Inadmissibility of annulment appeal for material error where lower court declined substantive review due to prior procedural bar.

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

1. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea civilă nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul civil nr. x/2021, Judecătoria Petroşani a respins cererea de reexaminare formulată de reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 6400/CC din 3 noiembrie 2021, pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2021, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată având ca obiect revendicare, pentru neîndeplinirea cerinţelor impuse de instanţă în procedura de regularizare, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

Prin decizia nr. 47/A din 20 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva încheierii civile nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunţate de Judecătoria Petroşani.

Reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., a formulat recurs împotriva încheierii civile nr. 6920/CC din 26 noiembrie 2021, pronunţate de Judecătoria Petroşani, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 85 din 9 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, reclamantul A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., a declarat recurs, calea extraordinară de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 aprilie 2022, sub nr. x/2021/a1.

Prin decizia civilă 1653 din 29 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

2. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1653 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat contestaţie în anulare petentul A. prin care a solicitat admiterea contestaţiei, anularea hotărârii contestate şi rejudecarea recursului.

A indicat incidenţa în cauză a art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., apreciind că instanţa de recurs a omis să cerceteze un înscris privitor la pricină.

Consideră că decizia contestată poate fi "îndreptată, lămurită şi completată (art. 442 - 444 C. proc. civ.) cu erorile materiale aferente la care se referă art. 318 alin. (1) teza întâi "fiind greşeli de fapt care se încadrează în nemotivarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată şi care a determinat soluţia pronunţată".

Apreciază că decizia nr. 1653 din 29 septembrie 2022 este nulă întrucât instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal raportat la dosarul x/2008 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 825 din 9 iunie 2009 de către Judecătoria Deva, definitivă prin decizia penală numărul 450 din 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia. Această hotărâre a fost pusă în executare, fiind instituit sechestrul asupra apartamentului proprietate personală.

Arată că prin sentinţa civilă 198 din 16 ianuarie 2013, Judecătoria Petroşani a respins acţiunea formulată de către contestator şi a menţinut situaţia juridică stabilită prin sentinţa penală nr. 825 din 9 iunie 2009, definitivă prin decizia nr. 450/2010.

Aceeaşi situaţie se identifică şi ca urmare a pronunţării sentinţei 1648/CA/2014 în dosarul x/2018 de către Tribunalul Hunedoara.

Arată că prin raportul din dosarul x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a casat ambele hotărâri, dând posibilitatea rejudecării cauzei ce face obiectul dosarului x/2021

Atrage atenţia asupra faptului că prin decizia civilă 85/2021 instanţa a săvârşit o eroare în legătură cu situaţia de fapt stabilită în hotărârile 198/2013 şi 1648/CA/2014, iar potrivit art. 386 lit. c) (fără a indica actul normativ) constituie motiv de contestaţie în anulare împrejurarea că instanţa de recurs a săvârşit o eroare, respectiv a omis să se pronunţe pe capătul de cerere privind încetarea procesului penal. Acest motiv, în opinia contestatorului, evidenţiază caracterul de retractare al căii de atac extraordinare întrucât instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la încetarea răspunderii penale ca urmare a existenţei "cauzei de nepedepsire prevăzută de lege".

În continuare, arată că instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect revendicarea unui imobil îndreptată împotriva unui posesor de rea-credinţă, acţiunea fiind imprescriptibilă. Finalitatea acestui demers constă în restituirea în natură a imobilului de către Primăria Oraşului Petrila, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie.

Arată că, din considerentele instanţei de apel şi de fond, "reiese că se apreciază greşit că acţiunea privind dreptul de proprietate (art. 44 din Constituţie), precum şi respingerea ca inadmisibilă a repunerii pe rol a cauzei este tardivă în condiţiile în care tratatele internaţionale la care România este parte impun autoritatea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Constituţie".

Invocă prevederile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că pentru apărarea dreptului său de proprietate este îndreptăţit la un proces echitabil, în acord cu prevederile art. 6 din Constituţie.

Apreciază că instanţa de fond şi de apel, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, a transferat obligaţia de retrocedare a imobilului în natură fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului, astăzi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei care, la rândul său, acţionează prin ANAF.

Contestatorul arată că, pe lângă probele care justifică admiterea contestaţiei în anulare, înţelege să depună şi probele prejudiciului material suferit ca urmare a măsurilor abuzive de preluare a imobilului.

Apreciază că "asociaţia persoane fizice şi juridice" proprietară a imobilului prin A. a suferit condamnarea pronunţată prin sentinţa penală 825/09.06.2009 înscrisă în certificatul constatator al S.C. B. S.R.L. cu scopul de a fi în imposibilitate de a mai presta activitatea pentru care a fost autorizată.

