 23 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 951 din data de 29 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru drepturi conexe.

A schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.047 RON plus TVA aferent, reprezentând remuneraţie pentru comunicare publică fonograme sau a reproducerilor acestora în perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021, precum şi penalităţi de 0,1% pe zi întârziere până la plata efectivă integrală a remuneraţiei datorate.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.020 RON plus TVA aferent, reprezentând remuneraţii datorate autorilor de opere audiovizuale pentru perioada 1 septembrie 2017 - 28 februarie 2021, precum şi penalităţi până la plata efectivă integrală a remuneraţiei datorate.

A păstrat în rest sentinţa şi a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată în apel.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1031A din data de 23 iunie 2022 pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru drepturi conexe.

I.5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 august 2022, sub nr. x/2020.

I.6. Motivele de recurs

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia atacată este nelegală, fiind dată, în opinia sa, cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, republicată.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a apreciat că se impune o ajustare a remuneraţiilor datorate de intimata-pârâtă A. S.R.L., în sensul refacerii calculelor pentru o capacitate de cazare şi o suprafaţă a restaurantului şi a barului reduse cu 50%, nesocotind prevederile art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora metodologiile publicate în Monitorul Oficial al României sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate.

A precizat că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea părţii adverse la plata remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora în spaţiile deţinute, pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale; acţiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 8/1996 şi ale metodologiilor incidente, niciuna dintre aceste metodologii neprevăzând posibilitatea reducerii sau a ajustării remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a fonogramelor, respectiv pentru comunicarea publică a operelor audiovizuale.

De asemenea, a menţionat că remuneraţiile ce fac obiectul prezentei cauze au fost stabilite prin metodologii negociate între utilizatori şi organismele de gestiune colectivă, în funcţie de suprafaţa spaţiilor/capacitatea de cazare, iar, chiar şi în perioada în care activităţile de cazare/alimentaţie publică se desfăşoară fără vreo restricţie, se întâmplă adesea ca acestea să nu fie ocupate la întreaga lor capacitate, ceea ce nu înseamnă că ar trebui să se aplice o remuneraţie calculată prin raportare la capacitatea/suprafaţa efectiv ocupată, deoarece nu există o astfel de prevedere în metodologiile incidente, iar art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 prevede că "nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate".

Recurenta-reclamantă a subliniat că art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 şi metodologiile incidente conţin dispoziţii legale imperative, de la care nu se poate deroga.

I.7. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă a susţinut că în mod corect curtea de apel a reţinut că este de notorietate că, şi după expirarea stării de urgenţă, activitatea economică în domeniul hotelier şi de alimentaţie publică a fost fluctuantă, că urmare a diverselor politici de restricţie la nivel naţional sau local, în funcţie de incidenţa ratelor de infectare, şi a apreciat că, pentru perioada mai 2020 - februarie 2021, în privinţa hotelului, respectiv, septembrie 2020 - februarie 2021 în privinţa restaurantului şi a barului, este rezonabil a se face calculul remuneraţiilor datorate pornind de la ipoteza unei medii de 50% din capacitatea utilizabilă, în raport de hotărârile şi restricţiile impuse de autorităţi şi care, nefiindu-i imputabile, au făcut-o să funcţioneze, în medie, la jumătate din capacitate.

A precizat că a beneficiat de certificatul pentru situaţii de urgenţă tip 1 nr. x din data de 16 aprilie 2020, eliberat de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, ca urmare a întreruperii totale de activităţii în starea de urgenţă; pe toată perioada ulterioară, până la pronunţarea hotărârii, nu a desfăşurat activităţi comerciale, astfel cum a rezultat şi din documentele contabile pe care le-a anexat.

Ca atare, a apreciat că datorează remuneraţia redusă la jumătate pentru perioada 17 martie 2020 - 28 februarie 2021, cum corect, în opinia sa, a reţinut instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru drepturi conexe a depus răspuns la întâmpinare, prin care, în esenţă, a solicitat îndepărtarea susţinerilor părţii adverse, ca fiind neîntemeiate şi nefondate, arătând, totodată, că intimata-pârâtă nu a formulat apărări raportat la argumentele aduse în susţinerea recursului, ci doar a redat aprecieri cu privire la situaţia de fapt şi la incidenţa la nivel naţional a unor restricţii impuse de instituirea stării de alertă, fără a face vreo referire cu privire la incidenţa în cauză a art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 precum şi a normelor metodologice incidente care conţin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

A mai susţinut recurenta-reclamantă şi că instanţa de apel, precum şi partea adversă au ignorat dezlegările date de Curtea Constituţională şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie relativ la natura metodologiilor care reglementează relaţiile dintre utilizatorii (prin comunicarea publică a fonogramelor) şi titularii de drepturi reprezentanţi de organismele de gestiune colectivă, precum şi valoarea remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ.

