Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds within statutory grounds for casation in civil liability claim based on ECHR priority

Şedinţa publică din data de 20 decembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 15 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L., aflată în procedura de faliment (dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov ca efect al strămutării de la Tribunalul Ialomiţa) şi ca persoana fizică în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat obligarea pârâtului la plata actualizată a următoarelor sume: 2,5 miliarde RON vechi şi 50.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale; 240.722 RON cu titlu de daune morale, pentru încălcarea prevederilor art. 6 paragraf 1 CEDO, având ca temei legal art. 11 şi art. 20 din Constituţia României şi prevederile art. 3 din C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată pe fond

Prin sentinţa civilă nr. 216/18.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 25.10.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 507/16.06.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarant apel reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, conform art. 6 paragraf 1 CEDO.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 4A din 10 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul formulat de apelanta reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 507 din 16.06.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice prin AJFP Braşov.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 29 martie 2022 şi care a fost repartizat aleatoriu completului nr. 9.

La data de 14 martie 2023, recurenta a trimis un mail prin care arată că înţelege să formuleze recurs împotriva încheierii de şedinţă pronunţate în 10 ianuarie 2022, urmând a depune şi motivele de recurs.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel care a pronunţat hotărârea atacată.

A reiterat motivarea acţiunii cu care a învestit instanţa de judecată, expunând situaţia de fapt. A arătat că S.C. B. S.R.L. fost supusă procedurii insolvenţei pentru o creanţă care nu era certă, lichidă şi exigibilă, iar ANAF Ialomiţa s-a înregistrat cu o creanţă în valoare de 337.059.745 RON vechi, completată în 2004 cu suma de 2.407.782.706 RON vechi şi ulterior cu 240.848 RON, la care se adăuga suma de 70 de RON. Administratorul judiciar nu a verificat înscrierea la masa credală a acestor creanţe si nu a luat în considerare cererea privind aportul adus de asociatul societăţii.

A indicat că şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 6 par. 1 CEDO şi art. 1 Protocol 1 CEDO. A opinat că incidenţa art. 6 conduce la obligaţia oricărei instanţe române de a asigura aplicarea acestuia cu prioritate faţă de orice altă dispoziţie de drept intern, iar în ceea ce priveşte procedura falimentului solicitată de către stat atunci când finanţele sunt principalul creditor al unei societăţi insolvabile, litigiul privind procedura falimentului are o anumită natură fiscală, interpretare respinsă de către Curte, considerând că o procedură de faliment are un caracter patrimonial, astfel încat nu se pune problema neaplicabilităţii art. 6. A mai arătat că astfel de proceduri fiscale sunt auxiliare procedurii principale a falimentului (Bassani contra Italiei din 11.12.2003, Sablon contra Belgiei din 10.04.2001).

Critică recurenta că bunurile societăţii au fost vândute de administratorul judiciar cu executor judecătoresc, poliţie şi alte persoane chiar fără acordul judecătorului sindic, fără respectarea normelor legale, motiv pentru care invocă exceptia nulităţii absolute a vânzării prin licitaţie fără respectarea normelor legale şi subevaluarea. Arată că vânzarea subevaluată s-a datorat unei expertize făcute chiar de expertul ce era funcţionar al instituţiei care a participat la cumpărarea imobilului fără licitaţie; refuzul administratorului judiciar de a efectua o expertiză financiară pentru verificarea contului din balanţa 455, al societăţii comerciale în care recurenta a depus bani astfel ca după 22 de ani i s-a scos la vânzare imobilul pentru care a plătit creanţa la C..

A opinat că nici argumentul potrivit căruia persoana ce a fost supusă unui prejudiciu moral poate determina întinderea acestuia nu poate fi primit, deoarece, dacă ar fi aşa, determinarea unui astfel de prejudiciu ar fi lăsat doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate. De asemenea, prejudiciul moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunităţi de a desfăşura activităţi sau de a continua activităţi care erau în curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici CEDO, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

A subliniat importanţa aprecierii judecătorului asupra întinderii despăgubirilor, îndeosebi a celor de natură morală şi importanţa jurisprudenţei în materie ca element de referinţă, în condiţiile în care dispoziţiile legale nu oferă criterii stricte de cuantificare a daunelor.

A citat dispoziţiile art. 1349 C. civ. coroborat cu art. 6 paragraf 1 CEDO.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare la data de 16 iunie 2022, prin care invocă excepţia nulităţii recursului. Arată că recursul nu este încadrat în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textul de lege menţionat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie criticilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu numai că nu este încadrat în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conţine critici care să poată fi încadrabile în textul legal menţionat.

Prin decizia recurată, s-a reţinut în esenţă că reclamanta, invocând aplicarea directă, pe baza priorităţii, a Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, avea obligaţia de a identifica o situaţie de incompatibilitate a dispoziţiilor din legea naţională cu prevederile Convenţiei europene a drepturilor omului şi cu jurisprudenţa contenciosului european. Numai în ipoteza identificării existenţei unor neconcordanţe ori incompatibilităţi dintre norma legală din dreptul intern (evocată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată) cu dispoziţiile Convenţiei europene, instanţa de judecată este îndreptăţită a da eficienţă priorităţii blocului de convenţionalitate în sensul inaplicabilităţii normei interne şi al aplicării directe a normei convenţionale, apreciate mai favorabilă în conformitate art. 11 alin. (2) si art. 20 alin. (2) din Constituţia României pentru raportul juridic, concret, dedus judecăţii.

A stabilit Curtea de apel că acordarea de despăgubiri materiale şi morale are ca premisă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1357-1358 şi art. 221 şi 223 din C. civ., analiza fiind circumscrisă, cu precădere, acestor norme legale din dreptul intern, maniera în care a procedat şi instanţa de fond.

Curtea de apel a mai reliefat că reclamanta nu a argumentat în ce manieră intervine răspunderea civilă delictuală a intimatului, în condiţiile în care pretinsele fapte ilicite sunt conturate, în viziunea reclamantei, de modalitatea în care a fost soluţionată procedura deschisă sub imperiul Legii nr. 64/1995 faţă de S.C. B. S.R.L., inclusiv prin admiterea excepţiei tardivităţii contestaţiei formulate în dosar nr. x/2009.

Fără a se raporta la considerentele instanţei de apel şi fără a indica în ce ar consta nelegalitatea soluţiei pronunţate de către această instanţă, recurenta se limitează la a reitera nemulţumirile sale raportat la măsurile dispuse în procedura insolvenţei de către administratorul judiciar, precum şi aspecte generale privitoare la posibilitatea de apreciere a judecătorului asupra întinderii despăgubirilor.

Totodată, invocarea excepţiei nulităţii absolute a vânzării prin licitaţie publică a bunurilor în cadrul procedurii de insolvenţă, precum şi criticile aduse măsurilor dispuse în cadrul respectivei proceduri nu pot constitui obiect al analizei în prezenta cale de atac.

Motivarea recursului presupune nu numai indicarea, punctuală, a uneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ. (la care în speţă, nu s-a procedat), dar şi expunerea unor argumente pertinente, care să contrazică raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a-şi îndrepta, în realitate, calea de atac împotriva soluţiei acesteia, recurenta se mărgineşte doar la a formula aprecieri generale şi critici nesusceptibile de cenzură în recurs, aspecte care nu se constituie în critici concrete la adresa deciziei recurate, situaţie faţă de care devine incidentă sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta A. - administrator special al S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4A din 10 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. - administrator special al S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4A din 10 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 decembrie 2022.