Executarea "penală a obiectului muncii a condus la întreruperea Contractului de prestări servicii nr. x/16 octombrie 2006 şi implicit la sistarea venitului de 16.500 RON/lună începând cu data pronunţării deciziei nr. 450/2010 şi până în prezent".

Efectul executării silite a apartamentului a condus la "răscumpărarea acestuia prin credit", în prezent fiind reţinută din pensie suma de 950 de RON lunar, precum şi la neexecutarea contractului x/1995.

Arată că cercetările şi expertiza tehnică judiciară confirmă că adoptarea de către instanţa de fond şi de apel a hotărârilor prin care au fost vătămate interesele reclamanţilor persoană fizică şi juridică reprezintă "o faptă ilicită" care, până în prezent, nu a fost îndreptată pentru recuperarea pierderilor totale de 5.829.320 RON.

În concluzie, îşi exprimă convingerea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă va soluţiona contestaţia în anulare şi, prin rejudecarea recursului, va pronunţa o hotărâre temeinică şi legală.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din data de 18 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit termen de judecată la data de 9 februarie 2023, în şedinţă publică, dispunând citarea părţilor.

La data de 22 decembrie 2022, contestatorul a depus concluzii scrise, însoţite de dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, prin care a solicitat admiterea contestaţiei în anulare.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.

Examinând prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, în raport de dispoziţiile legale invocate de contestator în susţinerea motivelor contestaţiei în anulare, respectiv art. 317 - 318 C. proc. civ. în preambulul contestaţiei, iar ulterior prin indicarea explicită a art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., Înalta Curte reţine că demersul judiciar din care derivă prezenta cale extraordinară de atac a fost iniţiat de contestator la 19 octombrie 2021, când a fost înregistrată, spre soluţionare, pe rolul Judecătoriei Petroşani, cererea introductivă de instanţă.

Faţă de această împrejurare, dispoziţiile legale aplicabile litigiului, din perspectiva cărora urmează a fi analizată contestaţia în anulare, sunt cele cuprinse în C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, iar nu cele din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, conform prevederilor art. 27 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor indicate expres şi pentru motivele limitativ prevăzute de aceste dispoziţii legale.

Legea stabileşte, aşadar, condiţii de admisibilitate referitoare la hotărârile ce pot face obiectul acestei căi de atac, precum şi la motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestaţiei în anulare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că motivele invocate în prezenta cale de atac extraordinară nu se încadrează printre cele care permit promovarea contestaţiei în anulare, contestatorul solicitând să se dispună admiterea căii de atac în temeiul art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. (ce are corespondent în prevederile art. 503 alin. (2) punctul 2 din actualul C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale").

Analizând decizia contestată, Înalta Curte reţine că prin decizia civilă 1653 din 29 septembrie 2019, pronunţată în dosarul x/2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, motivat de faptul că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Cum decizia nr. 85 din 9 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a fost pronunţată în recurs, aceasta este o hotărâre definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de reformare.

În aceste condiţii, Înalta Curte a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei nr. 85 din 9 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

În speţă, astfel cum reiese din lecturarea motivelor contestaţiei în anulare formulate de contestator, aspectele invocate de către acesta drept motive ale contestaţiei în anulare nu sunt însă susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., pentru care părţile au deschisă această cale extraordinară de atac.

Motivele invocate în cuprinsul prezentei contestaţii în anulare reliefează nemulţumirea părţii faţă de nepronunţarea de către instanţa de recurs asupra fondului dedus judecăţii, apreciind că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale ca urmare a omisiunii instanţei de a cerceta un înscris referitor la pricină.

Înalta Curte constată însă că situaţia contestatorului nu se circumscrie textului legal invocat de către acesta, întrucât soluţia adoptată prin hotărârea atacată, respectiv constatarea inadmisibilităţii recursului, a împiedicat instanţa de recurs să analizeze pe fond criticile subsumate motivelor indicate formal de parte, conform prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii".

Astfel, contrar interpretării date de către contestator textului legal, aspectul constatării inadmisibilităţii nu reprezintă o omisiune în sensul art. 503 alin. (2) punctul 2 C. proc. civ., ci un impediment de ordin procedural în analiza motivelor de recurs invocate, care exclude cercetarea pe fond a chestiunilor deduse judecăţii prin intermediul unei căi de atac care nu este prevăzută de lege.

Înalta Curte apreciază că se impune a se constata că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia contestată nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestaţiei în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerinţele imperative prevăzute de dispoziţiile legale anterior evocate.

În acest sens, se reţine că dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., în temeiul art. 508 din acelaşi act normativ, va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 1653 din 29 septembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul x/2021, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1653 din 29 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2023.