A arătat că metodologiile incidente reflectă voinţa şi libertatea de negociere a părţilor implicate (atunci când metodologia este stabilită prin protocol), pe care acestea trebuie să şi le exercite cu bună-credinţă, aspecte reţinute atât în legea naţională, cât şi în Directiva 2014/26/EU.

A subliniat că în acest sens s-a statuat şi în practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că metodologia reprezintă contractul-cadru al părţilor care au stabilit condiţiile de licenţiere şi tarifele aplicabile utilizării drepturilor de autor şi drepturilor conexe.

În opinia recurentei-reclamante cele evidenţiate de instanţa supremă trebuie coroborate şi cu considerentele decizie nr. 1061/2009 a Curţii Constituţionale, în cuprinsul cărora s-a arătat că metodologiile negociate au natura unui contract-cadru între părţi - legea părţilor - şi au aplicabilitate generală în domeniul reglementat.

I.8. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din data de 2 noiembrie 2022, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 28 februarie 2023, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În speţă, curtea de apel, judecând în limitele învestirii sale, a admis apelul pârâtei A. S.R.L. şi a scăzut remuneraţiile pretinse pentru audiovizual la o sumă totală de 5.020 plus TVA şi penalităţi, iar pentru comunicarea publică de fonograme sau reproduceri la suma de 5.047 RON plus TVA şi penalităţi.

Astfel, curtea de apel a înlăturat criticile apelantei-pârâte referitoare la acordarea TVA, reţinând că, faţă de cele statuate prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din Cauza 501/19, decizia nr. 48/2017 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a devenit caducă, precum şi că, în speţă, raporturile erau de natură contractuală, fiind încheiat contractul nr. x din data de 1 aprilie 2010 în vederea obţinerii autorizaţiei neexclusive de utilizare a muzicii în spaţiile: restaurant, bar şi hotel două stele.

Însă, deşi reclamanta a înlăturat de la calcul remuneraţiile aferente a două luni (aprilie şi mai 2020) pentru activitatea de cazare şi a patru luni (aprilie- august 2020) pentru activitatea de restaurant şi bar, când activităţile respective au fost închise în urma stării de urgenţă decretate la începutul pandemiei covid, instanţa de apel a apreciat că situaţia în care s-a aflat pârâta din raţiuni independente de voinţa ei în perioada invocată în cererea de apel - 17 martie 2020 până la 28 februarie 2021 - impune, într-adevăr, o ajustare a datoriilor sale, chiar dacă nu în sensul ştergerii totale a acestora.

A arătat că este de notorietate că, chiar şi după expirarea stării de urgenţă, activitatea economică în domeniul hotelier şi de alimentaţie publică (restaurant, bar) a fost fluctuantă, ca urmare a diverselor politici de restricţie la nivel naţional sau local, în funcţie de incidenţa ratelor de infectare - au existat perioade în care s-au dispus închideri totale sau parţiale ale unităţilor hoteliere şi ale restaurantelor în funcţie de rata locală de incidenţă, au existat perioade în care a fost permisă continuarea activităţii în diverse limite (50% din capacitate, 2/3 din capacitate ş.a.m.d.), dar şi perioade în care activitatea a putut continua fără restricţii.

Ca atare, a apreciat că, per ansamblu, pentru perioada mai 2020 - februarie 2021 în privinţa hotelului, respectiv septembrie 2020 - februarie 2021 în privinţa restaurantului şi a barului, este rezonabil a se face calculul remuneraţiilor datorate pornind de la ipoteza unei medii de 50% din capacitatea utilizabilă în raport de hotărârile şi restricţiile impuse de autorităţi şi care, nefiind imputabile pârâtei, au făcut-o să funcţioneze, în medie, la jumătate din capacitate.

Aşadar, a considerat că se impune realizarea calculelor pentru o capacitate de cazare redusă cu 50% şi pentru o suprafaţă a restaurantului şi a barului reduse cu 50% pentru perioadele menţionate, ceea ce implică aplicarea unor trepte inferioare de remuneraţii, însă fără a fi cu totul eliminate, de vreme ce în perioada invocată nu au fost total închise prin lege activităţile, iar din datele contabile rezultă că a existat un rulaj.

Prioritar, Înalta Curte reţine că, în speţă, nefiind atacată cu recurs, a dobândit autoritate de lucru judecat, dezlegarea dată, prin decizia recurată, chestiunii privind obligarea pârâtei la plata remuneraţiilor cu TVA-ul aferent, ca urmare a înlăturării de la aplicare a deciziei nr. 48/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin criticile formulate, recurenta-reclamată Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru drepturi conexe a susţinut nelegalitatea deciziei atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 şi a nesocotit normele cuprinse în metodologiile incidente, atunci când a apreciat că se impune refacerea calculelor privind remuneraţiile datorate de către intimata-pârâtă pentru o capacitate de cazare şi o suprafaţă a restaurantului şi a barului reduse cu 50%.

Totodată, a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă scăderea cifrei de afaceri a părţii adverse, în sensul celor susţinute de către aceasta.

