Liability for triple remuneration for unauthorized public communication of phonograms and audiovisual works

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2020 la data de 11.05.2020, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu A. Întreprindere Individuală solicitând instanţei că, prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 10.716 RON x 3, la care sa se adauge TVA, reprezentând triplul remuneraţiei datorate de pârâtă, conform art. 3.12 din decizia ORDA 10/2016, decizia ORDA şi nr. 120/2016 începând cu 01.06.2017 până la data de 31.03.2020; obligarea pârâtei al plata penalităţilor de întârziere de 2.120,30 RON x 3, reprezentând triplul penalităţilor de întârziere calculate la sumele fără TVA, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 3.12 din decizia ORDA nr. 120/2016, de la data intrării în vigoare a deciziei ORDA nr. 120/2016; să fie obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru retransmiterea prin cablu a prestaţiilor artistice fixate pe fonograme şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1841/25.11.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea introdusă de reclamantul Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în contradictoriu cu pârâta A. Întreprindere Individuală, a fost obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 10.716 RON repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraţilor datorate în perioada 01.06.2017 - 31.03.2020, a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual în spaţiul administrat. A fost respinse în rest acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1100 RON, cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta-pârâtă A. Întreprindere Individuală, împotriva sentinţei civile nr. 1841/25.11.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi.

A anulat sentinţa şi, judecând fondul:

A admis în parte acţiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 10.492 RON repararea prejudiciului cauzat artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, reprezentând triplul remuneraţiilor datorate în perioada 01.06.2017 -28.02.2020.

A obligat pârâta să încheie cu reclamanta autorizaţie/licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial/de comerţ/fonogramelor sau reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual în spaţiul administrat.

A respins în rest acţiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1100 RON, cheltuieli de judecată.

A respins ca neîntemeiată cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Întreprindere Individuală A..

II.1. Motivele de recurs

Se susţine că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd obligativitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond în situaţia în care acest lucru este solicitat de una dintre părţi - caz de casare prevăzut de art. 468 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de criticile de nelegalitate invocate, arată că a solicitat instanţei de apel, în mod expres, în baza prevederilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, că potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ.: în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul.

Se arată că, astfel cum rezulta din cuprinsul deciziei atacate, instanţa de apel a admis criticile de nelegalitate ale recurentei cu privire la nerespectarea dreptului la apărare în fata instanţei de fond, însă, în mod eronat, instanţa de apel a omis să dea curs solicitării exprese de trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Prin urmare, instanţa de apel nu se regăsea în fata unor dispoziţii legale supletive, ci în fata unor prevederi imperative, care o obligau să adopte o cu totul altă soluţie. Ignorând aceste dispoziţii, instanţa de apel a încălcat dispoziţii procedurale sancţionabile cu nulitatea (în condiţiile art. 174 alin. (1) şi art. 176 pct. 6 C. proc. civ.), devenind astfel incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se mai consideră că, în soluţionarea conflictului de drept material cu care a fost învestită, instanţa de apel a procedat la o greşită aplicare a normelor de drept material care guvernează întinderea remuneraţiilor la care ar fi fost îndreptăţită reclamanta CREDIDAM în situaţia din speţă, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Eroarea comisă de instanţa de apel se referă, în opinia recurentei, atât la temeiul şi natura obligaţiei de plată a remuneraţiilor; cât şi la întinderea acestor remuneraţii.

Se suţine că temeiul legal al obligaţiei de plată a remuneraţiei este reprezentant întotdeauna de contractul de licenţă neexclusivă, care se încheie la iniţiativa organismului de gestiune colectivă, că izvorul obligaţiei de plată a remuneraţiilor este în toate cazurile contractul de licenţă neexclusivă.

În aceeaşi ordine de idei, se consideră că Legea nr. 8/1996 nu prevede obligaţia unui potenţial utilizator de a iniţia procedura de încheiere a unui contract de licenţă neexclusivă, ci doar obligaţia de a coopera şi furniza organismului de gestiune colectivă informaţiile relevante în scopul încheierii unui astfel de contract de licenţă.

De altfel, în cazul de faţă, s-au recepţionat din partea reclamantei CREDIDAM două notificări în acest sens, abia în lunile martie şi aprilie 2020, prin care li se solicitau documente justificative în vederea calculării remuneraţiilor datorate, în virtutea convenţiei ce avea să fie încheiată între părţi, în acest sens, potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ.

