Recurrence in land restitition case annulled for failing to formulate valid illegality grounds under Article 488 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 30 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora să achite valoarea imobilului teren în suprafaţă de 182,87 mp, situat în Bucureşti, str. x, precum şi să se constate nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. x/06.06.1994, emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sector agricol Ilfov, cu privire la suprafaţa revendicată.

În drept au fost invocate prevederile art. 563 şi 566 alin. (1) C. civ..

Reclamantul a depus cerere precizatoare a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, arătând că solicită anularea parţială a titlului de proprietate, conform art. III din Legea nr. 169/1997 şi art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar cererea în despăgubiri se întemeiază pe prevederile art. 563 şi 566 C. civ. A indicat şi faptul că principalul capăt de cerere este reprezentat de anularea parţială a titlului de proprietate nr. x/1994, iar capătul de cerere accesoriu este revendicare sub formă de despăgubiri.

La 6 septembrie 2017 a depus la dosar cerere completatoare, arătând că, în ceea ce priveşte petitul având ca obiect nulitatea parţială a titlului pârâţilor, înţelege să se judece în contradictoriu cu autoritatea emitentă, respectiv Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov şi Instituţia Prefectului Judeţului Ilfov.

La 6 decembrie 2017, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie, în contradictoriu cu chematele în garanţie Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând ca, în cazul respingerii acţiunii introductive, considerându-se că titlul pârâţilor este valid, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către chematele în garanţie.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2942 din 20 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., D. şi C.. A respins, ca neîntemeiată, acţiunea precizată şi completată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov şi Instituţia Prefectului Judeţului Ilfov. A respins, ca prematură, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant împotriva pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cu obiect acordarea măsurilor reparatorii. A admis cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi l-a obligat pe acesta să emită, în favoarea reclamantului, dispoziţie motivată cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafaţă de 182,87 mp, situat în Bucureşti, Aleea x (fostă Intrarea Revistei nr. 3). A obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, să transmită Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor dosarul administrativ conţinând dispoziţia vizând propunerea de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru imobilul menţionat, precum şi întreaga documentaţie aferentă acesteia, însoţite de prezenta hotărâre judecătorească. A obligat reclamantul la plata către pârâţii B., D. şi C. a sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi chematul în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 1703 din 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelurile, ca nefondate. A obligat pe apelantul reclamant la plata către intimaţii pârâţi a sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

4. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea de apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A., invocând incidenţa motivului de nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurentul că instanţa i-a respins cererea, statuând că adresa emisă de biroul de carte funciară, care arăta că există o suprapunere totală între cele două terenuri, " nu constituie o probă per se’’, de natură a demonstra că pârâţilor li s-ar fi retrocedat terenul său.

Or, adresa în cauză relevă tocmai acest aspect.

A învederat că raportul de expertiză topografică întocmit în speţă ilustrează aceeaşi chestiune, respectiv că suprafaţa de teren retrocedată face parte dintr-o suprafaţă mai mare asupra căreia s-a emis titlu de proprietate în favoarea pârâţilor.

În măsura identificării unor nelămuriri, chiar după administrarea acestor probe, instanţa, în temeiul rolului activ, era datoare să ordone probele necesare şi nu să respingă apelul.

În opinia recurentului, din terenul asupra căruia li s-a emis titlu de proprietate pârâţilor, face parte şi suprafaţa de teren la care era îndreptăţit.

A mai adăugat că instanţa a menţionat nişte izvoare de drept ce nu ar fi fost în vigoare la emiterea titlului pârâţilor. Legea nr. 18/1991 prevede, în forma edictată în anul 1991, la art. 8 că:

"Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau construirea acestui drept. De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.’’

Aceasta presupunea că doar asupra terenurilor aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se produc efectele legii, respectiv doar asupra acestora se poate reconstitui sau constitui dreptul de proprietate. Or, terenul reclamantului nu s-a aflat în patrimoniul niciunei cooperative de producţie.

Acest aspect rezultă din actele de preluare a statului. În consecinţă, a apreciat recurentul că titlul pârâţilor a fost emis cu încălcarea legii.

A solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor pronunţate până în prezent şi, rejudecând cauza, să se admită acţiunea, astfel cum a fost formulată şi completată.

5. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinare, intimaţii D., C. şi B. au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3.500 RON, conform chitanţei de la dosar recurs.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare regăsite la dosarul de recurs.

Intimaţii D., C. şi B. au expus un punct de vedere la raport, arătând că raţionamentul dezvoltat în motivele de recurs gravitează în jurul situaţiei de fapt şi a probelor administrate, respectiv asupra modului în care au fost interpretate şi valorificate de instanţă, iar aceste aspecte vizează strict temeinicia şi nu legalitatea hotărârii atacate. De asemenea, au susţinut că nu a fost indicat în mod expres motivul de casare aplicabil în cauză, fiind menţionat doar art. 488 C. proc. civ. În continuare, au reluat apărările formulate prin întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia civilă nr. 1703A din 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, obiect al recursului, au fost respinse apelurile formulate de apelantul reclamant A. şi de apelantul chemat în garanţie Municipiul Bucureşti prin Primarul General, fiind păstrată sentinţa civilă nr. 2942 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Prin această din urmă hotărâre, instanţa a respins acţiunea precizată şi completată în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ilfov şi Instituţia Prefectului Judeţului Ilfov. A respins, ca prematură, cererea de chemare în garanţie împotriva pârâtelor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, vizând acordarea de măsuri reparatorii, şi a admis-o împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, în sensul obligării la emiterea, în favoarea reclamantului, a dispoziţiei motivate cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafaţă de 182,87 mp, situat în Bucureşti, Aleea x (fostă Intrarea Revistei nr. 3).