Faţă de cele invocate prin motivele de recurs, Înalta Curte, va proceda la analiza acelei critici, care subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., tinde a demonstra nelegalitatea hotărârii, fără a putea formula aprecieri cu privire la valoarea dată de către instanţa de apel probelor administrate în cauză, întrucât o atare verificare ar viza temeinicia soluţiei, ceea ce nu este permis în faza procesuală a recursului, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Ca atare, urmează a cerceta legalitatea deciziei atacate, prin care instanţa de apel a dispus reducerea cuantumului remuneraţiilor la plata cărora a fost obligată pârâta către reclamantă, în raport de prevederile art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, pretins a fi greşit aplicate.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru drepturi conexe a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata remuneraţiilor reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a celor reprezentând drepturi patrimoniale de autor cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, în spaţiile deţinute de pârâtă cu orice titlu.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996 şi a metodologiilor incidente (Decizia ORDA nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 şi Decizia ORDA nr. 60/2019, respectiv Decizia ORDA nr. 173/2017).

Potrivit art. 112 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 (Capitolul V - Dispoziţii comune autorilor, artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de înregistrări sonore şi audiovizuale):

"pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă", iar "cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii".

Metodologiile, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (2) şi (3) şi art. 164 alin. (1) din acelaşi act normativ, se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu: reprezentanţii structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor, la nivel naţional, şi câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, cu condiţia ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pe propria răspundere (Instituţiile publice, inclusiv societăţile publice de radiodifuziune şi de televiziune, care fac parte din comisia de negociere, sunt exceptate de la declararea cifrei de afaceri); câte un reprezentant al structurilor asociative reprezentative ale utilizatorilor la nivel local sau, în lipsa acestora, a reprezentanţilor a 2 utilizatori locali notificaţi de organismele de gestiune colectivă şi care depun la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor acordul de participare în respectiva comisie.

Potrivit procedurii reglementate de art. 165 din Legea nr. 8/1996, înţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În cazul în care părţile nu pot stabili metodologii prin negociere, acestea pot recurge la mediere, iar în situaţia în care părţile nu au convenit asupra metodologiei prin negociere sau mediere, pot să se adreseze instanţei de judecată.

Astfel, raportat la dispoziţiile legale anterior evocate, Înalta Curte reţine că metodologiile astfel elaborate (potrivit procedurii legale prevăzute de Legea nr. 8/1996) au natura juridică a unei convenţii încheiate între părţile prestabile prin legea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, guvernând raporturile juridice dintre acestea şi stabilind drepturi şi obligaţii pentru toate părţile cărora li se adresează.

Această constatare este în consens şi cu cele statuate de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 1061/2009, la care a făcut trimitere recurenta-reclamantă şi prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că metodologiile au natura unui contract-cadru între părţi.

Totodată, art. 165 alin. (7) din acelaşi act normativ, a cărui încălcare o susţine recurenta-reclamantă, prevede că:

"Hotărârea definitivă cu privire la metodologii se comunică părţilor, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate".

Ca atare, prin metodologii nu este stabilită doar modalitatea de calcul a remuneraţiilor, ci şi reducerile ce pot fi acordate, nefiind permisă o extindere la alte situaţii decât cele în mod expres arătate în cuprinsul acestora.

Or, în metodologiile invocate de către recurenta-reclamantă, aplicabile speţei, nu se regăseşte vreo dispoziţie în sensul reţinut de către instanţa de apel, care a înţeles ca, la efectuarea calculelor (în privinţa hotelului, pentru perioada mai 2020 - februarie 2021; pentru restaurant şi bar, referitor la perioada septembrie 2020 - februarie 2021), să se raporteze la o capacitate de cazare redusă şi la o suprafaţă a restaurantului şi a barului reduse cu 50%, acordând, astfel, intimatei-pârâte o reducere a cuantumului remuneraţiilor datorate neprevăzută de metodologiile incidente, la care trimit, în mod imperativ, dispoziţiile legale anterior enunţate.

Procedându-se în această modalitate, cuantumul remuneraţiilor datorate de către intimata-pârâtă stabilit de către instanţa de apel nu are suport legal, fiind calculat în mod subiectiv şi cu nesocotirea dispoziţiilor art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996, împrejurare de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reţine că apărările formulate de către intimata-pârâtă nu au puterea de a înlătura caracterul fondat al recursului, susţinerile părţii nereprezentând altceva decât reluarea unor aspecte de fond relevate prin cererea de apel şi exprimarea acordului cu privire la considerentele reţinute de către instanţa de apel în adoptarea soluţiei de diminuare a cuantumului remuneraţiilor la plata cărora a fost obligată.

Astfel, se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru ca, în rejudecarea apelului, criticile pârâtei referitoare la cuantumul remuneraţiilor la a căror plată a fost obligată de prima instanţă să fie analizate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, inclusiv din perspectiva reducerilor ce pot fi acordate la plata remuneraţiilor, şi, implicit, a metodologiilor incidente în cauză.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) - Asociaţia pentru drepturi conexe împotriva deciziei nr. 1031A din data de 23 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.