De altfel, chiar cererea introductivă de instanţă formulată de CREDIDAM are un petit distinct referitor la obligarea rrecurentei de a semna contractul de licenţă neexclusivă, ca instrument legal ce permite colectarea remuneraţiilor pentru viitor.

Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea conform căreia izvorul obligaţiei de plată ar fi unul normativ.

În acelaşi timp, potrivit metodologiei de calcul puse la dispoziţie de către reclamantă, obligaţiile lunare de plată ale recurentei, ce ar constitui obiectul unei eventuale convenţii de licenţă neexclusivă, aferente unităţii de cazare pensiunea "Casa cu Flori" ar fi în cuantum de 28 RON/lună, plătibil de la data încheierii contractului de licenţă neexclusivă.

Pe de altă parte, cu privire la această din urmă obligaţie de a face, respectiv de a încheia contractul de licenţă neexclusivă, se consideră că instanţa de apei a realizat o aplicare eronată a prevederilor deciziei ORDA 120/2016 (respectiv a prevederilor 3.12 din Metodologia aprobată prin aceste act normativ), în sensul în care a considerat că despăgubirea reprezentând triplul contravalorii licenţei ar putea fi datorata si pentru o perioadă anterioară naşterii obligaţiei de a semna contractul de licenţă.

Se consideră că o asemenea interpretare este contrară legii şi că nu se poate reţine în mod legal un alt moment generator al obligaţiei de a semna contractul.

Pe cale de consecinţă, dreptul la despăgubirea datorată pentru neexecutarea acestei obligaţii nu se poate considera născut înainte de naşterea obligaţiei înseşi.

Or, în speţa de faţă, având în vedere, pe de o parte, faptul că prima solicitare din partea CREDIDAM de încheierea a contractului de licenţă neexclusivă a fost transmisă abia în luna martie 2020 şi, pe de altă parte, circumstanţele create de instituirea în România a stării de urgenţă pentru prevenirea pandemiei Covid-19, stare de urgenţă care a implicat o suspendare a activităţii sectorului HORECA până la data de 15.05.2020, o eventuală convenţie între părţi nu ar putea să vizeze decât perioada ulterioară încetării stării de urgentă.

Pe cale de consecinţă, se consideră că instanţa de fond nu putea dispune, suplimentar fată de obligaţia de încheiere a contractului de licenţă exclusivă, decât plata unor despăgubiri egale cu triplul remuneraţiei lunare datorate (x = 84 RON) pentru perioada începând cu 16.05.2020 şi până la momentul semnării contractului de licenţă exclusivă.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a formulat întâmpinare la recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1102/01.07.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care vă solicită respingerea ca nefondat a recursului şi, în consecinţă, menţinerea deciziei civile nr. 1102/01.07.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca fiind legală, cu obligarea recurentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Primul caz de nelegalitate invocat, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se susţine că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile imperative ale art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., care prevăd obligativitatea trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond în situaţia în care acest lucru este solicitat de una dintre părţi - nu este incident.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca prin hotărârea dată, instanţa să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Criticile formulate nu sunt fondate, instanţa de apel a procedat în mod legal la neaplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. şi a aplicat prevederile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., şi anume, în cazul când se constată că există un alt motiv de nulitate decât cel prevăzut la alin. (5), iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată în faţa primei instanţe şi hotărârea atacată, va reţine procesul spre judecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

S-a reţinut în mod just în apel că cererea pârâtei pentru desemnarea unui apărător din oficiu, desi a fost respinsă prin încheierea din 28.10.2020, a fost comunicată abia la 23.11.2020, iar la termenul de judecată din 25.11.2020, la care pârâta a lipsit, nu expirase termenul de formulare a cererii de reexaminare. Corect se reţine astfel de către Curtea de apel că este incidentă sancţiunea anulării sentinţei, potrivit art. 175 C. proc. civ., ce prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

În speţă, aşa cum a conchis instanţa de apel, vătămarea rezultată constă în aceea că partea nu a avut timpul necesar pentru ca, după aflarea soluţiei de respingere a cererii de reexaminare, să fie reprezentată de un avocat ales.

Corect s-a dispus anularea sentinţei, potrivit art. 480 alin. (6) C. proc. civ., urmată de judecarea fondului în apel, fiind evocate şi restul criticilor susţinute.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, greşita aplicare a legii deoarece actul generator al remuneraţiei ar fi întotdeauna contractul de licenţă neexclusivă, încheiat cu organismele de gestiune colectivă, critică ce este nefondată.

