Scope of cassation review for factual determinations of contractual intent and essentiality of obligations in judicial transaction termination
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, confirming the validity of the lower courts' rulings and ordering the appellant to pay 5,000 RON in judicial expenses to the respondent. The dispute concerned the validity of the termination of a judicial transaction (settlement) previously adjudicated by a district court, where the appellant argued that the price clause and the obligation to pay overdue security services were misinterpreted by the appellate court, claiming these were non-essential contractual elements that did not justify termination. The High Court ruled that determining the parties' true intent, the specific composition of the contract price, and the essential nature of the breached obligations are factual matters reserved for courts of instance, not subject to review on appeal for error in law. Consequently, the court upheld the application of Article 1551(1) of the Civil Code, which allows termination for significant non-performance of essential obligations, and affirmed that contractual clauses excluding termination for such breaches are null and void under the same provision.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 C. proc. civ, art. 1551 alin. (1) din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 3 din Legea nr. 171/2010; Scope of cassation review for factual determinations of contractual intent and essentiality of obligations in judicial transaction termination: The dispute concerned the validity of the termination of a judicial transaction (settlement) previously adjudicated by a district court, where the appellant argued that the price clause and the obligation to pay overdue security services were misinterpreted by the appellate court, claiming these were non-essential contractual elements that did not justify termination. The High Court ruled that determining the parties' true intent, the specific composition of the contract price, and the essential nature of the breached obligations are factual matters reserved for courts of instance, not subject to review on appeal for error in law. Consequently, the court upheld the application of Article 1551(1) of the Civil Code, which allows termination for significant non-performance of essential obligations, and affirmed that contractual clauses excluding termination for such breaches are null and void under the same provision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive section to justify the obligation of the appellant to pay judicial costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 decembrie 2022
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 30.09.2019, reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica Domniţa Bălaşa a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin hotărârea care se va pronunţa să se constate intervenită rezilierea tranzacţiei judiciare intervenită între cele două părţi în dosarul nr. x/2013 şi cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile nr. 7487/2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 09 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica Domniţa Bălaşa, în contradictoriu cu pârâtul A., a dispus rezilierea tranzacţiei judiciare intervenite între cele două părţi în dosarul nr. x/2013 şi cuprinsă în dispozitivul sentinţei civile nr. 7487/2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.910 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.
3. Hotărârea pronunţată în apel.
Prin decizia civilă nr. 1086 A de la 07 septembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 437/09.06.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica Domniţa Bălaşa, luând act că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
4. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 1086A din 07 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs recurentul-pârât A., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În dezvoltarea motivelor recursului, întemeiate în drept pe art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel, deşi a plecat de la un raţionament corect atunci când preliminar a stabilit cauza contractului de tranzacţie ca fiind stingerea unui litigiu, iar pe de altă parte stabilirea preţului tranzacţiei, a interpretat în mod eronat cea din urma cauză, în acest fel interpretând în mod eronat clauzele contractuale ale art. 3 şi astfel a încălcat două principii de drept: pacta sunt servanda şi principiul voinţei reale.
Instanţa a reţinut ca preţul contractului de tranzacţie a fost stabilit după cum urmează: suma de 6.000 Euro/an, contravaloarea serviciilor de pază restante în cuantum de până la 128.524,73 RON debit plus penalităţi şi contravaloarea serviciilor reprezentând onorariu de succes avocat în suma de 136.400 euro plus TVA.
În realitate, preţul contractului este determinat în mod clar la suma de 6.000 Euro/an, şi nu din trei componente, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa.
Aspectele pe care instanţa le-a interpretat ca componente ale preţului, în realitate sunt considerente care au stat la baza determinării preţului:
"La evaluarea şi determinarea preţului contractului au intrat în consideraţie şi costurile pe care Partea 2 (recurentul-pârât) le are în ceea ce priveşte obligaţiile legale impuse, lucrări de împăduriri, paza, obligarea de a achita contravaloarea serviciilor de paza restante şi a onorariului de avocat."