În sinteză, instanţa de apel a reţinut, cu privire la critica vizând greşita emitere a titlului de proprietate în favoarea pârâţilor, că reclamantul nu a probat existenţa unei cauze de nulitate a titlului de proprietate pentru suprafaţa totală de 8.000 mp. Astfel, tribunalul, în mod judicios, în procedura de comparare a titlurilor, a acordat preferinţă titlului intimaţilor pârâţi, nr. 8241/06.06.1994, mai vechi, ţinând seama că dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3.200 mp a fost intabulat în cartea funciară anterior pronunţării deciziei civile nr. 290/22.04.2009, titlul reclamantului, nefiind opozabilă pârâţilor ce nu au figurat părţi în dosarul nr. x/2008.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul nu a dezvoltat susţineri din care să poată fi decelate critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de instanţa de prim control judiciar.

Partea s-a raportat la probatoriul administrat în cauză de instanţele anterioare, adresa emisă de Biroul de carte funciară şi raportul de expertiză în specialitatea topografie, apreciind că i s-a respins greşit cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate nr. x/06.06.1994, emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sector agricol Ilfov, cu privire la suprafaţa de teren retrocedată. A mai punctat, cu referire la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 18/1991, citate, că terenul său nu a făcut parte din patrimoniul unei cooperative de producţie pentru a se putea vorbi de o reconstituire a dreptului de proprietate şi, în consecinţă, titlul pârâţilor a fost emis cu încălcarea legii.

Înalta Curte reţine că, deşi a invocat aplicabilitatea ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul nu a circumstanţiat obiecţiile sale, în sensul că hotărârea instanţei de apel ar fi pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă, limitându-se la a face aprecieri privind interpretarea, respectiv evaluarea probelor, de care se arată nemulţumit în analiza efectuată în decizia atacată. Or, aceste aspecte nu pot intra în sfera de cenzură a instanţei de recurs, de vreme ce reaprecierea asupra probelor adminstrate, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt intră în apanajul instanţelor de fond. Este de observat că recurentul încearcă o devoluare a fondului cauzei şi schimbarea soluţiei pe fond în calea de atac, ceea ce nu este permis. Aminteşte Înalta Curte că recursul, prin specificul său, este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond în limita motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul nu a expus susţineri apte să reflecte raţionamentul greşit al instanţei de apel referitor la examinarea cauzelor de nulitate a titlului de proprietate emis în anul 1994, prin care să se arate maniera pretins eronată de interpretare/aplicare a dreptului material incident în cauză, pentru ca recursul să poată fi cercetat în spiritul dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.’’

De asemenea, trimiterea la art. 8 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, nu are semnificaţia unei critici de natură a antrena un control judiciar din perspectiva pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul a apreciat că reconstituirea dreptului de proprietate poate opera numai cu privire la terenurile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, cum se reglementează în această normă, or terenul său nu a figurat vreodată în patrimoniul unei astfel de entităţi.

Înalta Curte constată că recurentul nu a argumentat de ce contestă aplicabilitatea acestor dispoziţii şi în ce manieră instanţa de apel a efectuat aplicarea greşită a normelor de drept substanţial atunci când a reţinut că nu subzistă o cauză de nulitate a titlului său, circumscrisă acestui text, chestiune analizată pe larg în cuprinsul deciziei contestate.

Ceea ce s-a supus dezbaterii îmbracă forma unor aspecte de netemeinicie, ţinând de evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor în litigiu, excluse de la verificare în recurs, cale de atac nedevolutivă ce nu este menită a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză. Instanţa de recurs, prin specificul său, este competentă a realiza un control vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Se mai reţine că o atare critică ar fi presupus demonstrarea modului în care raţionamentul instanţei de apel, în sensul aplicabilităţii art. 8 din Legea nr. 18/1991, încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a normelor de drept material, analiză neregăsită în cuprinsul cererii de recurs.

Înalta Curte reţine, în final, că această manieră de redactare a motivelor nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care implică dezvoltarea unor critici de nelegalitate riguroase în legătură cu dezlegările date, în drept, de instanţa de apel.

Pentru considerentele arătate, se constată că susţinerile din recurs nu se grefează pe motivul de nelegalitate indicat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind realizată o expunere formală a acestuia, astfel cum s-a reliefat în precedent. De asemenea, nu se identifică, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, se va anula recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1703 din 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cum recurentul este parte căzută în pretenţii, faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte îl va obliga, în virtutea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat, în favoarea intimaţilor D., C. şi B.. Însă, se constată că suma pretinsă, în cuantum de 3.500 RON, probată cu chitanţa de la dosar recurs, este exagerat de mare în raport de complexitatea cauzei şi faţă de împrejurarea că recursul a fost soluţionat pe excepţia nulităţii în procedura de filtru, urmând a fi redusă la 1.000 RON, în aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1703 din 26 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimaţii D., C. şi B..

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 decembrie 2022.