Înalta Curte observă că premisa pentru obligaţiile de plată pretinse de reclamantă o constituie utilizarea muzicii într-un mediu în care are acces publicul, astfel că este necesară obţinerea prealabilă a licenţei de comunicare publică a muzicii ce implică şi plata remuneraţiei aferente. Se constată incidenţa prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe care prin art. 103 defineşte înregistrarea sonoră sau fonograma precum şi producătorul de înregistrări sonore.

De asemenea, potrivit art. 131 alin. (8), teza a II-a (actualul art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, prin publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei ORDA nr. 99/2015, a Deciziei ORDA 10/2016, a Deciziei ORDA 120/2016, respectiv a Deciziei ORDA nr. 173/2007, dispoziţiile acestora sunt opozabile şi obligatorii, instituind în sarcina pârâtei obligaţia de plată a remuneraţiei pentru comunicarea publică a fonogramelor/operelor cinematografice şi altor opere audiovizuale, care reprezintă astfel obligaţii legale, dimensionate potrivit criteriilor prevăzute în tabelele metodologiilor corespunzător cronologic incidente.

Instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 8/1996, şi anume art. 139 din Legea nr. 8/1996, în forma aplicabilă litigiului,

Reţinând temeiul delictual, în lipsa încheierii contractului de licenţă, just se reţine că utilizatorul care a comunicat public fonograme ce conţin prestaţii artistice fără a obţine autorizaţie/licenţă neexclusivă, deşi era obligat, trebuie sancţionat pentru conduita sa ilicită.

De asemenea, în considerarea art. 3.12 din Metodologia publicată conform Deciziei ORDA nr. 120/2016 pentru spaţii şi/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ, în lipsa obţinerii în prealabil a autorizaţiei de licenţă neexclusivă, corect se consideră că acestuia îi incumbă obligaţia de a achita către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinut autorizaţia-licenţă neexclusivă. În cazul în care cuantumul remuneraţiei care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie.

Reţinându-se că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale care îi reveneau în calitate de utilizator, desfăşurând în cadrul spaţiilor deţinute activităţi de comunicare publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, precum şi a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, fără a achita remuneraţiile datorate şi fără autorizarea din partea titularilor de drepturi, corect s-a dispus obligarea sa la îndeplinirea acestora.

Faptul generator al obligaţiei de plată îl reprezintă aşadar, utilizarea fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, situaţie faţă de care răspunderea poate fi antrenată fie pe temei contractual, fie pe temei delictual.

Nu se pot reţine astfel susţinerile recurentei privind calificarea temeiului şi naturii obligaţiei de plată a remuneraţiilor, precum nici cele privind întinderea acestor remuneraţii, cu privire la care se arată că instanţa de apel a realizat o aplicare eronată a prevederilor deciziei ORDA 120/2016, respectiv a prevederilor 3.12 din Metodologia aprobată prin aceste act normativ, prin aceea că a învederat că despăgubirea reprezentând triplul contravalorii licenţei ar putea fi datorată şi pentru o perioadă anterioară naşterii obligaţiei de a semna contractul de licenţă.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, în mod just se conchide de curte că interpretarea prevederilor art. 130 lit. b) din lege este aceea că legea nu conferă utilizatorului dreptul discreţionar de a cere încheierea licenţei sau de a utiliza operele în mod neautorizat, urmând să răspundă ulterior delictual.

Cum răspunderea delictuală are ca temei încălcarea unei obligaţii ce este preexistentă, se constată în mod corect că în sistemul gestiunii colective obligatorii, pârâtei îi revine obligaţia de a obţine licenţa pentru desfăşurarea activităţilor comerciale precum cea din cauză (pensiune), comunicarea publică constând în punerea la dispoziţie a echipamentelor individuale TV în camerele pensiunii, în deplină cunoştinţă de cauză, de către pârâtă, ca proprietar al pensiunii.

Pentru aceste motive, văzând şi prevederile art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Întreprindere Individuală A. împotriva deciziei civile nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., şi reţinând culpa procesuală a recurentei, o va obliga pe recurenta-pârâtă Întreprindere Individuală A. la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Întreprindere Individuală A. împotriva deciziei civile nr. 1102A din data de 1 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Întreprindere Individuală A. la plata către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 ianuarie 2023.