Având în vedere durata pentru care s-a încheiat tranzacţia, acesta a devenit un contact cu executare succesivă, obligaţia constând în plata sumei de 6.000 Euro/an, aceasta fiind singura obligaţie esenţială.
Într-o a doua critică, apreciază ca interpretarea şi aplicarea normelor de drept material în materia rezilierii contractului de tranzacţie a fost făcută în mod greşit de către instanţa de apel, întrucât părţile au convenit că singura obligaţie esenţiala este plata sumei de 6.000 Euro, iar plata obligaţilor restante pentru pază a devenit neesenţială prin voinţa părţilor, inclusiv din perspectiva normelor care reglementează sancţiunea civilă a rezilierii.
Încă de la momentul încheierii contractului, părţile aveau reprezentată posibilitatea ca rezilierea să nu opereze în ipoteza în care recurentul nu şi-ar executa obligaţia de plată a debitului restant provenit dintr-un raport juridic anterior, singura prevedere expresă în contract fiind a obligaţiei de plată a preţului anual.
Aşadar, potrivit contractului, rezilierea nu poate interveni pentru nerespectarea obligaţiei de plată a debitului restant a serviciului de pază şi apreciază astfel că de esenţa contractului este prestaţia continuă, în concret plata sumei de bani anuală, celelalte obligaţii asumate fiind obligaţii necorelative.
Fără a avea în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile de drept material ale art. 1551 alin. (1) din C. civ., pe de o parte prin inaplicabilitatea lui deoarece posibilitatea de reziliere a contractului este prevăzută în mod expres la art. 5 şi art. 10 din contractul de tranzacţie, iar pe de alta parte prin interpretare şi aplicarea greşită a acestuia.
În acelaşi mod eronat Curtea a aplicat dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 171/20210 şi a apreciat că raportat la calificarea pădurilor ca un bun de interes naţional, paza şi protecţia reprezintă o obligaţie esenţială a tranzacţiei şi pe cale de consecinţă simpla neplată a acestor servicii reprezintă o neexecutare importantă a tranzacţiei judiciare încheiate de părţi.
Curtea nu a administrat un probatoriu şi nu a cercetat dacă aceasta obligaţie (de pază) nu a fost respectată, în realitate serviciul de pază fiind permanent asigurat prin alte modalităţi, iar neplata unei datorii vechi nu echivalează cu încălcarea obligaţiei de pază, din contra, se presupune că această contravaloarea restantă reprezintă contravaloarea acestor servicii.
5. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica Domniţa Bălaşa a formulat întâmpinare la recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1086A/09 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2019, solicitând instanţei de apel respingerea recursului ca neîntemeiat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Primul motiv de recurs dezvoltat supune instanţei de control judiciar susţinerea că interpretarea dată de instanţa de apel convenţiei încheiate între părţi (sub forma unei tranzacţii judiciare) conduce la încălcarea principiilor generale de interpretare a contractelor pacta sunt servanda - forţa obligatorie a contractelor şi respectiv respectarea voinţei reale a părţilor.
Este adevărat că nerespectarea acestor două principii poate constitui cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece ele sunt reflectate în norme de drept material.
Cu toate acestea, în cauza de faţă, solicitând instanţei de recurs a constata încălcarea celor două reguli fundamentale de interpretare a convenţiilor, recurentul-pârât deduce controlului în realitate chestiuni care presupun determinarea voinţei reale a părţilor la încheierea tranzacţiei a cărei reziliere s-a cerut şi totodată verificarea înţelesului concret al unor clauze contractuale.
Or, având în vedere natura şi limitele căii de atac extraordinare a recursului, astfel cum sunt determinate prin prevederile art. 488 C. proc. civ., o atare determinare revine exclusiv instanţelor de fond, chemate a judeca faptele, pentru că ea presupune nu numai raportarea conţinutului contractului la legea de drept material, ci şi, în prealabil, aprecierea probelor administrate în cauză pentru a stabili care a fost intenţia reală a părţilor şi care este întinderea concretă a obligaţiilor asumate contractual.
De aceea, nu poate fi primită critica prin care se pretinde că în mod greşit s-a determinat preţul contractului ca incluzând separat plata serviciilor de pază faţă de preţul de 6000 euro/an, această verificare nefiind una care să privească aplicarea legii şi care să poată fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ci una care presupune stabilirea faptelor, exclusă de la controlul judiciar efectuat de instanţa de recurs.
De asemenea, sub acelaşi caz de casare s-a criticat calificarea obligaţiei de plată a pazei ca fiind una neesenţială, ceea ce excludea, în opinia apelantului, aplicarea sancţiunii rezilierii.
Pe de-o parte, şi calificarea naturii obligaţiei ca fiind una esenţială sau neesenţială este tot o chestiune de apreciere a probelor, pentru că ea presupune luarea în considerare a întregului ansamblu al drepturilor şi obligaţiilor corelative izvorâte din convenţie, important fiind, din această perspectivă, scopul urmărit de părţi la încheierea acestora, respectiv motivul determinant pentru creditor (care este o chestiune de fapt).
De aceea, aprecierea recurentului pârât că plata sumelor restante datorate de reclamantă către Romsilva pentru serviciile de pază nu era una esenţială pentru contractul încheiat scapă evaluării instanţei de recurs şi nu poate fi cenzurată în cadrul motivului ce valorifică interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Pe de altă parte, calificarea de către instanţa de apel a obligaţiei de plată a serviciilor de pază restante la data încheierii convenţiei ca fiind una esenţială atrăgea incidenţa dispoziţiilor art. 1551 alin. (1) teza I C. civ., potrivit cu care rezilierea poate fi cerută de creditor numai pentru neexecutarea însemnată a obligaţiilor contractuale, astfel încât nu se pune problema greşitei aplicări a acestor prevederi.
Conex, nu poate fi reevaluată chestiunea nici prin prisma prevederilor art. 3 din Legea nr. 171/2010, deoarece în realitate nu aplicarea acestor dispoziţii este criticată în cauză (nefiind învederat, de altfel, motivul concret pentru care instanţa de apel s-ar fi raportat greşit la această normă), ci concluzia instanţei privind caracterul esenţial al obligaţiei neexecutate.
Va fi înlăturată şi susţinerea privind absenţa unei reale cercetări a executării obligaţiei în discuţie, de vreme ce însuşi pârâtul a formulat prin apel critici de nelegalitate şi de netemeinicie împotriva sentinţei primei instanţe, fără a invoca însă executarea; prin urmare, neexecutarea nu este un fapt contestat, fiind formulate susţineri în sensul absenţei culpei (respectiv al contribuţiei creditorului la această neexecutare) şi de aceea o atare analiză din partea instanţelor de fond nu era necesară.
În fine, nu se identifică o încălcare a legii de drept material în susţinerea referitoare la clauza contractuală ce exclude posibilitatea rezilierii pentru neplata sumelor restante, deoarece instanţele de fond au procedat corect observând că, faţă de prevederea din art. 1551 alin. (1) teza finală C. civ. ("Orice stipulaţie contrară este considerată nescrisă"), clauza invocată a rămas fără efecte în cauză.
Pentru toate aceste considerente, văzând că motivele recursului sunt nefondate, calea de atac va fi respinsă în consecinţă.
În temeiul art. 453 C. proc. civ. şi văzând că recurentul a căzut în pretenţii, acesta va fi obligat la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti - "Biserica Domniţa Bălaşa", reprezentând onorariu avocaţial potrivit dovezilor depuse la dosar (facturi fiscale şi extrase bancare, dosarul de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 1086A din 7 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica Domniţa Bălaşa.
Obligă pe recurentul-pârât A. la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Aşezămintele Brâncoveneşti - Biserica Domniţa Bălaşa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 decembrie 2022.